Tot ce trebuie să știi despre varicocel

Tot ce trebuie să știi despre varicocel

Irina Olteanu - Redactor Senior

Varicocelul presupune o mărire a venelor în interiorul scrotului, fiind similar conceptului de vene varicoase și apare în cazul unui număr mare de băieți. Ce trebuie să știi despre această problemă de sănătate, care sunt cauzele pentru care apare, precum și informații importante despre modalitatea de diagnostic și tratament vei afla aici.

Informații despre varicocel

Sistemul reproducător masculin creează, depozitează și transportă sperma. Scrotul este un sac de piele care susține testiculele. Sperma și testosteronul sunt create în testicule; sperma se maturează în timp ce circulă printr-un tub spiralat (epididim) situat în spatele fiecărui testicul. Sperma circulă către prostată de la fiecare epididim folosind un tub denumit vas deferens. Atunci când ejaculezi, lichidul seminal se amestecă cu sperma în prostată pentru a forma materialul seminal; acesta circulă prin uretră și ajunge în partea de final a penisului. 

Cordonul spermatic menține vas deferens și artera testiculară, care aduce sângele către testicule. De asemenea, găzduiește plex pampiniform, un grup de vene conectate care drenează sângele din testicule. Plexul pampiniform răcește sângele din artera testiculară înainte de a intra în testicule, ceea ce ajută la menținerea temperaturii necesare pentru a crea sperma.
Varicocelul apare atunci când venele din plexul pampiniform din scrot se măresc. Aceste vene sunt similare venelor varicoase din picior. Varicocelul se formează în timpul pubertății și se poate mări și devine mai ușor de observat în timp; este mult mai frecvent pe partea stângă a scrotului (anatomia masculină nu este identică pe ambele părți al corpului). Aproximativ 10-15 băieți din 100 au varicocel; în majoritatea timpului nu cauzează probleme și sunt inofensive. Este dificil de prezis care dintre ei vor prezenta probleme cu fertilitatea deoarece nu există nicio conexiune cu alte defecte, rasă, loc de naștere sau grup etnic.

varicocel

Simptome pentru varicocel

Majoritatea celor afectați nu prezintă simptome, însă reprezintă o preocupare din multe motive. Unele pot cauza infertilitate -probleme la concepție pentru primul copil în cazul a 4 din 10 bărbați și în cazul a 8 din 10 bărbați la ulteriorul copil și creșterea mai lentă a testiculului stâng la pubertate. Dacă sunt totuși prezente simptome, poate fi vorba despre un nodul într-unul dintre testicule, o inflamație la nivelul scrotului, vene vizibil mărite în scrot (descrise drept un sac cu viermi), o durere surdă și recurentă în scrot.

Cauze pentru varicocel

Varicocelul se dezvoltă încet în timp; nu există factori de risc stabiliți, iar cauza exactă este incertă. Există cauze multiple pentru apariția unui varicocel; valvele pot să nu funcționeze bine (sau să lipsească). Dacă fluxul sanguin este lent, sângele se poate acumula în vene. De asemenea, venele mari care coboară de la testicule către inimă sunt conectate diferit pe partea stângă și pe cea dreaptă. Prin urmare este necesară mai multă presiune pe partea stângă pentru a menține sângele să curgă prin vene către inimă. Dacă sângele curge invers sau se acumulează în vene, poate conduce la inflamația acestora. Rareori, nodulii limfatici inflamați sau alte mase anormale din spatele abdomenului blochează fluxul sanguin, ceea ce poate conduce la inflamația subită a venelor din scrot, extrem de dureroasă.

Diagnostic pentru varicocel

Varicocelul este descoperit prin intermediul unei autoexaminări a scrotului în timpul unei examinări medicale de rutină. Urologii verifică adesea varicocelul cu pacientul în poziție verticală; poate fi rugat să respire profund, să mențină respirația și să se aplece în timp ce urologul simte scrotul deasupra testiculelor. Această tehnică poartă denumirea de manevra Valsalva și ajută medicul să descopere venele mărite. De asemenea, urologul poate recomanda o testare ecografică a scrotului (dacă sunt identificate probleme în urma examinării); semnele acestuia sunt vene mai mari de 3 mm cu sânge care curge în direcția greșită în timpul manevrei Valsalva. Ecografia poate să indice și mărimea testiculelor, fiind utilă în deciderea tratamentului.

varicocel

Tratament pentru varicocel

Adesea, varicocelul nu este tratat. O modalitate de tratament este oferită celor care prezintă probleme de fertilitate, durere, testiculul stâng crește mai lent decât dreptul. Băieții cu un testicul stâng mai mic se consideră că au un risc crescut pentru probleme de fertilitate. Nu există medicamente pentru a trata sau preveni varicocelul; analgezicele (paracetamol și ibuprofen) ajută cu durerea. Atunci când este necesară, intervenția chirurgicală este principala opțiune de tratament. Poate fi vorba de chirurgie deschisă (varicocelectomie) - reparația se realizează prin intermediul unei tăieturi (cu anestezie locală sau generală), laparoscopie - mici tuburi sunt introduse în corp printr-o tăietură mică (se folosește o cameră specială și presupune anestezie generală). Durata de timp pentru vindecare și durerea resimțită este similară pentru ambele proceduri, fiind vorba de 2 zile. Complicațiile postchirurgicale pot fi: persistența varicocelului sau reapariția (mai puțin de 1 din 10 cazuri), lichid format în jurul testiculului (hidrocel), leziuni ale arterei testiculare sau chiar pierderea testiculului.

Embolizarea (blocarea venelor) se realizează de un radiolog și presupune introducerea unui tub special într-o venă de la gât sau din zona inghinală, iar o radiografie ajută la verificarea venelor mărite din plexul pampiniform; apoi se introduc bucle sau baloane pentru a bloca venele - anestezie generală, durează mai multe ore. După embolizare varicocelul poate persista sau reapărea și există o șansă de infecție. 10-14 zile trebuie evitat efortul fizic pentru primele tipuri de intervenții și 7-10 zile pentru embolizare. Nu este evidentă conexiunea dintre tratament și ameliorarea fertilității (6 din 10 cazuri prezintă ameliorare în calitatea spermei). Pentru adolescenți, în cazul a 8 din 10 pacienți testiculul stâng ajunge la mărimea celui drept.

Surse: https://urologyhealth.org; www.healthline.com; http://kidshealth.org

Articolul urmator
Copilul se bâlbâie și clipește excesiv. Ce trebuie să știi
Copilul se bâlbâie și clipește excesiv. Ce trebuie să știi

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi
    Bananele și colonul iritabil: tot ce trebuie să știi

    Colonul iritabil este o tulburare digestivă inflamatorie, ale cărei simptome sunt crampele și durerea în zona abdominală, schimbările de tranzit intestinal, balonarea,...

    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi
    Viața de familia cu un câine de talie mare - tot ce trebuie să știi

    Te gândești să adopți un prieten pe viață pentru tine și familia ta? Ei bine, mărimea este un factor important de care trebuie să ții cont atunci când decizi că vrei...

    Tot ce trebuie să știi despre colici
    Tot ce trebuie să știi despre colici

    Viața de părinte vine la pachet cu o multitudine de provocări, colicile bebelușului fiind una dintre ele. Colicile abdominale se numără printre cele mai frecvente afecțiuni ale...

    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent
    Tot ce trebuie să știi despre vaccinul hexavalent

    Tehnologia avansează în mod constant în ceea ce privește știința medicală, așa încât asistăm, an de an, la introducerea pe piață a unor noi vaccinuri, cu...

    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi
    Anxietatea de separare în sarcină: tot ce trebuie să știi

    Chiar dacă ești tentată să crezi că anxietatea de separare se întâlnește doar la copii, de fapt ea poate fi prezentă și la persoanele adulte. De alfel, în anumite...

    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament
    Tot ce trebuie să știi tu, ca părinte, despre atașament

    Atașamentul apare încă din primele zile de viață și reprezintă conexiunea emoțională puternică între bebeluș și persoana care îl îngrijește. Acest concept...

    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii
    Ce este zigotul? Tot ce trebuie să știi despre prima etapă din dezvoltarea sarcinii

    Zigotul reprezintă prima celulă formată prin fertilizarea ovulului de către spermatozoid. 9 luni mai târziu, acesta devine o mică persoană, care vine pe lume...

    Tot ce trebuie să știi despre testarea IQ la copii
    Tot ce trebuie să știi despre testarea IQ la copii

    Testarea IQ este realizată pentru a măsura inteligența umană. Părinții care bănuiesc că au un copil înzestrat cu un coeficient de inteligență peste medie, pot apela la...

    © 2024 Qbebe