Când este dezlegare la pește în Postul Paștelui 2020

Când este dezlegare la pește în Postul Paștelui 2020

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Unele dintre cele mai așteptate zile din perioadele de post sunt și cele în care sunt stabilite dezlegările la pește. Pentru a înțelege sensul acestei tradiții creștine, parcurge cu atenție articolul de mai jos și vezi în ce zile sunt dezlegările la pește din postul în care vom intra foarte curând: cel al Paștelui.

Dezlegarea la pește se referă la posibilitatea, la permisiunea, pentru creștinii care țin post, să consume, alături de alimentele de post, pește, untdelemn și vin. Nu sunt însă permise, alături de consumul de pește, alimente de dulce. Spre deosebire de alte posturi foarte importante de peste an, cum ar fi cel al Crăciunului de pildă, cel al Paștelui este mai plin de restricții. Acestea se referă inclusiv la zilele în care sunt prevăzute, în calendarul ortodox, dezlegările la pește.

De exemplu, în cadrul Postului Paștelui din acest an, dezlegările la pește sunt permise cu ocazia a două sărbători semnificative: Buna Vestire și Floriile. În rest, cine postește trebuie să țină cont de următoarele reguli:
• În primele două zile de post (luni și marți)- Pentru cei care pot este indicat să se țină post complet
• Miercurea nu se va mânca nimic până seara- Atunci se pot consuma doar legume fără ulei și pâine
• Se va mânca uscat, 1 dată pe zi, în primele cinci zile ale săptămânilor de post
• În zilele de sâmbătă și de duminică se pot consuma legume fierte cu ulei

Dezlegare la pește de Buna Vestire

Buna Vestire are loc în fiecare an pe 25 martie și reprezintă una dintre cele mai importante sărbători dedicate Maicii Domnului. Astfel, semnificația acestei sărbători este următoarea: este celebrată ziua în care Arhanghelul Gavriil I-a dat de veste Sfintei Fecioare că va da naștere Fiului Lui Dumnezeu. De aceea, spun preoții, creștinii au motive să sărbătorească o asemenea zi, considerată, „praznic împărătesc”. Potrivit teologilor, dezlegarea la pește de Buna Vestire trebuie privită ca o „desfătare” de cei care țin Postul Paștelui, cărora li se permite să aibă parte de o masă mai îmbelșugată, de la care nu va lipsi peștele. Dar pentru ca aceasta să-și păstreze semnificația religioasă, atrag atenția preoții, este nevoie ca bucuria de a sta la masă să fie dublată de bucuria de a participa la slujba care se ține de Buna Vestire.

Dezlegare la pește de Florii

Floriile constituie cea mai mare sărbătoare de dinaintea Paștelui și se referă la duminica în care Mântuitorul a intrat în Ierusalim, înainte de Patimi și de Înviere. În acest an, Duminica Floriilor este pe data de 12 aprilie, cu o săptămână înainte de Prima zi de Paște. Explicația preoților pentru dezlegarea la pește din ziua de Florii este aceasta: se crede că Iisus Hristos ar fi cerut și ar fi consumat pește în această zi. Deși nu se știe cu exactitate dacă s-a întâmplat așa, s-a instituit tradiția ca peștele să poată fi consumat în această zi din Postul Mare întrucât peștele este un simbol profund asociat Mântuitorului. De Florii, permisiunea oferită creștinilor de a mânca pește se leagă de faptul că în acest fel se va beneficia de sănătate, de Sursa vieții, care nu constă în peștele propriu-zis, ci în credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Semnificații ale peștelui în creștinism

Argumentele pentru care s-au introdus dezlegările la pește încă din cele mai vechi timpuri sunt numeroase și foarte diverse. Printre ele, cele mai cunoscute sunt următoarele:

• Mântuitorul a ales dintotdeauna peștele pe post de propria sa hrană, acest aliment fiind pomenit de mai multe ori în Biblie. Chiar și după Înviere, Iisus Hristos a hotărât să mănânce pește fript și un fagure de miere pentru a le dovedi ucenicilor Săi că într-adevăr a Înviat

• Iisus i-a numit pe apropiații săi „pescari”- De exemplu, Apostolii săi erau văzuți ca „pescari” de oameni, în sensul în care aruncau năvodul (cuvântul Domnului), iar cei care doreau se puteau prinde în „năvodul” Mântuirii, apropiindu-se de Dumnezeu

• În Biblie, în Evanghelia lui Ioan, este pomenit „miracolul celor cinci pâinici și a doi pești”- Se povestește cum Iisus a reușit să hrănească, ajutându-se de aceste alimente, mii de oameni

• Denumirea în greacă a peștelui (ICHTIS) reprezenta pentru primii creștini un acrostih, legat de însuși Iisus Hristos: (Iisus Hristos ιχ — IH; Fiul lui Dumnezeu θέος — teos = Dumnezeu υἱός — iios = fiu; Mântuitorul σωτήρ, ὁ — sotir), care se traduce prin „Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu Mântuitorul”

De asemenea, trebuie să știi că ideea dezlegărilor la pește în perioadele de post a fost invocată și în „Tipicul cel Mare al Sfântului Sava cel Sfinţit” (este o amplă lucrare, care cuprinde rânduielile, regulile, care trebuie respectate în religia ortodoxă atât cu privire la oficierea slujbelor de peste an, cât și detalii legate, de exemplu, de regulile de care trebuie să se țină cont în Posturi, în zilele de sărbătoare etc.). În cadrul acestei lucrări s-au menționat aceste dezlegări ca „mângâieri” ale credincioșilor în perioadele de post, ca ocazii de a se apropia mai mult de Mântuitor, simbolizat adesea ca Pește.

Nu în ultimul rând, peștele a fost un simbol al creștinilor încă de pe vremea prigonirilor acestora, aceștia optând adesea să-și inscripționeze un pește pe case sau pe porți pentru a putea fi recunoscuți de cei care le împărtășeau credința.

Citește și: Retete cu peste

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Articolul urmator
Nu încerc să-mi înveselesc copilul atunci când este trist sau dezamăgit. Uite de ce
Nu încerc să-mi înveselesc copilul atunci când este trist sau dezamăgit. Uite de ce

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Începe Postul Paștelui 2024
    Începe Postul Paștelui 2024

    Pe data de 18 martie 2024 începe Postul Sfintelor Paști pentru creștinii ortodocși. Ce alimente sunt permise, cum trebuie să se roage creștinii și ce tradiții și obiceiuri din...

    Tradiții și obiceiuri în Postul Crăciunului! Ce trebuie să faci până în data de 25 decembrie
    Tradiții și obiceiuri în Postul Crăciunului! Ce trebuie să faci până în data de 25 decembrie

    Postul Crăciunului, una din cele mai importante perioade de peste an pentru creștinii ortodocși durează 40 de zile și este foarte permisiv. Când avem voie să consumăm pește și...

    Virgil Ianțu este un bărbat împlinit! Trăiește o poveste de iubire de peste 20 de ani și are o fiică minunată
    Virgil Ianțu este un bărbat împlinit! Trăiește o poveste de iubire de peste 20 de ani și are o fiică minunată

    De-a lungul timpului, Virgil Ianțu s-a remarcat mai ales ca om de televiziune, prezentând emisiuni îndrăgite precum „Copiii spun lucruri trăsnite”, „Copiii...

    Da, i-am cumpărat fiicei mele de 16 ani prezervative când iubitul ei a rămas peste noapte în casa noastră
    Da, i-am cumpărat fiicei mele de 16 ani prezervative când iubitul ei a rămas peste noapte în casa noastră

    Educația sexuală este, încă, un subiect tabu pentru mulți părinți (și nu numai). Însă această mamă de peste hotare gândește diferit și a recunoscut asta pe...

    El este Îngerul Copiilor! Hrănește, îmbracă și ocrotește peste 10.000 de copii
    El este Îngerul Copiilor! Hrănește, îmbracă și ocrotește peste 10.000 de copii

    Este supranumit „Îngerul copiilor sărmani”! Preotul Dan Damaschin hrănește aproape 10.000 de copii, îi educă, le oferă haine, încălțăminte, medicamente,...

    Cea mai amuzantă conversație între Adela Popescu și Radu Vâlcan: căsnicia este aceeași peste tot
    Cea mai amuzantă conversație între Adela Popescu și Radu Vâlcan: căsnicia este aceeași peste tot

    Adela Popescu și Radu Vâlcan formează, de departe, unu dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz. Sunt împreună de mai bine de 11 ani, căsătoriți de 6 și au...

    Cum îți dai seama că cel mic este pregătit să doarmă peste noapte la un prieten
    Cum îți dai seama că cel mic este pregătit să doarmă peste noapte la un prieten

    Micuțul tău a crescut și a început să-și facă relații stabile de prietenie! Inevitabil, va veni vremea (dacă nu a venit deja) în care se va pune problema să doarmă...

    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu
    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu

    Cuvintele omofone „m-ai” și „mai” îți pot crea o ușoară confuzie, deoarece, așa cum le spune denumirea, ele se pronunță la fel, dar se scriu diferit...

    © 2024 Qbebe