7 lucruri mai puțin cunoscute despre pielea bebelușului

7 lucruri mai puțin cunoscute despre pielea bebelușului

Irina Olteanu - Redactor Senior

Pielea bebelușului este delicată și sensibilă ca un fulg de nea, încă de la momentul în care vine pe lume, motiv pentru care necesită o îngrijre aparte. Află că aceasta are și trăsături precum faptul că reacționează la atingerea ta, fiind stimulată producția de oxitocină prin mângâieri și îmbrățișări. Există însă multe alte lucruri pe care nu le cunoști și pe care ți le împărtășim în continuare.

1. Nu va avea un aspect atrăgător la început

Este bebelușul tău și îl consideri cel mai frumos din lume, însă în ceea ce privește aspectul pielii de la naștere, trebuie să afli că vei avea o surpriză nu tocmai plăcută. Astfel, în cazul în care ai născut prematur, pielea sa va avea încă părul fin care l-a protejat în mediul intrauterin denumit lanugo. De asemenea, corpul poate fi acoperit cu un strat brânzos și uleios denumit vernix, care l-a protejat în burtica ta de lichidul amniotic, ce poate persista până la 2 zile. În plus, indiferent de etnia sa, tenul bebelușului este roșu-vinețiu în primele zile, grație sistemului circulator care începe să funcționeze. Dacă observi o nuanță gălbuie a pielii la naștere, află că poate fi vorba despre icter, o afecțiune specifică nou-născuților.

2. Este subțire ca o foaie de hârtie

Îți vei da seama cât de subțire este pielea bebelușului tău pentru că poți vedea dacă o privești aproape toate vasele de sânge care o străbat. Acestea au un rol important în uniformizarea temperaturii și a stării sale de dispoziție. Atunci când temperatura crește, de exemplu când temperatura mediului este crescută sau când plânge, pielea va dobândi un aspect rozaliu și pestriț chiar sub ochii tăi. Dimpotrivă, când bebelușului îi este frig, picioarele și mâinile sale pot dobândi un aspect albăstrui, semnalizând că are nevoie de încălzire. Din acest motiv specialiștii recomandă să îmbraci bebelușului întotdeauna cu un strat în plus de haine față de cele pe care le porți tu ca adult. Abia după vârsta de un an pielea se va îngroșa suficient pentru a fi izolată în mod natural.
Pentru o piele delicată, este nevoie de un produs delicat, precum Uleiul de baie Mustela. Acesta este hipoalergenic, fiind testat sub control dermatologic și pediatric. Curăță delicat pielea, în același timp hrănind-o și compensând efectele de uscare ale îmbăierii. Uleiul are o toleranță cutanată și oculară ridicată, iar micuțul tău va rămâne cu o piele suplă și catifelată.

piele bebelus

3. Are o predispoziție crescută pentru iritații

Alături de aspectele menționate mai sus, pielea bebelușului tău poate avea și un aspect inflamat și pătat. Statisticile spun că între 30-40% dintre bebeluși vin pe lume cu milia, o afecțiune caracterizată prin puncte mici albe sau gălbui, prezente în special pe față. Iar unul din cinci nou-născuți poate să dezvolte acnee neonatală, similară ca aspect cu cea a unui adolescent. Nu în ultmul rând, sunt 50% șanse să dezvolte eritem toxic al nou-născutului, o iritație inofensivă și care nu durează, prezentă de obicei pe spate și pe piept, dar care poate acoperi întregul corp.

4. Hormonii tăi au o influență mare asupra pielii bebelușului

După cum bine știi, nivelul hormonilor din sarcină este unul fluctuant. Sunt șanse mari însă să nu fi aflat că spre finalul sarcinii aceștia trec baiera placentară și influențează producția de sebum din pielea bebelușului, conducând uneori la binecunoscuta dermatită seboreică. Din fericire, corpul său reușește să elimine hormonii materni în interval de o săptămână până la o lună după naștere.

5. Nu trebuie spălată excesiv

Băița de seară nu este doar o rutină plăcută, ci și benefică. Însă nu trebuie să exagerezi. Atunci când îți speli excesiv micuțul pielea sa poate deveni mai uscată și predispusă diverselor iritații și infecții. Când simți că s-a murdărit, poți apela la o cârpă din bumbac umezită, cu care să îl cureți în special în zonele pliurilor. Iar atunci când îl îmbăiezi, optează pentru un produs delicat, special pentru pielea sa fragilă. 

ulei de baie mustela Îți recomandăm Uleiul de baie de la Mustela, ce poate fi folosit încă de la naștere. Acesta nu conține parabeni, ftalați și nici fenoxietanol sau săpun. În proporție de 89% este vorba despre ingrediente de origine naturală, precum Avocado Perseose - ingredient care ajută la menținerea barierei protectoare naturală a pielii, glicerină vegetală - hidratează pielea și o protejează împotriva evaporării apei, surfactanți delicați - curăță delicat pentru a proteja pielea de uscare. Un avantaj important al său este că poate fi folosit și ca ulei curățător când corpul este ud.

6. Se bronzează foarte rapid

Pielea unui nou-născut se află în proces de formare, după cum am menționat, iar aici este vorba și de melanină, pigmentul care ajută la asiimilarea razelor soarelui. Din acest motiv șansele de apariție ale unei arsuri solare sunt mai mari în cazul său comparativ cu un preșcolar sau cun adolescent. Cea mai bună modalitate prin care îl poți proteja este să eviți expunerea sa directă la razele soarelui, în special în intervalul 10 am-4 pm, când acestea sunt cele mai puternice. Dacă nu poți evita ieșirea afară, ai grijă să îți îmbraci micuțul cu haine ușoare și largi, care să îi acopere brațele și picioarele și nu uita de pălărie. Specialiștii recomandă produsele de protecție solară după vârsta de 6 luni, cu minim 30 FPS, iar ca ingrediente conținute, sunt de preferat dioxidul de titaniu sau oxidul de zinc.

7. Este sensibilă la atingere

Am păstrat pentru final o informație frumoasă despre pielea micuțului tău, respectiv că reacționează la orice stimul. Astfel, de fiecare dată când îl îmbrățișezi, îl masezi sau îl săruți, stimulezi producția de hormoni ai stării de bine, inclusiv oxitocina, hormonul dragostei. Fii sigură că bebelușul tău se simte minunat atunci când îl mângâi și dorești să îl calmezi sau să îl reasiguri că ești alături de el.

 www.mustela.ro 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Detalii mai puțin cunoscute despre familia Laurei Cosoi. Ce relație avea cu mama ei
    Detalii mai puțin cunoscute despre familia Laurei Cosoi. Ce relație avea cu mama ei

    Pe data de 19 decembrie, Laura Cosoi a anunțat, pe rețelele de socializare, că mama ei, Ligia Cosoi, a trecut în neființă. De-a lungul timpului, în cadrul mai multor...

    Sanosan – mai multă grijă pentru pielea bebelușului tău
    Sanosan – mai multă grijă pentru pielea bebelușului tău

    Bebelușul tău este o minune! La fel e și pielea lui. Este delicat și sensibil – și, prin urmare, necesită o îngrijire adecvată.

    Detalii mai puțin cunoscute despre preotul Necula, părintele preferat de mii de români! Este slujitor al Domnului, dar și soț și tată iubitor
    Detalii mai puțin cunoscute despre preotul Necula, părintele preferat de mii de români! Este slujitor al Domnului, dar și soț și tată iubitor

    Dincolo de lumina reflectoarelor și de datoria de preot, Constantin Necula, părintele preferat al tinerilor este un soț și un tată minunat și cât se poate de discret cu familia...

    Părinții unei fetițe supraviețuitoare de cancer au creat un ghid pentru părinții care au copii bolnavi. „Dacă aș fi știut aceste lucruri atunci, m-aș fi simțit mai puțin speriată”
    Părinții unei fetițe supraviețuitoare de cancer au creat un ghid pentru părinții care au copii bolnavi. „Dacă aș fi știut aceste lucruri atunci, m-aș fi simțit mai puțin speriată”

    O mămică a cărei fetițe a învins lupta cu cancerul a conceput, cu sprijinul cadrelor medicale, un Ghid Oncologic. Această aplicație este foarte utilă pentru părinții ai căror...

    Simona Halep, Viorica Dăncilă și Denise Rifai, printre cele mai cunoscute femei din România de către elevii de gimnaziu. STUDIU
    Simona Halep, Viorica Dăncilă și Denise Rifai, printre cele mai cunoscute femei din România de către elevii de gimnaziu. STUDIU

    Simona Halep, Viorica Dăncilă și Denise Rifai sunt printre cele mai cunoscute/ importante femei din Romania pentru elevii de 11-13 ani, potrivit unui studiu recent al Coaliţiei pentru...

    Dacă ai mai mulți copii ești mai puțin stresat. Adevărat sau fals?
    Dacă ai mai mulți copii ești mai puțin stresat. Adevărat sau fals?

    Dacă ar fi să facem un top al celor mai enervante lucruri pe care mamele cu un singur copil s-au săturat să le audă, pe locul doi, după „Și? Al doilea când?”, ar fi...

    Am început să petrec mai puțin timp cu copiii mei și asta mă ajută să fiu o mamă mai bună
    Am început să petrec mai puțin timp cu copiii mei și asta mă ajută să fiu o mamă mai bună

    O mamă a dezvăluit ce a însemnat pentru ea perioada în care a fost nevoită să lucreze numai de acasă în contextul pandemiei. În confesiunea sa, nu s-a ferit să...

    Am 9 copii și reușesc să îi hrănesc cu mai puțin de 10 lei pe zi
    Am 9 copii și reușesc să îi hrănesc cu mai puțin de 10 lei pe zi

    Să asiguri hrana zilnică pentru o familie numeroasă reprezintă oricând o mare provocare. Cum te-ai descurca, de exemplu, dacă ai avea 9 copii? În această situație se află...

    © 2024 Qbebe