Importanţa somnului la bebeluși: perspectiva unui specialist. Interviu cu Dr. Mihaela Oros

Importanţa somnului la bebeluși: perspectiva unui specialist. Interviu cu Dr. Mihaela Oros

Corina Naftanaila

Somnul este unul dintre factorii esențiali în dezvoltarea bebelușilor, dar este și o adevărată provocare pentru proaspeţii părinţi. Cu ajutorul sfaturilor doamnei doctor Mihaela Oros, medic specialist în pneumologie pediatrică și coordonator al Centrului de Somnologie Pediatrică, orice problemă își va găsi rezolvarea. Aceasta a avut amabilitatea de a răspunde celor mai importante întrebări legate de somnul bebelușilor și a oferit chiar și soluții pentru ca cei mici să se bucure de un somn de calitate.

mihaela orosSomnul bebelușilor este o problemă pe care o confruntă fiecare proaspătă mămică. Acestea trebuie să stabilească în primul rând o rutină de somn. Pasul următor este să găsească cele mai bune metode pentru a purifica aerul din camera bebelușului, pentru că știm cu toții că un aer curat este cheia unui somn sănătos. Iată răspunsurile doamnei doctor Mihaela Oros despre importanța calității aerului în timpul somnului celor mici! 

1. Care este programul de somn recomandat pentru copii, în funcţie de grupele de vârstă?

Necesarul de somn este determinat de diferiţi factori, în principal vârstă, caracteristici individuale şi genetice sau ritmul circadian. Datorită ritmului de creştere foarte rapid, bebeluşii au o nevoie mai mare de somn între 14 -16 ore de somn pe zi, ei dorm intervale de somn scurte, ritmul somn-veghe fiind modulat de senzaţia de foame-saţietate.

Timpul petrecut în somn se reduce apoi treptat, ajungând la 12-13 ore în jurul vârstei de 1 an, 9 ore la adolescent şi apoi 8 ore la vârsta de adult.

2. Care sunt factorii care influenţează somnul copiilor?

Tulburările de somn prin impactul pe care îl au asupra creşterii, prin efectele în dezvoltare cât şi prin impactul metabolic au suscitat interesul cercetătorilor. Astfel, deşi multă vreme somnul a fost considerat un proces pasiv, în prezent cu ajutorul tehnologiei s-a putut monitoriza activitatea creierului în somn, s-au studiat efectele diferitelor afecţiuni precum apneea în somn, rolul somnului în aterogeneză şi metabolismul colesterolului, s-au identificat biomarkeri care permit diagnosticul rapid printr-o simplă analiză de sânge sau urină a diferitelor afecţiuni ale somnului.

În acest context, cercetările s-au îndreptat şi către factorii de mediu care influenţează calitatea somnului precum temperatura în cameră, lumina, zgomotele sau electronicele.

Sunt deja numeroase studii care arată că prezenţa televizorului în camera copiilor favorizează ora de culcare mai târzie comparativ cu cei care nu au televizor în cameră, ca de altfel şi prezenţa altor electronice precum telefon sau tableta.

Zgomotele din mediu sunt un alt factor important care influenţează ritmul somn-veghe, studiile efectuate au arătat că zgomotele în timpul somnului, fie că este vorba de trafic, vecini sau sunt zgomotele din casă, pot scădea intensitatea somnului, apar treziri frecvente în timpul nopţii şi poate creşte secreţia hormonilor de stres.

Într-o societate în care tehnologia permite şi oferă acces pentru o comunicare permanentă indiferent de fusul orar, cât şi programul prelungit de lucru al adulţilor şi activităţile şcolare şi extraşcolare ale copiilor, toate acestea conduc de multe ori la minimizarea sau chiar ignorarea importanţei somnului. Aceste observaţii au dus la efectuarea de campanii de popularizare a acestor informaţii, cum sunt cele iniţiate de World Sleep Foundation sau cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului şi la noi în ţară, de creşterea a gradului de conştientizare asupra acestor factori.

3. Cum poate influenţă aerul din camera copilului somnul acestora?

Un alt factor care influenţează calitatea somnului cât şi activitatea noastră din timpul zilei este calitatea aerului. Însă nu doar poluarea (outdoor air pollution) este periculoasă. Există în prezent suficiente informaţii care subliniază şi atrag aterntia asupra calităţii aerului din încăperi (indoor air pollution). Potrivit Enviromental Protection Agency nivelul de poluare a aerului de interior poate fi de 2 ori până la de 5 ori mai mare decât poluarea aerului din exterior. De multe ori interpretăm greşit semnele poluării din încăperi întrucât în mod obişnuit nu vedem particulele dăunătoare pe care le inhalăm.

După anii '70 au început să fie construite clădiri dependenţe în întregime de sisteme de încălzire şi ventilaţie artificală iar ulterior s-a observat că mulţi dintre cei care lucrau în asemenea clădiri în care aerul nu era bine ventilat sufereau de migrene. Într-unul din studiile efectuate în acest sens 38% dintre cei intervievaţi au relatat dureri de cap între 1 şi 3 zile pe lună, iar 8% prezentau dureri de cap zilnic.

Întrucât cercetările recente au arătat din ce în ce mai mult importanța somnului ca o necesitate fiziologică de bază alături de alimentaţie, au fost realizate nu doar pentru a stabili impactul diferitelor afecţiuni şi tratamentul necesar, cât şi pentru a vedea factorii care influenţează calitatea somnului, o atenţie specială în ultimii ani fiind acordată aerului din casă şi din dormitor.

Astfel, un comunicat recent în luna martie 2017 de la World Sleep Foundation subliniază impactul diferiţilor alergeni nu doar pe parcursul zilei ci şi în timpul nopţii, afectând calitatea somnului. Congestia nazală sau secreţiile nazale, tusea, strănutul afectează somnul iar medicaţia antialergică poate scădea calitatea somnului. O modalitate de a diminua impactul acestor alergeni este o bună ventilaţie a aerului în casă.

Jurnalul oficial al societăţii pentru calitatea aerului de interior "Indoor air" a publicat anul trecut rezultatele unui studiu despre efectul calităţii aerului din dormitor asupra somnului cât şi asupra performanţelor din ziua următoare. La studiu au participat studenţi, iar calitatea somnului a fost monitorizată cu ajutorul actigrafului. A doua zi a fost evaluată percepţia lor utilizând chestionare specifice şi teste de specialitate pentru evaluarea performanţei mentale şi cognitive. Atât calitatea somnului măsurată obiectiv cât şi percepţia celor care au participat la studiu s-au îmbunătăţit semnificativ atunci când nivelul de CO2 a fost mai scăzut în camera în care au dormit. De o îmbunătățire s-a bucurat și senzația de somnolenţă, abilitatea de a se concentra cât şi performanţa la testele de gândire logică.

4. Există afecţiuni medicale la copii care pot fi generate de o calitatate slabă a aerului?

Rezultatele altor cercetări asemănătoare au fost publicate în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine. De aici, numeroase articole au preluat informaţia conform căreia "Particulele pot influenţa somnul prin afectarea sistemului nervos central cât şi prin afectarea căilor aeriene superioare" fiind citat dr. Zanobetti. Cercetările efectuate sugerează că unul dintre mecanismele care afectează negativ somnul ce are consecinţe asupra sănătăţii este reprezentat de nivelele de poluare.

Numeroase date despre calitatea aerului au fost iniţial obţinute prin studierea efectelor fumatului şi poluării (outdoor air pollution) asupra dezvoltării pulmonare cât şi impactul în exacerbările astmului la copii şi adulţi. Ulterior, un semnal de alarmă suplimentar al lumii medicale a fost observarea influenţei poluării outdoor cât şi indoor ca factor independent în apariţia tulburărilor de respiraţie în timpul somnului, aşa cum afirmă John Heffner, past president al American Thoracic Society.

Conform datelor publicate anul trecut pentru ţara noastră, 1 din 10 copii din România este la risc pentru apariţia tulburărilor de respiraţie în timpul somnului, acestea putând determina probleme comportamentale, creştere întârziată, dificultăţi de învăţare şi concentrare la şcoală, scăderea imunităţii.

5. Putem îmbunătăţi calitatea aerului din interiorul casei?

Identificarea factorilor care influenţează calitatea somnului şi contribuie la apariţia unor tulburări de somn atât la copii cât şi la adulţi, în mod particular tulburările de respiraţie din timpul somnului, ar putea avea o influenţă asupra lor.

Zgomotele şi lumina din camera în care dorm copiii (incluzând aici şi lumina albastră de la telefoane, calculatorul şi televizorul), temperatura, uscăciunea şi calitatea aerului sunt aşadar câteva dintre variabilele care pot avea un impact semnificativ asupra calităţii şi numărului de ore de somn.

Pentru a te asigura că aerul din întreaga casă, nu doar din camera bebelușului, este unul prietenos, poți alege un umidificator și purificator, cum este Philips Combi 2 în 1. Acesta este dotat cu un sistem de filtrare profesionist, ce are capacitatea de a îndepărta și cele mai mici particule de praf, alergeni, gaze și mirosuri neplăcute. Reduce 99,9% dintre bacterii și în același timp menține aerul la un nivel optim de umiditate. 

philips combi 2

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 lecții de nutriție de la Mihaela Bilic pentru părinții care nu vor copii obezi
    6 lecții de nutriție de la Mihaela Bilic pentru părinții care nu vor copii obezi

    În ultimii ani, în contextul diversificării semnificative a ofertei de alimente de pe piață, realizezi că nu este tocmai simplu să poți să-ți îndrepți copilul spre...

    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții
    Sunt mama unui copil care a supraviețuit cancerului. Cancerul fiicei mele mi-a oferit o altă perspectivă asupra vieții

    Emily s-a luptat aprig cu cancerul și într-un final, l-a învins, iar aceasta este o parte din povestea ei, pe care mama ei ne-o împărtășește. Copilăria lui Emily nu a...

    „Războiul” dintre preșcolari și ora de culcare - Explicația surprinzătoare a unui specialist
    „Războiul” dintre preșcolari și ora de culcare - Explicația surprinzătoare a unui specialist

    Printre cele mai importante provocări cu care te poți confrunta când ești părinte se numără și aceasta: să-ți convingi copilul să meargă seara la culcare. Astfel, pe...

    Mihaela Bilic a avut probleme cu greutatea: „Toată viața mea a fost o cură de slăbire”
    Mihaela Bilic a avut probleme cu greutatea: „Toată viața mea a fost o cură de slăbire”

    Mihaela Bilic este, de departe, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați nutriționiști din România. Sfaturile sale legate de alimentație au schimbat viețile multor...

    Motivul pentru care părinții încă se chinuie să calmeze tantrumurile copiilor denotă că aceștia trebuie să-și schimbe perspectiva!
    Motivul pentru care părinții încă se chinuie să calmeze tantrumurile copiilor denotă că aceștia trebuie să-și schimbe perspectiva!

    Atunci când vine vorba de tantrumuri (crize accentuate de furie), abordarea pe care o folosesc părinții cel mai des este calmarea de moment. Însă studiile efectuate...

    Ce este „divorțul” somnului și când devine periculos pentru căsnicia ta
    Ce este „divorțul” somnului și când devine periculos pentru căsnicia ta

    Una dintre provocările cu care se pot confrunta partenerii unui cuplu este și aceasta: când unul dintre ei, din diverse motive, nu îi permite celuilalt să se bucure de un somn...

    Ea este mama care făcea cumpărături în somn. A cumpărat un întreg teren de baschet în timpul somnului
    Ea este mama care făcea cumpărături în somn. A cumpărat un întreg teren de baschet în timpul somnului

    În general, persoanele care se trezesc în timpul nopții din cauza unor tulburări de somn își părăsesc patul și încep să umble prin casă. Cu toate acestea, nu...

    Mihaela, studenta la Medicină care a murit după două diagnostice greșite. „Te alinți”, i-a spus medicul
    Mihaela, studenta la Medicină care a murit după două diagnostice greșite. „Te alinți”, i-a spus medicul

    O tânăra studentă la Medicină a murit la spital după mai bine două săptămâni de chinuri. Ea a ajuns de patru ori la urgențe cu dureri mari de spate, însă de două...

    © 2024 Qbebe