Cum să menținem camera copilului organizată: cinci sfaturi ingenioase

Cum să menținem camera copilului organizată: cinci sfaturi ingenioase

Qbebe.ro

Organizarea și menținerea ordinii în camera copilului este una dintre cele mai provocatoare activități de zi cu zi. Faci curat acum, iar în câteva ore haosul revine. Dezordinea făcută de copii are hazul ei, însă când se transformă într-un proces repetitiv de harababură / ordine / iar harababură / iar ordine, simți că începi să îți pierzi răbdarea.

Ce poți face pentru a readuce și a menține armonia în camera copilului? Îți prezentăm câteva sfaturi care să te ajute să păstrezi cât mai mult timp ordinea și organizarea în încăperea copilului.

1. Implică-l de la bun început

De la vârsta de trei ani, copilul poate fi implicat în activitatea de organizare a camerei sale. Totul trebuie prezentat ca o joacă. Este bine să vorbești cu el și să plasezi jucăriile și diversele obiecte în anumite zone special stabilite.

Nu te grăbi să îți trimiți copilul la joacă în altă parte. Lasă-l cu tine în cameră, el vede totul ca pe o distracție și astfel va considera activitatea de curățenie ca pe o activitate plăcută și amuzantă. Dacă părintele face curat și ordine singur în cameră, copilul percepe activitatea ca pe o treabă de adulți și astfel va manifesta reticență mai târziu când îi vei cere ajutorul. El va crește cu ideea că este treaba ta și nu va dori să se implice.

copil-cu-cartea-in-mana

2. Organizarea ca o joacă

Înainte de a începe sortarea lucrurilor, roagă-ți copilul să îți facă un tur al camerei. La ce jucării ține mai mult? Ce lucruri pot fi puse în dulapuri și ce lucruri trebuie să fie cât mai la îndemână?

Copiii au un mod natural de a personifica lucrurile. Încearcă să privești jucăriile ca personaje și oferă-le aceeași importanță pe care le-o dau cei mici. Jucăriile preferate vor fi puse într-un loc mai ușor accesibil, iar cele la care nu mai ține atât de mult pot fi așezate pe rafturile de sus, mai mult ca obiecte decorative.

Pentru a face o distincție între ce trebuie păstrat aproape și ce poate fi depozitat, poți folosi replici precum: “Vrei ca păpușa aceea să stea lângă tine?” și “Vrei ca aceste jucării să stea la hotel?” Hotelul va fi reprezentat, bineînțeles, de o cutie de depozitare sau un mobilier cu rafturi.

3. Fără pături și lenjerii depozitate

Încearcă să păstrezi în camera copilului acele lucruri pe care el le folosește. Nu depozita acolo pături sau lenjerii de exemplu. Găsește-le un alt loc, într-o altă cameră sau într-un dulap mai mare.

Majoritatea părinților au optat pentru centrale termice în locuințele lor, astfel că temperatura din camera copilului este una optimă chiar și pe perioada geroasă a iernii. Nu e nevoie să depozitezi pilote voluminoase în încăperea lui. Dacă e nevoie de o pătură în plus, atunci o vei aduce în momentul în care este nevoie. Detalii aici.

În schimb îi poți păstra hăinuțele în camera lui. Cu cât crește, cu atât e bine să îl încurajezi în ceea ce privește păstrarea ordinii în dulap și împachetarea hăinuțelor.

camera-copilului

4. Locuri de depozitare personalizate

Alături de copii îți vei dezvolta și tu latura creativă, așa că poți realiza locuri de depozitare personalizate, prietenoase, care să ofere impresia că organizarea este doar un alt joc.

Dacă ai o fetiță, poți realiza o ramă care să fie brăzdată de panglici pe care să îi prinzi clamele și alte accesorii. Pe ușă sau pe un perete poți prinde mici coșulețe în care să pui păpușile sau jucăriile. Poți crea chiar și un hotel pentru jucării, după cum spuneam mai sus, iar când vrei ca cel mic să te ajute, îi poți indica: “Hai să ducem jucăriile la hotel!”

De asemenea poți folosi mesaje haioase pentru locurile de depozitare, cum ar fi: “Locul unde păpușile stau de vorbă” sau “Grădina veselă a animăluțelor” pentru jucăriile de pluș. Din nou, dă frâu liber imaginației și nu ezita să ceri sfatul copilului tău. E posibil să vină cu idei trăznite, care îl vor încânta atunci când vor fi puse în practică.

fetita-incantata-de-jucarii

5. Filtrarea lucrurilor și bucuria de a dărui

Cu cât cresc copiii, cu atât se strâng mai multe lucruri de prisos, pe care nici ei nu le mai apreciază sau nu li se mai potrivesc, iar casa se aglomerează.

Îl poți învăța pe copil să trieze lucrurile pe care le are și să renunțe la o parte din ele periodic. Puteți merge împreună să le donați unor asociații care se ocupă de distribuirea lor către familii în nevoie.

Din nou, contează foarte mult cum îi prezinți copilului această activitate. Vorbește-i despre bucuria de a dărui și altora lucruri frumoase și utile care să le fie de folos așa cum v-au fost și vouă.

Inspiră-te din aceste sfaturi și adaugă orice altă idee creativă îți vine în minte. Încurajează-i și pe copii să contribuie la o mai bună organizare a camerelor lor și vei vedea cum munca ta se ușurează din ce în ce mai mult.

Sursa foto: pexels.com

Articolul urmator
Pot să-mi las copilul de 2 ani singur în cameră?
Pot să-mi las copilul de 2 ani singur în cameră?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Verișoara mea nu îi dă propria cameră fiicei sale, pentru că este biroul ei. Eu cred că e o egoistă
    Verișoara mea nu îi dă propria cameră fiicei sale, pentru că este biroul ei. Eu cred că e o egoistă

    O mamă este criticată de familie pentru că refuză să îi facă fiicei sale propria cameră, fiindcă folosește acea încăpere pentru a face conținut pentru Instagram....

    8 trucuri ingenioase care te ajută să amenajezi un spațiu perfect pentru ca cei mici să se joace singuri
    8 trucuri ingenioase care te ajută să amenajezi un spațiu perfect pentru ca cei mici să se joace singuri

    Pe măsură ce un copil devine tot mai independent și dornic să descopere lumea din jur, trebuie încurajat să se joace și singur. Nu numai că așa poate să dobândească...

    Cum se descurcă Andreea Ibacka cu Namiko și Tiago. „Îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit"
    Cum se descurcă Andreea Ibacka cu Namiko și Tiago. „Îmi fac autocritică fiindcă mi-aș dori să fiu mai înțeleaptă, mai organizată pentru copiii mei, sunt și momente în care mă felicit"

    Fosta prezentatoare a emisiunii „Happy Cafe” formează un cuplu alături de Cabral de mai bine de 12 ani și au împreună doi copii: Namiko (5 ani) și Tiago (2 ani)....

    Nunta anului: doi cățeluși abandonați au parte de o ceremonie adorabilă organizată de adăpostul care i-a salvat
    Nunta anului: doi cățeluși abandonați au parte de o ceremonie adorabilă organizată de adăpostul care i-a salvat

    Peanut (9 ani) și Cashew (3 ani) sunt doi cățeluși Chihuahua care s-au întâlnit în luna aprilie a acestui an, după ce au fost amândoi abandonați de familiile...

    Ajutor! Fiica mea de 11 ani are cea mai dezordonată cameră din lume. Cum să o determin să țină curățenie?
    Ajutor! Fiica mea de 11 ani are cea mai dezordonată cameră din lume. Cum să o determin să țină curățenie?

    Printre provocările unei mame se regăsește și aceasta: să-și familiarizeze copilul cu ceea ce înseamnă ordinea, curățenia. În acest scop, te străduiești adesea să-i...

    Cum se descurcă Raluca de la trupa „Angels” cu cinci copii. „Mi s-a spus că fac parte dintr-o sectă având așa mulți copii”
    Cum se descurcă Raluca de la trupa „Angels” cu cinci copii. „Mi s-a spus că fac parte dintr-o sectă având așa mulți copii”

    În anii '2000, Raluca Blejușcă forma, alături de Monica, una dintre cele mai îndrăgite formații românești din acea perioadă: „Angels”. În prezent,...

    Prima aniversare a copilului: 7 sfaturi pentru o petrecere fără coșmaruri
    Prima aniversare a copilului: 7 sfaturi pentru o petrecere fără coșmaruri

    Printre momentele cele mai încărcate de emoție și mai pline de entuziasm din viața unui părinte se regăsește și prima aniversare a copilului. De aceea, te străduiești să...

    Cum a reușit o mamă să angajeze o dansatoare care face striptease la aniversarea de cinci ani a fetiței sale
    Cum a reușit o mamă să angajeze o dansatoare care face striptease la aniversarea de cinci ani a fetiței sale

    Odată cu lansarea filmului „Barbie”, o femeie de peste hotare își aduce aminte cum în ziua în care a împlinit 5 ani, mama ei a angajat o dansatoare...

    © 2024 Qbebe