Copilul tratat 7 zile în spital pentru pneumonie se luptă acum pentru viața lui, având de fapt o tumoare de 12 cm

Copilul tratat 7 zile în spital pentru pneumonie se luptă acum pentru viața lui, având de fapt o tumoare de 12 cm

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Povestea lui Tudor Andrei este o nouă dovadă a faptului că există numeroase familii greu încercate. În ultimele zile ale anului 2021, părinții au aflat că fiul lor de numai 2 ani și jumătate are o tumoare de 12 cm și că are nevoie de un tratament de sute de mii de euro. Parcurgând articolul de mai jos vei descoperi drama familiei Ghiulea!

Inițial a fost internat cu diagnosticul de pneumonie, dar de fapt i s-a descoperit o tumoare de 12 cm

Alina Ghiulea, mama lui Tudor Andrei (în vârstă de 2 ani și jumătate), a dezvăluit cum a descoperit că fiul ei are o tumoare de 12 cm. Întrucât avea simptome precum stări de vomă, dureri abdominale și apetit redus, micuțul a ajuns la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din București. Prima dată a fost tratat pentru pneumonie, dar în cea de-a șasea zi de spitalizare i s-a efectuat o tomografie abdominală. S-a constatat că avea o tumoare de 12 cm. 

Copilul a fost transferat ulterior la Spitalul Fundeni, dar părinților li s-a spus să revină după data de 3 ianuarie pentru investigații întrucât medicii erau în concediu. 

bilet-de-iesire-de-spital-Tudor-Andrei-Ghiulea

Sursă poză: facebook.com/groups/

Tudor Andrei a ajuns într-un spital din Turcia

Întrucât s-a aflat că tumoarea de 12 cm pe care o avea copilul era malignă, un neuroblastom, existând pericolul ca aceasta să-și dubleze volumul în 24 de ore, Tudor Andrei a fost dus la un spital din Turcia. Acolo părinții au aflat că fiul lor era în stare critică și că era nevoie de chimioterapie. 

Săptămâna trecută, mama lui Tudor Andrei a postat pe contul ei de Facebook povestea copilului, povestind prin ce a trecut aflând care era de fapt starea acestuia:

„Copilul meu a fost inițial tratat de pneumonie la spitalul Victor Gomoiu din București, a fost internat 7 zile în acel spital cu dureri de burtică, cu apetit scăzut, stări de vomă, extensie abdominală, concluzia medicilor fiind că este prea răsfățat copilul și că analizele sunt foarte bune.

În ziua a 6-a de spitalizare au hotărât să îi facă o ecografie abdominală și au descoperit acea tumoare de 12 cm.
A-7 a zi când am fost transferați la IOB Fundeni, analizele nu mai erau „perfecte”, „erau dezastruoase”, total opuse față de cele de la Gomoiu.

În data de 29.12.2021 am stat doar 4-5 ore la IOB Fundeni, pentru că medicii erau în concediu și nu se putea face nimic pentru copilul meu.

Cei de la Fundeni voiau să ne cheme după 3 ianuarie, să înceapă investigațiile, fără să știe natura tumorii copilului meu. Fiind vorba de un neuroblastom, acesta are capacitate de replicare de 100% într-un timp foarte scurt, adică ni s-a explicat că ar fi putut să-și dubleze volumul în 24 de ore, ceea ce ar fi putut să-i fie fatal copilului.

Tot în aceeași zi am ales să plecăm în Turcia (singurul loc în care ne-au primit și au fost dispuși să intervină imediat ) unde, pe data de 30.12.2021, am aflat că Tudor era într-o stare critică și că așa-zisa  „pneumonie cu evoluție favorabilă” era de fapt un lichid amestecat cu sânge acumulat la plămâni (1 litru) din cauza tumorii.

Acum suntem în Turcia, medicii de aici încearcă să îl stabilizeze pe Tudor, astfel încât să treacă cu bine peste curele de chimioterapie.

Pe Facebook a fost creat un grup pentru ca familia lui Tudor Andrei să fie ajutată

În condițiile în care costurile tratamentului copilului ce are o tumoare de 12 cm se ridică undeva la 250.000-300.000 de euro, numeroase persoane au sărit în ajutorul familiei Ghiulea și a fost constituit grupul numit „Împreună pentru Tudor Andrei”. Prin intermediul acestui grup există posibilitatea să fie scoase la licitație diverse obiecte, iar banii ce se vor strânge vor ajunge în conturile părinților lui Tudor Andrei. 

Alina și George Ghiulea au ținut să le mulțumească celor care îi susțin într-o postare de pe Facebook. În cadrul acesteia pot fi regăsite și conturile lor bancare:

„Dragi prieteni, sper să vă găsesc sănătoși!

Vin să-mi deschid sufletul în fața voastră, în cel mai greu moment al vieții noastre!
Din nefericire, ziua de 27 decembrie 2021 va rămâne cea mai dureroasă zi pentru familia mea.
Băiețelul nostru, Tudor-Andrei, de doar 2 ani și 6 luni, a fost diagnosticat cu cancer.
Tumora malignă (de aproximativ 12 cm) descoperită se numește neuroblastom (un tip rar de cancer ce afectează mai ales copiii) și este localizată în zona rinichilor!
Viața ne pune acum la cea mai grea încercare, când facem orice să recuperăm sănătatea băiatului nostru!
Dumnezeu ne-a călăuzit pașii către Turcia, fiind o situație urgentă, medicii de aici au intervenit la timp și i-au mai dat o șansă lui Tudor.
Din nefericire costurile investigațiilor, tratamentului, operației și recuperării sunt extrem de mari și de aceea îndrăznim să apelăm la bunăvoința dumneavoastră!
Suntem conștienți că ne așteaptă un drum lung, greu, dureros, dar din care cu ajutorul medicilor, al vostru și mai ales al Lui Dumnezeu, vom ieșim învingători!
Vă mulțumim din suflet pentru fiecare gând bun, fiecare rugăciune, pentru orice ajutor!
Pentru cei care ne pot ajuta și financiar am să atașez conturile bancare:

Titular cont: ALINA GHIULEA
IBAN: RO10RZBR0000060017129637
Donații în: LEI
Banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift bancă: RZBRROBU

Titular cont: ALINA GHIULEA
IBAN: RO50RZBR0000060023214988
Donații în: EURO
Banca: Raiffeisen Bank
Cod Swift bancă: RZBRROBU

https://revolut.me/alina1dyh

Cont leu românesc

Beneficiar
Alina Ghiulea

IBAN
RO50 BREL 0005 5036 1898 0100”

Surse: gandul.ro, stirilekanald.ro, facebook.com

Sursă poză principală: captură Facebook (facebook.com/groups/)

Surse foto: facebook.com

Articolul urmator
Un pompier a devenit îngerul păzitor al unui băiat de 10 ani. I-a salvat viața și apoi l-a vizitat zilnic la spital
Un pompier a devenit îngerul păzitor al unui băiat de 10 ani. I-a salvat viața și apoi l-a vizitat zilnic la spital

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Unul dintre bebeluși a murit după doar 15 zile de viață și al doilea se luptă pentru viața lui. Nu ne mai întrebați cum ne descurcăm...
    Unul dintre bebeluși a murit după doar 15 zile de viață și al doilea se luptă pentru viața lui. Nu ne mai întrebați cum ne descurcăm...

    Venirea pe lume a copiilor ar trebui să fie un moment plin de fericire dar, din păcate, viața poate avea uneori alte planuri. Un cuplu din SUA trece prin clipe grele după ce una dintre...

    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală
    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală

    Ce îți dorești, tu, dragă părinte, cel mai mult pentru copilul tău? Să aibă o viață normală, nu-i așa? Asta își doresc și părinții Arianei, ca fiica lor frumoasă,...

    Mama lui Elon Musk: Copiii mei au succes pentru că i-am tratat de mici ca pe niște adulți, nu i-am ferit de responsabilități
    Mama lui Elon Musk: Copiii mei au succes pentru că i-am tratat de mici ca pe niște adulți, nu i-am ferit de responsabilități

    Dacă există ceva ce fiecare părinte dorește, atunci acel lucru este cu siguranță un viitor strălucit pentru copilul său. Cu toții ne dorim ca ai noștri micuți să devină în...

    Am călătorit în toaleta avionului pentru a fi alături de bebelușul meu care lupta pentru viața lui
    Am călătorit în toaleta avionului pentru a fi alături de bebelușul meu care lupta pentru viața lui

    Mamele sunt în stare de orice pentru a le fi bine copiilor, dorindu-i să-i protejeze și să-i știe oricând în siguranță. Un exemplu în acest sens este și o...

    A pierdut lupta cu cancerul la doar 33 de ani. „Acum se odihnește în sfârșit în liniște totală”
    A pierdut lupta cu cancerul la doar 33 de ani. „Acum se odihnește în sfârșit în liniște totală”

    La doar câteva luni după ce a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiu patru, o mamă a doi copii s-a stins din viață la doar 33 de ani. Deși a luptat până...

    Ai tratat greșit până acum crizele de furie ale copilului. 4 trucuri care te ajută să le gestionezi corect
    Ai tratat greșit până acum crizele de furie ale copilului. 4 trucuri care te ajută să le gestionezi corect

    Pe cât sunt de neplăcute crizele de furie ale celor mici, pe atât sunt de normale. Aceste accese de furie încep, de obicei, în jurul vârstei de 18 luni și pot...

    „După 38 de zile alături de ea, medicii ne-au spus că micuța noastră cu sindromul Down nu mai poate lupta”
    „După 38 de zile alături de ea, medicii ne-au spus că micuța noastră cu sindromul Down nu mai poate lupta”

    Bucuria de a deveni părinte pentru prima oară este imensă și nici nu îți poți imagina că s-ar putea întâmpla ceva rău cu copilul tău. Din păcate, viața te poate...

    Fiica mea a fost rapită din spital cand avea 3 zile. Am găsit-o dupa 17 ani, însă coșmarul abia a început
    Fiica mea a fost rapită din spital cand avea 3 zile. Am găsit-o dupa 17 ani, însă coșmarul abia a început

    Privindu-și fiica nou-născută, tânăra mămică Celeste Nurse a simțit un val de dragoste și s-a gândit cu emoție la frumoasa cameră pe care o decorase pentru fetița ei...

    © 2024 Qbebe