O nastere prin cezariana, povestita de un tata
Am stiut ca ceva este in neregula, cand fiul meu Mason a intrat in fuga la mine in camera.
"Trezeste-te tati! Este timpul sa te trezesti!", a strigat Mason. M-am uitat alarmat la ceas si am vazut ca este 7:05 si ca Nicole nu este langa mine. "Unde este mami?", l-am intrebat.
"Mami nu se simte bine.", mi-a spus.
Ma duc in living room si o gasesc pe Nicole intinsa pe canapea. "Nu ma simt prea bine", mi-a spus. "Cred ca trebuie sa-l sun pe Kaiser."
Imi spune ca simte o stransoare in jurul abdomenului.
"Crezi ca a venit timpul (n.r sa nasti) ?", o intreb.
Da din cap si-mi spune: "Aha, da."
Este joi de dimineata si sotia mea este insarcinata in 39 de saptamani si doua zile.
O ora mai tarziu, suntem la spital
Nicole sta intinsa pe patul de spital. I s-a rupt apa si contractiile sunt din ce in ce mai puternice.
Ma asez confortabil pe scaunul de langa ea. Camera video este pregatita, bateriile sunt incarcate, totul imi aminteste de ziua in care s-a nascut Mason. Aceeasi zi a saptamanii, acelasi spital. Pana si design-ul camerei seamana.
In camera intra o doctorita. Este prietenoasa dar pastreaza o atitudine serioasa. Nicole o intreaba de calmante. Angajatii spitalului se misca parca in reluare. "Am sa-ti fac un mic control", spune doctorita si isi pune manusile.
Doctorita isi pune mana pe sub rochia lui Nicole si verifica. "Esti dilatata 8 cm." Isi misca in continuare mana, se incrunta si baiguie "Am ceva probleme...nu-mi dau seama. Simt ceva moale si spongios. Trebuie sa iti fac o ecografie."
Doctorita isi misca incet mana pe abdomenul sotiei mele in timp ce ii face ecografia.
Pe monitor apar cateva dungulite. Imi aduce aminte de monitoarele pe care le au turnurile de control pentru a observa traseul avioanelor. Mai misca putin aparatul pe abdomenul sotiei mele si toti ne holbam la monitor.
Intr-un final, spune ceva: "Este pozitionat invers. Este cu fundul si cu picioarele inainte.", spune. "Imi pare rau, va trebui sa facem operatie de cezariana."
Face pauza un moment pentru a ne da timp sa absorbim informatia
"Stiu ca nu va asteptati la asta, dar vom face o cezariana. De-acum totul se va intampla foarte rapid. O sa o ducem pe Nicole in blocul operator si ii vom face o anestezie spinala. O sa dureze cam 15 minute, asa ca tati, va trebui sa astepti aici.", imi spune.
Cineva imi intinde un halat de spital si-mi spune: "Vom veni imediat dupa dumneavoastra."
"O sa fie in regula, veti avea un bebe foarte curand.", imi spune.
Am ramas singur. Ma uit la ceas apoi la telefon. Dau cateva SMS-uri catre rude: "Copilul este pozitionat invers si ii vor face cezariana. Nicole este OK."
Perspectiva asupra operatiei de cezariana
Atunci imi aduc aminte de prietenul meu Chris. Chris si sotia lui, Sarah, asteptau un baietel, Asher, acum 6 luni. Fiul lor mai mare, Dean avea cam 3 anisori, la fel ca baietelul meu, Mason.
Sarah depasise cu 8 zile termenul cand s-a internat in spital. Travaliul a fost lung si dificil. In noaptea dinainte de a se interna, medicii au incercat sa localizeze pulsul baietelului, dar in zadar. Nu au putut gasi nimic. Sarah a nascut un fetus mort.
Chris si Sarah sunt oameni buni si nu meritau asta. Nu asa trebuia sa se intample.
In camera goala, minutele s-au transformat in ore iar eu pierd notiunea timpului. "Au uitat de mine?", ma gandesc.
Un doctor intra in camera si-mi spune: "Stiu ca nu te asteptai la asta, dar vom avea o experienta fantastica oricum." Am un sentiment ca si cum as fi suferit un accident de masina si cineva imi spune ca voi primi o masina noua.
Ma directioneaza catre patul sotiei mele. Nicole zambeste. "Nu simt nimic.", imi spune ea.
Ma asez aproape de ea si stau cu fata aproape de fata ei. Parca am fi singuri. Vocile doctorilor se pierd in fundal. Ma uit in ochii ei asa cum o faceam la primele intalniri.
Imi scot telefonul din buzunar. "Nu stiam ce sa fac in camera de asteptare, asa ca ma uitam la pozele astea cu Mason.", ii spun. "Este foarte linistitor." Da din cap aprobator.
Asistenta de langa Nicole incepe sa nareze ce se intampla. "Ok, mami si tati, acum il scoatem. Vad talpa, vad un picior."
Nicole zambeste, dar lacrimile ii cad pe obraji. In ochii ei se citeste durerea si dezamagirea. "O sa fie bine.", ii spun. "O sa fie aici langa noi in curand." Nu asa trebuia sa se intample.
"Acum ii vad si funduletul. Da, iese si funduletul. Acum scot si restul.", continua asistenta.
Aud un planset incet. "Ok, acum are si capul afara.", spune asistenta.
Plansetul inconfundabil al unui nou-nascut strapunge linistea din camera. Cineva intreaba: "Baiatul mai mare este roscat?"
"Ce? De ce? Nu.", le spun.
Ma uit la bebelus. Este acoperit de sange si de alte lichide. Este sanatos. Plange.
Cateva momente mai tarziu, suntem in coltul camerei. O asistenta il curata iar eu ma uit la el si incerc sa-l linistesc. Fac rapid o poza cu telefonul si ii arat lui Nicole. "Este sanatos. Este frumos.", ii spun. Ea zambeste si isi sterge o lacrima.
Au trecut 4 saptamani de cand am scris asta si Tobey este bine. Mama se recupereaza si se simte din ce in ce mai bine pe zi ce trece.
Felul in care a venit pe lume a fost total neasteptat, dar s-a nascut sanatos. Si asta este tot ce conteaza.
Nasterea copilului tau a fost asa cum te asteptai?
Sursa:kidspot.com.au
Urmareste-ne pe Google News
