Care este schema de vaccinare pentru copii în 2021

Care este schema de vaccinare pentru copii în 2021

Alina Nedelcu - Redactor Senior

În ciuda pandemiei generate de noul coronavirus, experții din întreaga lume recomandă, pe cât posibil, ca micuții aflați în primii ani de viață să beneficieze de vaccinurile incluse în programele naționale de imunizare. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla detalii atât despre vaccinurile ce sunt incluse, în țara noastră, în schema de vaccinare pentru copii în 2021, cât și despre vaccinuri în general, astfel încât să poți înțelege mai bine care este rolul acestora și de ce este important să fie efectuate la vârsta potrivită.

Schema vaccinare obligatorie în România în 2021

Conform datelor oferite de Calendarul Naţional de Vaccinare, schema de vaccinare obligatorie pentru copii în 2021 cuprinde următoarele vaccinuri:

Vaccinul hepatitic B

Asigurând protecție contra hepatitei produsă de virusul B, va fi efectuat în primele 24 de ore de viață ale copilului/ în primele 2-7 zile de la nașterea copilului, în maternitate. După aceea se va realiza când copilul ajunge la vârsta de 2 luni şi la cea de 6 luni, sub îndrumarea medicului de familie. Pentru protecţie suplimentară, vaccinul acesta poate fi făcut şi la vârsta de 9 ani.

În situaţia în care vaccinul hepatitic B nu va fi disponibil pentru a fi efectuat imediat după naştere, dacă este vorba despre copii ai căror mame sunt purtătoare de AgHBs (antigenul de suprafaţă al virusului hepatitei B) pozitiv, se va merge pe o schemă temporară de vaccinare:

  • La vârsta de 6 săptămâni se va efectua Vaccinul diftero- tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B (sub îndrumarea medicului de familie)
  • Următoarea doză va fi efectuată la 30 de zile de la prima
  • Se va mai efectua o doză la 30 de zile de la cea de-a doua doză

Când va ajunge la 11 luni, copilul născut dintr-o mamă purtătoare de AgHBs pozitiv va primi cea de-a patra doză a vaccinului  Vaccinul diftero- tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B.

Vaccinul BCG (vaccinul de tip Calmette Guerin)

Este unul dintre cele mai cunoscute vaccinuri din schema de vaccinare pentru copii în 2021, protejează contra tuberculozei şi li se va efectua nou-născuţilor în primele 2-7 zile viaţă, în maternitate, fără a se realiza o testare tuberculinică prealabilă. În situaţia în care vaccinul nu s-a putut face în maternitate, medicul pneumolog îl poate realiza până la vârsta de 3 luni (tot fără o testare tuberculinică prealabilă).

bebelus-caruia-i-se-face-un-vaccin-si-care-plange

Vaccinul diftero- tetano-pertussis acelular-poliomielitic-Haemophilus B-hepatitic B

Poartă şi denumirea de vaccinul hexavalent, oferind protecţie contra a şase boli: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, boli determinate de Haemophilus Influenzae, hepatita B. Prima doză trebuie făcută la vârsta de 2 luni, apoi la 4 şi la 11 luni.

Intervalele minime care trebuie să se regăsească între doze sunt:

  • Între prima şi a doua doză- cel puţin 1 lună
  • Între penultima şi ultima doză- cel puţin 6 luni

Vaccinul rujeolic-rubeolic-oreion (ROR)

Şi el este unul dintre cele mai importante vaccinuri aflate în schema de vaccinare pentru copii în 2021, pentru o protecţie cât mai eficientă împotriva celor trei boli infecţioase fiind necesare două doze, în felul următor:

  • Prima doză la 12 luni, sub îndrumarea medicului de familie- S-a estimat că oferă o protecţie (de lungă durată) de 95% contra rujeolei, de 80% contra oreionului şi de 90% împotriva rubeolei
  • Cea de-a doua doză va fi administrată copilului la vârsta de 5 ani (tot sub îndrumarea medicului de familie) - Protecţie furnizată va fi de: 99,7% împotriva rujeolei (cam 5% din persoanele imunizate pot ajunge să îşi piardă în timp imunitatea contra acestei boli infecţioase), iar împotriva oreionului protecţia este cuprinsă undeva între 80-95%

Vaccinul diftero-tetano-pertussis acelular- poliomielitic (DTPa- VPI)

Se numeşte şi vaccinul tetravalent şi este util întrucât protejează împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive şi a poliomielitei. Trebuie efectuat când copilul are vârsta de 6 ani, iar intervalul minim dintre vaccinări este în funcţie de rapel.

Vaccinul diftero-tetanic pentru adulţi/Vaccin diftero-tetanic-pertussis acelular

Este destinat copiilor cu vârsta de 14 ani, administrându-se ca repel după vârsta de 4 ani (sub îndrumarea medicului de familie). Va trebui să fie administrat intramuscular, la cel puţin 6 luni după o doză anterioară, cu un vaccin ce are compoziţie similară.

Un alt vaccin care ar urma să fie introdus în schema naţională de vaccinare pentru copii (în funcţie de fondurile disponibile) este şi cel pneumococic conjugat, care protejează împotriva pneumoniilor, a otitelor, a meningitelor pneumococice. Poate fi administrat începând cu vârsta de şase săptămâni, iar pentru copiii ce au peste 2 ani va fi suficientă o singură doză de vaccin. În ceea ce priveşte intervalele minime dintre doze, ar trebui să fie de cel puţin 1 lună (6 luni între penultima şi ultima doză).

Vaccinuri opţionale în România

În afara vaccinurile ce fac parte din schema naţională de vaccinare pentru copii în 2021, se mai poate recurge şi la alte vaccinuri menite să-l ferească pe copil de afecţiuni periculoase:

Vaccinul meningococic

Are rolul de a preveni anumite boli produse de meningococ. Este posibil să se administreze mai multe doze din acest vaccin, la vârste diferite ale copilului.

Vaccinul varicelic

Ocroteşte contra varicelei, conţinând un virus viu atenuat (tulpina Oka). Pentru efectele aşteptate, sunt recomandate 2 doze (între ele va trebui să fie un interval de 6 săptămâni). Administrarea sa se va putea face începând de la vârsta de 9 luni.

Vaccinul rotaviral

Se administrează în scopul de a feri copilul de boala diareică produsă de rotavirus. Administrarea sa se realizează pe cale orală, după cum urmează: 2-3 doze începând încă din primele şase săptămâni de viaţă (intervalul dintre doze trebuie să fie de cel puţin 30 de zile).

fetita-blonda-careia-i-se-face-vaccin-in-timp-este-tinuta-de-mama-ei-in-brate

Vaccinul HPV

Are capacitatea de a genera protecţie contra: leziunilor precanceroase de col uterin, cancerul de col uterin, alte tipuri de forme de cancer (laringian, vulvar, vaginal, anal etc.), dar şi de vegetaţii veneriene (negii din zona genitală). Vaccinul poate fi bivalent, tetravalent şi nanovalent, se administrează intramuscular, poate fi făcut copiilor încă de la vârsta de 9 ani, dar este adecvat şi tinerilor de până la 26 de ani.

Vaccinul Hepatitic A

Protejează împotriva hepatitei A, administrându-se într-o singură doză. Se poate realiza revaccinare după 6-12 luni.

Vaccinul antigripal

Este destinat pentru protecţia împotriva gripei sezoniere, find conceput pentru a proteja împotriva următoarelor tulpini de virusuri: virusul de tip A ( A (H1N1) şi A (H3N2)) şi virusul gripal tip B. Poate fi administrat copiilor începând cu vârsta de 6 luni, pe cale intramusculară sau nazală.

Vaccinuri la copii: informaţii utile

Fie că este vorba despre vaccinurile din schema de vaccinare pentru copii în 2021, fie că este vorba despre cele opţionale, ar trebui să ai mereu în vedere şi datele de mai jos:

Nu se poate spune că un copil primeşte prea multe vaccinuri, încă din primele zile de viaţă

Chiar dacă poţi fi tentată să te îngrijorezi asupra faptului că micuţul tău are de făcut multe vaccinuri, încă de la o vârstă fragedă, specialiştii în domeniu vin cu următoarea asigurare: încă din momentul în care vin pe lume, copiii au de înfruntat bacterii şi virusuri, iar sistemul lor imunitar se va adapta treptat pentru a le face faţă. În aceste condiţii, vaccinurile efectuate în primii doi ani de viaţă ai copilului sunt binevenite, ajutându-l să fie protejat de boli care de care mai serioase.

Amânarea vaccinurilor obligatorii nu este indicată

Dacă se va proceda astfel, copilul va avea perioade îndelungate în care va fi supus riscului de a contacta numeroase boli, unele dintre ele mai frecvente (cum ar fi, de exemplu, varicela). De aceea, o eventuală decizie a amânare a vaccinurilor sau de mărire a distanţei dintre ele va fi luată numai de către medicul pediatru.

Ai în vedere faptul că hotărârea perioadei în care este recomandat ca un copil să fie vaccinat se va lua şi în funcţie de momentul în care acesta ar putea fi cel mai expus riscului de îmbolnăvire şi de momentul în care vaccinul respectiv va putea să producă un răspuns imun adecvat.

În unele vaccinuri există şi ingrediente ce pot provoca reacţii alergice

Cele mai cunoscute asemenea ingrediente sunt:

  • Gelatina- Cea care se regăseşte în vaccinurile virale vii este diferită de cea care se foloseşte în alimentaţie, numai în cazuri cu totul izolate putând să genereze reacţii alergice (gelatina din vaccinuri este foarte purificată)
  • Proteina din albuşul de ou (ovalbumina)- Copiii care au alergii la ouă nu vor face vaccinuri ce conţin această proteină (cum ar fi vaccinurile antigripale de pildă) decât după avizul medicului, iar dacă le vor face, demersul va fi efectuat sub o supraveghere medicală strictă
  • Celulele din drojdie- Unele vaccinuri (cum ar fi vaccinul hepatitic B) conţin urme de proteine de drojdie. Din cercetările de până acum, nu au fost raportate reacţii alergice severe la vaccinurile ce au în compoziţie astfel de proteine
  • Anumite antibiotice- De exemplu, în anumite vaccinuri se află urme de antibiotice pentru a se evita o eventuală contaminare a acestora. Printre antibioticele folosite în acest scop se numără neomicina, streptomicina, polimixina B. Dacă un copil are alergii severe la unul dintre acestea, vaccinul respectiv nu i se va administra

Nu uita că reacţiile alergice severe (de tipul şocului anafilactic) la componentele menţionate din vaccinuri sunt foarte rare!

După vaccinare este posibil ca un copil să nu se simtă bine

Până să te laşi cuprinsă de prea multă îngrijorare, ţine minte că stările de rău sau disconfortul post-vaccinare sunt trecătoare şi nu sunt periculoase pentru copil. Printre reacţiile adverse obişnuite după un vaccin se numără:

  • Durere, inflamaţie şi/sau eritem la locul injectării
  • Febra (îngrijorătoare este febra de peste 39 de grade)
  • Stări de irascibilitate sau dureri de cap

De asemenea, este necesar să nu neglijezi nici acest aspect: unele vaccinuri (cum ar fi unul dintre vaccinurile incluse în schema de vaccinare pentru copii din 2021: ROR) pot conduce la apariţia febrei la câteva zile după vaccinare.

mama-aflata-pe-canapea-dorind-sa-ii-ia-temperatura-bebelusului-ei

Pentru a şti exact dacă starea copilului tău s-a alterat în urma vaccinării sau dacă are o altă cauză, adresează-te medicului pediatru. În niciun caz nu te apuca să îi dai acestuia medicamente fără sfatul unui medic, administrarea pe termen lung de paracetamol sau de medicamente pe bază de Ibuprofen fiind periculoasă.

Există contraindicaţii de vaccinare în unele cazuri

Situaţiile în care un copil poate avea contraindicaţii, inclusiv la anumite vaccinuri din schema de vaccinare pentru copii în 2021, sunt:

  • Are antecedente de şoc anafilactic sau de alte reacţii alergice severe la o anumită substanţă activă sau la unul dintre ingredientele unui vaccin- În acest caz, nu va mai putea fi vaccinat pentru a doua oară cu vaccinul respectiv, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că reacţia alergică nu a fost generată de el
  • Suferă de anumite afecţiuni ce afectează semnificativ sistemul imunitar (ca de exemplu imunodeficienţe congenitale)
  • A trecut printr-o procedură medicală precum un transplant de organe sau printr-un tratament pe bază de chimioterapie sau de doze mari de steroizi- Când se întâmplă aşa, nu trebuie excluse contraindicaţiile pentru vaccinuri precum ROR de pildă

Citeşte şi: 6 mituri despre vaccinare! Află adevărul din spatele lor

Ce se întâmplă dacă un copil răceşte după vaccin?

Din acest punct de vedere, medicii vin cu următoarea lămurire: organismul copilului se confruntă zi de zi cu numeroase  antigene, vaccinurile reprezintă doar o parte foarte mică de antigene prin comparaţie cu expunerea sa zilnică, iar sistemul imunitar va fi capabil să gestioneze şi vaccinul şi să lupte cu contracararea unor afecţiuni uşoare. Printre acestea se numără şi răcelile comune, astfel că nu se poate spune că vaccinarea le va agrava.

bebelus-cu-o-caciula-rosie-si-body-in-dungi-stranuta-si-are-un-termometru-in-mana

De altfel, în general, se recomandă ca în cazul bolilor ce nu sunt serioase (răcelile însoţite de nas care curge sau de tuse uşoară, unele infecţii la ureche, diaree ce nu este persistentă sau severă) vaccinarea să nu fie amânată pentru ca micuţul să dobândească protecţie contra afecţiunilor foarte periculoase. Discută de fiecare dată cu medicul pediatru pentru ca acesta să poată lua hotărârea cea mai bună pentru copilul tău!

Inclusiv dacă un copil ia anumite antibiotice, prescrise pentru infecţii ce nu sunt severe, specialiştii nu recomandă ca vaccinarea să fie amânată. Aceste medicamente nu afectează modul în care organismul va reacţiona la vaccin, dar numai medicul va lua decizia legată cum este cel mai indicat să se procedeze.

Rujeola la copii vaccinaţi

Aşa cum s-a precizat deja, vaccinul ROR este parte din schema naţională de vaccinare pentru copii, administrându-se mai întâi la vârsta de 12 luni, iar ulterior la vârsta de 5 ani. Motivul pentru care acest vaccin nu se efectuează încă din primele zile de viaţă ale copilului este acesta: bebeluşul primeşte anticorpi de la mamă, iar în aceste condiţii va dispune totuşi de un anumit nivel de protecţie în faţa bolilor.

Adolescenţii pot primi şi ei vaccinul ROR, dacă se dovedeşte că nu au fost imunizaţi contra rujeolei: se administrează două doze, distanţa dintre ele fiind de cel puţin 28 de zile.

Specialiştii atrag atenţia asupra următoarelor aspecte:

  • Persoanele imunizate în copilărie cu ambele doze de ROR dobândesc imunitate pe viaţă (cam 93% dintre persoane dobândesc imunitate după prima doză, iar aproximativ 97% după cea de-a doua)
  • Cam 3 din 100 de persoane ce au parte şi de a doua doză de vaccin ROR pot dezvolta rujeola

Dacă şi copilul tău se află în această ultimă situaţie, trebuie să ştii că, până în momentul de faţă, oamenii de ştiinţă nu au găsit o explicaţie precisă cu privire la motivul pentru care totuşi anumite persoane dezvoltă rujeola şi după vaccinarea cu ambele doze de ROR. O posibilă explicaţie se leagă de faptul că, probabil, sistemul lor imunitar nu a răspuns suficient la vaccin.

Mai mult decât atât, este esenţial să nu uiţi faptul că, în unele cazuri, copilul poate să se confrunte, după vaccinul ROR, cu următoarea reacţie adversă: febră (cam la 6-10 zile de la vaccinare) şi apariţia unei erupţii uşoare pe piele. Acestea reprezintă o formă uşoară de rujeolă, care nu este însă contagioasă.

mama-ingrijorata-alaturi-de-fetita-ei-ce-are-o-eruptie-pe-fata

Nu te îngrijora de o asemenea reacţie adversă, întrucât ROR, unul dintre vaccinurile nelipsite din schema de vaccinare pentru copii şi în 2021, îl va apăra pe copil de formele mai severe de boală.

Simptomele rujeolei sunt următoarele:

  • Inţial boala debutează cu simptome similare unei răceli (febră uşoară, nas care curge, tuse )
  • Erupţie roşie pe piele (ce apare mai întâi pe faţă şi se întinde pe întreg corpul)
  • Febra (care poate fi foarte ridicată, peste 39 de grade, în zilele 3-7 zile)
  • Înroşirea ochilor, care devin deosebit de sensibili la lumină
  • Apariţia de puncte mici, albe, în interiorul obrajilor sau pe gingii

Schema vaccinare 2021

În fiecare an, Institutul Național de Sănătate Publică din România pune la dispoziția părinților schema de vaccinare pentru copii. Dintre toate vaccinurile, o parte dintre acestea sunt obligatorii, iar celelalte sunt opționale. Chiar dacă ai nelămuriri în privința vaccinurilor la copii, trebuie să știi că orice amânare poate avea efecte negative asupra celui mic. În primii ani de viață, copii nu au un sistem imunitar dezvoltat, de aceea este nevoie să primească toate vaccinurile împotriva unor maladii grave. În schema de vaccinare pentru copii în 2021 este inclus vaccinul împotriva hepatitei B, cel pneumococic, împotriva rujeolei sau rubeolei sau cel poliomilelitic.

bebelus-care-plange-si-este-tinut-in-brate-de-mama-lui-si-care-este-vaccinat

Programul național de vaccinare este stabilit anual în funcție de mai mulți factori, cel mai important fiind legat de incidența pe care bolile contagioase o au pe plan regional. Schema de vaccinare pentru bebeluși 2021 este disponibilă imediat după naștere.

Ca părinte este important să realizezi pericolul la care este expus un copil nevaccinat. El poate reprezenta un risc major pentru copii mai mici care nu au fost, încă, complet imunizați. Pe de altă parte, trebuie să ne referim și la importanța rapelului. Acesta are rolul de a înrădăcina în „memoria” celuleor un anumit agent patogen. După a doua doză de vaccin, deja organismul este capabil că recunoască agentul patogen foarte rapid, iar când intră în contact cu acesta, anticorpii dobândiți prin imunizare vor anihila virusul.

Schema vaccinare copii 2021

Fiecare țară din Uniunea Europeană are o politică proprie în ceea ce privește schema de vacinare copii 2021, luând în calcul incidența bolilor pe care am expus-o mai sus, dar și vârsta de vaccinare, grupa de persoane, numărul dozelor sau dacă vaccinul se administrează singur sau în combinație cu un alte vaccinuri. Orice vaccin este administrat după un calendar fix, pentru a atinge nivelul de eficacitate dorit.

Schema de vaccinare 2021 pentru copii conține în total următoarele vaccinuri obligatorii și opționale împotriva:

  • Tuberculozei de tip Calmette Guerin
  • Hepatitei de tip B
  • Hepatitei de tip A
  • Rujeolei/rubeolei
  • Rotavirusului
  • Varicelei
  • Vaccinul antigripal
  • Vaccinul împotriva virusului HPV
  • Vaccinul pentru prevenirea infecției cu Streptococcus pneumoniae
  • Vaccinul meningococic A+C (împotriva meningitei acute)
  • Vaccinul de tip hexavalent (împotriva tetanosului, difteriei, poliomielitei și tusei convulsive)
  • Vaccin pneumococic (împotriva pneumoniilor, otitelor, septicemiilor și meningitei pneumococice)

Vaccin obligatoriu: ce seruri trebuie să facă micuții, conform schemei

Vaccinarea obligatorie încă este un subiect amplu de discuție între proaspeții părinți. Dacă o parte dintre ei nu concep ideea de vaccin obligatoriu, alții își vaccinează bebelușii pentru a fi gata să lupte cu potențiale boli.

medic-care-extrage-cu-o-seringa-ser-pentru-vaccin-dintr-un-recipient-si-in-fundal-un-bebelus-care-este-tinut-in-brate

Din toată lista cu vaccinuri expusă anterior, doar o parte din ele fac parte din schema de vaccinare obligatorie la copii, anume:

  • Vaccinul împotriva hepatitei de tip B: se administrează în primele 24 de ore de la naștere, iar următoarele doze se fac la 6 luni, respectiv 9 luni. Vaccinul împotriva hepatitei de tip B se face atât de repede, deoarece virusul hepatic se poate transmite de la mamă la făt în timpul nașterii naturale. Hepatita B este o infecție severă a ficatului ce poate fi asimptomatică. Atunci când apar primele simptome, de obicei, hepatita este cronică și poate probleme de sănătate precum insuficiență hepatică, ciroză sau cancer.
  • Vaccinul contra tuberculozei de tip Calmette Guerrin: face parte din schema de vaccinare pentru copii în 2021, fiind cea mai importantă măsură de prevenție împotriva tuberculozei, adică o infecție contagioasă care afectează plămânii și nu se poate vindeca în totalitate. Acest tip de vaccin le este administrat bebelușilor în primele 7 zile de viață, recomandabil chiar înainte ca aceștia să plece din maternitate.
  • Vaccinul hexavalent: eficient împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive și poliomielitei. Prima doză se face la vârsta de 2 luni, a doua la 4 luni (devine măsură de prevenție și împotriva hepatitei virale de tip B), iar ultima doză se administrează la 11 luni.
  • Vaccinul împotriva rujeolei/rubeolei: este cunoscut sub numele de ROR și se administrează în două doze. Prima doză se face la 12 luni, iar rapelul la 5 sau 9 ani. Copii sunt expuși la aceste boli contgioase, deoarece petrec foarte mult timp în colectivitate.
  • Vaccinul pneumococic: deși este inclus în schema de vaccinare pentru copii în 2021, nu există fonduri pentru ca acesta să fie gratuit. De aceea, mulți copii rămân neimunizați împotriva pneumoniilor sau a meningitelor.
  • Vaccinul tetravalent diftero-tetano-pertussis și acelular-poliomielitic: reprezintă un rapel esențial pentru menținerea imunizării împotriva tetanosului, poliomielitei, tusei convulsive sau a difteriei. Acest vaccin face parte din schema de vaccinare pentru copii în 2021 și se administrează la vârsta de 6 ani.

Schema vaccinare opțională copii

Pe lângă vaccinurile de mai sus care sunt administrate gratuit prin schema de vaccinare pentru copii în 2021, cele de mai jos sunt opționale, fiind o formă de prevenție importantă pentru anumite afecțiuni grave. Părinții pot alege dacă își vaccinează sau nu copii.

bebelus-care-sta-pe-spate-si-o-seringa-cu-vaccin-in-ea

Iată mai jos toate vaccinurile care intră în schema de vaccinare opțională pentru copii.

  • Vaccinul antigripal: este administrat pentru a proteja împotriva gripei, implicit, a complicațiilor asociate acesteia cum ar fi pneumonia, sinuzita, perecardita, miocardita sau encefalita. Copiilor între 6 luni și 8 ani le este administrată prima doză de vaccin antigripal, necesar fiind și o a doua la distanță de minim o lună.
  • Vaccinul împotriva Rotavirusului: care provoacă boala diareică la copii, dar și o formă gravă de enterocolită la bebeluși. Vaccinul rotaviral face parte din schema de vaccinare pentru copii în 2021, deoarece micuții nevaccinați riscă să se infecteze cu Rotavirus până la vârsta de 6 ani. Vaccinul este format din 2 – 3 doze administrate oral, la distanță de cel puțin o lună fiecare.
  • Vaccinul HPV: Human Papiloma Virus este cea mai cunoscută infecție cu transmitere sexuală din lume. Totodată, câteva tulpini ale virusului sunt responsabile de apariția cancerului de col uterin sau vaginal. Singura metodă de prevenție reală este vaccinarea, deoarece infectarea cu HPV și ulterior vindecarea nu asigură numărul de anticorpi necesari pentru a evita reinfectarea.
  • Vaccinul împotriva bacteriei Streptococus pneumoniae: care este responsabilă de apariția infecțiilor ce afectează căile respiratorii. Acest tip de vaccin poate fi administrat începând cu vârsta de 6 săptămâni.
  • Vaccinul împotriva hepatitei de tip A: care deși nu determină o boală cronică, în cele mai multe cazuri, este periculoasă pentru copii al căror sistem imunitar este slăbit. Copii pot lua ușor virusul hepatic A prin contactul cu alimente sau persoane infectate.
  • Vaccinul meningococic A+C: aflat în schema de vaccinare pentru copii în 2021 oferă protecție împotriva meningitei, adică o inflamație acută a membranelor ce înconjoară creierul și măduva spinării. Vaccinul meningococic care există în România poate fi administrat copiilor mai mari de 2 ani și conține serogrupul A și serogrupul C.
  • Vaccinul împotriva varicelei: care este o boală contagioasă ce se manifestă prin erupții pe tot corpul. Vaccinul împotriva varicelei poate fi administrat începând cu vârsta de 9 luni.

Reacții adverse vaccin 6 ani

Reacțiile adverse ușoare de care se tem majoritatea persoanelor atunci când se referă la un vaccin sunt, de fapt, un semn pozitiv. Vaccinurile au în compoziție pe lângă adjuvanți sau stabilizatori și părți moarte ale unui virus, care nu pot afecta în niciun fel sănătatea persoanei vaccinate. Aceste părți inactive din virus declanșează reacțiile adverse minore care sunt așteptate după vaccinare, ele fiind asociate cu răspusul imunitar pe care organismul îl are la vaccin. Multe persoane experimentează simptome ușoare pe măsură ce sistemul lor imunitar învață să recunoască virusul și să lupte cu el. Nu trebuie să intri în panică după imunizarea celui mic. Este esențial să fi atent dacă reacțiile copilului după vaccinare sunt normale sau trebuie să contactezi medicul.

Reacțiile normale după vaccinare includ:

  • Ușoară umflătură la locul injectării
  • Durere la locul injectării
  • Febră care nu trece de 39℃
  • Insomnie
  • Irascibilitate

Adesea aceste reacții adverse la vaccin la copii de 6 ani sau mai mici nu durează mai mult de 2 zile și sunt ușor tratabile. Compresele reci la locul injectării sunt utile pentru a ameliora durerea, iar paracetamolul și ibuprobenul sunt folosite pentru scăderea febrei. NU îi da copilul tău medicamente fără a contacta mendicul înainte. Doar un specialist poate stabili ce medicație este indicată pentru micuțul tău.

În schimb, mergi de urgență la medic dacă cel mic are reacții adverse grave după vaccinare precum:

  • Dificultăți în respirație
  • Respirație șuierătoare
  • Bătăi accelerate ale inimii
  • Paloare
  • Febră mai mare 40℃
  • Pierderea apetitului
  • Vomă
  • Slăbicune
  • Amețeală
  • Șoc anafilactic (reacție alergică gravă ce apare la maxim 30 de minute după vaccinare)

Program vaccinare Covid: de la ce vârstă se pot imuniza copiii?

Vaccinarea copiilor sub 16 ani pentru Covid-19 reprezintă un subiect amplu de discuție între cele mai importante instituții din lume dedicate sănătății. Tipurile de vaccin existente împotriva Covid-19 au limite de vârstă. Potrivit YaleMedicine, vaccinul de la Pfizer-BioNTech este recomandat copiilor începând cu vârsta de 12 ani, iar vaccinurile companiilor Moderna, Oxford-AstraZeneca și Johnson&Johnson sunt aprobate doar pentru persoanele peste 18 ani. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA recomandă ca orice copil de 12 ani sau mai mare să fie imunizat pentru Covid-19, dar numai cu vaccinul celor de la Pfizer-BioNTech. În luna mai, în Statele Unite, peste 600.000 de copii au primit prima doză de vaccin de la Pfizer împotriva Covid-19. Împotriva vaccinării la copii se află Organizația Mondială a Sănătății (OMS) care recomandă tuturor statelor să nu-și vaccineze copii și adolescenții, care nu fac parte din categoriile vulnerabile, ci să donze mare parte din dozele pe care le au către țările sărace care nu-și permit să cumpere vaccinuri în acest moment.

copil-blond-cu-tricou-cu-dungi-colorate-si-care-are-si-masca-este-vaccinat-de-o-asistenta-cu-masca

În România, nu există un program de vaccinare Covid pentru copii, despre care părinții să poată afla mai multe. Potrivit Mediafax, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat faptul că există zeci de mii de elevi cu vârste cuprinse între 16 – 18 ani care deja s-au vaccinat împotriva Covid-19. Dintre aceștia, peste 10.000 au 16 ani, 14.000 dintre ei au 17 ani, iar peste 21.000 au 18 ani. Ministrul Educației a mai precizat în aceeași declarație că nu se poate vorbi momentan despre un program de vaccinare anti-Covid pentru copii în școli: „Pentru a avea o campanie de vaccinare în școli va trebui să așteptăm autorizația în ceea ce privește vaccinarea copiilor sub 16 ani.”

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat că se ia în calcul organizarea unui maraton de vaccinare pentru adolescenții între 16 – 18 ani, în perioada 31 mai – 1 iunie: „Ne-am dori să funcționeze neîntrerupt(maratonul) cel puțin de 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri să se poată prezenta în centrele de vaccinare însoțiți de un aparținător.”

Pentru a fi protejați de boli grave, copii trebuie să beneficieze de vaccinurile incluse în schema de vaccinare pentru copii în 2021. Din numeroasa listă de vaccinuri inclusă în schema de vaccinare pentru copii în 2021, o parte dintre ele sunt obligatorii, iar celelalte sunt opționale. Ca părinte trebuie să te informezi despre fiecare vaccin în parte și să înțelegi importața imunizării la vârsta potrivită.

Surse: cnscbt.ro, cdc.gov, desprevaccin.ro,  hepato.ro, reginamaria.ro, screeningtb.ro, mayoclinic.org, vaccination-info.eu, besmax.ro, medicover.ro, arcadiamedical.ro, yalemedicine.org, cnbc.com, reuters.com, edupedu.ro, mediafax.ro, seattlechildrens.org

Sursă fotografia principală: www.istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Scuzele pot repara orice situație? Cum îi învățăm pe copii și adolescenți care este puterea cuvintelor
Scuzele pot repara orice situație? Cum îi învățăm pe copii și adolescenți care este puterea cuvintelor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Maraton de vaccinare a copiilor de 1 iunie. Vor intra în plan și copiii sub 16 ani?
    Maraton de vaccinare a copiilor de 1 iunie. Vor intra în plan și copiii sub 16 ani?

    De Ziua Internațională a copiilor, mai precis în perioada 31 mai -1 iunie, se dorește organizarea unui maraton care să aibă ca scop vaccinarea copiilor. Dr. Valeriu Gheorghiță,...

    Dr. Mihai Craiu „Nu avem campanie de vaccinare împotriva rotavirusului, cauza nr.1 de deces în rândul copiilor sub 1 an”
    Dr. Mihai Craiu „Nu avem campanie de vaccinare împotriva rotavirusului, cauza nr.1 de deces în rândul copiilor sub 1 an”

    Medicul pediatru Mihai Craiu trage un semnal de alarmă asupra cazurilor de infecție cu rotavirus! În România nu există campanie națională de vaccinare împotriva...

    S-a publicat lista cu rata de vaccinare din unitățile de învățământ. În ce condiții se vor reîncepe fizic cursurile
    S-a publicat lista cu rata de vaccinare din unitățile de învățământ. În ce condiții se vor reîncepe fizic cursurile

    Părinții se află iar în situația de a aștepta ce se decide cu privire la redeschiderea școlilor în format fizic după o vacanță impusă de rata mare de infectare de la...

    O mamă care crește 12 copii, dintre care 8 adoptați, este atacată în online pentru modul în care îi hrănește
    O mamă care crește 12 copii, dintre care 8 adoptați, este atacată în online pentru modul în care îi hrănește

    Știți vorba aceea, „unde-s mulți puterea crește”? La fel de bine am putea să spunem și „Unde-s mulți, mâncarea crește”. Aceasta din urmă i se aplică...

    „Familia mea este din suflete rupte. Dar tot familie este”. Povestea mamei singure care a adoptat 6 copii
    „Familia mea este din suflete rupte. Dar tot familie este”. Povestea mamei singure care a adoptat 6 copii

    Visul de a deveni mamă poate fi atât de mare, încât adopția este o variantă luată în calcul chiar și de o mamă singură. Așa s-a întâmplat și...

    Caz cutremurător! Un bărbat care fusese adoptat a descoperit că soția lui, cu care are și doi copii, îi este soră
    Caz cutremurător! Un bărbat care fusese adoptat a descoperit că soția lui, cu care are și doi copii, îi este soră

    Atunci când a aflat că soția lui s-a îmbolnăvit și are nevoie de un transplant de rinichi, acest bărbat nu a mai stat pe gânduri și a început să caute donatori...

    O mamă care a adoptat 4 copii află că este însărcinată cu cvadrupleți
    O mamă care a adoptat 4 copii află că este însărcinată cu cvadrupleți

    Crezi că viața cu unul, doi sau trei copii e grea? Ei bine, această mămică a aflat că este însărcinată cu cvadrupleți la scurt timp după ce ea și soțul ei au adoptat 4...

    Mama a 5 copii este atacată pe internet pentru modul în care le pregătește prânzul copiilor
    Mama a 5 copii este atacată pe internet pentru modul în care le pregătește prânzul copiilor

    Deși am vrea să le pregătim zilnic micuților noștri un pachețel sănătos și echilibrat pentru școală, din lipsă de timp sau de inspirație, nu reușim de fiecare dată, așa că...

    © 2024 Qbebe