17 remedii naturale pentru arsurile solare ale copilului

17 remedii naturale pentru arsurile solare ale copilului

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Arsurile solare sunt unele dintre cele mai comune afecțiuni pe timpul verii, inclusiv la cei mici. Acestea provoacă mult disconfort și nu de puține ori ne întrebăm care ar fi cele mai bune soluții pentru a-i ajuta pe ai noștri copii. Din fericire, așa cum veți vedea și în articolul de mai jos, există numeroase remedii naturale, la care putem apela cu ușurință pentru a trata arsurile solare ale acestora.

Semnele că al tău copil are o arsură solară

Experții ne avertizează asupra următorului lucru: pielea copiilor este foarte sensibilă, așa că o arsură solară poate apărea chiar și după ce micuții noștri au stat la soare timp de 15 minute. Simptomele care ne indică prezența unei arsuri solare sunt:
• Apariția unor pete pe piele
• Pielea devine mai aspră
• Poate apărea descuamarea
• Pielea se înroșește și pot apărea bășici
• Apariția unor alunițe noi
• Copilul se poate plânge de dureri de cap
• În unele cazuri poate apărea și senzația de greață
De obicei arsurile solare nu sunt periculoase, se pot trata acasă, dar este nevoie să soliciți urgent ajutor medical dacă sesizezi următoarele simptome:
• Durerile provocate de arsura solară nu dispar nici după câteva zile de tratament
• Copilul are pe piele bășici mai mari de 12 mm. De asemenea, pot exista și bășici mai mici, care nu se ameliorează nici după tratament.
• Copilul are bășici pe față
• Copilul are picioarele umflate
• Apare febra
• Ți se pare că din bășici se scurge puroi.

Citește și: Pas cu pas de la specialist: ce să faci când copilul are arsuri solare

Remedii naturale, numai bune pentru arsurile solare ale copilului

Pentru a-ți ajuta copilul să treacă mai ușor peste arsurile solare, poți să apelezi la tot felul de remedii naturale. Să vedem care sunt printre cele mai eficiente.

Aloe Vera

Copilul va scăpa ușor de o arsură solară dacă îi vei face un tratament cu gel de Aloe Vera. Ideal este să ai la dispoziție planta și să iei frunze pe care să le rupi și să picuri gelul din ele pe pielea copilului. Gelul va contribui la răcorirea pielii, va accelera procesul de vindecare și va diminua durerea.

Oțetul de mere

Specialiștii îl consideră unul dintre cele mai bune remedii în caz de arsuri solare. Proprietățile sale vindecătoare se datorează nu numai acizilor ce vor reface pH-ul pielii, ci și prezenței pectinei și a diverselor minerale.
Poți trata o arsură solară a copilului tău în oricare dintre aceste moduri:
Ia o cârpă curată, o vei înmuia în oțet de mere (diluat cu apă, 50% din fiecare) și o vei aplica direct pe arsură.
• Dă pe arsură cu oțet, pe care l-ai pus într-o sticlă specială, pe post de spray (tot diluat cu apă).
Adaugă oțet într-o baie cu apă călduță (o cană de oțet) și pune-l pe copil să stea în apa respectivă pentru 10-15 minute.

Uleiurile esențiale

Cele mai cunoscute pentru capacitatea de a reface pielea după o arsură solară sunt cel de lavandă, de mentă sau de coriandru.
Spre exemplu, uleiul de lavandă are proprietăți antibacteriene și va calma copilul. Cel de mentă are efect răcoritor și dezinfectant. Uleiul de coriandru se remarcă în special datorită proprietăților antiinflamatorii.
Când copilul tău se confruntă cu o arsură solară, te poți folosi astfel de aceste uleiuri: combină 1-2 picături din oricare dintre ele și 1/4-1/2 lingură de ulei de migdale și cu o lingură de gel de Aloe Vera. Amestecă bine și aplică pe arsura solară, pentru mai multe zile la rând.
Ai însă grijă să nu apelezi la uleiul de mentă pentru un copil mai mic de 6 ani, precum și să nu folosești o doză mai mare decât 1-2 picături.

Praful de copt

Când copilul tău suferă din cauza unei arsuri solare, alină-i disconfortul cu ajutorul unei băi călduțe, în care ai pus praf de copt (se recomandă 1/4 de cană la o cadă cu apă). Copilul ar trebui să stea în apa cu praf de copt cam 15-20 de minute. După aceea vei lăsa pielea să se usuce încet, fără a o șterge cu prosopul.
În cazul în care copilul are o arsură solară mai serioasă, poți să adaugi în apa cu praf de copt și puțin oțet de mere. Astfel, vei ajuta pielea să-și recapete mai ușor pH-ul.

Ceaiurile

Printre cele mai potrivite ceaiuri pentru tratarea arsurilor solare sunt ceaiul verde, ceaiul negru și cel de mentă.
Ceaiul verde și cel negru conțin tanini, ce au rolul de a răcori arsurile și de a susține vindecarea pielii.
Ceaiul de mentă are și el calitatea de a conferi o senzație de răcorire.
Pentru a-ți ajuta copilul să se simtă mai bine, vei prepara oricare dintre aceste ceaiuri și apoi le vei aplica direct pe pielea afectată (prin aplicații pe discuri demachiante sau pe o cârpă curată).

Iaurtul

Enzimele și probioticele din iaurt vor fi și ele bune pentru a calma arsurile solare ale copilului. Poți să pui iaurt rece direct pe locul afectat, să-l lași să acționeze pentru cel puțin 5 minute și apoi să clătești cu apă rece.

Laptele

Și laptele este un remediu excelent pentru arsurile solare (datorită grăsimilor și proteinelor), în condițiile în care poate ameliora rapid senzația de disconfort.
Pentru a utiliza laptele în acest context va trebui să iei o batistă fină și să o înmoi în lapte rece, după care va trebui să o fixezi pe locul cu arsura solară.

Mierea

Cunoscută și ea pentru capacitatea de a vindeca pielea lezată, poate fi folosită și în cazul în care copilul tău are o arsură solară.
Mierea va putea fi aplicată direct pe pielea afectată, grăbind procesul de vindecare.

Ovăzul

Medicii dermatologi ne sfătuiesc să tratăm arsurile solare ale copilului și cu ovăz. Acesta va trebui măcinat și adăugat în apă călâie, iar copilul se va îmbăia pentru 15-20 de minute. Vei vedea că aspectul pielii se va îmbunătăți, în condițiile în care iritația și inflamația vor începe să cedeze.
Ai grijă, dacă al tău copil are intoleranță la gluten, să folosești ovăz fără gluten.

Tătăneasa

Această plantă este și ea eficientă în caz de arsuri solare, din două motive: are capacitatea de absorbi excesul de căldură din piele (având astfel efect răcoritor) și de a regenera celulele afectate.
Cea mai bună metodă de a o valorifica pentru arsurile solare ale copilului este să iei frunze proaspete și să le pui într-un robot de bucătărie. După aceea aplică-le direct pe arsură, lasă-le să stea acolo pentru 15-20 de minute, clătește apoi locul. Poți să repeți demersul de 2-3 ori pe zi.

Tataneasa proaspata, intr-un castronel

Hamamelisul

Extractul din această plantă conține tanini, capabili să calmeze pielea după o arsură solară.
Pentru copilul tău, este preferabil să-l aplici direct pe arsură, fie cu ajutorul unor dischete demachiante sau al unei bucăți de material textil, fie să-l folosești pe postul unui spray.

Cartofii

Sunt și ei un remediu natural potrivit pentru arsurile solare. Nu va trebui decât să zdrobești unul sau mai mulți cartofi într-un robot de bucătărie, alături de puțină apă. Aplică amestecul peste arsura copilului.

Roșiile

Nu sunt nici ele de ocolit când copilul tău are o arsură solară.
Vei avea nevoie de roșii foarte coapte, din care vei face suc. După ce îl vei prepara îl vei aplica direct pe arsură, întrucât va duce la îndepărtarea senzației de disconfort. Pentru un efect sporit, încearcă să pui sucul la frigider înainte de a-l folosi.

Amidonul

Studiile din domeniu au arătat de mai multe ori că amidonul poate fi adăugat în apă călduță pentru a ameliora arsurile solare ale copilului.

Gheața

Compresele cu gheață vor calma pielea iritată în urma arsurii solare și vor reduce din dureri.
Înfășoară niște cuburi de gheață într-un prosop moale și aplică-le pe pielea afectată. Ai însă grijă să nu pui niciodată gheața direct pe piele întrucât poate duce la apariția unei degerături și va face mai mult rău.

Dușul cu apă rece

Pentru a calma arsurile solare ale copilului este suficient să-i faci un duș rece pentru aproximativ 10 minute.
Nu uita însă că nu este bine să freci pielea cu prosopul și nici să-l dai pe copil cu săpun.

Baietel ce face dus

Comprese cu apă rece/călduță

Dacă al tău copil are o arsură solară, îl poți ajuta să se simtă mai bine dacă vei apela la următorul truc: înmoaie o cârpă moale, curată, în apă rece/călduță. O vei stoarce bine și o vei aplica pe pielea afectată de arsură, lăsând-o acolo aproximativ 15 minute.

Citește și: Top 10 remedii pentru arsuri solare

Voi mai știți și alte remedii naturale, numai bune pentru a trata arsurile solare ale copilului?

Surse :
www.growingupherbal.com; www.momjunction.com ;www.mommypotamus.com;www.newkidscenter.com; www.rd.com; www.seattlechildrens.org; www.stayathomemum.com.au

Articolul urmator
Efectele pe termen lung ale favoritismului între frați. Cum afectează familia și relația dintre copii
Efectele pe termen lung ale favoritismului între frați. Cum afectează familia și relația dintre copii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Beneficiile nașterii naturale pentru imunitate și cum influențează tipul nașterii imunitatea copilului pe parcursul vieții
    Beneficiile nașterii naturale pentru imunitate și cum influențează tipul nașterii imunitatea copilului pe parcursul vieții

    Imunitatea se referă la capacitatea organismului de a se proteja în fața agenților patogeni (bacterii, virusuri, paraziți, toxine). Ne naștem cu ea, dar evoluția ei este...

    3 greșeli minore ale părinților care afectează grav stima de sine a copilului
    3 greșeli minore ale părinților care afectează grav stima de sine a copilului

    Fiecare părinte își dorește să crească un copil încrezător în forțele proprii, independent, capabil să facă fata cu succes provocărilor cu care, inevitabil, se...

    Coșuri pe picioare: cauze și remedii
    Coșuri pe picioare: cauze și remedii

    Te-ai întrebat vreodată de ce îți apar pe picioare coșuri ? Am adunat în acest articol toate informațiile despre ce înseamnă apariția coșurilor pe picioare....

    Ai tratat greșit până acum crizele de furie ale copilului. 4 trucuri care te ajută să le gestionezi corect
    Ai tratat greșit până acum crizele de furie ale copilului. 4 trucuri care te ajută să le gestionezi corect

    Pe cât sunt de neplăcute crizele de furie ale celor mici, pe atât sunt de normale. Aceste accese de furie încep, de obicei, în jurul vârstei de 18 luni și pot...

    Tu ți-ai îmbrățișat copilul astăzi? Beneficiile uluitoare ale acestui obicei asupra dezvoltării armonioase a copilului
    Tu ți-ai îmbrățișat copilul astăzi? Beneficiile uluitoare ale acestui obicei asupra dezvoltării armonioase a copilului

    Îmbrățișarea primită de la părinte nu se compară cu nimic pe această lume. Îmbrățișările au efect benefic asupra stării de bine a copilului, dar și asupra...

    Transpirația excesivă la cap: cauze și remedii
    Transpirația excesivă la cap: cauze și remedii

    Transpirația este un proces fiziologic natural și perfect sănătos, care contribuie la răcirea corpului și la prevenirea supraîncălzirii. Cu toate acestea, unele persoane pot...

    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți
    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți

    O mamă a devenit populară pe TikTok după ce a postat un videoclip în care dezvăluie regulile de parenting după care se ghidează când vine vorba de copilul său. Ea spune...

    Cârcei la picioare: cauze și remedii naturiste
    Cârcei la picioare: cauze și remedii naturiste

    Cârceii la picioare pot fi o experiență neplăcută și dureroasă, iar mulți oameni se confruntă cu această problemă în mod regulat. Cârceii se manifestă sub formă...

    © 2024 Qbebe