Bucureștiul neștiut: grădinița secretă din mijlocul sectorului 3

Bucureștiul neștiut: grădinița secretă din mijlocul sectorului 3

Gabriela Paladi - Redactor

Cunoști sentimentul acela de apăsare și sufocare pe care il simți din plin când cobori dintr-un taxi în mijlocul Bucureștiului, în plină lună august, încărcată de caniculă? Cam așa mă simțeam eu când am coborât dintr-un taxi pe Intrarea Horbotei, la 38 de grade, undeva prin Titan, un cartier cu care nu eram deloc familiarizată, cu scopul de a vizita Grădinița Rița Veverița, la invitația lui Beatrice. Beatrice este mama antreprenor care a reușit să facă imposibilului: un loc educativ miraculos (pentru că nu pot să îi spun numai grădiniță) în mijlocul unui cartier din sectorul 3 dintr-un București veșnic aglomerat.

Pe drum am mestecat îndelung câteva idei preconcepute privind grădinițele particulare din București aflate la un parter de bloc. Sigur nu va exista intrare separată de intrarea în bloc, sigur vor fi săli de clasă înghesuite, sigur nu vor avea sală de mese spațioasă, sigur nu vor fi toalete pentru copii, sigur nu există opțiunea de a ieși în vreun parc din apropiere ... și nicidecum opțiunea unui loc de joacă privat. Și exact cu aceste gânduri plutind deasupra mea, am coborât din taxi...

gradinita sector 3Nimic special la început. O stradă banală din București, cu ceva umbră și mai curată decât altele. Un afiș mare cu grădinița Rița Veverița întins pe un gard de tablă. Și, câteva scări care duceau, din fericire, spre intrarea în grădiniță, separată de cea a blocului. Am intrat și, asteptând-o pe Beatrice, am fost salutată de educatoare și m-am cuibărit într-un fotoliu moale ca un vis de bebeluș, savurând răcoarea. Și am ascultat sunetele copilăriei ... aș fi făcut asta ore întregi, dacă mă uita cineva acolo. 

Însă Beatrice nu m-a uitat, și a sosit veselă și energică, pentru a începe turul grădiniței în care ea s-a implicat trup, suflet, bani și pasiune. Ea mi-a povestit foarte multe, toate cu adevărat interesante, toate dovedind că fiecare detaliu al grădiniței a fost gândit atât pentru copilași cât și pentru nevoile părinților. Nu am să povestesc din fir-a-păr fiecare detaliu, am să subliniez numai ceea ce cred eu că este important de știut pentru păriniții care caută grădinița perfectă pentru copilul lor, lăsând fotografiile să contureze și mai bine imaginea:

Intrări separate ... pentru fiecare grupă

Spații deschise și săli de clasă mari

gradinita sector 3

Spații de dormit confortabile

Toalete adaptate pentru micuți, cu olițe pentru cei și mai mici

gradinita sector 3

Săli de mese curate și catering delicios, conceput cu ajutorul unui nutriționist

gradinita sector 3 gradinita sector 3

Curiculă românească adaptată cerințelor educative din parentingul modern

gradinita sector 3

Parc particular vizavi de grădiniță - da, ați citit bine! - cu loc de joacă, cu scaune și cu scenă, cu gazon verde, cu grădină de legume 

Parcare particulară pentru părinți când aduc și iau copiii

gradinita sector 3

Grădinița Rița Veverița

gradinita sector 3Așa cum îi spune și numele, această grădinița este veselă și plină de bucuria copilăriei fericite. Am rămas surprinsă, poate chiar șocată, să văd că este posibil ca în mijlocul unui București încărcat de trafic și betoane, în sectorul 3, să existe aceasta oază de liniște, magie și verdeață, care depășește ideea de grădiniță și merge undeva spre conceptul de "ca acasă" și "nu mai vreau să plec acasă". Pentru că eu, una, nu aș mai fi vrut să părăsesc parculețul spațios al grădiniței, ascuns în spatele unui gard înalt de tablă, locul unde sigur va urma să îi fac ziua de naștere a fiicei mele. Pentru că spațiul aceste minunat este deschis spre închiriere orișicui dorește să se bucure de el.

Și, am realizat, că din acest motiv iubesc Bucureștiul ... pentru astfel de surprize minunate, care îmi demonstrează că sunt încă multe locuri pe care nu le știu despre el, și încă mai sunt oameni minunați pe care trebuie să îi descopăr. Nu pot să spun mai multe decât am văzut despre această grădiniță dar, eu una, am fost convinsă de seriozitatea, implicarea și bucuria personalului grădiniței. Și pentru că au început înscrierile pentru grupa mică , de pitici începând chiar de la 2 anișori, am să vă las cu paginile de prezentare și de facebook ale grădiniței care, cred eu, sunt mult mai convingătoare decât cuvintele mele:

www.gradinita-rita-veverita.ro

www.facebook.com/GradinitaRitaVeverita/

 

 

 

gradinita sector 3

gradinita sector 3

 gradinita sector 3

 

 

Articolul urmator
Ți s-a întâmplat și ție? O mamă recunoaște că nu și-a pregătit copilul pentru mersul la baie singur la grădiniță
Ți s-a întâmplat și ție? O mamă recunoaște că nu și-a pregătit copilul pentru mersul la baie singur la grădiniță

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Caz grav de neglijență la o grădiniță din București. O fetiță a fost lăsată inconștientă de cadrele didactice ore în șir
    Caz grav de neglijență la o grădiniță din București. O fetiță a fost lăsată inconștientă de cadrele didactice ore în șir

    O fetiță de numai doi ani și jumătate a zăcut pe podeaua grădiniței particulare pe care o frecventa, fiind complet neglijată de cadrele didactice. Ajunsă la spital în brațele...

    Copiii români nu merg la grădiniță! 1 din 4 copii nu beneficiază de educație timpurie din cauza problemelor financiare ale părinților
    Copiii români nu merg la grădiniță! 1 din 4 copii nu beneficiază de educație timpurie din cauza problemelor financiare ale părinților

    Copiii români nu frecventează grădinița din cauza distanței sau a problemelor financiare ale părinților! În plus, instituțiile de învățământ nu sunt dotate...

    16 copii de la o grădiniță din Iași au fost iradiați si au avut nevoie de îngrijiri medicale
    16 copii de la o grădiniță din Iași au fost iradiați si au avut nevoie de îngrijiri medicale

    Acuzații grave aduse unie grădinițe din Iași de către părinții copiilor care susțin că educatoarele au folosit lămpi UV în clasele pline cu copii. Pe 4 mai, spre seară, mai...

    Educația în cea mai digitalizată țară din lume: „Există grădiniță online de 15 ani, nu doar din pandemie”
    Educația în cea mai digitalizată țară din lume: „Există grădiniță online de 15 ani, nu doar din pandemie”

    Dacă în România, și nu numai, elevii au luat contact pentru prima oară cu învățământul online în perioada pandemiei, în Estonia elevii erau deja...

    Copil de 3 ani pierdut de o educatoare dintr-o grădiniță din București. Mama l-a găsit la secția de poliție
    Copil de 3 ani pierdut de o educatoare dintr-o grădiniță din București. Mama l-a găsit la secția de poliție

    O anchetă este în curs de desfășurare la o o grădiniță din București după ce o educatoare a pierdut un copil de 3 ani și jumătate. Se pare că acesta a ieșit pe poarta...

    Exemplu de spirit civic și bun simț ieșit din comun! O femeie nevăzătoare s-a oprit în mijlocul străzii pentru a curăța după câine care o însoțea
    Exemplu de spirit civic și bun simț ieșit din comun! O femeie nevăzătoare s-a oprit în mijlocul străzii pentru a curăța după câine care o însoțea

    O femeie nevăzătoare dă un exemplu de spirit civic și bun simț cetățenilor care își scot prietenii necuvântători la plimbare! În ciuda dizabilității de care...

    Copil de trei ani lovit de o educatoare, la o grădiniță din Alexandria. Ce a făcut mămica
    Copil de trei ani lovit de o educatoare, la o grădiniță din Alexandria. Ce a făcut mămica

    Un băiețel de trei ani a fost lovit de educatoarea sa, la o grădiniță din Alexandria. Când a aflat, mama lui a făcut plângere la poliție, iar în prezent, cazul este...

    Cum mi-a influențat viața relația gay secretă a mamei mele
    Cum mi-a influențat viața relația gay secretă a mamei mele

    Mama s-a așezat lângă mine și mi-a spus că dacă cineva întreabă de ele, să spun că sunt verișoare.

    © 2024 Qbebe