Constituția explicată pe înțelesul copiilor

Constituția explicată pe înțelesul copiilor

Irina Olteanu - Redactor Senior

Legile ordinare, cele organice, dar și Constituția sunt adesea dificil de înțeles de către copii. Pentru a le face accesibile aceste informații, este necesară o abordare aparte, începutul ideal constând în explicarea regulilor casei și a celor sociale. Află aici mai multe informații despre acest subiect alături de specialistul în drept, Avocat Alina Dumitrașcu.

Legile și Constituția pe înțelesul copiilor

Profesorul de psihologie Paul Bloom a concluzionat în cadrul unui articol că simțul dreptății există încă de la bebeluși mai mici de 1 an, iar înțelegerea pe care o are un copil asupra justiției poate fi modelată de către părinții săi. Astfel, îi poți învăța în primul rând care este diferența dintre reguli și legi, precum și rolul pe care îl joacă acestea din urmă în viețile noastre și în lume.

Pentru început, regulile sunt standarde de comportament ce trebuie urmate în anumite medii sau situații, aparțin familiilor și organizațiilor/cluburilor, fiind create pentru a ne ghida alegerile și acțiunile. Majoritatea regulilor au consecințe, mai puțin grave decât legile, precum pierderea anumitor beneficii sau privilegii. În schimb, legile sunt create de guverne și implementate de poliție și de sistemul de justiție, sunt votate și au implicații când sunt încălcate, precum amendă sau chiar închisoare. 

Motivul pentru care acestea există este de a servi drept bază pentru valori și principii, de a menține oamenii în siguranță și de a împiedica haosul social. Copiii trebuie să învețe că sistemele de justiție se bazează pe diferența dintre bine și rău și pe faptul că principiile se aplică tuturor. Pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine, ajută dacă oferi copiilor exemple din sport sau jocuri cunoscute, despre cum funcționează regulile de trafic.

Constituția este tot un set de reguli, la nivel înalt, care ne guvernează viețile. Aparține tuturor românilor și detaliază modul de lucru al conducerii unei țări (sistemul legislativ, executiv și judecătoresc), fiind concepută de către comunitate. Ea cuprinde câteva drepturi cheie, care aparțin tuturor. Noi respectăm regulile și legile pentru a evita consecințele negative, care pot fi destul de severe, menite să împiedice o persoană să repete o infracțiune și să îi descurajeze pe cei care intenționează să o facă. 

Regulile îi ajută pe copii să fie pregătiți de viața de adult și de traiul într-o comunitate. Îi învață să respecte regulile și autoritatea. Din acest motiv este important să îi implici pe copii în stabilirea regulilor casei; cu cât participă mai mult în proces, cu atât sunt mai înclinați să înțeleagă și să urmeze regulile mai mult.

constitutia explicata pe intelesul copiilor

Avocat Alina Dumitrașcu completează:

"Cred că orice concept, indiferent de complexitatea acestuia, inclusiv unul juridic, poate fi simplificat și transpus pe înțelesul copiilor și, de fapt, pe înțelesul oricui. Dacă nu poate fi simplificat și accesibil oricui înseamnă că există o problemă.
De exemplu, în cartea a cărei autoare sunt - "Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!", publicată de Editura Curtea Veche Publishing, copiii sunt stimulați să înțeleagă mesajul educațional dincolo de cuvinte, prin joc, amuzament, imagini, culoare și creativitate.
Este esențial și util ca noi, adulții, să reușim să ne simplificăm mesajele, atât în relația cu copiii, cât și în relația cu toți cei cu care comunicăm și chiar cu noi înșine.
Revenind la carte, soluția constă în amestecul omogen de imagini, personaje haioase, jocuri și activități, peste care se suprapun dialogul jucăuș din timpul orelor de clasă și clipul video de prezentare a cărții, pe care copiii îl vizualizează cu mare plăcere.
Bineînțeles că o altă soluție eficientă o constituie proiectele digitale, atât de îndrăgite de cei mici.
Copiii au nevoie de emoții și de visare, deci, indiferent de domeniu, trebuie găsite acele soluții ludice care să îi atragă, să îi facă să se simtă bine acumulând în același timp cunoștințe, fiindu-le greu să abandoneze o anumită activitate care, în alte condiții, ar putea fi percepută ca aridă și greoaie.

Constitutia explicata pe intelesul copiilor

Din punctul meu de vedere, este esențial să contribuim măcar cu un micron la formarea unei generații tinere care să aibă valori sănătoase și încredere de sine, să-și cunoască drepturile, să știe să și le exercite, să creadă în puterea legii, în statul de drept, să aibă certitudinea că "se poate", că lucrurile se pot schimba în bine și că orice acțiune are sens și poate face diferența, fiind de preferat pasivității.
Toate aceste idei se regăsesc în Constituție, dincolo de principiile fundamentale de drept și, din acest motiv, Constituția ar trebui să fie studiata de timpuriu, încă din clasele primare, într-o formă simplificată și jucăușă, raportat la nivelul de înțelegere al tinerilor cetățeni aflați la început de drum.
Avem nevoie de o generație care să nu se simtă mică și neînsemnată.
Avem nevoie de o generație care să creadă în propriile puteri și în faptul că poate genera schimbare.
Avem nevoie de o generație educată juridic, pregătită să ia decizii și responsabilă.
Avem nevoie de o generație corectă, pozitivă și implicată în societate.
Avem nevoie de o generație care să acționeze cu bun simț, respect și curaj.
Avem nevoie de o generație care, înainte de orice, să se gândeasca la "fapte bune", la "viitorul comun" și să își dorească asemenea lui Harry Potter: "să facă totul așa cum se cuvine".
Și când oare ar fi cel mai potrivit să vorbești tinerei generații despre valori, despre corectitudine, despre onestitate și încredere, despre curaj și entuziasm, despre bunătate și înțelegere, despre decență și bun simț?
Răspunsul meu este că acest moment ar trebui să coincidă cu startul, adică cu primii pași în școală, cu primele experiențe din clasă, atunci când se pun bazele viitorului om de caracter și cetățean activ, pentru care a face lucrurile "așa cum se cuvine" reprezintă normalitatea.
Acesta este și motivul pentru care proiectul de alfabetizare constituțională pe care îl derulez în școli împreună cu echipa Smartastic lab se numește "Începe cu Dreptul" cred în importanța fiecărui pas, iar startul este la fel de important în educație, ca și în sport.
Așadar, clasele primare reprezintă un moment bun pentru prima interacțiune cu valorile fundamentale.
Îmi place să cred că școala este mai mult decat o programă, mai mult decat un șablon în care se regăsește o întreagă generație, mai mult decât un set de informații și teste standard.
Discutând despre Constituție, dacă veți răsfoi cartea, veți remarca principalele noțiuni la care m-am gândit ca fiind esențiale: educație, egalitate în drepturi, mediu sănătos, libertatea de exprimare, accesul la justiție, sănătate publică, rolul puterilor în stat.
Reacția entuziastă și aplicată a copiilor în cadrul atelierelor de alfabetizare constituțională demonstrează că niciodată nu este prea devreme pentru a-ți cunoaște drepturile și pentru a face un prim exercițiu de imaginație în direcția exercitării acesora.
"

De reținut 

"În locul unei recomandări aș puncta faptul că noi toți - părinți, prieteni, dascăli - avem responsabilitatea de a-i învăța pe copii cum să privească lumea, de a-i inspira, de a le fi modele, de a le forma caractere solide, de a le dezvolta activ mintea, sufletul și imaginația.
Cred că este important să petrecem timp de calitate cu cei mici, să-i observăm și să-i inspirăm în direcția potrivită, fie că ne aflăm într-un mediu formal sau informal.
Și, nu în ultimul rând, este responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a forma caractere care să permita ulterior o construcție durabilă, în sensul formării unei generații capabile să genereze schimbări, fiindcă "înainte de a face trebuie să fim și nu putem face decât în măsura în care suntem".
Din fericire, proiectul Smartastic lab și interacțiunea directă cu dascălii și cu părinții, mi-au confirmat interesul real pentru educația juridică timpurie, precum și deschiderea pentru proiecte non-formale atât de necesare configurării universului acestei generații, al cărei entuziasm ne încarcă și ne motivează cu fiecare ocazie
", concluzionează avocat Alina Dumitrașcu. 

Surse: https://living.thebump.com; www.usconstitution.net; www.readinga-z.com

 

Avocat Alina Dumitrașcu este Coordonator al Departamentului juridic din cadrul unei corporații, Autoare a cărții "Ce este Constituția? Joacă-te și vei afla!", publicată de Editura Curtea Veche Publishing, Cofondatoare a Asociației Smartastic lab (http://smartasticlab.com/povestea-noastra/), VP Legal a Asociației Professional Women Network (https://pwnbucharest.net/). 

 

Articolul urmator
Soțul meu a mâncat cina copiilor fără să-mi spună. Tot el se simte jignit și nedreptățit
Soțul meu a mâncat cina copiilor fără să-mi spună. Tot el se simte jignit și nedreptățit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dreptul la avort eliminat din Constituția SUA. Ce impact va avea decizia asupra femeilor americane
    Dreptul la avort eliminat din Constituția SUA. Ce impact va avea decizia asupra femeilor americane

    În urmă cu câteva zile, Curtea Supremă de Justiție din SUA a luat o decizie prin care dreptul la avort nu mai este constituțional. În aceste condiții, fiecare stat are...

    Ajungem MARI lansează platforma CDT – Cu De Toate, locul în care tinerii găsesc informaţii importante pe înţelesul lor
    Ajungem MARI lansează platforma CDT – Cu De Toate, locul în care tinerii găsesc informaţii importante pe înţelesul lor

    Cei mai mulţi dintre adolescenţi se simt neînţeleşi, judecaţi, puşi la zid de adulţii din jurul lor, cunoscuţi sau nu. Iar reversul la criticile constante şi la sentimentul de...

    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții
    Educația financiară pe înțelesul tuturor: Cum te pregătești financiar pentru fiecare etapă a vieții

    Oricine ajunge să fie, la un moment dat, îngrijorat din cauza banilor. De altfel, există studii care arată că stresul financiar este una dintre cele mai comune și persistente...

    Patru copii din Vaslui au fost dați în plasament în Marea Britanie. Mama copiilor se luptă cu instanțele pentru a împiedica preluarea copiilor, care se poate face în orice moment
    Patru copii din Vaslui au fost dați în plasament în Marea Britanie. Mama copiilor se luptă cu instanțele pentru a împiedica preluarea copiilor, care se poate face în orice moment

    O mamă cu patru copii cu vârste cuprinse între 2 și 8 ani se teme că micuții îi vor fi luați de lângă ea, din România și duși în Marea Britanie,...

    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate
    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate

    Testele PISA sunt incluse într-un studiu comparativ internațional, fiind inițiate de OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în vederea evaluării...

    Sunt o mamă supraponderală și nu mi-e rușine să stau goală în fața copiilor mei
    Sunt o mamă supraponderală și nu mi-e rușine să stau goală în fața copiilor mei

    În special dacă nu ești mulțumită de felul în care arăți, faci eforturi pentru a-ți dezvălui cât mai puțin corpul, inclusiv în fața copilului tău. Unele...

    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani
    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani

    Când copiii noștri sunt răciți și, pe deasupra, se mai confruntă și cu o tuse chinuitoare, suntem tentați să le administrăm siropuri de tuse pentru a le alina disconfortul....

    5 teme controversate despre cresterea copiilor care impart femeile in doua tabere
    5 teme controversate despre cresterea copiilor care impart femeile in doua tabere

    Nu exista tema mai controversata in ceea ce priveste copiii, decat educatia copiilor. Si cum oamenilor le place, in general, sa creada ca ei le stiu pe toate, sfaturile pentru cresterea si...

    © 2024 Qbebe