Scrisoarea unei mame către femeia care i-a exclus copilul de la o aniversare pentru că are sindromul Down

Scrisoarea unei mame către femeia care i-a exclus copilul de la o aniversare pentru că are sindromul Down

Corina Naftanaila

Rețelele de socializare au devenit vocea mamelor care doresc să-și apere micuții. Astfel, a venit rândul unei alte mame să transmită un mesaj care a devenit în foarte scurt timp viral. Aceasta i-a scris o scrisoare femeii care i-a exclus copilul de la o petrecere aniversară.

Jennifer Kiss-Engele din Canada este mămica lui Sawyer, un băiețel de 8 ani diagnosticat cu sindromul Down. Deși a știut că adaptarea lui în societate va fi condiționată de boală, a fost totuși rănită când a aflat că fiul ei a fost exclus de la petrecerea aniversară a unui coleg de clasă. Mămica a simțit nevoia să-și exprime punctul de vedere public, printr-un mesaj postat pe contul de Facebook.

jennifer kiss engele"Bună,

Știu că nu ne cunoaștem, dar fiul meu Sawyer este coleg de clasă cu fiul tău. Am înțeles că de curând băiatul tău a împărțit invitații la petrecerea lui în toată clasa, mai puțin lui Sawyer. Am înțeles că a fost o decizie intenționată de a nu-l include și pe fiul meu.

Vreau să știi că nu ne așteptăm să fie invitat la fiecare petrecere aniversară. Când a fost petrecerea lui Sawyer, noi am inviatat doar câțiva prieteni apropiați așa cum și-a dorit el, pentru că a fost după vacanța de Crăciun. Dar în cazul tău nu a fost același motiv. Tu i-ai invitat pe toți cei 22 de copii din clasă, cu excepția copilului meu. Știu că nu ai făcut-o pentru că el este răutăcios, nu ai întâlnit alt copil mai vesel decât el. Știu că nu este din cauză că nu ar fi amuzant, are un simț al umorului foarte bine dezvoltat și un râs molipsitor. Singurul motiv pentru care nu l-ai invitat pe fiul meu este că suferă de sindromul Down.

Îmi pare rău că nu ești informată, pentru că te temi și ești chiar nesigură de ceea ce înseamnă această boală. Sunt convinsă că dacă ai fi știut mai multe despre asta nu ai mai fi luat aceeași decizie. Nu sunt supărată pe tine, dar cred că este o ocazie să-l cunoști mai bine pe fiul meu. Vezi tu, a avea sindromul Down nu înseamnă că nu vrei să ai prieteni, sau că nu ai sentimente, nu înseamnă că nu te poți duce la petreceri. Oamenii cu această boală vor lucrurile pe care le vrem eu sau tu. Vor să aibă relații apropiate, să se simtă iubiți și să aibă vieți frumoase.

Vreau să știi că și eu am fost ca tine. Am fost speriată, nesigură și neinformată despre ceea ce înseamnă sindromul Down. M-am temut că nu va exista acea conexiune normală între copiii mei. Dar m-am înșelat. Copiii mei sunt mai apropiați decât mulți alți frați. Au devenit mai buni și nu se tem să se apropie de cineva cu probleme pe care nu le cunosc.

Poate ți-a fost greu să gestionezi situația cu copilul tău care nu a vrut să-l invite pe Sawyer. Știu că este greu să-ți înveți copilul ceva despre care nici tu nu știi prea multe. Știu că îți dorești aceleași lucruri pentru copilul tău așa cum își doresc și eu pentru al meu.

Nu am realizat până în acest moment că Sawyer a fost exclus de la toate petrecerile aniversare de anul trecut. Alți părinți cu copii cu sindromul Down le-a vorbit clasei despre boală, ceea ce eu nu am făcut. Pentru mine este Sawyer și atât și acum simt că l-am dezamăgit. Am lăsat să treacă un an în care aș fi putut să educ mai multe familii. Dacă aș fi făcut asta, poate n-am mai fi fost în situația asta. Mi-am dat seama că este de datoria mea, ca părinte al lui să vorbesc despre ceea ce înseamnă sindromul Down și în ce măsură este el ca voi și nu mai diferit.

Vreau să știi că sunt aici dacă vrei să discuți cu mine. Sunt o mamă protectivă dar nu sunt de speriat. Știu că toți facem greșeli și că la sfârșitul zilei amândouă ne-am fi putut descurca mai bine", a fost mesajul lui Jennifer.

Surse: popsugar.com, huffingtonpost.com, ctvnews.ca.

Articolul urmator
Scrisoarea unui soldat din al II-lea Război Mondial către mama sa a fost livrată după 76 de ani
Scrisoarea unui soldat din al II-lea Război Mondial către mama sa a fost livrată după 76 de ani

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Scrisoarea unei mame către tații din toată lumea: „Știți cum îi faceți viața mai bună soției? Cu o vasectomie!"
    Scrisoarea unei mame către tații din toată lumea: „Știți cum îi faceți viața mai bună soției? Cu o vasectomie!"

    Vă aducem în atenție scrisoarea emoționantă a unei mămici cu trei copii, destinată tăticilor din întreaga lume care susțin că își iubesc soțiile și le sunt...

    Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down
    Sindromul Down NU e gripa porcina! Scrisoarea emotionanta a unui tata de baiat cu sindrom Down

    In urma cu multa vreme, nu te-ai fi asteptat sa vezi intr-un catalog de moda fotografia unui copil cu sindrom Down.

    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii
    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii

    Venirea pe lume a unui copil este așteptată cu bucurie, cu emoție, cu nerăbdare. Ce se întâmplă însă când, după o ecografie din perioada sarcinii, o mamă...

    „Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit
    „Datorită ție am învățat ce dar prețios este iubirea”. Scrisoarea unei mame pentru fiica ei care a murit

    Pierderea unui copil este o încercare extrem de grea, durerea care rămâne în urmă fiind nemărginită. Părinții care se confruntă cu o asemenea experiență simt că...

    „Dacă o să mor înainte să crești.” Scrisoarea unei mame pentru fiica ei
    „Dacă o să mor înainte să crești.” Scrisoarea unei mame pentru fiica ei

    Pe măsură ce te maturizezi, realizezi că viața este scurtă și foarte valoroasă. Această idee te poate urmări și mai mult odată ce devii părinte și îți dai seama că...

    Scrisoarea unei mame extenuate, dar recunoscătoare pentru soțul ei: "Mi-e dor de zilele complet lipsite de griji în care eram doar noi doi"
    Scrisoarea unei mame extenuate, dar recunoscătoare pentru soțul ei: "Mi-e dor de zilele complet lipsite de griji în care eram doar noi doi"

    Ce poate fi mai plăcut decât să primești de la omul de lângă tine o scrisoare de dragoste în care îți mărturisește tot ce are pe suflet? O mamă extenuată...

    „Copilul meu de 15 luni și-a schimbat personalitatea peste noapte și a devenit agresiv”. Cum arată sindromul PANDAS prin ochii unei mame
    „Copilul meu de 15 luni și-a schimbat personalitatea peste noapte și a devenit agresiv”. Cum arată sindromul PANDAS prin ochii unei mame

    Sindromul PANDAS se referă la mai multe afecțiuni neuropsihiatrice pediatrice autoimune asociate infecțiilor streptococice. Simptomele diferă de la copil la copil și implică o...

    Scrisoarea emoționantă a unei mame pentru soțul ei: „Îți mulțumesc că ai rămas în viața noastră, când oricine altcineva ar fi fugit mâncând pământul”
    Scrisoarea emoționantă a unei mame pentru soțul ei: „Îți mulțumesc că ai rămas în viața noastră, când oricine altcineva ar fi fugit mâncând pământul”

    Când ai un copil diagnosticat cu o tulburare de spectru autist, nu doar viața familiei se schimbă, ci și cea de cuplu. Astfel, partenerii își ocupă majoritatea timpului...

    © 2024 Qbebe