De ce ar trebui să amâni prima baie a bebelușului

De ce ar trebui să amâni prima baie a bebelușului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Deși suntem tentate să credem că prima baie a unui bebeluș trebuie să fie efectuată cât mai repede după naștere, experții ne asigură că, în realitate, lucrurile stau diferit. Așa cum veți afla și din articolul de mai jos, amânarea primei băițe a micuțului nostru va avea numeroase beneficii, atât pentru el, cât și pentru noi, mamele. Nu vă grăbiți deci să insistați ca bebelușii voștri să fie îmbăiați cât mai repede, întrucât nici voi, dar nici ei, nu vor mai avea parte de lucrurile bune aduse de întârzierea acestui eveniment.

Se va reduce riscul apariției unor infecții

La naștere, corpul bebelușului este acoperit cu o substanță albă, numită vernix (aceasta este compusă din celule ale piele ce provin din primele stadii de dezvoltare ale fătului și conține proteine care previn apariția infecțiilor). Cu alte cuvinte, vernixul este ca un fel de „unguent cu antibiotic natural". Experții spun că printre cele mai importanțe virtuți ale acestuia este capacitatea de a-l apăra pe copil de E.coli, de streptococul de tip B, de bacteria „Clostridium difficile" ce ar putea provoca afecțiuni grave, chiar mortale, precum pneumonia, meningita, infecții digestive etc.
Iată de ce este esențial ca, după ce s-a născut (în primele 24 de ore), bebelușul să rămână lângă mamă și să nu i se facă prima baie.

Se va putea forma mai bine atașamentul mamă-copil

Când un bebeluș se naște fără probleme ce ar putea impune punerea sa într-un incubator sau conectarea la vreun aparat de respirație asistată, atunci acesta ar trebui ca încă din primele clipe de viață să stea la pieptul mamei. Prima sa baie poate deci să mai aștepte, mult mai important fiind ca micuțul să aibă parte de așa-numitul „contact piele la piele".
Dacă se va proceda așa, bebelușul va avea șansa să beneficieze de formarea sentimentului de securitate, cu rol de bază în dezvoltarea sa ulterioară.
Experții recomandă ca inclusiv pentru cazurile în care mamele au născut prin cezariană să se procedeze așa, amânându-se deci momentul primei băi a bebelușului până când atât mama, cât și acesta vor fi pregătiți pe deplin.

Nou-nascut mangaiat de mama sa

Se va putea stimula alăptarea timpurie

Cercetările în domeniu au demonstrat că mamele și bebelușii care au parte de „contactul piele la piele" în primele 20-30 de minute de la naștere, se vor bucura din plin de efectele pozitive ale unei alăptări timpurii.
În condițiile în care bebelușul are instictul de a suge (datorat prezenței, timp de 9 luni, a lichidului amniotic), dar și de a se târâ către sânul mamei, căutându-i sfârcurile, nu este indicat ca acest „ciclu" să fie întrerupt de prima baie. Mai mult, s-a sesizat că bebelușii ce își desfășoară liniștiți acest „ritual" își vor dezvolta mai bine simțul olfactiv, vor fi mai atrași de mirosul corpului mamei și, de aici, mai dornici să fie alăptați.
Acestea sunt motivele pentru care, în ultimii ani, experții recomandă ca bebelușii să beneficieze de toate cele de mai sus în prima zi de viață, înaintea oricăror alte activități, printre care și baia.

Citește și: Prima zi din viata bebelusului tau

Bebelus la prima sa baieControlul asupra temperaturii corpului se va îmbunătăți

O baie efectuată prea timpuriu poate cauza chiar hipotermie unui bebeluș. Întrucât acestuia i-a fost cald și bine timp de 9 luni, în corpul mamei sale, prima îmbăiere îi poate scădea considerabil temperatura corpului, antrenându-l la un efort consistent pentru a-și putea asigura totuși căldura.
De altfel, bebelușii se vor naște în încăperi ce sunt de aproape două ori mai reci decât mediu intrauterin, iar graba de a-l îmbăia nu va face altceva decât să-i provoace un disconfort suplimentar.

Amânarea primei băi va stabiliza nivelul de zahăr din sângele bebelușului

În primele ore de viață, bebelușul va face mari eforturi de a se adapta vieții din afara uterului, acestea însemnând să se obișnuiască fără placentă, care era și o sursă de zahăr.
Dacă bebeșului i se va face prima baie prea devreme, nivelul de sânge din organismul său va scădea brusc. Explicația pentru acest fenomen este următoarea: când va fi îmbăiat, bebelușul va începe să plângă și să se zbată, ceea ce va încuraja eliberarea de hormoni ai stresului. Aceștia vor provoca o scădere a nivelului de zahăr din sânge. Din acest motiv, bebelușul poate fi deosebit de somnoros și nu va putea fi trezit pentru a fi alăptat la timp.
În concluzie, prima baie a bebelușului ar trebui amânată până când bebelușul se va putea hrăni așa cum se cuvine și nu fi atât de stresat de separarea de pieptul mamei.

Pielea bebelușului își va putea menține mai bine hidratarea

Fiindcă vernixul este bogat în proteine, are și capacitatea de a hidrata bine pielea bebelușului și de a o pregăti pentru tranziția de la mediul din lichidul amniotic la aerul din mediul din viața de zi cu zi.

Părinții vor putea să se bucure din plin de prima baie a bebelușului

Specialiștii sunt de părere că prima baie a unui bebeluș ar trebui amânată până când mama se va simți suficient de bine pentru a participa și ea la acest eveniment cu totul special. Mai ales în cazurile în care mamele au născut prin cezariană momentul primei băițe trebuie întârziat.
Mai mult, se spune că participarea părinților la prima baie a copilului lor nu va face altceva decât să întărească și mai mult legătura dintre ei și să-i facă să funcționeze într-adevăr ca o familie.

Citește și: Prima baita a bebelusului

Voi mai știți și alte motive pentru care merită ca prima baie a bebelușului să fie amânată?

Surse:
www.bestforbabes.org; www.bellybelly.com.au; www.childrensmd.org;www.livingandloving.co.za

Articolul urmator
Cum te pregătești corect pentru diversificarea bebelușului?
Cum te pregătești corect pentru diversificarea bebelușului?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Iată de ce nu ar trebui să îţi iei telefonul după tine la baie
    Iată de ce nu ar trebui să îţi iei telefonul după tine la baie

    Mersul la toaletă a devenit pentru mulţi momentul ideal de a verifica noutăţile de pe reţelele de socializare. Conform specialiştilor în sănătate este un obicei periculos care...

    De ce podeaua din baie devine sanctuarul mamelor?
    De ce podeaua din baie devine sanctuarul mamelor?

    Fiecare dintre noi avem propriul sanctuar. Unii dintre noi îl găsim în natură, alții în brațele unui prieten, iar această mamă îl găsește pe podeaua din baie....

    Nu-mi mai laud soțul pentru lucrurile pe care ar trebui oricum să le facă. Și așa ar trebui să faceți și voi!
    Nu-mi mai laud soțul pentru lucrurile pe care ar trebui oricum să le facă. Și așa ar trebui să faceți și voi!

    În ziua de azi, ideea conform căreia bărbații se ducdoar la muncă și fac bani nu mai este de actualitate. În schimb, din ce în ce mai mulți bărbați își...

    Culoarea costumului de baie al copilului tău îi poate salva viața. Iată cum!
    Culoarea costumului de baie al copilului tău îi poate salva viața. Iată cum!

    Atunci când alegi un costum de baie pentru copilul tău, culoarea acestuia nu reprezintă neapărat un factor decisiv. Ar putea fi, însă, cel mai important! Culoarea costumului...

    Până la ce vârstă e în regulă ca cei mici să facă baie împreună?
    Până la ce vârstă e în regulă ca cei mici să facă baie împreună?

    Nimic nu e mai drăguț decât frații care se bălăcesc și fac baie împreună, înainte de culcare. Există o limită de vârstă după care părinții trebuie să se...

    O mamă este acuzată că-și abuzează intim copilul de 2 ani pentru că fac baie împreună
    O mamă este acuzată că-și abuzează intim copilul de 2 ani pentru că fac baie împreună

    Pentru multe mame, baia alături de copilul lor e ceva normal, natural, având în vedere că relația mamă-copil e una atât de intimă. Totuși, nu multe persoane...

    Ți s-a întâmplat și ție? O mamă recunoaște că nu și-a pregătit copilul pentru mersul la baie singur la grădiniță
    Ți s-a întâmplat și ție? O mamă recunoaște că nu și-a pregătit copilul pentru mersul la baie singur la grădiniță

    Prima săptămână de grădiniță este o etapă normală în dezvoltarea celor mici. Cu bune și cu rele, adaptarea la noua situație de viață, la noii colegi, la noua...

    Iubesc să fac baie împreună cu copilul, dar mă îndoiesc de mine ca părinte când oamenii mă critică
    Iubesc să fac baie împreună cu copilul, dar mă îndoiesc de mine ca părinte când oamenii mă critică

    La fel cum se întâmplă în cazul dormitului în același pat cu copilul, și ideea de a face sau nu baie alături de acesta este îndelung dezbătută. Astfel,...

    © 2024 Qbebe