Viața a demonstrat de nenumărate ori că poate bate orice scenariu de film. Încă o dovadă a acestui lucru este povestea unui băiețel de 3 ani, care a supraviețuit în sălbăticie alături de 3 câini.
Conform surselor, băiețelul se afla în grija bunicii sale când a dispărut fără urmă. Se pare că femeia se ocupa de treburile casnice când micul Tserin s-a făcut nevăzut. Autoritățile și locatarii s-au mobilizat pentru a-l găsi cât mai repede, astfel încât s-au strâns peste 100 de voluntari și un elicopter care au început căutările în pădurea siberiană. Copilul s-a îndepărtat de casă în timp ce se distra cu cei 3 câini ai familiei. Realizând că nu mai poate găsi drumul spre casă, băiatul și-a mâncat bucata de ciocolată și s-a adăpostit la tulpina unui copac. Rând pe rând, câinii s-au întors acasă, ceea ce i-a adus salvarea. Unul dintre patrupezi i-a condus pe salvatori până la ascunzătoarea copilului. Acesta a fost găsit în stare de șoc, dar a fost transportat la spital unde a primit îngrijiri medicale. Surse: nbcnews.com, people.com. |
Cauta o gradinita in orasul tau