De ce să nu folosești decongestionate nazale la copii mai mici de 6 ani

De ce să nu folosești decongestionate nazale la copii mai mici de 6 ani

Irina Olteanu - Redactor Senior

Decongestionantele nazale reprezintă un remediu des utilizat pentru nasul înfundat al copiilor. Conform unui studiu recent, aceste medicamente nu trebuie folosite în cazul copiilor cu vârsta mai mică de 6 ani ca urmare a efectelor adverse asociate. Iată care sunt motivele precum și sfaturile pe care le oferă medicul specialist în acest sens.

Informații despre decongestionante nazale

Virozele respiratorii superioare (cunoscute sub denumirea de răceli) sunt de obicei autolimitate, respectiv dispar de la sine cu sau fără vreun tratament specific. De multe ori au un impact semnificativ asupra activității profesionale, școlare, serviciilor de sănătate și banilor cheltuiți pe medicamente. Copiii se confruntă cu aproximativ 6-8 răceli pe an, iar adulții cu 2-4. Cu toate acestea, părinții apelează de obicei la medicație care nu necesită prescripție medicală pentru ameliorarea simptomelor. Efectele adverse includ insomnie, amețeală, dureri de cap, probleme stomacale; utilizarea pe termen lung a decongestionantelor poate conduce la congestie nazală cronică, dificil de tratat.

Iată că un studiu publicat în revista BMJ în octombrie 2018 a concluzionat că decongestionantele nazale nu trebuie administrate copiilor cu vârstă mai mică de 6 ani și trebuie administrate cu precauție celor cu vârsta mai mică de 12 ani. Nu există niciun fel de dovadă că aceste produse ajută la ameliorarea simptomelor la copiii de vârstă mică, dimpotrivă există dovezi că pot cauza efecte adverse care includ somnolență și tulburări gastrointestinale, subliniază medicul Mieke van Driel din cadrul Facultății de Medicină a Universității Queensland din Australia și colegii săi. În plus, utilizarea acestor medicamente a fost asociată cu probleme de sănătate grave precum convulsii, ritm cardiac crescut și chiar deces în cazul copiilor de vârstă mică. 

Studiul a vizat evaluarea diverselor produse farmaceutice disponibile fără rețetă medicală menite să amelioreze simptomele infecțiilor respiratorii superioare comune. În cazul adulților au evaluat analizele ce au implicat tratamente precum decongestionante, antihistaminice, analgezice, corticosteroizi intranazali, remedii din plante și vitamine și minerale. Antihistaminicele sedative au demonstrat un efect de ameliorare pentru rinoee și strănut, dar nu și pentru congestie nazală. În cazul copiilor situația a fost problematică deoarece lipsesc datele de teste clinice. Deși copiii sub 12 ani se confruntă cu cel mai mare număr de răceli, datele cu privire la siguranța și eficacitatea medicamentelor nu sunt disponibile. Irigațiile sau picăturile saline pot fi eficiente și sigure, în vreme ce decongestionantele și antihistaminicele conferă rezultate contradictorii. Deși unele decongestionante pot fi de ajutor, rămâne incert gradul lor de siguranță. Atât la copii cât și la adulți aerul umidificat cald, analgezicele, uleiul de eucalipt sau echinaceea nu sunt susținute de dovezi corespunzătoare științifice.

decongestionante nazale la copii

Aceste constatări le întăresc pe cele provenite de la Adminstrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA) din SUA care a emis o recomandare de sănătate publică conform căreia produsele farmaceutice pentru tuse și răceală să nu fie folosite pentru tratarea copiilor cu vârsta sub 2 ani. Autoritatea nu a emis însă recomandări clare și cu privire la intervalul de vârstă 2-11 ani. În urma acestei măsuri produsele farmaceutice au fost reetichetate și eventual eliminate de pe piață.

Dr. Ana Maria Apostol, medic primar ORL, competență Chirurgie endoscopică, Audiologie, Chirurgie ORL pediatrică ne împărtășește următoarele: 

"Folosirea decongestionantelor este foarte benefică în tratamentul rinitelor de orice fel. Pentru a trata o viroză, răceală, sinuzită, otită trebuie să ai nasul desfundat ca secrețiile care se formează în nas și sinusuri să iasă la exterior, că altfel
ele vor aluneca în spatele nasului se vor "prelinge" pe gât, pe care îl vor inflama și se vor "duce" și în trompa lui Eustachio și consecutiv în urechea medie unde vor forma otita medie.
În timpul acestor "boli" nasul se va înfunda, mucoasa nazală se va congestiona, se va edemația, adică se va "umfla" și va ocupa tot spațiul din nas și nu va lăsa loc aerului să treacă dând conscutiv obstrucție nazală, respirație predominant orală, sforăit, lipsa somnului și stagnarea unor secreții în nas care se vor transforma rapid din seroase, catarale în muco-purulente datorită suprainfecției bacteriene existente la nivelul nasului și drenajul posterior al acestor secreții favorizând apariția faringo-amigdalitelor, laringitelor, bronșitelor și otitelor.
De aceea, pentru a trata aceste patologii trebuie să desfunzi nasul. Acesta se va desfunda doar dacă administrăm local picături vasoconstrictoare, care vor scădea vascularizația locoregional, astfel retragându-se inflamația mucoasei nazale și se va desfunda nasul. Din păcate, aceste picături se pot absorbi și în sânge și dacă punem o cantitate prea mare poate crește pulsul și tensiunea arterială; pot apărea agitație, neliniște, insomnii. Efectul acestor picături va ține 6-8 ore, după acest interval se va metaboliza substanța și nasul se va înfunda din nou. Industria farmaceutică a creat dispozitive medicale, spray-uri nazale, cu astfel de substanțe vasoconstrictoare special dozate pentru copii și adulți; cele pentru copii au o cantitate mai mică decât cele pentru adulți și se pot folosi câte 2 pufuri în fiecare nară la 12 ore timp de 5-7 zile; dar ele vor fi și mai eficiente dacă avem grijă să spălăm nasul înainte de utilizare pentru a putea fi absorbite de mucoasă. La 10 minute după administrare nasul va trebui din nou spălat și suflat pentru a putea elibera secrețiile din spatele nasului care "ne dau bătăi de cap" tot timpul. Aceste picături decongestionante sunt folosite și în oprirea sângerărilor nazale prin efectul lor vasoconstrictor."

Opinii ale specialiștilor implicați în studiu

Medicul Mieke van Driel a declarat că "este important ca părinții să aibă acces la informațiile potrivite cu privire la beneficiile și efectele adverse ale decongestionantelor nazale pentru copiii lor. Acest lucru este cu atât mai dificil cu cât tratamentele sunt disponibile fără rețetă medicală, iar astfel de medicamente nu sunt percepute drept sigure. Majoritatea persoanelor nu se prezintă la medic atunci când apar primele semne de răceală și încearcă un produs cumpărat la întâmplare. Nu știm exact de ce aceste medicamente nu funcționează la copii. Avem doar câteva studii mici în rândul copiilor, dar pe de altă parte dat fiind faptul că efectul la adulți este limitat, nu ne așteptăm ca studii de amploare la copii să modifice aceste concluzii. Sistemul imunitar al unui copil sănătos este perfect capabil să elimine o infecție în decurs de până la 10 zile, iar părinții trebuie să cunoască evoluția unei răceli și să urmărească simptomele de avertizare. Prin urmare, această informație ar trebui să fie vizibilă la locul de unde sunt cumpărate. Campanii similare de conștientizare ar trebui îndreptate și către reducerea consumului de antibiotice."

decongestionante nazale la copii

Michelle Terry, medic pediatru în cadrul Spitalului de Copii Seattle, este de acord cu concluzia autorilor "nu există nicio dovadă că decongestionantele sau antihistaminicele scurtează durata sau ameliorează semnificativ simptomele răcelii la copii. Informarea părinților și a pacienților că aceste afecțiuni sunt autolimitate reprezintă o variantă de terapie preferată de medicii pediatri. Părinții trebuie să cunoască când simptomele copilului indică probleme respiratorii și necesită intervenție medicală."
Medicul de familie Leonard Reeves din Georgia și decan asociat al Colegiului Medical din Georgia subliniază "sub vârsta de 12 ani nu recomand deloc. Pentru copiii de vârstă mică recomand spray-urile saline. Simptomele unei răceli sunt localizate, așa că de ce să folosești un medicament sistemic precum un decongestionant?! Banala răceala va continua să afecteze omenirea și nu există modalități de a preveni, fiind dificil de tratat. În plus, dacă nu faci nimic să o tratezi, dispare de la sine în 7 zile. Dacă o tratezi durează o săptămână."

Dr. Ana Maria Apostol concluzionează "Aceste tipuri de picături decongestionate se pot folosi de la vârsta de 2 ani. Ele sunt o parte din tratatmentul unei răceli, viroze, sinuzite sau otite, au un efect cumulativ în tratarea acestor patologii; ele vor desfunda nasul, dar mai trebuie administrate și alte medicamente pentru a se remite acele boli; deci aceste picături decongestionate nu le putem considera neapărat medicamente, ci doar un "aditiv" la tratament; fără ele nu putem trata o rinită care apare în toate bolile acute enumerate mai sus.
Avem tendința la copii mici să folosim spray-uri cu apă de mare isotone sau hipertrone pentru a decongestiona nasul, însă ele nu au efect activ în a scădea infamația mucoasei respiratorii și nu vor decongestiona nasul la fel de bine ca un spray vasoconstrictor, ele au doar rolul de a curăța nasul și au astfel un rol ușor decongestionat doar pentru că fac curățenie la nivelul cavității nazale."

Citește și: Cele mai eficiente decongestionante nazale pentru copii    

Surse: www.medscape.com; www.bmj.com; www.healthline.com

Articolul urmator
Este în regulă să folosești filtre când îți pozezi copiii?
Este în regulă să folosești filtre când îți pozezi copiii?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Părinții care au copii mai mici de 8 ani vor putea lucra de acasă câteva zile pe lună
    Părinții care au copii mai mici de 8 ani vor putea lucra de acasă câteva zile pe lună

    Ar putea exista o veste bună pentru părinții care își doresc să stea mai mult acasă, cu ai lor copii! Un proiect de lege care este deja depus în Senat susține că...

    De ce să nu folosești niciodată ulei de măsline dacă vrei cei mai buni cartofi copți
    De ce să nu folosești niciodată ulei de măsline dacă vrei cei mai buni cartofi copți

    Chef Raymond Blanc, unul dintre cei mai cunoscuți chefi din Marea Britanie și din lume, a împărtășit câteva dintre secretele sale pentru obținerea celor mai reușiți...

    Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?
    Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?

    Pe măsură ce o familie se lărgește, părinții pot ajunge să se întrebe cum ar trebui să procedeze pentru a putea face față cât mai bine numeroaselor sarcini pe care le...

    Mirela Vaida ne dezvăluie rețeta tradițională de sarmale moldovenești. „Cu cât sunt mai mici sărmăluțele, cu atât ești mai gospodină”
    Mirela Vaida ne dezvăluie rețeta tradițională de sarmale moldovenești. „Cu cât sunt mai mici sărmăluțele, cu atât ești mai gospodină”

    Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV de la noi obișnuiește să gătească acasă și îi plac mâncărurile tradiționale românești. De aceea, de-a lungul...

    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang
    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang

    Una dintre marile provocări ale vieții de părinte este să găsești cele mai potrivite formule de a-i transmite copilului tău mesajele pe care le dorești. În special copiii...

    Lege de bun augur pentru femeile gravide și mamele cu copii mici în România! Prioritate la casele de marcat și la ghișee
    Lege de bun augur pentru femeile gravide și mamele cu copii mici în România! Prioritate la casele de marcat și la ghișee

    Luna trecută, Parlamentul a adoptat un proiect de lege privind acordarea priorității, la ghișee și la casele de marcat, femeilor însărcinate și persoanelor însoțite de...

    Ce a pătit o familie de români în vacanță în Thassos: au rămas cu trei copii mici în stradă
    Ce a pătit o familie de români în vacanță în Thassos: au rămas cu trei copii mici în stradă

    Insula Thassos din Grecia este favorita românilor care își doresc o vacanță liniștită, cu mâncare bună, la prețuri decente și cu plaje potrivite pentru copii mici....

    Tu stii cand ar trebui sa incepi sa folosesti creme antirid?
    Tu stii cand ar trebui sa incepi sa folosesti creme antirid?

    Majoritatea oamenilor cred ca folosirea unei creme antirid este primul semn de batranete – si cum nimeni nu vrea sa constientizeze ca inainteaza in varsta, o astfel de crema este rar...

    © 2024 Qbebe