Ce trebuie să știe părinții despre varianta Delta de COVID dacă au copiii nevaccinați

Ce trebuie să știe părinții despre varianta Delta de COVID dacă au copiii nevaccinați

Alina Nedelcu - Redactor Senior

În contextul apariției unui număr tot mai mare de cazuri de infectări cu varianta indiană a coronavirusului (varianta Delta), specialiștii din întreaga lume trag un semnal de alarmă. Din ceea ce s-a observat până acum, aceasta este mai contagioasă decât celelalte variante ale virusului, iar persoanele care nu sunt vaccinate sunt în situație de risc. În ceea ce-i privește pe copiii de până la 12 ani, care deocamdată nu pot fi vaccinați, medicii îi sfătuiesc pe părinți cum ar trebui să procedeze pentru a se reduce din riscul de îmbolnăvire a acestora. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi informații legate de varianta Delta, dar și câteva măsuri menite să-i protejeze pe cei mici în fața noii tulpini a coronavirusului.

Tulpina Delta, de 5 ori mai contagioasă decât cea inițială! Bebelușii și copiii care au boli grave au un risc foarte mare de infectare, spune dr. Mihai Craiu

Medicul pediatru Mihai Craiu a trage un semnal de alarmă și avertizează că tulpină Delta este de cinci ori mai contagioasă decât cea inițială și că bebelușii și copiii care au boli grave au un risc foarte mare de infectare.

medic care consulta un bebelus

Craiu a declarat pentru Digi24 că se așteaptă să apară un număr mai mare de infectari cu COVID-19 în rândul celor mici și spune că pacienții care sunt acum la terapie intensivă, în România, sunt copii care fie aveau anterior o afecțiune gravă, fie au vârste extrem de mici.

„Vor fi mai mulți copii infectați, dar cu boli severe și care să necesite spitalizare nu ne așteptăm la aceeași proporție că și la adulți. Imensă majoritate a copiilor infectați fac forme foarte ușoare sau nu au simptome deloc. Pacienții care sunt acum în terapie intensivă în România sunt copii care fie aveau anterior o afecțiune gravă, o comorbiditate foarte importantă, fie au vârste extrem de mici. La risc foarte mare sunt copiii în primele luni de viață sau cei mai mari care au boli grave", a spus medicul.

Pediatrul a mai avertizat cu privire la adolescenți, despre care susține că au un risc suplimentar față de copiii mai mici. Aceștia pot face sindrom inflamator multisistemic, care deși nu e frecvent, poate evolua sever și lasă sechele.

Simptomele la care trebuie să fie atenți părinții

Medicul Mihai Craiu a mai explicat și care sunt simptomele la care părinții trebuie să fie atenți și ce să facă în cazul în care le observă:

„Un părinte cu un copil absolut sănătos, care a frecventat și înainte grădinița, trebuie să aibă grijă la semnele unei boli acute febrile și să nu se sperie de orice fel de muc în nas și simptome minore respiratorii. Părinții să vorbească între ei. Dacă încep să aibă semne mai mult de 2-3 copii într-o clasă, da, trebuie să ne gândim la coronavirus. Dacă e un caz singular, e absolut improbabil.

Dacă apar semne de gravitate la boală febrilă respectivă, adică copil deshidratat, care nu mai bea, nu mai urinează sau copil care respiră dificil, peste 50 pe minut respirație, sau copil cu alterarea stării generale, categoric trebuie să meargă la spital.

Părinții trebuie să facă și ce făceau înainte de pandemie: pare o viroză severă, merg la doctor, pare o boală obișnuită, vorbesc cu medicul de familie și iau măsurile obișnuite”, a explicat Mihai Craiu pentru Digi24.

Întrebat despre vaccinarea antigripală a copiilor, în contextul creșterii cazurilor de COVID-19 din ultima perioadă, medicul Mihai Craiu spune că o recomandă mai ales copiilor mai mici de 5 ani. În opinia sa, aceștia au un risc maxim de complicații ale gripei și a precizat că, în anii anterior, au fost copii din această categorie de vârstă care au ajuns la terapie intensivă sau și-au pierdut viața.

Varianta Delta este mai contagioasă decât alte variante ale coronavirusului

Delta reprezintă denumirea variantei B.1.617.2 a SARS-CoV-2, o mutație a virusului ce a fost descoperită în India, primele cazuri fiind semnalate încă de la sfârșitul anului trecut. Între timp, aceasta s-a răspândit în mai multe zone ale lumii, devenind varianta dominantă în unele țări, cum ar fi în Marea Britanie de pildă.

Luna trecută, CDC (Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA) a încadrat varianta Delta printre „cele care stârnesc îngrijorare”, alături de varianta Alpha (detectată prima dată în Marea Britanie), Beta (din Africa de Sud), de cele două variante Epsilon (din SUA) și de Gamma (din Brazilia).

Din datele avute la dispoziție până acum, experții din cadrul „YaleMedicine” (SUA) precizează că varianta Delta se răspândește cu 50% mai rapid decât varianta Alpha, ceea ce presupune că este și cu 50% mai contagioasă decât varianta inițială a noului coronavirus. Conform unor calcule, aceiași experți au menționat că într-un mediu în care nu sunt persoane vaccinate și în care nu se poartă mască de protecție, s-a estimat că o persoană infectată cu această variantă ar putea îmbolnăvi, în medie, alte 2,5-3,5 sau chiar alte 4 persoane.

proba-de-sange-care-dovedeste-prezenta-variantei-Delta-a-coronavirusului

Persoanele nevaccinate sunt supuse unui risc semnificativ din cauza variantei Delta

Specialiștii vin și cu acest avertisment: persoanele care nu au primit schema de vaccinare completă împotriva noului coronavirus sunt cele mai expuse riscului de infectare cu varianta Delta. Din acest punct de vedere, există îngrijorări și cu privire la copiii sub vârsta de 12 ani, care momentan nu pot fi vaccinați.

De altfel, un studiu realizat în Marea Britanie la începutul acestui an, a venit cu următoarea concluzie: persoanele cu vârsta între 5 și 49 de ani ar fi cu 2,5 ori mai expuse în a se infecta cu varianta Delta, prin comparație cu cele de la 50 de ani în sus. 

Recomandarea medicilor este ca adolescenții de la 12 ani în sus să fie vaccinați cât mai curând, până la începerea noului an școlar, venind cu aceste explicații: vaccinul Pfizer (disponibil pentru copiii de la 12 ani în sus) presupune efectuarea a două doze, la un interval de 21 de zile. După primirea dozei finale, vor mai fi necesare în jur de 2 săptămâni pentru ca organismul să-și creeze imunitatea deplină. Practic, pentru copii este nevoie, în total, incluzând atât intervalul dintre cele două doze de vaccin și celelalte 2 săptămâni de la ultima doză, de aproximativ 5 săptămâni pentru a se putea construi o imunitate cât mai bună în fața virusului.

Varianta Delta se poate răspândi rapid la nivel local

Una dintre cele mai mari semne de întrebare în legătură cu această mutație a coronavirusului este cât de mult și cât de rapid se poate răspândi.

Ceea ce se susține în momentul de față este că rata de răspândire a Delta depinde de numărul de locuitori dintr-o regiune și de procentul de persoane vaccinate dintr-o anumită comunitate. Problema care poate surveni este că virusul se poate răspândi de acolo în alte comunități, în care procentul de persoane vaccinate este mai redus. Medicii spun că se poate ajunge și în următoarea situație: dacă o localitate cu procent scăzut de vaccinare se află în preajma uneia cu procent mai ridicat de vaccinare, în final virusul își poate face loc între granițele celei cu procent mai mic de vaccinare. Riscul major este ca un număr prea mare de infectări la nivel local să ducă la presiuni prea mari asupra sistemului sanitar, spun specialiștii.

Masca de protecție îi va proteja pe copii în fața variantei Delta

Medicii pediatri insistă asupra ideii ca micuții ce au sub vârsta de 12 ani trebuie să poarte neapărat masca de protecție în spațiile interioare, mai ales dacă este vorba de statul în preajma unor adulți despre care nu se știe sigur dacă sunt vaccinați sau nu sau dacă este vorba despre spații aglomerate, unde nu se poate menține distanța.

De asemenea, alături de purtarea măștii, asigurarea unei bune igiene a mâinilor este esențială pentru a-i proteja pe cei mici de infectarea cu varianta Delta a coronavirusului.

Copiii aflați în grupă de risc au nevoie de măsuri suplimentare de protecție

De exemplu, copiii care suferă de afecțiuni respiratorii cronice, de maladii cardiace sau cei care sunt imunocompromiși trebuie să poarte permanent masca de protecție în spațiile interioare și să respecte distanțarea socială și în spațiile exterioare, precizează medicii. În același timp, aceștia recomandă, în anumite cazuri, să se evite pe cât posibil călătoriile și activitățile de grup.

Adulții ar trebui să se vaccineze cât mai curând

Alt sfat venit din partea medicilor este ca adulții și adolescenții să se străduiască să se vaccineze împotriva noului coronavirus pentru a-i proteja mai bine și pe cei mici, în contextul în care varianta Delta pare să se răspândească tot mai mult.

Este nevoie de precauție și în caz de călătorii

Printre sfaturile pe care le dau specialiștii se numără și acesta: părinții copiilor nevaccinați ar trebui să călătorească în locuri cât mai apropiate de casă și să țină cont de situația epidemiologică din locul în care se va merge (de exemplu, să se urmărească incidența cazurilor de infectare, numărul de spitalizări și cel al deceselor). În același timp, este recomandat ca părinții să se orienteze mai ales spre acele călătorii ce presupun mult timp petrecut în aer liber, evitându-se, în schimb, adunările din spațiile interioare, aglomerațiile. Totodată, este indicat ca mesele să se ia în aer liber, în locații care permit statul afară.

Nu în ultimul rând, alt îndemn venit din partea medicilor este ca în timpul călătoriilor cu avionul copiii să poarte și ei masca de protecție și este preferabil să se evite socializarea în familia extinsă, în spații interioare, în cazul în care este vorba și de persoane adulte care nu sunt vaccinate.

fetita-care-poarta-masca-de-protectie-in-timpul-calatoriei-cu-avionul

Simptomele generate de infectarea cu varianta Delta au anumite particularități

Din datele de până acum, manifestările ce ar putea însoți o infecție cu varianta Delta a coronavirusului sunt într-o anumită măsură diferite față de cele ale variantei inițiale a virusului. În general, la copii pot fi sesizate simptome precum:

  • Dureri de stomac
  • Greață și vărsături
  • Diaree
  • Diminuarea apetitului
  • Apariția unei erupții pe piele
  • Dureri articulare
  • Ochi roșii
  • Buze crăpate și roșii
  • Inflamarea ganglionilor

Surse: cdc.gov, connecticutchildrens.org, edition.cnn.com, news.com.au, nj.com, spiral.imperial.ac.uk, wsj.com, yalemedicine.org

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Dr. Craiu: Ce trebuie să facă părinții în privința amenințării Covid-19 asupra copiilor
Dr. Craiu: Ce trebuie să facă părinții în privința amenințării Covid-19 asupra copiilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Certificatul verde Covid obligatoriu pentru copiii de peste 6 ani? Ce trebuie să știe părinții
    Certificatul verde Covid obligatoriu pentru copiii de peste 6 ani? Ce trebuie să știe părinții

    Capitala a intrat în scenariul roșu după ce incidența COVID a depășit pragul de 3 la mie. Astăzi, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Sănătate...

    Reuters: părinții vaccinați își protejează și copiii nevaccinați, arată ultimele date
    Reuters: părinții vaccinați își protejează și copiii nevaccinați, arată ultimele date

    Printr-un studiu realizat în Israel, oamenii de știință au constatat, după ce au analizat datele provenite din 223 de comunități din țară, că, acolo unde rata de vaccinare a...

    Certificatul Covid obligatoriu pentru profesori. Nu vor putea preda fără el. Se impun reguli severe în Israel
    Certificatul Covid obligatoriu pentru profesori. Nu vor putea preda fără el. Se impun reguli severe în Israel

    Certificatul verde Covid a devenit obligatoriu, în Israel, pentru profesori! Aceștia nu vor mai putea preda, nici măcar online, și nici nu vor mai primi salariu dacă nu prezintă...

    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist
    7 lucruri pe care părinții cu bebeluși la terapie intensivă trebuie să le știe, direct de la un medic specialist

    Ann Anderson este medic specialist ATI (Anestezie și Terapie Intensivă) la secția de neonatologie din cadrul unui spital de copii din Nebraska, SUA. Ea dezvăluie 7 lucruri pe care...

    Terapiile pentru autism ar putea fi decontate de stat de la 1 noiembrie! Ce trebuie să știe părinții
    Terapiile pentru autism ar putea fi decontate de stat de la 1 noiembrie! Ce trebuie să știe părinții

    Vești bune pentru părinții ai căror copii sunt diagnosticați cu tulburarea din spectrul autist! De la 1 noiembrie, terapia micuților pacienți ar putea fi decontată de stat. Astfel,...

    Ruperea turtei la fete: tot ce trebuie să știe părinții și nașii
    Ruperea turtei la fete: tot ce trebuie să știe părinții și nașii

    Când un copil ajunge la vârsta de 1 an, încă din cele mai vechi timpuri se consideră că a ajuns la un prag al vieții sale, care trebuie celebrat. De aceea, la...

    Cifre alarmante! Secția ATI de la Spitalul Grigore Alexandrescu este plină de copii intubați din cauza Covid-19
    Cifre alarmante! Secția ATI de la Spitalul Grigore Alexandrescu este plină de copii intubați din cauza Covid-19

    Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală anunță că secția de Terapie Intensivă este plină de copii intubați infectați cu virusul SARS-Cov-2. Sunt internați 8 copii confirmați cu...

    Cifre alarmante! Studiile arată că anticorpii copiilor scad după patru luni de la infectarea cu noul coronavirus
    Cifre alarmante! Studiile arată că anticorpii copiilor scad după patru luni de la infectarea cu noul coronavirus

    Anticorpii copiilor scad după patru luni de la infectarea cu COVID-19, arată datele unui studiu făcut în Israel, țara cu cea mai mare rată de vaccinare a populației. Medicii au...

    © 2024 Qbebe