Un cadou practic și cool pentru un copil mic

Toți părinții își doresc să-și surprindă plăcut copiii și să le facă cele mai frumoase cadouri, dar se trezesc inevitabil într-o pană de idei. Oare pentru că ai lor copii au deja tot ce și-au dorit? Sau pentru că oferta existentă pe piață este atât de atractivă încât le este greu să ia decizia finală? Indiferent de situație, venim în ajutorul tuturor părinților, în special mamelor, ele fiind de regulă cele "vinovate" de alegerea surprizelor pentru cei dragi. Dar, mai mult, venim în ajutorul tuturor celor care se văd în situația de a cumpăra un cadou pentru un copil, fie el nepotul, copilul prietenilor sau al vecinilor. Așadar, haideți să descoperiți un cadou super cool și practic pentru copii!

Alegerea cadourilor potrivite pentru mezinii familiei este o problemă în fiecare an de ziua lor sau de Sărbători. Există cazurile fericite în care copiii își scriu dorințele într-o scrisoare pentru Moș Crăciun, dar cum rămâne cu micuții ce încă nu sunt inițiați în tainele literelor? Prima opțiune este și va rămâne întotdeauna o jucărie a momentului, însă ce-ai spune ca anul acesta să faci un altfel de cadou? Ce-ar fi să faci shopping inteligent și să-i achiziționezi copilului o pereche de teniși de cea mai bună calitate? Da, dacă alegi produsele din magazinul online diminutive-sneakers.ro. Hai să afli de ce reprezintă acestea o idee cool de cadou.

Calitate premium

tenisi copiiEste de la sine înțeles faptul că ai în vedere de fiecare data calitatea atunci când alegi articolele pentru copii. Ei bine, află că tenișii handmade diminutive-sneakers au în compoziție materiale 100% naturale, ce permit pielii piciorului să respire, fără să provoace astfel transpirație. Modele sunt confecționate din piele de calitate superioară, la care se adaugă un cauciuc moale pentru talpă și fibre din bumbac pentru cusături. Produsele pentru sezonul rece sunt căptușite cu pluș moale și călduros, ceea ce le face perfecte de purtat de cei mici în timpul plimbărilor în aer liber. Chiar dacă pe tine te sperie gradele cu minus, copiii abia așteaptă să ia contact cu zăpada, iar pentru asta au nevoie de o încălțăminte confortabilă și atent confecționată.

Talpă antiderapantă

Produsele diminutive-sneakers sunt destinate copiilor mici ce au nevoie de suport și confort în timpul mersului. Mai ales dacă sunt la stadiul în care descoperă primii pași, cu atât mai necesară este prezenta unor articole cu talpa moale, antiderapantă, care absoarbe șocul și este rezistentă la uzură.

Au un design cool și special

tenisi diminutiveDacă este cadou, atunci trebuie să fie și special. Tenișii diminutive-sneakers sunt fabricați în România și au un design vesel și special. Produsele sunt dovada vie a muncii pe care echipa de designer talentați o depune pentru ca fiecare produs să aibă un stil aparte. Vei observa că articolele nu sunt finisate până în cel mai mic detaliu și asta pentru că metoda handmade diferă de tehnicile industriale. Micile imperfecțiuni vor da viață articolelor de încălțat și este important de reținut că acestea nu se referă la material rupt, deteriorat sau modele prost executate.

Așadar, tenișii diminutive-sneakers vor arăta minunat sub bradul de Crăciun sau împachetați pentru un cadou de zi de naștere sau onomastică. De asemenea, aceștia reprezintă o idee excepțională de cadou și pentru copiii prietenilor apropiați sau ai rudelor. Bucuria va fi garantată indiferent de micuțul ce urmează să fie cadorisit. Acestea fiind zise, nu-ți rămâne de făcut decât să vizitezi magazinul online și să comanzi modelul ideal pentru copiii din viața ta!

 

https://diminutive-sneakers.ro/

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 semne că ești o mamă cool. Tu știi cum să fii COOL?
    7 semne că ești o mamă cool. Tu știi cum să fii COOL?

    Să fii o mamă cool presupune multe lucruri, dar una dintre cele mai importante calități ale tale ar trebui să fie următoarea: să poți îndeplini atât rolul de figură...

    Ce inseamna cand visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie sa fii atent!
    Ce inseamna cand visezi copil mic. 10 mesaje la care trebuie sa fii atent!

    Ce inseamna cand visezi copil mic.Chiar si persoanele care nu au copii pot visa bebelusi in diferite ipostaze. Totusi, uneori, aparitia brusca a unui bebelus in vis te streseaza - ai...

    30 de idei de cadou de 8 Martie pentru educatoare
    30 de idei de cadou de 8 Martie pentru educatoare

    Ziua de 8 martie este un prilej minunat pentru a ne arăta prețuirea pentru cadrele didactice care au un impact pozitiv în viața noastră. Dacă vrei să-i arăți doamnei educatoare...

    Ce cadou i-a trimis Beyonce lui Katy Perry după ce a născut
    Ce cadou i-a trimis Beyonce lui Katy Perry după ce a născut

    Ziua de 26 august a fost cu adevărat specială pentru cuplul Orlando Bloom și Katy Perry. Cei doi au devenit părinții unei fetițe și au postat și prima imagine cu cea mică,...

    Un bărbat se vaită pe net că soția lui i-a dat cadou un test de sarcină pozitiv în loc de o consolă de gaming
    Un bărbat se vaită pe net că soția lui i-a dat cadou un test de sarcină pozitiv în loc de o consolă de gaming

    Un test de sarcină pozitiv reprezintă un adevărat motiv de bucurie pentru cuplurile care își doresc nespus copii. Ei bine, nu și pentru un bărbat din Statele Unite, care atunci...

    Cel mic vomită des în excursii? Cum prevenim răul de mișcare la copil
    Cel mic vomită des în excursii? Cum prevenim răul de mișcare la copil

    Vreți să plecați cu mașina la drum lung, însă îți este teamă de faptul că micuțul tău ar putea avea rău de mișcare? Acesta este mai frecvent decât crezi! Multe...

    Vrei sa-i iei un cadou sexy de Sfantul Valentin? Iata ce i se potriveste in functie de zodie
    Vrei sa-i iei un cadou sexy de Sfantul Valentin? Iata ce i se potriveste in functie de zodie

    Jucariile sexuale, lenjerie intima, carti/reviste de specialitate, filme pentru adulti, toate au menirea de a stimula viata intima a cuplurilor. Iar daca nu stii ce anume ti se potriveste...

    Înfășatul bebelușului: ghid practic pentru părinți
    Înfășatul bebelușului: ghid practic pentru părinți

    Înfășatul bebelușului este o metodă simplă care ajută la calmarea bebelușului. Înfășatul îi oferă un sentiment de siguranță pentru că îi aduce aminte de...

    © 2021 Qbebe