Pielea sensibilă nu mai este o problemă! Sfaturi pentru a preveni apariția iritațiilor

Pielea sensibilă nu mai este o problemă! Sfaturi pentru a preveni apariția iritațiilor

Bianca Geica - Redactor Senior

Știai că pielea unui bebeluș este de 10 ori mai sensibilă și cu aproximativ 30% mai subțire decât cea a unui adult? Mai mult decât atât, în primul an de viață, pielea celui mic nu și-a dezvoltat complet funcția de barieră, motiv pentru care este predispusă la apariția eczemelor și iritațiilor.

Află care sunt semnele că micuțul tău are pielea sensibilă, dar și care sunt recomandările de care ar trebui să ții cont pentru îngrijirea pielii delicate a puiului tău în așa fel încât să previi apariția iritațiilor!

Semne că micuțul tău are o piele sensibilă

Bebelușii au pielea foarte sensibilă, iar asta se întâmplă pentru că întregul lor organism este slab dezvoltat și încă neadaptat noului mediu. Până la 3 luni, pielea celor mici are un pH mai mare decât pielea adulților. După aceea, devine mai rezistentă, însă nu suficient. Până la vârsta de 3 ani, pielea puiului tău este în plin proces de adaptabilitate la mediul extern, deci trebuie îngrijită cu atenție.

Unii bebeluși tind să aibă pielea mai sensibilă decât alții și să dezvolte mai frecvent iritații, în funcție de anumiți factori precum folosirea unui detergent nepotrivit pentru haine sau a unor produse de îngrijire neadaptate pielii copilului. În principiu, pielea bebelușului tău are nevoie de ajutor dacă:

  • se usucă imediat după baie, semn că ai folosit un produs care are în compoziție agenți agresivi cu pielea puiului tău;
  • apar pete roșii pe față sau pe pliurile pielii, în zonele unde se transpiră intens și pielea nu respiră. Acesta este, în general, un semn de dermatita atopica;
  • bebelușul este agitat din cauza disconfortului pe care îl resimte;
  • apar tulburări de somn, de asemenea din cauza disconfortului provocat de sensibilitățile din anumite zone ale pielii;

Cele mai frecvente probleme ale pielii la bebeluși

În primii ani de viață, cei mici se pot confrunta cu o serie de iritații și erupții pe piele, care pot să apară din diverse cauze. Printre cele mai comune tipuri de iritații la copii se numără:

Iritația de scutec (eritemul fesier)

Iritația de scutec se numără printre cele mai mari provocări din primii ani de viață ai copilului. Cauzele sunt diverse, printre cele mai comune numărându-se dermatita atopică, sensibilitatea la anumite produse de îngrijire, infecții locale (zona scutecului este un mediu umed, propice dezvoltării bacteriilor) sau expunerea unui timp îndelungat la fecale sau urină.

Dermatita atopică (eczemă)

Dermatita atopică, sau eczema atopică, este o afecțiune cutanată care provoacă leziuni roșii, erupții cutanate și o senzație puternică de mâncărime. Statisticile arată că în 60% din cazuri, dermatita atopică apare înainte de primul an de viață al copilului și până la 85% din cazuri debutează până la vârsta de 5 ani.

Această afecțiune, de care suferă în jur de 10-20% dintre copii, este cauzată, în principal, de o combinație de factori genetici și imunologici, ceea ce înseamnă că micuții ai căror părinți suferă de diverse alergii cutanate sunt mai predispuși dezvoltării eczemei atopice. De asemenea, anumiți factori de mediu precum poluarea, fumul de țigară, mucegaiul, praful sau polenul pot declanșa dermatita atopică la copii.

Urticaria

Urticaria este o altă afecțiune frecvent întâlnită în rândul celor mici și reprezintă o iritație la nivelul pielii, de culoare roșie. Erupția poate fi de dimensiuni mici, asemănătoare înțepăturilor de țânțari, sau destul de mare încât să acopere porțiuni întregi ale corpului.

Urticaria se manifestă prin mâncărimi foarte mari pe piele și dacă persistă până în 6 săptămâni, în termeni medicali se numește urticarie acută. Dacă durează mai mult de 6 săptămâni, se numește urticarie cronică.

Cum îngrijești pielea sensibilă a copilului

Pielea sensibilă a bebelușului are nevoie de o îngrijire mai atentă, cu produse delicate, ce au în compoziție ingrediente naturale, care să hidrateze în profunzime și să calmeze, la nevoie, iritațiile sau eczemele. 

Îngrijirea pielii în timpul băiței

O îngrijire corectă începe din timpul băiței! Când îi faci băiță bebelușului, asigură-te, în primul rând, că apa are o temperatura potrivită. Nu trebuie să fie nici fierbinte, dar nici foarte rece, ci călduță. 

Apoi, produsele cu care îl speli pe cel mic trebuie să fie blânde cu pielea sensibilă a bebelușului și să ofere o îngrijire delicată. Folosește doar șampoane, geluri de duș sau săpunuri speciale pentru copii, fiindcă acestea hidratează în profunzime și contribuie la menținerea mecanismului natural de protecție al pielii!

Recomandarea noastra în materie de produse pentru băița bebelușului este șamponul din gama Dermadep de la Dr. Phyto, Dermadep Shower-Shampoo, care poate fi folosit si ca cel de duș.

Dermadep Shower-Shampoo are o formulă special concepută pentru îngrijirea pielii nou-născuților, copiilor și a adulților și este recomandat pentru îngrijirea cutanată la copiii cu piele atopică, piele sensibilă, piele uscată, precum și cu piele afectată de alergii.

Cum acționează Dermadep Shower-Shampoo asupra pielii copiilor:

  • Îngrijește pielea;
  • Contribuie la menținerea mecanismului natural de protecție al pielii;
  • Calmează, hidratează și ameliorează simptomele pielii uscate sau hipersensibile;
  • Hrănește pielea și o protejează împotriva inflamațiilor.

La duș se aplică produsul pe pielea umedă și se masează delicat până la apariția spumei. Se clătește din abundență cu apă și se usucă delicat, fără frecare.

Îngrijirea pielii după băiță

După băiță, tamponează pielea bebelușului cu un prosop și maseaz-o cu un ulei de masaj sau cu o cremă intens hidratantă. Noi recomandăm varianta cremă, fiindcă se absoarbe mai repede și mai bine în piele, favorizează refacerea rapidă a pielii și menține funcția de barieră cutanata! Masează-i bebelușului pieptul, apoi mânuțele, degetele, abdomenul, piciorușele, tălpile și spatele.

Folosește Dermadep TOP Cremă de la Dr. Phyto, cu o formulă special concepută pentru îngrijirea pielii nou-născuților, copiilor și adulților! Conține ingrediente ce acționează sinergic și este indicată pentru îngrijirea cutanată la copiii cu piele sensibilă, cu tendință atopică, piele uscată sau piele afectată de iritația de scutec.

De ce să alegi Dermadep TOP Cremă pentru îngrijirea pielii bebelușului?

  • Se întinde ușor pe piele;
  • Creează un film protector pentru piele;
  • Protejează pielea împotriva radiațiilor UV și a radicalilor liberi;
  • Reduce senzația de prurit cauzată de dermatitele de orice tip;
  • Reface bariera lipidică a pielii.

Crema se aplică într-un strat subțire, de mai multe ori pe zi și se masează delicat pentru a favoriza pătrunderea în piele.

Așadar, este extrem de important să acordăm o atenție deosebită îngrijirii pielii bebelușului. Iar produsele din gama Dermadep de la Dr. Phyto reprezintă cea mai bună alegere pentru pielea delicata a celor mici! Descoperă și mai multe produse pentru sănătatea celor mici, și nu numai, pe www.drphyto.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Sfaturi utile pentru ora de baie a micuțului de la o mamă de 7 copii
Sfaturi utile pentru ora de baie a micuțului de la o mamă de 7 copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Noul Persil Sensitive asigură spălarea perfectă a hainelor și grijă pentru pielea sensibilă
    Noul Persil Sensitive asigură spălarea perfectă a hainelor și grijă pentru pielea sensibilă

    Unul din doi consumatori susține că are piele sensibilă chiar dacă nu are un diagnostic medical în acest sens[1], astfel încât din ce în ce mai multe persoane...

    Poți preveni apariția intoleranțelor alimentare încă din primele luni de viață? Iată ce spun studiile
    Poți preveni apariția intoleranțelor alimentare încă din primele luni de viață? Iată ce spun studiile

    Intoleranțele alimentare sunt destul de răspândite atât la copii, cât și la populația adultă. Statisticile arată că, la nivel mondial, aproximativ 5% din copii și...

    Cea mai sensibilă zodie. De ce trebuie să o tratezi cu mare grijă
    Cea mai sensibilă zodie. De ce trebuie să o tratezi cu mare grijă

    Cea mai sensibilă zodie este profund conectată cu emoțiile sale, empatică și mereu gata să ajute pe oricine se află în dificultate. Se conectează fără probleme la cei din jur...

    Epidemie de norovirus în Romania. Ce este și cum poți preveni îmbolnăvirea
    Epidemie de norovirus în Romania. Ce este și cum poți preveni îmbolnăvirea

    Direcția de Sănătate Publică Brașov se confruntă cu o epidemie de norovirus. Au fost diagnosticați 140 de pacienți cu simptomatologie specifică virusului, dintre care 25 au ajuns la...

    Niacinamida: ce este și cum îți ajută pielea
    Niacinamida: ce este și cum îți ajută pielea

    Atât buna funcționare a organismului, cât și frumusețea și sănătatea pielii tale depind de un aport echilibrat de nutrienți. Pentru a te asigura că ai parte de ei, nu ai...

    Sanosan – mai multă grijă pentru pielea bebelușului tău
    Sanosan – mai multă grijă pentru pielea bebelușului tău

    Bebelușul tău este o minune! La fel e și pielea lui. Este delicat și sensibil – și, prin urmare, necesită o îngrijire adecvată.

    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema
    Dragi părinți, nu este sfârșitul lumii dacă cel mic ia păduchi! I se poate întâmpla oricui, adult sau copil, important este să știm cum tratăm problema

    Pe cât de mici și aparent inofensive, pe atât de „temute” sunt aceste mici insecte care provoacă mâncărimi puternice și rușine purtătorilor. Până...

    Eu mai vreau un copil, dar soțul meu nu. Cum naiba ar trebui să rezolvăm această problemă?
    Eu mai vreau un copil, dar soțul meu nu. Cum naiba ar trebui să rezolvăm această problemă?

    Ce faci dacă îți dorești neapărat încă un copil, dar partenerul tău nu? Asta este și întrebarea pe care o are o mămică cu 3 copii, care îl vrea și pe al...

    © 2024 Qbebe