Top 3 greșeli frecvente pe care le fac elevii în pregătirea pentru examene

Top 3 greșeli frecvente pe care le fac elevii în pregătirea pentru examene

Alexandra Ion

Pentru orice examen, pregătirea este una dintre etapele foarte importante. De modul în care este abordată această perioadă depind rezultatele obținute la final.
Iată cele mai frecvente greșeli în învățarea pentru examen depistate de specialiștii educaționali.

 

1. Gestionarea deficitară a timpului

O organizare temeinică a timpului este esențială în obținerea unei note bune la examen, fie că vorbim de Evaluarea Națională, Bacalaureat sau chiar examenele de la facultate.
Ca părinte, încă de când copilul este mic, îi poți explica de ce este important să învețe în fiecare zi, treptat, câte puțin, și nu foarte mult într-o perioadă scurtă de timp. Spune-i că în felul acesta, are timpul necesar să-și sedimenteze informațiile acumulate și să facă legături între ele.

Transformă-l pe "mâine" în "azi" și ajută-l pe copilul tău să își organizeze eficient timpul și energia.
Învățarea are loc atunci când se creează legături între neuroni, iar legăturile între neuroni se consolidează în timp, de aceea este esențială consecvența în învățare.

Este recomandat ca elevul să ia pauze regulate în timpul învățării, de preferat câte 10 minute, după fiecare secvență de 45 de minute de învățare. Bineînțeles, unele noțiuni sunt mai greu de învățat, iar în acele cazuri copilul are nevoie de pauze mai lungi pentru a redobândi energia suficientă este de părere Luciana Terente specialist educațional INTUITEXT.

2. Falsa impresie că știe - "Iluzia competenței"

Doar sublinierile excesive și simpla recitire a materialului pot să-i ofere elevului falsa senzație că a învățat.
"Iluzia competenței" apare când elevul utilizează metode de învățare care nu sunt pe deplin eficiente și care-i creează reprezentări distorsionate privind gradul de acumulare și de înțelegere a celor studiate. Este important ca atunci când face verificarea cunoștințelor dobândite să îndepărteze sursele de inspirație și să se întrebe: dacă aș explica lucrul acesta unei alte persoane, ce i-aș spune? Independența și ușurința în formularea unui răspuns complet și corect sunt indicatori buni ai gradului de învățare mai spune Luciana Terente.

Propune-i copilului tău să repete cu voce tare. Persoana care vorbește învață cel mai bine pentru că folosește și exprimă informațiile noi în diverse moduri. Învățăm și ne reamintim cam 80-90% din ceea ce facem și spunem. Pentru a învăța și fixa, avem nevoie să vorbim despre subiectul respectiv și să aplicăm, pe cât posibil, cunoștințele teoretice.

De asemenea, pentru a vedea cât de bine stăpânește cunoștințele, pune-l pe copilul tău în situații-problemă ieșite din rutină, de exemplu, propune-i să rezolve un test online sau o simulare de examen. Astfel poți vedea cât de bine se descurcă și în fața unor abordări diferite.

3. Negativismul

Unii elevi se demoralizează ușor sau proiectează un rezultat negativ.
Spune-i copilului tău că o atitudine pozitivă este mult mai de ajutor și că printr-o organizare eficientă, o învățare temeinică va reuși să își atingă țelul final.

Fii alături de el, sprijină-l în efortul său, ajută-l să-și proiecteze mental "un final fericit". Oferă-i argumente obiective și convingătoare care să-i crească încrederea în forțele proprii. Amintește-i episoade în care, pentru că s-a mobilizat și a fost consecvent, a reușit.

Examenele sunt pietre de încercare pentru voința, perseverența, mobilizarea și capacitatea de a gestiona adecvat fiecare etapă de pregătire și fiecare dificultate apărută copilului.

Articolul urmator
Schimbări în acordarea burselor: "Banii trebuie să ajungă la elevii care au nevoie", spune Cîmpeanu
Schimbări în acordarea burselor: "Banii trebuie să ajungă la elevii care au nevoie", spune Cîmpeanu

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 greșeli pe care le fac părinții pe rețelele sociale
    5 greșeli pe care le fac părinții pe rețelele sociale

    Când vine vorba despre rețelele sociale, părinții se împart în două categorii: cei care postează poze și filmulețe cu cei mici și cei care nu fac asta și preferă...

    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele
    Top 3 greșeli pe care le faci când gătești peștele

    Peștele este un aliment plin de nutrienți (vitamine, minerale, proteine, grăsimi sănătoase), dar și foarte versatil. Pentru a reuși să îl pui în valoare ca să profiți...

    Părintele Vasile Ioana: 7 greșeli pe care părinții le fac în educația copilului
    Părintele Vasile Ioana: 7 greșeli pe care părinții le fac în educația copilului

    În cadrul intervențiilor sale de la una dintre cele mai cunoscute emisiuni de televiziune din România, părintele Vasile Ioana a abordat de mai multe ori problema relațiilor...

    5 greșeli toxice pe care le fac părinții și care duc la un copil egoist și răsfățat
    5 greșeli toxice pe care le fac părinții și care duc la un copil egoist și răsfățat

    Asemenea altor deprinderi, empatia se învață în primul rând acasă, în familie. În aceste condiții, acțiunile părinților, modul în care reușesc să...

    Top cele mai frecvente boli de vară la copii
    Top cele mai frecvente boli de vară la copii

    Vara, anotimpul vacantei, care te duce cu gandul la mare, la soare si nicidecum la boli. Cu toate acestea, o multime de afectiuni pot aparea in sezonul cald, mai ales la copii si, daca nu le...

    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală
    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală

    Printre cele mai importante griji ale unei mămici se numără și aceasta: să se asigure că micuțul ei are parte de nutrienți valoroși. Aceștia sunt esențiali inclusiv pentru o...

    Da, am refuzat să am grijă de nepotul meu cu sindromul Down pentru că nu am pregătirea necesară
    Da, am refuzat să am grijă de nepotul meu cu sindromul Down pentru că nu am pregătirea necesară

    O femeie a refuzat să aibă grijă de nepotul ei de 3 ani, diagnosticat cu sindrom Down, de teamă că nu se va descurca. Acum, fratele ei, tatăl copilului, s-a supărat pe ea.

    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele
    Epilepsia, una dintre cele mai frecvente boli neurologice la copii. Care sunt semnele

    Epilepsia este o afecțiune neurologică ce apare destul de frecvent la copii și care poate fi recunoscută cu ușurință după crizele și convulsiile care afectează calitatea vieții...

    © 2024 Qbebe