Copilul calcă spre exterior

Copilul calcă spre exterior

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Călcatul spre exterior la copii este o afecțiune ce are cauze variate. De asemenea, această deformare a mersului poate fi prezentă la ambele picioare sau la un singur picior. Lăsat netratat sau tratat incorect, călcatul spre exterior poate provoca dureri, reducerea mobilității și chiar va crește predispoziția spre afecțiuni articulare sau osoase mai grave, cronice. Iată de ce este necesar să iei legătura cu un specialist când observi nereguli în mersul copilului tău, întrucât numai acesta va decide dacă este sau nu obligatoriu ca al tău micuț să primească un tratament special în vederea ameliorării călcatului spre exterior.

Care sunt cauzele ce pot determina un copil să calce spre exterior

Deși nu este o problemă la fel de frecvent întâlnită precum călcatul spre interior, și ea trebuie tratată încă de la o vârstă fragedă, în condițiile în care, ne avertizează specialiștii, poate afecta pe termen foarte lung mersul copilului, provocând dureri, iar presiunea creată în urma mersului deformat va afecta regiunea șoldurilor, coapselor și chiar a genunchilor.
Cele mai cunoscute cauze ce pot duce la apariția călcatului spre exterior („out-toeing") sunt:

Piciorul plat (platfusul)

Când un copil ajunge să calce spre exterior din cauza platfusului, nu are dureri și nu i se va prescrie vreun tratament special.

Citește și: Platfusul la copii: sfatul specialistului

Baietel ce este sustinut de mama cand mergeTorsiunea tibială externă

Este o afecțiune ce poate fi observată de la o vârstă fragedă și care poate afecta unul sau ambele picioare. De obicei, și călcatul spre exterior cauzat de torsiunea tibială se poate rezolva de la sine. Uneori, călcatul spre exterior poate duce la apariția durerilor de genunchi.

Displazia de șold

Apare de obicei la copiii care au avut o poziție defectuoasă în uter și apare când capul femurului nu este poziționat corect, la nivelul cavității osului iliac. Din acest motiv, capul femurului poate aluneca total sau parțial în afara acestei cavități.
Această afecțiune poate determina un copil să ajungă să calce spre exterior.
Fiecare copil este diferit, la fel și această afecțiune, iar tratamentul va fi și el foarte diferit. În unele cazuri, se poate întâmpla ca acesta să se amelioreze și de la sine, pe măsură ce copilul crește.

Citește și: Ce presupune screeningul pentru displazie de șold la bebeluși?

Retroversia femurală

Și această afecțiune poate conduce la apariția călcatului spre exterior, în condițiile în care unul dintre picioare poate fi mai grav afectat. Din păcate, pot apărea și durerile și presiunea dezvoltată va afecta întreaga zonă a șoldurilor.
În cazuri extereme, se poate ajunge la intervenție chirurgicală în vederea eliminării acestei afecțiuni, care nu este prea frecventă.

Cum va fi diagnosticat călcatul spre exterior al copilului

Pentru ca al tău copil să primească un tratament adecvat în vederea ameliorării acestui defect de mers, este necesar să iei legătura cu un medic ortoped.
Într-o primă fază, acesta îți poate cere să-ți filmezi copilul lună de lună, de îndată ce începe să meargă, pentru a fi analizat modul în care acesta își mișcă piciorul când pășește.

De asemenea, medicul va urmări următoarele aspecte:
Eventualele limitări ale mișcării picioarelor în timp ce copilul păsește (cât de mult copilul pășește spre exterior)
Se va analiza o eventuală displazie de șold (dacă este unilaterală sau nu)
Se va examina partea inferioară a picioarelor pentru a se vedea dacă nu cumva este vorba despre o torsiune tibială
• Medicul va verifica dacă nu cumva mersul copilului este deteriorat din cauza unei afecțiuni neurologice (Un prim indiciu în acest sens este că un copil va călca cu unul dintre picioare spre exterior, iar cu celălalt în față).
Este ideal să te prezinți cu copilul la medic în special dacă vezi că se apropie de vârsta de 3 ani și îl vezi că este ezitant când merge, că șchiopătează sau plânge când merge. În oricare dintre aceste situații, copilul poate avea dureri.
Dacă medicul știe deja că este vorba despre călcat spre exterior cauzat de poziția intrauterină, atunci nu va recomanda un tratament special. În schimb, va decide să-l monitorizeze periodic pe copilul tău, întrucât este foarte posibil ca afecțiunea să se amelioreze pe măsură ce acesta se dezvoltă.
Practic, călcatul la exterior va fi tratat mai ales dacă este provocat de displazia de șold, de retroversia femurală sau de torsiunea tibială.

Medic ce efectueaza ecografie la unul dintre picioarele unei fetite

Cum se poate trata călcatul spre exterior la copii

Opțiunile pentru tratarea călcatului spre exterior al copilului sunt limitate. Ele sunt legate de cauzele ce au stat la baza acestui defect de mers. În general, specialiștii recomandă kinetoterapie și purtarea unor încălțări speciale, ortopedice. De cele mai multe ori însă, acestea nu vor elimina complet problema, ci mai degrabă vor duce la întărirea și creșterea flexibilității mușchilor și articulațiilor picioarelor.

Printre cele mai indicate tratamente pentru ameliorarea călcatului spre exterior se numără:
Dacă este vorba despre călcat spre exterior din cauza retroversiei femurale, tratamentul este dificil. Astfel, se va urmări să se întindă grupul de mușchi responsabili de rotația internă a șoldului. Un asemenea tratament trebuie început când copilul are o vârstă cât mai fragedă. De asemenea, este foarte important ca micuțul să nu fie lăsat să doarmă pe burtă.
Când călcatul spre exterior este provocat de displazia de șold sau tot de retroversia femurală, se recomandă purtarea unui dispozitiv, pe timpul nopții, astfel încât mușchii din zona șoldului să dobândească poziția corectă. În plus, se vor recomanda tot felul de exerciții, ce vor îmbunătăți și ele starea mușchilor și articulațiilor.
Dacă se constată că problema călcatului spre exterior apare în urma platfusului și torsiunii tibiale, se indică purtarea unor încălțări speciale, care să fie purtate mereu când copilul merge. În plus, pot fi recomandate și niște exerciții speciale, care să poată fi efectuate și acasă, cu ajutorul unor dispozitive speciale.

Baietel ce efectueaza niste exercitii speciale pentru picioare

Pentru prevenirea călcatului spre exterior provocat de o torsiune tibială, se va recomanda, încă de când micuțul are câteva luni, imobilizarea gipsată pentru ca ligamentele și mușchii din zonă să se dezvolte cât mai firesc.
Indiferent de tratamentul decis de specialiști, acesta va trebui efectuat, pentru cele mai bune rezultate, până când copilul va avea 10 ani. De altfel, dacă nu se va interveni în timp util, pot apărea și alte consecințe, mai periculoase decât deformarea de mers a copilului. Spre exemplu, va crește predispoziția spre artrită, copilul va avea dureri sau se va ajunge chiar la dezvoltarea unor afecțiuni grave, precum luxația de șold.

În cazuri extreme, în care copilul nu va ajunge deloc să calce normal, pe măsură ce crește, se poate indica o intervenție chirurgicală. Scopul acesteia va fi să se rotească oasele din zona șoldului, pentru ca acestea să ajungă în poziție normală, antrenând și mușchii din zonă. De obicei, o asemenea soluție este valabilă pentru cazul în care copilul calcă numai în exterior și după ce a ajuns în jurul vârstei de 10 ani, are dureri și s-a pus demult diagnosticul de retroversie femurală.

Voi știați până acum detalii legate de călcatul spre exterior al copilului?

Surse:
www.fixingfeet.com; www.preferredfootankle.com; www.chortho.com;www.southfloridasportsmedicine.com

 

Articolul urmator
Copilul meu mi-a spus că este nonbinar și apoi trans. Cum să gestionez situația?
Copilul meu mi-a spus că este nonbinar și apoi trans. Cum să gestionez situația?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    I-am sugerat prietenei mele care își crește singură copilul să se gândească să-l dea spre adopție
    I-am sugerat prietenei mele care își crește singură copilul să se gândească să-l dea spre adopție

    O femeie în vârstă de 22 de ani i-a sugerat prietenei ei să-și dea copilul spre adopție, pentru că are un comportament dificil, iar ea e mamă singură.

    Mama mea vitregă a vrut să-mi dea copilul spre adopție. Cum am aflat
    Mama mea vitregă a vrut să-mi dea copilul spre adopție. Cum am aflat

    Când Deseree Rose era însărcinată în 9 luni, a devenit conștientă de o realitate despre care nu credea că va afla vreodată, în viața sa. Mama sa vitregă a...

    Partenerul meu îmi cere să-mi dau copilul spre adopție dacă vreau să aibă o relație serioasă cu mine
    Partenerul meu îmi cere să-mi dau copilul spre adopție dacă vreau să aibă o relație serioasă cu mine

    Nu este întotdeauna la îndemână să-ți construiești o nouă relație de cuplu când există copii din relațiile anterioare. Astfel, nu este exclus ca viitorul...

    Când aveam 16 ani am fost forțată să îmi dau copilul spre adopție. A fost agonia vieții mele
    Când aveam 16 ani am fost forțată să îmi dau copilul spre adopție. A fost agonia vieții mele

    Să fii nevoită să renunți la copilul tău după ce îl ții în brațe este o experiență extrem de dură pentru orice mamă. Prin așa ceva a trecut o tânără din...

    O femeie a născut în mașină, în drum spre spital, după ce a rămas blocată în trafic
    O femeie a născut în mașină, în drum spre spital, după ce a rămas blocată în trafic

    Mamele care trec prin mai multe nașteri nu se feresc să spună că de fiecare dată durata travaliului a fost diferită. O mamă din SUA a trecut printr-o experiență care i-a dovedit din...

    Își aștepta iubita la altar. Însă ea plecase deja spre ceruri și îi lăsase cel mai emoționant dar
    Își aștepta iubita la altar. Însă ea plecase deja spre ceruri și îi lăsase cel mai emoționant dar

    Ziua în care pășești spre altar cu ființa iubită ar trebui să fie una dintre cele mai frumoase. Uneori însă, viața are cu totul alte planuri și te poate pune în...

    "Nu vreau să-mi invit sora cu dizabilități la nuntă, pentru că toată atenția va fi îndreptată spre ea"
    "Nu vreau să-mi invit sora cu dizabilități la nuntă, pentru că toată atenția va fi îndreptată spre ea"

    Din organizarea unei nunți nu poate lipsi nici întocmirea listei cu invitații și nu este deloc simplu să ajungi la concluzia că ar trebui să-i excluzi din lista respectivă pe...

    O mamă din Galați și-a abandonat copilul de 5 ani pe stradă pentru că nu o asculta.  Ore în șir copilul și-a așteptat mama, plângând
    O mamă din Galați și-a abandonat copilul de 5 ani pe stradă pentru că nu o asculta. Ore în șir copilul și-a așteptat mama, plângând

    O mamă de 29 de ani şi-a abandonat fiul de 5 ani pe o stradă din Galaţi, din cauză că nu o asculta, după ce l-a minţit că pleacă să îi cumpere covrigi.

    © 2024 Qbebe