Știți ce sunteți voi, dragi părinți? Cei care cresc nemurirea. Știți când devine mai ușor? Niciodată.

Aici vă puteți scrie gândurile, oboselile, frământările, dorințele și să ajungeți, astfel, cu ele, către toți ceilalți ca voi. Pentru că meseria de părinte devine mai ușoară numai atunci când poți spune ”- Hei, și eu am trecut prin asta!”. Nu numai că vei deveni autor publicat la Qbebe, dar vei avea și satisfacția grozavă de a atinge sufletele și mințile a milioane de părinți.

Trimite text

Mama și-a dat viața pentru mine

Despre povestea mea? Poate una ca multe altele, la prima vedere, însă dacă intri profund în esența ei, are detalii rar întâlnite.

Doctorii nu-mi dădeau nici o șansă la viață...

Sunt născută într-o zi de iarnă, friguroasă, pe 7 Ianuarie 1998. La 7 luni de sarcină a mamei mele cântăream aproximativ 900 de grame. Mama mea nu m-a putut ține în brațe, nici nu m-a putut vedea ... În acele 8 zile în care a mai trăit, după nașterea mea, era în comă.

Avea 21 de ani pe atunci, tânără, frumoasă (așa mi-o descriu bunicii și rudele), cu mari vise, nu avea nici un an de când se logodise cu “tatăl meu“. 15 Ianuarie 1998 sufletul ce mi-a dat viață s-a stins, a plecat la Ceruri. Sfâșiați de durere, părinții, frații, rudele au început pregătirea pentru înmormântare. Eu? Eu eram în spital, în incubator. Medicii la un moment dat au zis “mergeți și mai pregătiți-vă de o înmormântare, nici copilul nu va trăi“. Dar eu trăiesc, sunt sănătoasă, mulțumesc lui Dumnezeu, surorii mamei mele, soțului ei, bunicilor mei ... datorită lor trăiesc. Sora mamei mele a stat cu mine în spital luni de zile, să cresc în greutate, să iau medicamentele necesare, să pot merge acasă.

Într-un sfârșit, am avut ok-ul de la doctori să merg acasă. Credeți că s-a terminat aici? Am crescut bine și fără probleme? Nu a fost chiar așa. Dar acasă unde? Vă întrebați ce făcea “tatăl meu“ în acest timp ? Eu adevărul 100% nu-l voi știi niciodată, însă vă spun din intuiție și povestiri, că tatăl meu nu s-a comportat bine nici cu mama mea în timpul sarcinii, nici cu rudele care îngrijeau de mine după.

Sora mamei și soțul ei au decis să mă înfieze, ei nu aveau încredere în tatăl meu, bărbat tânăr, singur, să aibă grijă de un copil născut prematur? El a făcut posibilul ca acest lucru să nu se întâmple. A venit și să mă fure din casa rudelor. Un tată nu face asta. Și nici nu cere o sumă de bani pentru semnătura și acordul lui de a ma înfia altor oameni. Un copil nu are preț.

Cu mulți bani dați, răbdare, obstacole și credința în Dumnezeu, rudele au reușit să mă înfieze.

E doar o parte din povestea mea, pe scurt, detalii sunt multe. Cum am aflat că nu am mamă, cum sora mamei mele a plecat în străini din cauza datoriilor, cum era să mai cad in mâna doctorilor pentru a face o operație de care nu aveam nevoie.

Despre mine acum? Am 23 de ani, sunt căsătorită de doi ani de zile cu bărbatul care a plâns la povestea mea, care m-a ajutat sa ies din momente grele și m-a iubit din prima zi când m-a văzut. Am un copil de un an și 3 luni, lumina ochilor mei și Binecuvântarea mea, sunt însărcinată cu al doilea și nu putem fi mai fericiți. Viața ne mai dă obstacole, dar fără ele n-am știi sa prețuim micile lucruri.

Dumnezeu mi-a dat o șansă, Dumnezeu știa de ce eu trebuia să trăiesc. El are un plan cu fiecare. Fiți buni cu toți oamenii pe care îi întâlniți, nici pentru o secundă nu vă puteți imagina ce povești ascund. Iubiți-vă mamele, ele își dau și viața pentru noi!

Citește și:

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.2 (12)
Autorii nostri garanteaza autenticitatea textelor lor, in caz contrar, nu raspundem pentru faptele acestora.
© 2021 Qbebe