Aparatul de aerosoli: ghid de utilizare în tratamentul afecțiunilor la copii

Aparatul de aerosoli: ghid de utilizare în tratamentul afecțiunilor la copii

Corina Naftanaila

Indiferent de sezon și de condițiile climatice, ai de-a face cu afecțiunile respiratorii la tot pasul, mai ales în ceea ce-i privește pe mezinii familiei. Aceștia sunt principalele victime ale infecțiilor virale ce vin la pachet cu dificultăți în respirație, ce produc o stare generală de disconfort. Din fericire, există un ajutor de nădejde pentru aceste episoade neplăcute, aparatul cu aerosoli, ce te ajută să-i administrezi micuțului tratamentul de care are nevoie, având posibilitatea de a combina mai multe medicamente, la recomandarea medicului, pentru un rezultat imediat și garantat. Astfel, te invităm să descoperi micul ghid util de utilizare al aparatului de aerosoli!

Aparatul de aerosoli, cunoscut și sub numele de nebulizator, este cea mai bună soluție atunci când întâmpini afecțiuni respiratorii. Este potrivit pentru orice vârstă, administrând medicamentele prin intermediul unei măști sau a unei piese bucale. Tratamentul în sine este un amestec potrivit de medicamente și ser fiziologic, ce ajunge direct la sursa problemei. Este foarte important să ceri părerea medicului în privința utilizării unui aparat de aerosoli, acesta fiind singurul în măsură să recomande dozajul medicamentelor, cât și modul de administrare al acestora.

aparat de aerosoli

Cum funcționează?

Simplu! Aparatul de aerosoli are capacitatea de a transforma soluția lichidă într-un "nor", ce este ulterior inhalat. Astfel, medicamentele se adaugă în recipientul nebulizatorului împreună cu serul fiziologic și în câteva minute sunt transformate în particule fine menite să amelioreze disconfortul la respirație, să trateze diversele afecțiuni precum sinuzite, rinofaringite, amigdalite, laringite, otite, bronșite. De asemenea, este eficient și pentru pacienții diagnosticați cu astm, fiind de ajutor atât în administarea tratamentului cât și în calmarea crizelor astmatice.

Cât durează?

Durata medie a tratamentului cu aerosoli este de 10 minute, interval în care masca trebuie atașată corect, mai ales în cazul copiilor, pentru că este nevoie de un singur centimentru pentru a se pierde o bună parte din vapori. Este important ca în timpul tratamentului cel mic să fie liniștit și să nu plângă (plânsul reprezintă o expirație lungă, urmată de inspirație scurtă). Masca trebuie să acopere nasul și gura, pentru ca doza recomandată să ajungă la plămâni.

Ce aparat de aerosoli să folosești?

Trebuie să știi că aparatul de aerosoli este un dispozitiv medical, ce necesită puțin efort în utilizare și ceva mai multă răbdare. Cel mai mare avantaj al acestei metode de tratament este evitarea apariției posibilelor efecte adverse ale medicamentelor, în special în cazul copiilor. Să nu uităm de sistemul digestiv slab dezvoltat al micuților, a cărui floră bacteriană poate avea de suferit în urma unui tratament îndelungat.

nebulizator

Pentru a te asigura că vei face cea mai bună alegere în ceea ce privește nebulizatorul, poți vizita magazinul online bebecarucior.ro, iar la secțiunea aparate aerosoli vei descoperi o gamă variată de produse, fabricate de firme cu renume în domeniu, și care au fost testate conform celor mai înalte standarde de siguranță.

Iată câteva sugestii ce îți pot fi de folos pentru tratarea afecțiunilor respiratorii a întregii familii.

 Aparat aerosoli cu ultrasunete Laica MD6026 Poți alege Aparatul aerosoli cu ultrasunete Laica MD6026, ideal pentru copiii mici sau pentru persoanele cu dificultăți în respirație. Acesta convertește medicamentul lichid într-un vapor fin, ușor de inhalat. Este rapid și silențios, iar aerosolii sunt directionați pe nas sau direct în gât, cu ajutorul ventilatorului electric, ceea ce înseamnă că medicamentele ajung direct în tractul respirator. Conține o mască pentru adulți, mască pediatrie, o piesă bucală, tub și flacon.

 Aparat de aerosoli Midineb KidsCare O alegere la fel de inspirată este și aparatul de aerosoli Midineb KidsCare. Poate fi folosit cu încredere în tratamentul cu aerosoli de acasă, fiind util în tratarea tulburărilor pulmonare, afecțiunilor respiratorii, precum și în calmarea alergiilor. Este potrivit pentru copii și adulți, fiind dotat cu măști potrivite pentru ambele categorii de vârstă. Acesta funcționeză foarte simplu, pistonul aflat în compoziția sa transformând medicamentele lichide în vapori. Vestea bună este că are garanție de 3 ani și mai mult, reușește să nebulizeze cu succes orice medicament, chiar și pe cele mai uleioase.

 Aparat aerosoli cu piston Pinguin A1500 Emed Și nu în ultimul rând, iată și aparatul de aerosoli cu piston Pinguin A1500 Emed. Acesta deveni cel mai bun ajutor în tratarea problemelor tractului respirator și va fi tare îndrăgit de cei mici, datorită design-ului cu totul și cu totul special. Îl poți folosi în deplină siguranță, fiind certificat ca dispozitiv medical potrivit pentru tratarea sinuzitelor, bronșitelor, răcelii sau astmului. Este simplu de folosit, fiind nevoie de doar câteva minute pentru a transforma soluțiile lichide în aburi, ce ajung direct pe căile respiratorii cu ajutorul măștilor. De asemenea, părțile componente sunt simplu de curățat și sterilizat după fiecare utilizare.

 

http://www.bebecarucior.ro/

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    O fetiță cu dizabilități a rămas fără aparatul auditiv după ce un hoț a furat geanta mamei în Eforie
    O fetiță cu dizabilități a rămas fără aparatul auditiv după ce un hoț a furat geanta mamei în Eforie

    O fetiță cu dizabilități nu mai aude nimic, pentru că un hoț a furat rucsacul în care se aparatul său auditiv, de pe plaja în care se afla împreună cu familia ei,...

    Neglijența gravă într-un spital din Cluj! O asistentă i-a injectat adrenalină unui bebeluș de doar 2 luni, în loc să-i facă aerosoli
    Neglijența gravă într-un spital din Cluj! O asistentă i-a injectat adrenalină unui bebeluș de doar 2 luni, în loc să-i facă aerosoli

    Caz halucinant într-un spital din Turda, județul Cluj! Un bebeluș de doar 2 luni era să își piardă viața după ce o asistentă a înțeles greșit indicațiile...

    Ulei de neem: beneficii și mod de utilizare
    Ulei de neem: beneficii și mod de utilizare

    Uleiul de neem este un produs natural, cu o istorie lungă și bogată în utilizări medicinale și cosmetice. Acest ulei este extras din semințele arborelui de neem (Azadirachta...

    S-a publicat noul ghid de siguranță la somn pentru copii. Iată ce trebuie să știe toți părinții
    S-a publicat noul ghid de siguranță la somn pentru copii. Iată ce trebuie să știe toți părinții

    Încă din primele clipe de viață ale copilului, știi cât de multă nevoie are de un somn odihnitor, care să-i stimuleze dezvoltarea. De asemenea, tot ce îți dorești...

    Dr. Craiu despre deciziile eronate ale medicilor legate de tratamentul copiilor în România
    Dr. Craiu despre deciziile eronate ale medicilor legate de tratamentul copiilor în România

    Pentru că au început școlile și grădinițele, au început și virozele respiratorii cu tuse, febră și obstrucție nazală. Așa că mulți părinți dau fuga la medic pentru...

    Seminte de susan negre: beneficii și mod de utilizare
    Seminte de susan negre: beneficii și mod de utilizare

    Semințele negre de susan reprezintă o sursă excelentă de calciu, acizi grași (Omega 6, 9), proteine, vitamina B și E, având proprietăți antioxidante. În plus,...

    Părinții unei fetițe supraviețuitoare de cancer au creat un ghid pentru părinții care au copii bolnavi. „Dacă aș fi știut aceste lucruri atunci, m-aș fi simțit mai puțin speriată”
    Părinții unei fetițe supraviețuitoare de cancer au creat un ghid pentru părinții care au copii bolnavi. „Dacă aș fi știut aceste lucruri atunci, m-aș fi simțit mai puțin speriată”

    O mămică a cărei fetițe a învins lupta cu cancerul a conceput, cu sprijinul cadrelor medicale, un Ghid Oncologic. Această aplicație este foarte utilă pentru părinții ai căror...

    Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care îl urmează în prezent Kate Middleton
    Ce este chimioterapia preventivă, tratamentul pe care îl urmează în prezent Kate Middleton

    Săptămâna trecută, Kate Middleton, prințesa de Wales, a anunțat, într-un video, că se află la începutul unui tratament bazat pe chimioterapie preventivă, după ce...

    © 2024 Qbebe