Soluția perfectă pentru micuții cu piele sensibilă și dermatită atopică

Soluția perfectă pentru micuții cu piele sensibilă și dermatită atopică

Bianca Geica - Redactor Senior

Dermatita atopică (eczema) este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale pielii în rândul copiilor. În general, dermatita atopică se declanșează între a doua și a șasea lună de viață și chiar dacă nu este o afecțiune gravă, aceasta poate provoca neplăceri atunci când nu este tratată corect și chiar poate afecta calitatea vieții.

Află ce este, mai exact, dermatita atopică, care sunt factorii de risc, cum se manifestă, dar și cum se tratează eficient!

Ce este dermatita atopică

Dermatita atopică este cea mai comună formă de eczemă și afectează prima perioadă a copilăriei, însă poate debuta la toate grupele de vârstă. La 60% din cazuri apare înainte de primul an de viață și până la 85% din cazuri debutează până la vârsta de 5 ani. În jur de 10-20% dintre copii suferă de dermatită atopică, care se manifestă prin piele uscată, mâncărimi și iritații. Dermatita atopică poate fi însoțită de astm sau rinită alergică, dar și de manifestări digestive.

parinte care verifica pielea copilului

În cazul bebelușilor și copiilor, această afecțiune reprezintă o problemă atunci când nu este gestionată corespunzător, din pricina manifestărilor neplăcute. Anumite tratamente și produse destinate îngrijirii cutanate pot ameliora mâncărimea și preveni recidivele, dermatita atopică fiind de durată și având tendința să reapară periodic.

Cauzele și factorii de risc ai dermatitei atopice

Dermatita atopică la copii este cauzată, în principal, de o combinație de factori genetici și imunologici. Factorul ereditar joacă un rol predominant în declanșarea dermatitei atopice, astfel că micuții ai căror părinți suferă de alergii sunt cu 80% mai predispuși dezvoltării eczemei atopice.

Factorii de mediu precum poluarea ridicată, fumul de țigară, praful, mucegaiul, polenul sau părul animalelor de companie, pot declanșa, de asemenea, dermatita atopică la copii.

Diversificarea precoce a alimentației, dar și unele alimente pot provoca alergii, contribuind, astfel, la apariția eczemei:

  • ouăle,
  • laptele de vacă,
  • alunele,
  • arahidele,
  • soia,
  • grâul,
  • peștele,
  • fructele de mare,
  • fructele exotice,
  • condimentele etc.

Spălarea excesivă a pielii și folosirea dezinfectanților, a săpunurilor sau a detergenților puternici pot declanșa apariția dermatitei atopice. Să nu uităm că pielea copiilor este mult mai sensibilă și mai subțire decât cea a adulților, iar bariera hidrolipidică de la suprafața ei este deficitară.

Deficitul de vitamina D poate fi iarăși o cauză pentru apariția dermatitei atopice.

Stresul emoțional, temperaturile extreme, agenții infecțioși, precum și hainele strâmte și abrazive pot fi o altă cauză de apariție a dermatitei atopice.

Simptomele dermatitei atopice

Principalele simptome ale dermatitei atopice sunt:

  • mâncărimea pielii, care poate deveni severă în special în timpul nopții;
  • piele uscată;
  • piele sensibilă și/sau inflamată, ca urmare a scărpinatului;
  • pete roșiatice pe mâini, picioare, glezne, încheieturi sau piept;
  • piele scuamoasă, crăpată.

În funcție de vârsta copilului, dermatita atopică se poate manifesta în diferite moduri. La sugari și la copiii de până în 2 ani semnele dermatitei atopice includ:

  • piele uscată, roșiatică în special pe obraji și care se întinde spre bărbie;
  • iritații în creștetul capului;
  • iritații pe brațe sau în orice altă zonă unde copilul poate ajunge să se scarpine;
  • somn agitat și iritabilitate.

bebelus cu dermatita atopica pe obraji

La copiii între 2 și 18 ani, dermatita atopică se manifestă prin:

  • piele uscată și aspră;
  • iritație, care începe în zona cefei și se întinde până la încheietura mâinii, genunchi, coate, glezne;
  • iritații cu aspect solzos de culoare albă sau maronie;
  • iritații cu blistere (bubițe cu crustă sau apoase).

Cum se tratează dermatita atopică

Dacă nu este gestionată corect, dermatita atopică poate provoca diferite complicații precum infecții ale pielii, dermatită alergică de contact sau probleme de somn.

Tratamentul dermatitei atopice la copii include, pe lângă tratamentul medical prescris de specialist, și câteva măsuri de îngrijire a pielii copilului. Cremele pentru tratarea uscăciunii pielii, precum și produsele dermatocosmetice pentru pielea cu tendința atopică, sunt esențiale pentru a ameliora simptomele dermatitei atopice la copii.

Evită săpunurile, gelurile de dus sau șampoanele dure și asigură-te că pielea micuțului este hidratată. La baie folosește un gel de duș și un șampon cu ingrediente active delicate, care îngrijesc pielea și contribuie la menținerea mecanismului natural de protecție al acesteia. 

Dermadep Shower-Shampoo de la Dr. Phyto are o formulă special concepută pentru îngrijirea pielii nou-născuților, copiilor și a adulților.

Beneficii:

  • Îngrijește pielea;
  • Contribuie la menținerea mecanismului natural de protecție al pielii;
  • Calmează, hidratează și ameliorează simptomele pielii uscate sau hipersensibile;
  • Hrănește pielea și o protejează împotriva inflamațiilor.

Dermadep Shower-Shampoo este recomandat pentru îngrijirea cutanată la copiii cu piele atopică, piele sensibilă, piele uscată, precum și cu piele afectată de alergii. La duș se aplică produsul pe pielea umedă și se masează delicat până la apariția spumei. Se clătește din abundență cu apă și se usucă delicat, fără frecare.

După duș, pentru hidratarea pielii, folosește o cremă care să favorizeze refacerea rapidă a pielii și menținerea funcției de barieră cutanata.

Dermadep TOP Cremă de la Dr. Phyto este indicată pentru pielea sensibilă, cu tendință atopică, întrucât hidratează intensiv.

Beneficii:

  • Se întinde ușor pe piele;
  • Creează un film protector pentru piele;
  • Protejează pielea împotriva radiațiilor UV și a radicalilor liberi;
  • Reduce senzația de prurit cauzată de dermatitele de orice tip;
  • Reface bariera lipidică a pielii.

Dermadep TOP Cremă este indicată pentru îngrijirea cutanată la copiii cu piele sensibilă, cu tendință atopică, piele uscată sau piele afectată de iritația de scutec. Se aplică local un strat subțire de cremă, de mai multe ori pe zi și se masează delicat pentru a favoriza pătrunderea în piele.

Copilul tău a avut dermatită atopică? Ce măsuri ai luat pentru ameliorarea simptomelor? 

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Trucul bizar prin care o mamă și-a convins bebelușul să se hrănească din biberon
Trucul bizar prin care o mamă și-a convins bebelușul să se hrănească din biberon

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dermatita atopica la bebelusi si copii. Tot ce trebuie sa stie parintii despre dermatita atopica
    Dermatita atopica la bebelusi si copii. Tot ce trebuie sa stie parintii despre dermatita atopica

    Dermatita atopica este foarte des intalnita in randul copiilor intre 2 luni si 5 ani. Sunt sanse mari ca un copil sa mosteneasca dermatita atopica daca in familie sunt cazuri de alergii,...

    Dermatita atopică. Cum scăpăm copiii de pielea roșie, iritații, mâncărimi și vezicule suprainfectate?
    Dermatita atopică. Cum scăpăm copiii de pielea roșie, iritații, mâncărimi și vezicule suprainfectate?

    Dermatita atopică este una din cele mai des întâlnite afecțiuni ale pielii copiilor. Denumită și eczema atopică, dermatita este o afecțiune cronică, intens pruriginoasă....

    Noul Persil Sensitive asigură spălarea perfectă a hainelor și grijă pentru pielea sensibilă
    Noul Persil Sensitive asigură spălarea perfectă a hainelor și grijă pentru pielea sensibilă

    Unul din doi consumatori susține că are piele sensibilă chiar dacă nu are un diagnostic medical în acest sens[1], astfel încât din ce în ce mai multe persoane...

    Cum să nu mai țipi la copiii tăi? O mamă a găsit soluția perfectă
    Cum să nu mai țipi la copiii tăi? O mamă a găsit soluția perfectă

    Unul dintre lucrurile pe care ți le propui odată ce devii părinte este să faci tot posibilul să nu țipi la copilul tău. În viața de zi cu zi însă intervin diverse...

    Cea mai sensibilă zodie. De ce trebuie să o tratezi cu mare grijă
    Cea mai sensibilă zodie. De ce trebuie să o tratezi cu mare grijă

    Cea mai sensibilă zodie este profund conectată cu emoțiile sale, empatică și mereu gata să ajute pe oricine se află în dificultate. Se conectează fără probleme la cei din jur...

    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun
    Activitatea perfectă alături de cei mici: cum faceți acasă soluție pentru baloanele de săpun

    Micuții sunt înnebuniți după baloanele de săpun. Dacă vreți să duceți împreună această activitate mai departe și să vă distrați și mai mult, vă arătăm cum...

    Cazul incredibil al bebelușului fără piele. Cum a sfidat prognosticul sumbru al medicilor
    Cazul incredibil al bebelușului fără piele. Cum a sfidat prognosticul sumbru al medicilor

    Bebelușul născut prematur, fără piele, a reușit să demonstreze imposibilul și să ajungă în sfârșit acasă, în regulă și complet sănătos! În pofida...

    Microdermabraziunea facială: ce este și cum te ajută să ai o piele frumoasă?
    Microdermabraziunea facială: ce este și cum te ajută să ai o piele frumoasă?

    Microdermabraziunea facială este o procedură non-invazivă folosită de către medicii dermatologi și de către esteticieni pentru a îmbunătăți aspectul tenului. Cu ajutorul...

    © 2024 Qbebe