7 trucuri eficiente de la părinții care și-au convins copiii să mănânce legume

7 trucuri eficiente de la părinții care și-au convins copiii să mănânce legume
Irina Olteanu - Redactor Senior

Toți părinții își doresc ca ai lor copii să mănânce legume, însă de cele mai multe ori nu reușesc să îi determine să facă acest lucru. Iată în continuare concluziile la care a ajuns un studiu în acest sens, precum și cele mai importante trucuri la care poți apela pentru a te asigura că cel mic/cea mică are parte de o nutriție potrivită. Jill Charlton, șef de nutriție, a declarat despre studiu că “este extrem de interesant să vezi cum părinții strecoară legumele în cină, iar copiii nu își dau seama. Am făcut la fel cu cei trei copii ai mei. Este de asemenea amuzant să observi că cei mici vor considera alimente nesănătoase drept relativ bune deoarece conțin un fruct sau o legumă, precum prăjitura cu morcovi. Scopul acestui studiu a fost să oferim părinților o mână de ajutor pentru a oferi copiilor o alimentație sănătoasă și pentru a le ușura aportul zilnic de vitamina D și calciu“. Dar să vedem la ce trucuri au apelat părinții pentru a-i convinge pe copii să mănânce legumele:

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bona mi-a convins copiii ca ea este mama lor. Iar eu sunt doar cea care aduce bani și le ia mancare și jucării
    Bona mi-a convins copiii ca ea este mama lor. Iar eu sunt doar cea care aduce bani și le ia mancare și jucării

    Coșmarul unei mame a început când a primit o nouă bonă pentru copiii ei. Bona i-a convins pe copiii ei că ea este mama lor adevărată, și a făcut-o atât de bine...

    Copiii mei urăsc preparatele tradiționale, așa că îi las să mănânce ce vor ei la masa de Crăciun
    Copiii mei urăsc preparatele tradiționale, așa că îi las să mănânce ce vor ei la masa de Crăciun

    Sarmale, salată de boeuf, cârnați, caltaboș, piftie - cam acestea sunt preparatele pe care abia așteptăm să le savurăm an de an, la masa de Crăciun. Ce facem, însă, cu...

    Sfatul de aur al preotului Vasile Ioana, familist convins, pentru părinții din România: "Nu deveniți slugile copiilor"
    Sfatul de aur al preotului Vasile Ioana, familist convins, pentru părinții din România: "Nu deveniți slugile copiilor"

    Părintele mult îndrăgit al românilor, Vasile Ioana, oferă sfaturi de viață pertinente și actuale familiilor cu copii, vorbind din experiența lui de viață.

    Fratele meu mă acuză că i-am ținut copiii flămânzi pentru că nu au vrut să mănânce ce le-am gătit la cină
    Fratele meu mă acuză că i-am ținut copiii flămânzi pentru că nu au vrut să mănânce ce le-am gătit la cină

    Creșterea copiilor nu este floare la ureche. Dimpotrivă, este plină de răsturnări de situație care ne țin în priză. Uneori este nevoie să fim extraordinar de creativi și de...

    Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile
    Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în școala online! Care sunt condițiile

    Guvernul a aprobat, sâmbătă, Ordonanța de Urgență privind acordarea de zile libere plătite părinţilor care trebuie să stea acasă cu copiii pe perioada cursurilor online,...

    Trucul bizar prin care o mamă și-a convins bebelușul să se hrănească din biberon
    Trucul bizar prin care o mamă și-a convins bebelușul să se hrănească din biberon

    Să recunoaștem, cele mai ingenioase ființe de pe această planetă sunt mamele. Când vine vorba de starea de bine a copilului lor, imaginația lor nu are limite. Fiecare etapă din...

    Nu îmi spăl copiii zilnic și îi las să mănânce cu mâna. Nu sunt sclava lor!
    Nu îmi spăl copiii zilnic și îi las să mănânce cu mâna. Nu sunt sclava lor!

    Una dintre cele mai mari provocări pe care le are o mamă este să găsească întotdeauna soluții pentru a se ocupa de copii și de casă, încercând totodată, pe...

    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România
    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România

    Potrivit unui sondaj realizat de „Salvați Copiii România”, care a fost făcut public luna aceasta, mai puțin de jumătate dintre părinții care lucrează peste hotare...

    © 2024 Qbebe