Va fi concediat vatmanul care a lăsat un copil singur pe refugiu, închizând ușile înainte să coboare și bunicul?

Va fi concediat vatmanul care a lăsat un copil singur pe refugiu, închizând ușile înainte să coboare și bunicul?

Corina Naftanaila

Stația Lunca Bârzești, de pe linia tramvaiului 1 din București, a fost scena unui eveniment ce a tulburat traficul și întreaga liniște a bucureștenilor. O fetiță de 7 ani a fost lăsată singură pe refugiu după ce vatmanul tramvaiului a închis prea repede ușile, înainte ca bunicul copilei să coboare. Regia Autonomă de Transport București a pornit deja o anchetă pentru a stabili cauzele acestui gest fără precedent.

Reprezentanții RATB cercetează amănunțit fapta vatmanului de pe tramvaiului 1, ce a lăsat singură, pe refugiu, o fetiță de 7 ani. Conform martorilor, bărbatul a închis ușile înainte ca bunicului copilului să coboare. Mai mult, acesta a ignorat țipetele fetiței ce a început să alerge pe liniile de tramvai, rugămințile bunicului și a celorlalți călători de a opri. Vatmanul și-a continuat drumul până la următoarea stație, după cum însăși mama fetei, Cristina Ologeanu, a menționat într-o postare pe contul personal de Facebook.

"Azi, pe linia tramvaiului 1, la staţia Lunca Bârzeşti, pe la ora 12.10, un deştept de vatman mi-a speriat copilul de moarte! Este incalificabil ce a făcut acest om! S-a gândit el, în prostia lui, să închidă uşile şi să ignore că un bătrân, respectiv bunicul fetei mele, cobora mai greu din tramvai. Copilul a început să urle, să ţipe, să alerge după tramvai, pe şine. Oamenii au ţipat să oprească tramvaiul, dar vatmanul şi-a văzut de drum. Noroc că a recunoscut-o cineva în staţie pe fii-mea şi a adus-o acasă în siguranţă. Vatmanul a oprit abia la următoarea staţie... (...) Nu se poate aşa ceva! Nu te uiţi în oglindă înainte să închizi uşile? Ar trebui dat afară", a spus mama.

tramvai 1
 Sursa foto: Click.ro.

Femeia a făcut o sesizare la Regia Autonomă de Transport București, ce a început să desfășoare verificări pentru a stabili ce s-a întâmplat. După spusele reprezentanților RATB, un astfel de comportament este intolerabil și vor lua măsurile de rigoare, chiar și concedierea bărbatului, după ce vor asculta și punctul de vedere al acuzatului.

Incidentul a făcut înconjurul în presă și pe rețelele de socializare, provocând reacții chiar și în rândul oficialilor. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a cerut în mod explicit concedierea vatmanului. "Solicit de urgență desfacerea contractului de muncă al acestui vatman iresponsabil, un astfel de comportament nu poate fi tolerat sub nicio formă, mai ales atunci când vorbim despre siguranța unui copil. Angajații RATB trebuie să fie un exemplu de conduită în trafic, iar întâmplarea de astăzi, deși un incident izolat, pune într-o lumină proastă și activitatea celorlalți șoferi RATB care își desfășoară activitatea responsabil, având ca prioritate siguranța călătorilor. Neatenția vatmanului va fi sancționată ca atare, concedierea fiind oricum o măsură mult prea blândă, în comparație cu o posibilă tragedie care ar fi putut să aibă loc", a declarat Gabriela Firea într-un comunicat de presă.

Episodul de pe linia tramvaiului 1 a stârnit o serie de reacții și în rândul părinților activi în mediul online, ce au fost în asentimentul mamei revoltate.

"Doamne! Nu știu ce aș face într-o astfel de situație. Cred că aș sări la gâtul vatmanului și l-aș forța să oprească tramvaiul. Este incredibil! Biata fetiță, cine știe ce putea să pățească, lăsată și pe refugiu. Suntem oameni, trăim în societate, trebuie să privim și în jurul nostru, să avem empatie, să înțelegem. Vatmanul acesta, practic, ține în mâinile lui viețile a sute de oameni zilnic. Nu ar trebui să mai aibă această responsabilitate!", a spus Irina, mama unui băiețel de 9 ani.

"Se întâmpla și pe vremea mea, destul de des, din păcate. Și nici nu era traficul și aglomerația de acum. Am pățit-o cu fiica mea cea mare, avea 6 ani, când vatmanul a închis ușa înainte să coboare ea, și a rămas în tramvai. Am alergat ca nebuna să ajung la următoarea stație. Am avut noroc că a coborat cu ea o doamnă și au așteptat să vin. Și acum îmi amintesc ce scenarii dezastruoase îmi faceam în cap în timp ce fugeam: dacă nu coboară la următoare stație, dacă o ia cineva, dacă va coborî și o lovește vreo mașină... Pe vremea aceea nu existau telefoane mobile, facebook, și în niciun caz nu puteai să faci vreo plângere. Vatmanul ar trebui pedepsit și dat ca exemplu, să nu se mai întâmple. Este incredibil că societatea a rămas la fel de primitivă din punct de vedere al empatiei, ca pe vremea comunismului", Elena, bunică.

Surse: jurnalul.ro, news.ro, click.ro, romanialibera.ro, orange.ro.

Articolul urmator
Ce condamnare a primit femeia din Dej care și-a lăsat copilul să moară mâncat de viermi
Ce condamnare a primit femeia din Dej care și-a lăsat copilul să moară mâncat de viermi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Și-a lăsat bebelușul câteva minute singur pentru a lua înghețată și nu înțelege de ce soția lui este furioasă
    Și-a lăsat bebelușul câteva minute singur pentru a lua înghețată și nu înțelege de ce soția lui este furioasă

    Sunt unele mămici care preferă să angajeze bone decât să își lase copiii în grijă partenerilor lor. Printre ele se numără și o femeie de peste granițe, care...

    Un tată și-a concediat bona pentru că și-a adus câinele în casa lui fără să-i ceară voie
    Un tată și-a concediat bona pentru că și-a adus câinele în casa lui fără să-i ceară voie

    Un bărbat mărturisește că tocmai și-a concediat bona, pentru că aceasta și-a adus câinele - un golden retriever - la ei acasă, pe furiș. Cum a aflat și de ce a luat această...

    Cele 5 abilități pe care ar fi bine să le deprinzi înainte să ai un copil
    Cele 5 abilități pe care ar fi bine să le deprinzi înainte să ai un copil

    Pentru a reuși să faci față încă de la început provocărilor pe care le vei avea de înfruntat ca părinte, ar fi ideal dacă ai putea să deprinzi și să-ți...

    Părinții răspund mai sincer ca niciodată: care sunt avantajele de a avea un singur copil?
    Părinții răspund mai sincer ca niciodată: care sunt avantajele de a avea un singur copil?

    Părinții cu un singur copil fac declarații surprinzătoare, despre avantajele de a avea o familie restrânsă. Mărturiile sunt cu adevărat unice, pline de înțeles și de...

    Panică la metrou la Romană: am văzut cum o mamă a fost separată de copilul ei de ușile închise brusc
    Panică la metrou la Romană: am văzut cum o mamă a fost separată de copilul ei de ușile închise brusc

    Aseară eram relaxată, dar obosită. După o zi întreagă de muncă mă întorceam cu metroul acasă și ședeam liniștită, fericită că am găsit loc, cu căștile în...

    5 promisiuni pe care mi le-am făcut înainte de copil și care acum sunt deosebit de încălcate
    5 promisiuni pe care mi le-am făcut înainte de copil și care acum sunt deosebit de încălcate

    Toți părinții sunt perfecți până ce devin părinți. Și eu am fost un părinte perfect, până acum 11 ani când a venit pe lume Anya. Și totul s-a dus de râpă,...

    Bebelușul refuză biberonul, așa că bunicul vine cu o soluție genială
    Bebelușul refuză biberonul, așa că bunicul vine cu o soluție genială

    Nimic nu este mai greu de suportat decât un bebeluș flămând. Poate un bebeluș flămând care refuză să mănânce din biberon când mama lui nu este în...

    Cum a reușit un copil de doar 2 ani să folosească singur olița?
    Cum a reușit un copil de doar 2 ani să folosească singur olița?

    „Mami, sunt deja fetiță mare. Vreau să merg la oliță!” - asta a auzit o mamă de peste hotare de la fiica ei în vârstă de 2 ani și jumătate. Ceva ce ar vrea...

    © 2024 Qbebe