Ghid de somn pentru copil pe vârste: sfaturi utile pentru părinți de la pediatru

Ghid de somn pentru copil pe vârste: sfaturi utile pentru părinți de la pediatru

Irina Olteanu - Redactor Senior

Somnul la copii constituie o componentă esențială pentru o bună dezvoltare. Însă pentru a beneficia la maxim de proprietățile pe care le oferă este important să se respecte atât un anumit interval de somn raportat la vârstă, cât și o anumită oră de culcare. Ce impact poate avea concret somnul în viața copilului alături de alte informații importante de la specialist aflați chiar aici.

Informații despre somn la copii

Orice ființă vie are nevoie de somn, acesta reprezentând activitatea principală a creierului în timpul etapei de dezvoltare timpurie. Ritmurile circadiene (ciclul stare de trezire-somn) sunt reglate de lumină și întuneric și durează un anumit interval de timp pentru a se dezvolta, conducând la programe de somn neregulate în cazul nou-născuților. Aceste ritmuri încep să se formeze la vârsta de aproximativ 6 săptămâni, iar până la vârsta de 3-6 luni majoritatea copiilor dispun de un ciclu regulat de somn-trezire. Până la vârsta de 2 ani, majoritatea copiilor și-au petrecut mai mult timp dormind decât treji (un procent de 40% din copilărie este reprezentat de somn).

Somnul este extrem de important pentru copii deoarece dispune de un impact direct asupra dezvoltării mentale și fizice, existând două stadii ale somnului: somnul non-REM sau somnul lent (rezerva de sânge către mușchi este sporită, energia este restabilită, are loc creșterea țesuturilor și reparația acestora și sunt secretați hormoni importanți pentru creștere și dezvoltare) și somnul REM sau somnul activ (creierul este activ și apare visarea; corpul devine imobil, respirația și ritmul cardiac sunt neregulate). Bebelușii petrec 50% din timp în aceste stadii de somn, fiecare durând aproximativ 50 de minute; până la vârsta de 6 luni somnul REM reprezintă 30% din somn, iar până la vârsta preșcolară ciclul de somn este de aproximativ 90 minute.

Majoritatea bebelușilor, copiilor și adolescenților necesită mai mult somn decât adulții pentru că acesta susține dezvoltarea lor rapidă mentală și fizică. Și mai important de subliniat este faptul că și o durată de 30 sau 60 minute de somn poate avea un impact mare asupra unui copil, în consecință copilul devenind somnolent în ziua următoare sau, din contră, hiperactiv (simptome specifice ADHD - copilul se comportă ca și cum nu ar fi obosit, opunându-se culcării). Conform studiilor din domeniu o oră de culcare mai devreme (între 7-8 seara) și o rutină constantă înainte de culcare (fără timp petrecut în fața diverselor dispozitive electronice) va determina un somn de calitate mai bună.

Există o serie de afecțiuni care pot cauza un somn insuficient, precum ADHD sau apneea în somn. Este important ca în momentul în care suspectezi că cel mic nu se odihnește corespunzător, să discuți cu medicul pediatru.

somnul la copii

Sfatul specialistului despre somn la copii 

Doamna doctor Doga Ana Cornelia - Medic specialist Pediatrie. Coordonator departament Isis Hospital a avut amabilitatea de a ne oferi următoarele informații despre somn la copii:

Somnul, sau mai bine spus lipsa lui, este una dintre problemele cu care se confruntă cel mai des tinerii părinți.  Îngrijirea noului membru al familiei este foarte solicitantă și necesită mult efort, el fiind complet dependent de cei din jur. Orarul de somn și mese al nou-născutului este foarte neregulat în primele luni și solicită foarte mult părinții. Lipsa somnului de calitate îi aduce pe aceștia într-o stare avansată de oboseală, de aceea de multe ori ajung să ceară sfatul medicului, crezând că este ceva în neregulă cu micuțul lor.

Cât trebuie să doarmă un copil? Care ar fi orele de culcare și de la ce vârstă putem sa ne așteptăm la o rutină a somnului? Cum încurajăm un somn odihnitor, de calitate?

Cu toții suntem indivizi unici și în consecință diferiți. Ca urmare, nu există o recomandare universal valabilă pentru toți, copii sau adulți. În plus, necesarul de somn al copiilor este foarte diferit în funcție de fiecare vârstă în parte.

Pentru un somn de calitate, încă de la început, trebuie stabilită o „rutină" a punerii copilului la culcare. Când este foarte mic rutina este băița de seară, când crește poate fi o poveste.  Întotdeauna în orele dinaintea somnului trebuie evitată agitația, lumina sau zgomotele puternice.  În cazul copiilor mai mari și al adolescenților trebuie evitat privitul la televizor sau folosirea altor electronice, alimentele dulci sau bogate în excitanți cu 4-5 ore înainte de culcare. De asemenea, pentru cei mai mari, pe parcursul zilei trebuie încurajată practicarea unui sport.

Primele 6 luni din viața unui copil sunt întotdeauna cele mai dificile. Nou-născutul nu are un ritm circadian bine stabilit. Nevoile lui de creștere sunt mari, de aceea și necesarul de somn este mare. De asemenea, el se va trezi des să manânce. Majoritatea nou-născuților nu dorm mai mult de 4 ore consecutiv. Sfatul pentru părinți este ca atunci când doarme bebelușul să încerce și ei să se odihnească, indiferent dacă este zi sau noapte. De asemenea, pe perioada nopții, când bebe se trezește să mănânce, părinții nu trebuie să-l agite sau să facă mult zgomot. Ei pot să aprindă doar o lumină discretă, astfel încât bebelușului să nu i se inducă ideea că e timpul de trezire. Pe măsură ce cresc, în jurul vârstei de 3 luni, încep să se diferențieze perioadele de somn din timpul zilei, mai puține și mai scurte, de cele din timpul nopții, care sunt întrerupte de pauze scurte pentru alăptat.

Copiii între 6 și 12 luni au un program de somn mai bine stabilit, constând în 2 perioade de somn de 2-3 ore în timpul zilei și o singură perioadă de somn pe timpul nopții, care poate fi sau nu întreruptă de alăptat. Sistematizarea perioadelor de somn este favorizată și de începerea diversificării și a introducerii alimentației solide sau semisolide, care presupune o sursă de hrană mai consistentă, mai bogată în nutrienți, dar care și necesită un timp de digestie a alimentelor mai mare.

Între 1 și 5 ani majoritatea copiilor au o singură perioadă de somn pe parcursul zilei, care poate să difere de la o oră la unii copii la 3-4 ore la alții. În funcție de perioada de somn din timpul zilei trebuie stabilită și ora de culcare, care este diferită de la o zi la alta, astfel încât timpul total pe toată ziua să rămână același.

Copiii între 6 și 12 ani de obicei renunță la somnul de prânz, care trebuie recuperat pe perioada nopții, deoarece nevoile lor sunt mai mari, odată cu creșterea solicitărilor datorită începerii școlii, dar și a stabilirii unei ore destul de matinale de trezire.

somnul la copii

Cât trebuie să doarmă un copil?

Recomandările cercetătorilor pe etape de vârstă sunt următoarele, dar ele sunt orientative și întotdeauna trebuie să ținem cont de particularitatea fiecărui individ, de tipul de activitate fizică și intelectuală efectuată în cursul zilei, de etapele de creștere, de starea de sănătate sau perioadele de boală prin care trece.

Vârsta

 

Necesarul de somn pe zi

0-3 luni

 

14-17 ore

4-11 luni

 

12-15 ore

1-2 ani

 

11-14 ore

3-4 ani

 

10-13 ore

5-12 ani

 

9-11 ore

13-17 ani

 

8-10 ore

adulți

 

7-9 ore

** National Sleep Foundation's sleep time duration recommendations (14 January 2015)

Citește și: Tabelul de somn al copilului: informații de la specialist 

De ce este important somnul și de ce fără el nu putem să trăim?

Deși somnul este caracterizat prin activitate motorie redusă și scăderea răspunsului la stimulii din mediul înconjurător, majoritatea sistemelor din organismul uman lucrează intens. Somnul are un rol de „restaurare" a organismului, de revenire la potențialul maxim.  În timpul somnului se intensifică activitatea de la nivelul Sistemului Nervos Central și sunt „sistematizate" informațiile primite în timpul stării de veghe, sunt eliminați radicalii liberi acumulați, se produc antioxidanți locali, se refac mediatorii chimici de la nivelul sinapselor. De asemenea are loc perfecționarea sistemului imun, producerea de leucocite, cu rol în apărarea împotriva microorganismelor, sintetizarea hormonilor de creștere, vindecarea rănilor, toate procese esențiale în creștere și regenerare celulară.

Acestea sunt numai câteva motive pentru care lipsa somnului de calitate ne afectează atât de puternic. Cu atât mai important este somnul copiilor, care sunt într-un proces continuu de creștere și învățare.

Lipsa somnului adecvat la copii poate duce la iritabilitate, dificultăți de învățare, simptome similare cu ADHD, tulburări ale metabolismului care pot duce la tulburări de creștere, obezitate, sistem imun deficitar etc.

Mulțumim doamnei doctor Doga Ana Cornelia pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.

Citește și: Somnul la copii: sfaturi utile in functie de varsta 

Surse:
https://sleepfoundation.org; www.sleepforkids.org; www.webmd.com/

 

Articolul urmator
40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste
40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    S-a publicat noul ghid de siguranță la somn pentru copii. Iată ce trebuie să știe toți părinții
    S-a publicat noul ghid de siguranță la somn pentru copii. Iată ce trebuie să știe toți părinții

    Încă din primele clipe de viață ale copilului, știi cât de multă nevoie are de un somn odihnitor, care să-i stimuleze dezvoltarea. De asemenea, tot ce îți dorești...

    Memoria si amintirile copilului: Ghid pe varste
    Memoria si amintirile copilului: Ghid pe varste

    Ce isi aminteste si ce uita copilul? De ce nu ne amintim vremea cand eram bebelusi? De cand dateaza cele mai vechi amintiri ale noastre? De la ce varsta incepem sa retinem ce ni se intampla...

    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare
    Ghid pe vârste: cum să discuți cu copilul tău despre masturbare

    În perioada în care copilul tău este în primii săi ani de viață, te gândești că mai este drum lung până când va fi nevoie să discuți cu el...

    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău
    Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău

    Pe măsură ce devine tot mai conștient de lumea din jur, copilul începe să aibă diverse frici. Dacă în primii doi ani de viață acestea sunt legate în special de...

    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!
    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!

    Chifteluțele fac parte dintre cele mai versatile preparate, putând fi servite în numeroase moduri. Forma, gustul și consistența lor le includ printre favoritele copiilor,...

    Sfaturi utile pentru ora de baie a micuțului de la o mamă de 7 copii
    Sfaturi utile pentru ora de baie a micuțului de la o mamă de 7 copii

    Crezi că este greu să îi faci baie unui singur copil? Stai să vezi cum se descurcă această mamă când vine momentul să se ocupe de cei șapte copii ai săi! Jackie B., o...

    Minciună sau imaginaţie bogată? Sfaturi pentru părinţi să le deosebească
    Minciună sau imaginaţie bogată? Sfaturi pentru părinţi să le deosebească

    Ţi s-a întâmplat să îţi auzi copilul spunând tot felul de lucruri care par incredibil de neadevărate? Atunci aceste sfaturi pentru părinţi s-ar putea să te...

    Eructația la bebeluși: ghid complet pentru părinți
    Eructația la bebeluși: ghid complet pentru părinți

    Eructația este un obicei foarte important în alăptare și se referă la eliminarea aerului pe care bebelușul îl înghite, atunci când mănâncă. Dacă sari...

    © 2024 Qbebe