Laringita, boala sezonului rece

Laringita, boala sezonului rece

Corina Naftanaila

Odată cu venirea anotimpului rece sistemul imunitar al micuților este pus la încercare de o serie de boli. Printre acestea se numără laringita, o afecțiune a corzilor vocale care se manifestă prin dureri ale gâtului și răgușeală. Hai să afli totul despre tratarea laringitei la copii.

Ce este laringita?

Laringita îşi face apariţia în momentul în care tractul respirator superior este atacat de infecţii. Viroza respiratorie (răceala) şi gripa sunt principalele vinovate, iar copiii sunt primele „victime”. Astfel, corpul lor necesită o perioadă mai mare de acomodare cu aerul rece, însă cum nu au de fiecate dată la dispoziţie această perioadă, cei mai sensibili răcesc. Virusul gripal se transmite foarte uşor. Este suficient ca într-un grup unul dintre micuţi să fie puţin răcit, ca în următoarele zile şi ceilalţi să aibă simptome de gripă.

Pentru mămici, primul semn al laringitei la copii îl reprezintă modificarea vocii. Când acesta are vocea răguşită, subţiată sau îngroşată trebuie să iei măsuri. De cele mai multe ori, răguşeala este însoţită de durereri la nivelul gâtului. Dacă acestea se intensifică, copilul va deveni incapabil să mai vorbească. Schimbarea vocii apare, de regulă, dimineaţa şi de multe ori este însoţită de tuse.

laringita-la-copii

Citește și: Raguseala la copii: cauze, simptome, tratament

Cauzele laringitei la copii

Acestea diferă în funcție de tipul de laringită, astfel:
Laringita acută apare ca urmare a unei infecții virale, care este adesea similară cu aceea care provoacă răceala sau gripa. De asemenea, ea poate surveni dacă s-a țipat sau s-a cântat prea mult, intervenind astfel inflamarea laringelui.

Laringita cronică este generată de:

  • O infecție bacteriană sau fungică
  • Prezența refluxului gastroesofagian
  • Sinuzita cronică
  • Tusea excesivă
  • Utilizarea unor medicamente pentru tratarea astmului (cum ar fi cele bazate pe steroizi)
  • Expunerea la factori iritanți (inclusiv fumul de țigară)

Laringita la copii - factori de risc

Un copil va fi mai predispus să se confrunte cu laringita în următoarele cazuri:
• Are deja o infecție respiratorie (generată de o răceală, de o bronșită, de o sinuzită)
• Vorbește prea mult, prea tare, cântă prea mult sau țipă
• A fost expus la diferite substanțe care irită (precum fumul de țigară) sau la diferiți alergeni

Laringita la copii este contagioasă?

Această afecțiune este contagioasă doar dacă este provocată de o infecție. Pentru a se reduce posibilitatea de răspândire a infecției, se recomandă respectarea normelor de igienă (de exemplu, spălarea frecventă a mâinilor, să nu se folosească în comun tacâmuri sau pahare, să se dezinfecteze clanțele ușilor etc.) și acoperirea nasului/gurii când se va strănuta sau tuși.

Cât durează o laringită la copii?

Dacă este vorba despre laringitele acute, aceastea se vor vindeca într-o săptămână-două. În situația în care simptomele persistă aproximativ 3 săptămâni, se poate vorbi despre o laringită cronică, ale cărei cauze vor fi descoperite exact datorită investigațiilor recomandate de medicul pediatru.

Diagnosticarea laringitei la copii

Cele mai multe cazuri de laringită la copii nu au nevoie de efectuarea de teste pentru a se confirma diagnosticul. Cu toate acestea, dacă medicul va considera necesar, va solicita investigații precum:

  • Un exudat faringian- se recurge la așa ceva dacă se va observa roșu în gât și se suspectează o infecție streptococică
  • O laringoscopie indirectă- copilul va sta în șezut, cu fața la medic, iar acesta din urmă va avea o lampă de iluminare pe frunte. Limba pacientului va fi trasă în față, medicul introducând o mică oglindă pentru a reuși să vadă corzile vocale și faringele
  • O laringoscopie directă- pentru ea se efectuează anestezie și constă în introducerea unui tub subțire, dotat cu o cameră, pe nas sau gură, astfel încât acesta să ajungă până în laringe. Scopul acestei investigații este să se vadă starea corzilor vocale, mai ales dacă acestea se mișcă așa cum trebuie la respirat sau la vorbit

Laringita acută la copii

În cazul unei laringite normale, simptomele durează cu apoximație două săptămâni. Dacă după acest interval de timp, starea copilului nu se ameliorează, este posibil să ai de-a face cu laringita acută. Durerile în gât devin severe, apare dificultatea la înghiţire şi tusea seacă, uneori dureroasă. Acestea sunt câteva dintre simptomele laringitei acute.

Copilul se manifestă diferit faţă de adult. Devine agitat pentru că nu poate respira normal şi se sperie de cornaj, care este zgomotul produs de trecerea bruscă a aerului prin lumenul strâmt şi inflamat al laringelui.

În momentul apariţiei crizelor de spasm laringian, cauzate de accesele puternice de tuse, este necesară intervenţia medicului. Consultul de specialitate şi tratamentul corespunzător vor ameliora în scurt timp starea copilului.

Laringita acută simplă

Apare de regulă la copiii sub 5 ani. Se manifestă prin senzaţie de usturime la nivelul laringelui, disfonie (răguşeală) şi tuse seacă/uscată.

Tratament: Copilul trebuie să facă repaus vocal. Este indicat să nu-şi forţeze căile respiratorii, de aceea desfundarea năsucului se face prin aspiraţia mucoasei nazale. În ceea ce priveşte tratamentul medicamentos, după vizita la medicul pediatru, vor fi prescrise medicamente antiinflamatorii şi calmante pentru tuse.

De asemenea, este foarte important ca organismul să primească în continuare doza de vitamine și minerale. Prin urmare, WellKID Baby și WellKID tablete masticabile sunt suplimentele alimentare de mare ajutor. Acestea nu conțin coloranți și îndulcitori artificiali și oferă suportul nutrițional necesar pentru o creștere normală fizică, motorie și intelectuală.

 1 2  

Laringita acută striduloasă (spastică)

Copiii cu vârsta cuprinsă între 18 luni şi 3 ani, care suferă de stări de anxietate sau adenoidită cronică (polipi) pot dezvolta această afecţiune. Micuţul devine agitat, pielea are o temperatură destul de scăzută, iar mâinile şi picioarele îi sunt transpirate. Poate avea accese de sufocare la intervale de câteva minute.

Tratament: Este asemănător cu cel al laringitei acute simple. Este necesar consultul medicului de specialitate, care în funcţie de stadiul şi de evoluţia bolii, va stabili un nou tratament.

Laringita acută adematoasă (subglotică)

Aceasta debutează progresiv. Copilul va avea accese de tuse, va fi răguşit şi este posibil chiar să-şi piardă vocea. Va face febră, va da semne de insuficienţă respiratorie şi va transpira.

Tratament: Acest tip de laringită necesită un tratament specializat, indicat şi supravegheat de specialist. Odată urmat un tratament corespunzător, copilul se poate recupera într-o săptămână.

copil bolnav

Complicațiile laringitei la copii

Dacă laringita este provocată de o infecție, când nu este tratată corespunzător infecția se poate extinde și în alte zone ale aparatului respirator (la sinusuri, plămâni etc.). În plus, în unele cazuri, accesele de tuse se pot agrava și pot predispune la sufocare.

Ce se poate face acasă în caz de laringită la copii

În afară de respectarea strictă a indicațiilor primite de la medic, poți să iei și alte măsuri menite să-l ajute pe copil să se simtă mai bine. Iată câteva exemple:

  • Vei recurge la umidificatoare, mai ales în camera în care va sta cel mai mult copilul, în condițiile în care aerul umed va subția mucusul din membranele nazale și va împiedica înfundarea nasului
  • Ai grijă ca micuțul tău să fie cât mai bine hidratat (așa se va menține umedă mucoasa laringelui, dar și a nasului)
  • Nu îi oferi alimente prea picante (acestea vor irita suplimentar laringele)
  • Fii atentă la copil și nu îl lăsa să se forțeze să expectoreze- dacă are o tuse uscată, va încerca să facă acest demers pentru a se simți bine. Efectul poate să fie exact contrar, întrucât laringele se va irita mai mult
  • Supraveghează-l și asigură-te că va dormi pe o pernă mai înaltă, astfel încât să nu mai fie atât de chinuit în caz de tuse uscată persistentă
  • Nu îți lăsa copilul să vorbească doar în șoaptă pentru că și așa se poate ajunge la o solicitare suplimentară a corzilor vocale
  • Evită folosirea decongestionantelor- ele nu ar face altceva decât să usuce mai rău mucoasa gâtului (care are nevoie de umiditate pentru a se vindeca mai rapid)  

Crupul laringian la copii

Crupul laringian poate fi foarte uşor confundat cu laringita acută la copii. Simptomele sunt asemănătoare, tocmai de aceea această afecţiune este descoperită în urma unei consultaţii amănunţite. În timpul examinării fizice, medicul ascultă atât partea superioară a toracelui, cât şi cea inferioară. De asemenea, îşi îndreaptă atenţia şi spre nas, urechi, cavitatea bucală şi gât pentru a descoperi inflamaţii vizibile.

Simptome: Copilul care suferă de crup laringian este destul de activ şi nu dă semne că ar putea fi bolnav. Însă, dacă observi apariţia tusei zgomotoase (lătrătoare), vocea devine stinsă şi apariţia zgomotelor ascuţite în timpul respiraţiei, este posibil să ai de-a face cu crupul laringian.

Tratament: În prima fază, trebuie să ceri părerea medicului. Atenţie! Chiar dacă are simptome asemănătoare cu laringita, nu trebuie să o tratezi ca atare. În lipsa unui tratament corespunzător, pot apărea complicaţii.

De regulă, tratamentul pentru formele uşoare de crup se face la domiciliu. Copilul are nevoie de o temperatură umedă, pe care o poţi obţine printr-un umidificator. Dacă ai de-a face cu o formă severă, medicul îţi va prescrie un tratament medicamentos specific.

Când trebuie să te adresezi medicului pediatru?

"Când copilul face febră peste 38,5 şi respiră greu, sau dacă se aude un zgomot ca un şuierat atunci când trage aer în piept ca să respire, nu trebuie să aşteptaţi, adresaţi-vă fără întârziere unui serviciu de urgenţă sau medicului specialist. De asemenea, dacă starea copilului se agravează, dacă apare o coloraţie albastră în jurul buzelor. Acesta este semn că nu ajunge suficient oxigen în organism şi are nevoie de tratament de urgenţă. Dacă respiră greu şi rapid, dacă observaţi că atunci când respiră apar mişcări anormale la nivelul toracelui (pieptului), acestea sunt semne că micuţul depune un efort mare pentru a respira şi este necesar de urgenţă să mergeţi la medic", ne sfătuieşte medicul pediatru Mirela Laslo.

Prevenția laringitei la copii

Laringita este o problemă de sănătate care poate fi prevenită dacă se va ține cont și de următoarele sfaturi:
  • Se vor respecta cât mai bine regulile de igienă- copilul se va obișnui de la o vârstă fragedă să se spele pe mâini, să nu utilizeze în comun vesela și să-și acopere nasul sau gura când va strănuta/va tuși
  • Gâtul nu va fi curățat prin intermediul gargarelor- acestea vor irita mai mult gâtul, întrucât se va stimula prea mult mucus și se va antrena inflamarea
  • Vei include în alimentația copilului mai multe alimente care conțin vitaminele A, E și C (de pildă, fructe și legume, cereale integrale etc.)- ele mențin mucoasa gâtului sănătoasă
  • Te vei asigura că alte afecțiuni ale tractului respirator sunt tratate corespunzător
  • Îți vei obișnui copilului să se hidrateze suficient (hidratarea optimă asigură și sănătatea mucoaselor de la nivelul tractului respirator superior)
  • Vei încerca să menții umiditate destulă în casă cu ajutorul unui umidificator (pentru ca acesta să nu se transforme într-un pericol din cauza depunerilor de mucegai, îl vei curăța corect)
  • Nu îl expune mult pe copil la diferiți alergeni (cum ar fi praful)
  • Evită ca micuțul să fie expus la fumatul pasiv
  • Supraveghează-ți copilul pentru ca acesta să nu aibă perioade în care să țipe prea mult sau să vorbească neîntrerupt și tare

Tu știai până acum detalii despre laringita la copii?

Citește și: Totul despre laringita

Surse: www.sfatulmedicului.ro, wwwkidshealth.org, www.medicpediatrie.ro, www.caringforkids.cps.ca, www.babycentre.co.uk,

www.health.harvard.edu, www.mayoclinic.org, www.medicalnewstoday.com, www.medicinenet.com, www.webmd.com 

Articolul urmator
O nouă boală la copii descoperită de cercetători. Atenție la simptomele sindromului Zaki
O nouă boală la copii descoperită de cercetători. Atenție la simptomele sindromului Zaki

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Beatrice Olaru, câștigătoarea sezonului 2 al competiției Exatlon, a devenit mămică! Vezi prima poză cu bebelușul
    Beatrice Olaru, câștigătoarea sezonului 2 al competiției Exatlon, a devenit mămică! Vezi prima poză cu bebelușul

    Încă o mămică în showbiz! Beatrice Olaru, câștigătoarea sezonului doi al competiției „Exatlon”, a născut săptămâna trecută un bebeluș perfect...

    S-a dat startul sezonului de viroze. „Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de 2 ani”, avertizează medicii
    S-a dat startul sezonului de viroze. „Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de 2 ani”, avertizează medicii

    Un medic din cadrul unuia dintre cele mai cunoscute spitale din țara noastră a anunțat că din ce în ce mai mulți copii ajung la camerele de gardă din pricina virozelor...

    Atenție! De ce nu este recomandat să bei apă foarte rece pe caniculă
    Atenție! De ce nu este recomandat să bei apă foarte rece pe caniculă

    Consumul de apă foarte rece nu este o alegere pe care o recomandă medicii, ba dimpotrivă. Deși asta este tendința noastră, pentru că vrem să ne răcorim, specialiștii avertizează...

    Ține răceala departe de bebe în sezonul rece! Măsuri de prevenție
    Ține răceala departe de bebe în sezonul rece! Măsuri de prevenție

    Ca părinți, ne temem adesea să nu fim mult prea protectori, să nu îl închidem pe bebe într-o închisoare de sticlă, minimizându-i astfel expunerea necesară...

    Pregătește-te de sezonul rece cu o imunitate puternică
    Pregătește-te de sezonul rece cu o imunitate puternică

    Întotdeauna sezonul rece vine cu provocări destul de serioase pentru sănătate, mai ales în contextul actual. Dacă te-ai hotărât să te bucuri din plin de toamnă, dar...

    5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie
    5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie

    Sănătatea organismului este pusă la încercare în sezonul rece. Schimbările bruște de temperatură, ploile și vântul răcoros pot destabiliza sistemul nostru imunitar,...

    O mamă și fiul ei au fost diagnosticați cu o boală rară: „Vreau să știe cât de puternic poate fi”
    O mamă și fiul ei au fost diagnosticați cu o boală rară: „Vreau să știe cât de puternic poate fi”

    Salina Itwaru suferă de neurofibromatoză, o boală genetică care provoacă apariția tumorilor pe țesutul nervos. Din păcate, i-a transmis aceeași boală și fiului său, Tyler. Partea...

    O femeie a descoperit că are peste 100 de tumori în organism, cauzate de o boală genetică extrem de rară
    O femeie a descoperit că are peste 100 de tumori în organism, cauzate de o boală genetică extrem de rară

    Michele Holbrook are o boală genetică extrem de rară, numită neurofibromatoză, cu care a fost diagnosticată după ce și-a născut fiul, acum 30 de ani. Boala cauzează apariția și...

    © 2024 Qbebe