Întrebări pe care să i le pui educatoarei la o lună de la începerea grădiniței

Întrebări pe care să i le pui educatoarei la o lună de la începerea grădiniței

Irina Olteanu - Redactor Senior

Înscrierea copilului la grădiniță poate reprezenta un pas înspăimântător pentru orice părinte. Consultațiile sau ședințele cu părinții constituie însă o ocazie perfectă de a discuta cu educatoarea față în față și a afla dacă cel mic sau cea mică s-a integrat în colectivitate. Iată ce întrebări ar trebui să îi adresezi educatoarei la o lună de la începerea grădiniței.

Informații despre întrebări pe care să i le pui educatoarei

Unele grădinițe organizează întrevederi cu părinții în anumite zile și ore, în timp ce altele nu. Dacă grădința unde este copilul tău nu face acest lucru, este important să te interesezi tu când poți să iei legătura cu cadrul didactic. Nu uita să îți păstrezi calmul, să te exprimi concis și rațional în timp ce comunici cu educatoarea copilului deoarece până la urmă discuția implică activitatea și comportamentul copilului, iar nu pe tine. Cu siguranță îți dorești să dezvolți o relație plăcută cu educatoarea pentru a menține o legătură constantă, iar dacă există vreo problemă pe parcurs să poți interveni în timp util. Iată o listă cu sugestii de întrebări pe care ar trebui să le adresezi educatoarei la o lună de la începerea grădiniței:

Citește și:Intrebari pe care sa i le adresezi educatoarei la finalul unei saptamani de gradinita 

intrebari pe care sa i le pui educatoarei

Întrebări pe care să i le pui educatoarei 

1. Cum merg lucrurile la grădiniță/cum a fost începutul de an? Această întrebare sparge gheața și permite destinderea atmosferei. Educatoarea va începe să descrie programul de activități zilnice și modul în care s-au adaptat copiii.
2. Cum decurge o zi obișnuită la grădiniță? Deși ai abordat deja acest subiect înainte de a înscrie copilul la grădiniță, o descriere amănunțită a activităților zilnice te va ajuta să vizualizezi ce face exact cel mic acolo (vei înțelege ce senzații experimentează).
3. S-a adaptat bine băiatul/fetița meu/mea? Această întrebare este una cheie. Te interesează cel mai mult să afli dacă este fericit, dacă s-a obișnuit cu colegii și cu educatoarea.
4. Ce îi place să facă cel mai mult copilului meu? Prin intermediul acestei întrebări îi oferi educatoarei posibilitatea de a veni cu exemple de lucruri pe care cel mic le îndrăgește la grădiniță. În plus, vei înțelege și dacă educatoarea este conștientă de nevoile sale. După caz, poți relua și acasă unele dintre aceste activități.
5. Cum interacționează cel mic/cea mică cu ceilalți copii? Pentru mulți copii grădinița este primul loc unde copilul intră în contact cu alții de seama sa și cu alte figuri autoritare în educația sa. Adresând această întrebare legată de chestiuni comportamentale poți afla modul în care se adaptează la această schimbare. De altfel, legăturile puternice dintre copil și educatoare sunt esențiale pentru a ajuta copilul să facă față procesului de separare de părinți care continuă și în anii de școală primară, conform psihologului specializat în probleme familiale, Fran Walfish.
6. Urmează instrucțiunile pe care le primește? Cum se descurcă băiatul/fata ta la niște îndrumări de bază, precum spălatul sau împărțirea jucăriilor? Educatoarea poate să îți ofere exemple de activități și să-ți prezinte modul în care copilul s-a adaptat la noile reguli impuse de contextul preșcolar.
7. Cum se comportă când este supărat/supărată? În mod inevitabil apar și crize de tantrum în perioada de timp petrecută la grădiniță. Întreabă cadrul didactic cum reușește să calmeze copilul și dacă acesta este înțelegător/cooperant.
8. Ce metode de disciplinare folosiți? În continuarea întrebării anterioare, poți afla în acest mod cum reacționează educatoarea în fața unui comportament negativ. Fiecare persoană impune anumite reguli de disciplină ușor diferite și este bine ca abordarea educatoarei să fie pe aceeași lungime de undă cu a ta.
9. Și-a făcut cel mic/cea mică prieteni? Care sunt aceștia? Grădinița reprezintă o ocazie perfectă pentru a lega prietenii și este important să te interesezi cum se descurcă în acest sens copilul tău. În plus, vei afla în acest mod dacă cel mic/cea mică se simte mai bine într-un grup sau doar cu prietenii individuale. Vei putea aplica ce afli acum și în afara grădiniței.
10. Cum se comportă copilul în timpul activităților, jocului, orei de masă/de culcare? O întrebare care este pe buzele tuturor părinților, în primul rând deoarece hrana și odihna reprezintă niște chestiuni de bază în dezvoltare și trebuie să cunoști ce probleme există în acest sens pentru a ști cum să le abordezi acasă. De asemenea, trebuie să afli dacă băiatul sau fata ta sunt pregătiți din toate punctele de vedere pentru a face față cerințelor grădiniței și dacă este la același nivel cu colegii săi.
11. Cum se descurcă copilul la împărțit? Deprinderea abilității de a împărți cu ceilalți constituie o parte esențială din dezvoltarea sa. Asigură-te că afli exact dacă este vorba despre jucării, mâncare etc., mai ales dacă ai un singur copil și această etapă este nouă în viața sa.
12. Copilul este hărțuit sau hărțuiește pe cineva? Acordă mare atenție acestui aspect, la orice vârstă. Indiferent a cui este vina, trebuie să intervii cât mai rapid și să stopezi situația.
13. Pune copilul întrebări? În acest mod poți afla mai multe despre subiectele de interes ale copilului și ce anume îi stârnește curiozitatea.
14. Înțelege așteptările educatoarei și duce la bun sfârșit sarcinile? Deoarece mulți copii abia acum deprind diverse roluri și responsabilități, trebuie să afli dacă al tău face față așteptărilor de bază.
15. Care este stilul de învățare al copilului? Copilul poate începe să dezvolte un stil de învățare în timpul grădiniței. Trebuie să știi dacă răspunde mai bine la informații verbale sau vizuale pentru a putea reîntări acest mod de învățare și în afara grupei.
16. Care sunt punctele forte și care sunt cele slabe ale copilului? În general există domenii unde copilul ar necesita susținere. Întrebând ce anume merge mai bine și ce necesită sprijin educatoarea te poate ajuta să înțelegi nevoile copilului pentru a se adapta la noul mediu. Iar domeniile în care excelează te vor îndruma către consolidarea anumitor cunoștințe care îi sunt pe plac celui mic.
17. Ce pot face acasă? Educatoarea îți poate recomanda modalități (activități) în care să susții abilitățile copilului sau, respectiv, să îl ajuți să recupereze la anumite activități. Îți poate oferi chiar caiete sau fișe de lucru pe care le poți folosi în acest sens.

intrebari pe care sa i le pui educatoarei

Răspunsurile educatoarei te pot ajuta să evaluezi atât nivelul său de creativitate, dar și modul de a răspunde la cerințele grupei. Poți înțelege aceste lucruri prin modul în care răspunde; astfel, dacă aceasta pare defensivă, inconfortabilă sau neinteresată, poate exista o problemă de comunicare sau chiar înseamnă că educatoarea/grădinița nu sunt potrivite pentru copilul tău.

Citește șiSfatul psihologului: cum trebuie să fie comunicarea dintre părinți și educatori 

Surse:

www.care.com; http://kidshealth.org; http://oureverydaylife.com

Articolul urmator
8 întrebări esențiale pentru interviul cu o viitoare bonă, conform experților
8 întrebări esențiale pentru interviul cu o viitoare bonă, conform experților

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    20 de întrebări cool pe care sa le pui copilului in loc de ”Ce ai făcut azi?”
    20 de întrebări cool pe care sa le pui copilului in loc de ”Ce ai făcut azi?”

    Cea mai mare dorință a mea este să fiu capabilă să îmi fac copilul să înțeleagă cât de mult o iubesc, și că această iubire nu este condiționată de nimic din...

    Începerea cursurilor la 8 dimineața nu este benefică pentru elevi. Iată la ce oră se recomandă începerea școlii
    Începerea cursurilor la 8 dimineața nu este benefică pentru elevi. Iată la ce oră se recomandă începerea școlii

    „Trezește-te, trebuie să mergi la școală!” - o frază care, inevitabil, ne duce cu gândul la acele dimineți în care trebuia cum-necum să ne dezmeticim, să ne...

    El este medicul care vine în România lună de lună pentru a salva inimile copiilor aflate în pericol să nu mai bată
    El este medicul care vine în România lună de lună pentru a salva inimile copiilor aflate în pericol să nu mai bată

    În România se nasc aproximativ 1.000 de copii cu malformaţii congenitale cardiace pe an. 10% dintre aceştia reprezintă urgenţe neonatale și trebuie operaţi în prima...

    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația
    30 de întrebări de cunoaștere care te vor ajuta să îți întărești relația

    Indiferent de durata relației în care te afli, nu poți niciodată să îl cunoști pe celălalt în totalitate. Oamenii se schimbă și evoluează constant, așa că...

    Vine Luna Roz! Cum ne va afecta prima lună plină din această primăvară
    Vine Luna Roz! Cum ne va afecta prima lună plină din această primăvară

    Spre finalul acestei săptămâni, sâmbătă, pe 16 aprilie, prima lună plină a acestei primăveri, Luna Roz, va fi vizibilă. Întrucât stă sub semnul Balanței, ea...

    Ce spune luna în care te-ai născut despre sănătatea ta
    Ce spune luna în care te-ai născut despre sănătatea ta

    Luna naşterii are o influenţă majoră asupra vieţii unui individ. De la modul de viaţă şi alegerile în carieră, până la riscurile de a se îmbolnăvi, totul este...

    Zeci de elevi de la Colegiul „Gheorghe Șincai” și-au rescris lucrările la o oră după începerea probei de română
    Zeci de elevi de la Colegiul „Gheorghe Șincai” și-au rescris lucrările la o oră după începerea probei de română

    Mai mulți elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București au dezvăluit că au fost nevoiți să-și rescrie lucrările după aproximativ 1 oră de la...

    10 întrebări ridicole care îmi sunt puse ca mamă a 5 copii
    10 întrebări ridicole care îmi sunt puse ca mamă a 5 copii

    Sunt mama a 5 copii. Iubesc familia mea mare și nu îmi pot imagina viața altfel. De-a lungul timpului mi-au fost puse multe întrebări ridicole cu privire la familia mea de 7...

    © 2024 Qbebe