Studiu: Mineralul care îmbunătățește abilitățile de vorbire ale preșcolarilor

Studiu: Mineralul care îmbunătățește abilitățile de vorbire ale preșcolarilor

Corina Naftanaila

Acidul folic se numără printre mineralele foarte importante pentru o viitoare mămică, ce dorește să se bucure de o sarcină perfect dezvoltată și un bebeluș sănătos. Știm deja că acesta are un rol esențial în regenerarea celulară, dar știai că aduce beneficii și în dezvoltarea vocabularului copiilor? Conform specialiștilor, copiii ai căror mame au consumat vitamine prenatale pe bază de acid folic în timpul sarcinii au șanse mai mici să sufere de întârzieri în dezvoltarea abilităților de vorbire. Asta nu este tot! Iata rezultatul studiului!

Vitaminele prenatele ce au în compoziție acid folic aduc mamei aportul necesar de nutrimente de care organismul său are nevoie. În timpul celor 9 luni, funcțiile corpului depun un efort dublu pentru a susține sănătatea mamei cât și creșterea fătului. Nu este o noutate faptul că ceea ce intră în contact cu tine va avea efect asupra copilului, idee de la care a pornit și un grup de cercetători din Norvegia. Aceștia au încercat să găsească legătura dintre suplimentele de acid folic administrate în primele luni de sarcină și gradul de dezvoltare al viitoarei abilități de vorbire a copilului.

abilitati de vorbire Așadar, studiul s-a desfășurat cu ajutorul a 19,956 de băieți și 18,998 de fete, toți născuți după anul 2008. Rezultatele au arătat o scădere de 0,9 % a abilității de vorbire în cazul copiilor ai căror mame nu au luat vitamine prenatale. De asemenea, aceste rezultate au fost descoperite și în cazul copiilor cu mame ce au urmat tratament cu suplimente, dar acestea nu conțineau acid folic. Așadar, s-a ajuns la concluzia că acest mineral are efecte asupra neurodezvoltării infantile.

Beneficiile acidului folic pentru copii
Când spui acid folic automat te gândești la vitaminele prenatale pe care o viiitoare mamă trebuie să le ia în considerare la începutul sarcinii. Din câte se pare, acidul folic aduce beneficii și asupra dezvoltării fătului, dar este un bun mineral și pentru copii. Acidul folic, ce face parte din complexul de vitamine B, lucrează în favoarea regenerării celulare și a producției de globule roșii (eritrocitele). Aceste celule conțin hemoglobină, proteina ce se ocupă cu transportul oxigenului către plămâni. Modificările la nivelul eritrocitelor, fie de structură, număr sau compoziție, conduc inevitabil la apariția anemiei.

acid folic Cum îți dai seama că cel mic are deficit de acid folic? Îi urmărești starea și comportamentul. Așadar, dacă juniorul acuză stări de oboseală dese, amețeală, scadere în greutate și are din ce în ce mai multe dificultăți de concentrare, atunci trebuie să ceri sfatul medicului, pentru că există posibilitatea să ai de-a face cu o anemie prin deficit de acid folic.

Beneficiile acestui mineral nu se opresc la nivelul sâgelui. Acesta acționează și la nivelul celulor creierului. Aparent, mai mulți cercetători au descoperit că deficitul de acid folic poate duce la depresie, atac cerebral, demență sau Alzheimer. În cazul copiilor, funcționează ca un stimulent al memoriei, al puterii de concentare și, desigur, al abilității de vorbire. Acidul folic, sau vitamina B9, este prezent în spanac, fasole, mazăre, citrice, cereale, orez, făină și mălai.

FEROGLOBIN lichid Pentru a te asigura că al tău copil își primește doza recomandată de acid folic, dar și de alte minerale necesare creșterii și dezvoltării intelectuale corecte, îți recomandăm siropul FEROGLOBIN lichid. Acesta esteun spliment alimentar cu fier, zinc și complex de vitamine B, nutrienți care contribuie la formarea hemoglobinei și a celulelor roșii din sânge. Conține extract de malț alpin elvețian, miere și extracte naturale din fructe.

Surse: nutraingredients.com, ncbi.nlm.nih.gov, stanfordchildrens.org, sfatulmedicului.ro.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Educatie pozitiva: Sfaturi pentru disciplina prescolarilor. Situatii concrete
    Educatie pozitiva: Sfaturi pentru disciplina prescolarilor. Situatii concrete

    Intr-un material anterior, am vorbit despre cum se face disciplina la copii, conform principiilor curentului educatiei pozitive. Aprofundam subiectul si va prezentam cateva situatii concrete...

    Abilitățile matematice sunt moștenite genetic? Ce spun studiile
    Abilitățile matematice sunt moștenite genetic? Ce spun studiile

    Abilitățile matematice au o bază genetică! Cercetări recente au descoperit mai multe variații genetice legate de abilitățile matematice la copii, trei gene specifice fiind asociate...

    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj
    Cântă-i bebelușului din primele sale zile de viață și nu va avea întârziere în vorbire sau probleme de limbaj

    Încă din primele clipe în care îți iei bebelușul în brațe, te gândești cum este mai bine să procedezi pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasă din...

    Un studiu recent arată statistici îngrijorătoare: una din patru femei sunt victime ale violenței domestice
    Un studiu recent arată statistici îngrijorătoare: una din patru femei sunt victime ale violenței domestice

    Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a Drepturilor Omului (10 decembrie), centrul FILIA a publicat datele ultimului raport de monitorizare a acțiunilor de violență împotriva...

    Studiu incredibil: imagini cu bebeluși în uter care reacționează la gustul amar al alimentelor mâncate de mama
    Studiu incredibil: imagini cu bebeluși în uter care reacționează la gustul amar al alimentelor mâncate de mama

    Un nou studiu extraordinar a înregistrat prima dovadă a reacției bebelușilor din uter la aromele alimentelor consumate de mamele lor. Imaginile uimitoare arată fetuși care...

    Un nou studiu demonstrează că bebelușii care primesc antibiotic pot dezvolta la vârsta adultă afecțiuni digestive
    Un nou studiu demonstrează că bebelușii care primesc antibiotic pot dezvolta la vârsta adultă afecțiuni digestive

    Bebelușilor prematuri și cu greutate mică la naștere li se administrează în mod obișnuit antibiotice pentru a preveni, nu doar pentru a trata, infecțiile. Un studiu recent...

    Ce se întâmplă când un copil este respins de părinți? Un studiu spune că este o rană care nu se mai poate vindeca
    Ce se întâmplă când un copil este respins de părinți? Un studiu spune că este o rană care nu se mai poate vindeca

    Există o percepție conform căreia, atunci când vine vorba de dezvoltarea copiilor, afecțiunea mamei este cea mai importantă, iar tații sunt pe locul doi. Cu toate acestea, un...

    STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați
    STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați

    În condițiile în care timpul petrecut de copii în fața ecranelor a devenit tot mai mare în ultima vreme, este firesc să ne îngrijorăm pentru sănătatea...

    © 2024 Qbebe