Colțulcu
activități

11 jocuri ce-ți învață copilul să nu fie egoist

11 jocuri ce-ți învață copilul să nu fie egoist

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Să-l înveți pe copil să nu fie egoist nu este tocmai ușor. Pentru a avea succes în acest demers, psihologii ne îndeamnă ca în niciun caz să nu-l forțăm să-și împartă lucrurile, mai ales dacă este vorba despre un copil mai mic (sub 4-5 ani). Mult mai bine este să-i fim noi însene un model în acest sens și să-i explicăm permanent că trebuie să împărțim diverse de ceilalți. De asemenea, o metodă bună de a-l stimula pe copil să nu fie egoist este să-l lauzi de fiecare dată când reușește să împartă sau să colaboreze cu alții. Nu în ultimul rând, așa cum vei vedea și în articolul de mai jos, există tot felul de jocuri, menite să-l îndrume pe copil spre generozitate și empatie, astfel încât să nu se transforme într-o persoană egoistă.

„Unde-s doi puterea crește!"

Dacă vrei să-ți obișnuiești copilul să nu fie egoist și să accepte să împartă lucrurile cu ceilalți, propune-i următoarea activitate: să pictați ceva împreună.
Obiectivul va fi ca al tău copil să învețe să-și împartă instrumentele de pictat, precum și să colaboreze cu tine în alegerea temei desenului vostru. De asemenea, va fi nevoie să-și aștepte rândul până când vei picta tu ceva, dar va trebui să-ți dea, la un moment dat, instrumentele cu care pictează el.
Repetați mai des această activitate, până când vei observa că al tău copil nu va manifesta niciun fel de „rezistență" când va veni vorba să împartă.

Joc de rol- „Și jucăriile știu să împartă"

Poți să-ți obișnuiești copilul cu ideea că trebuie să împartă și dacă îl vei implica într-un joc de rol.
Pur și simplu lasă-l să-și aleagă jucăriile preferate și vă veți imagina un dialog între două sau mai multe dintre ele. Acesta trebuie să fie legat de ideea de a împărți.
Ajută-l pe copil să aleagă replicile potrivite pentru fiecare personaj și vezi ce atitudine are față de ideea de a împărți ceva cu altcineva. Încurajează-l să formuleze replici prin care să dovedească faptul că a înțeles că este bine să împarți.
Un astfel de joc nu numai că îl va învăța pe copil să nu fie egoist, dar îi va dezvolta și vocabularul și imaginația.

„Dă mai departe biscuitele!"

În special copiii mai mici (sub 5 ani) sunt potriviți pentru a fi implicați în următorul joc.
Veți lua niște biscuiți și îi vei spune copilului să îi dea unei alte persoane. La rândul ei, acesta va da biscuiții mai departe.
Activitatea îl va face pe copil să înțeleagă că să împarți este un lucru normal și se va obișnui să nu fie egoist.

 Fetita cu un cookie in mana

Realizați un puzzle

Să se facă un puzzle în echipă va fi un bun exercițiu pentru ca un copil să învețe să nu fie egoist. Astfel, va trebui să-și aștepte rândul, să aibă răbdare până când coechipierul va identifica piesa potrivită pentru a o pune la locul ei etc.
În plus, un puzzle stimulează răbdarea, capacitatea de concentrare, răbdarea și capacitatea de a găsi soluții la o problemă.

Să facem un turn mare!

Copiiilor le place să realizeze construcții înalte, așa că sigur vor fi încântați să primească niște cuburi din care să obțină un turn.
Activitatea va fi totodată și un bun „exercițiu" pentru îndemânare, răbdare și, nu în ultimul rând, pentru a învăța să împărți o sarcină cu celălalt.

„Mingea magică"

Și acest joc va fi numai bun pentru a-l învăța pe copil să nu fie egoist, să împartă și să colaboreze cu ceilalți.
Tot ce ai de făcut este să faci rost de o minge mare, care să poată fi rostoglolită pe o suprafață mare. Pentru a se desfășura în bune condiții, este necesar să mergeți afară și să existe un mic grup de copii (mai mari de 3-4 ani).
„Misiunea" copiilor este să pună fiecare mânuța pe minge și să o împingă fiecare câte puțin, așteptând mereu ca și ceilalți să poată pune mâna pe ea. Cu alte cuvinte, mingea va trebui împinsă simultan de toți copiii, fără a-i da drumul.

Copiii ce vor sa rostogoleasca o minge mare

„Supă pentru toți"

Jocul va porni de la o poveste și se adresează unui grup de copii. Astfel, copiii vor afla că într-un sat, demult, locuitorii săi nu doreau să-și împartă bunurile unii cu alții. Atunci conducătorii satului au decis ca în sat să se pregătească o supă de pietre, care să poată fi împărțită între toți. Sătenilor nu le-a convenit să pregătească o asemenea supă, așa că au venit fiecare cu ce au avut.
Copiii vor trebui să pregătească și ei o „supă" pentru ei și pentru alți oaspeți. În acest scop, fiecare va trebui să vină cu câte ceva. La sfârșit, „produsul" rezultat va fi împărțit fiecăruia.
O asemenea activitate îi va învăța pe participanți să fie mai generoși, să împartă unii cu alții din bunurile lor.

„Să atingem statuia"

Acest joc îi va învăța pe copii să-și aștepte rândul și să fie răbdători.
Copiii vor primi fiecare câte un prosop de hârtie, pe care-l vor ține pe cap, în timp ce vor merge dintr-un capăt al altul al încăperii în care se desfășoară jocul. Copilului căreia îi va cădea prosopul de pe cap se va transforma în „statuie".
Restul de participanți vor avea „misiunea" de a-l face să nu mai fie „statuie", pur și simplu atingândul-l. Condiția este însă ca fiecare să-și aștepte rândul cuminte!

„Găsește-l! /Găsește-o!"

Și acest joc este adecvat unui grup de copii, învățându-i că este important să nu fim egoiști, ci să acceptăm să ne unim forțele și cu alții în vederea atingerii unui scop.
Copiii se vor așeza în cerc. Se va trage la sorți cine va sta în mijlocul cercului. Copilul respectiv va spune o culoare, în timp de restul vor începe să meargă prin camera/ spațiul de joc din exterior. Ei vor fi rugați să identifice un anumit obiect/ unul dintre copiii care este/ poartă culoarea solicitată. Scopul va fi ca aceasta să fie atinsă, iar participanții vor trebui să se unească pentru a ajunge la ea.
Spre exemplu, primul copil din rând îl va atinge pe celălalt, care la rândul său îl va lua la rând pe următorul și tot așa.

Copii ce stau in cerc, in aer liber

Joc de memorie

Prima dată va trebui să pregătiți niște flash-carduri, care să fie în perechi.
Jocul se va desfășura așa: flash-cardurile vor fi așezate pe o suprafață plană, iar copiii le vor privi pentru câteva minute. După aceea vor fi amestecate și întoarse cu fața în jos. Fiecare copil va trebui să întoarcă, pe rând, câte două flash-carduri, în așteptarea unei perechi. Dacă nu va face perechea, îl va lăsa pe următorul.
De asemenea, ideal va fi ca jocul să nu fie privit ca o competiție. De acee, perechile se vor pune separat și se va constitui un teanc numai din ele. Astfel, copiii vor înțelege mai bine că au colaborat pentru atingerea unui scop: identificarea flash-cardurilor pereche.

Citește și: 10 Jocuri pentru dezvoltarea memoriei copilului

„Cum se simte el/ ea?"

Pentru ca un copil să nu devină egoist, este necesar să învețe și să manifeste empatie față de ceilalți.
Nu va fi dificil să-l obișnuiești și cu empatia propunându-i următorul joc:
• Pregătește un set de flash-carduri, care să înfățișeze chipuri cu diverse stări
• Va trebui să existe un grup de copii.
• Flash-cardurile vor fi întoarse cu fața în jos și fiecare copil va trebuie să ia câte unul și să spună cum crede că se simte persoana reprezentată acolo. Demersul va continua până când toate flash-cardurile vor fi identificate
Jocul va avea rolul nu numai de a-i familiariza pe copii cu diversitatea stărilor/emoțiilor, ci îi va învăța și să-și aștepte rândul într-o activitate, fără a-i deranja pe ceilalți.

Citește și: 5 Activitati care iti invete copilul empatia

 Voi mai știți și alte jocuri, menite să-l determine pe copil să nu devină egoist?

Surse:
www.care.com; www.howtoadult.com;www.naeyc.org;www.playworks.org

Articolul urmator
Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici
Distracţie la toate vârstele: idei pentru timp de calitate cu cei mici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Nu învăța copilul cum să fie bogat, învață-l cum sa fie fericit
    Nu învăța copilul cum să fie bogat, învață-l cum sa fie fericit

    Fericirea - un cuvânt atât de scurt pentru amploarea pe care o îmbracă - este unul dintre cele mai importante scopuri față de care ne dorim noi, în calitate de...

    De ce NU îmi voi învăța fiul să fie un gentleman
    De ce NU îmi voi învăța fiul să fie un gentleman

    Când aveam 20 de ani, mă uimea ideea de cavalerism. Îmi plăcea când bărbații se ofereau să plătească nota de plată, îmi deschideau portiera mașinii și...

    5 greșeli toxice pe care le fac părinții și care duc la un copil egoist și răsfățat
    5 greșeli toxice pe care le fac părinții și care duc la un copil egoist și răsfățat

    Asemenea altor deprinderi, empatia se învață în primul rând acasă, în familie. În aceste condiții, acțiunile părinților, modul în care reușesc să...

    „Îmi învăț copiii să evite comportamentul ciudat, nu oamenii străini”. Metoda unei mame de a-și învăța copiii să fie în siguranță
    „Îmi învăț copiii să evite comportamentul ciudat, nu oamenii străini”. Metoda unei mame de a-și învăța copiii să fie în siguranță

    O mamă de peste ocean dezvăluie pe pagina sa de Instagram modul mai puțin tradițional în care i-a învățat pe copiii săi să se ferească de pericole.

    Primul caz grav de dependență de jocuri online din lume: copilul a stat internat 2 luni în spital
    Primul caz grav de dependență de jocuri online din lume: copilul a stat internat 2 luni în spital

    Un adolescent a stat două luni internat în spital după ce a devenit dependent de un joc video! Băiatul în vârstă de 15 ani a fost spitalizat după ce a început...

    Ce jocuri în 1 sunt sigure și constructive pentru copilul tău?
    Ce jocuri în 1 sunt sigure și constructive pentru copilul tău?

    Pe măsură ce un copil crește, chiar dacă va avea în continuare plăcerea de a se juca în compania cuiva, nu va ezita nici în a se juca de unul singur. Din acest motiv,...

    Șase pași esențiali în a învăța copilul să spună „Îmi pare rău"”, fără să simtă că este pedepsit
    Șase pași esențiali în a învăța copilul să spună „Îmi pare rău"”, fără să simtă că este pedepsit

    Alături de „Te rog” și „Mulțumesc”, „Îmi pare rău” este printre primele reguli sociale, de politețe, pe care cel mic le învață de la...

    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze
    5 moduri prin care îl poți încuraja pe copilul tău care învață acasă, să socializeze

    În ultimii ani, tot mai mulți părinți decid ca micuții lor să învețe acasă. De aceea, este firesc să intervină și această grijă: „Oare copilul meu are...

    © 2024 Qbebe