Ce faci când nu suporți copilul unui prieten

Ce faci când nu suporți copilul unui prieten

Irina Olteanu - Redactor Senior

O situația mai des întâlnită decât se crede, aceea de a nu suporta copilul unui prieten, se poate constitui într-o reală provocare când interacțiunile cu acesta sunt mai dese decât ți-ai dori. Cum trebuie să te comporți în atare situație, ce probleme pot apărea, alături de sfaturi privind o abordare "diplomatică" a problemei vei descoperi în articolul următor.

Nu rare sunt ocaziile în care cunoști două persoane cu care te înțelegi perfect, pe care le simpatizezi, le respecți și a căror companie o apreciezi, până în acel moment în care devin părinți. Iar micuțul sau micuța lor pare, și nu doar în ochii tăi, un mic monstruleț râzgâiat pe care ți-e greu să îl accepți, respectiv un adolescent plin de sine, cu o aroganță ce pare fără limite. Nu-ți imaginai niciodată că doi oameni atât de educați și cu principii bine stabilite ar putea da naștere și ar crește un asemenea copil... Fie că vorbește urât, este obraznic, intră în criză de tantrum de la orice nimic (sau toate la un loc), pur și simplu este greu de suportat...de orice ființă umană normală. Sau, poate fi vorba doar de o senzație generală pe care o experimentezi când îl întâlnești, aceea că nu-ți este deloc pe plac. Deși acest adevăr este incontestabil, tu te simți totuși extrem de prost și nu ți-ai dori ca acest „impediment" să strice relația cu prietenii tăi. Mai ales dacă tu observi destul de clar ce este greșit la comportamentul copilului respectiv, însă nu ai putea interveni să oferi sfaturi pentru că, vorba aceea, fiecare cioară își laudă puiul. 

copilul unui prieten

Articolul următor a fost realizat prin amabilitatea doamnei Daniela Nicoleta Dumitrescu, Psiholog clinician, psihoterapeut CBT, Formator Metoda ESPERE®, Webmaster: www.jacques-salome.ro, www.danieladumitrescu.blogspot.com:

1. În ce mod trebuie să se comporte un părinte când nu poate tolera copilul unui prieten?

Aici apare deja o primă confuzie: nu copilul este ceea ce nu suportă, ci comportametul acestuia. Mai mult, cu siguranţă că nu toate comportamentele ale acelui copil sunt intolerabile, ci câteva comportamente specifice, care însă capătă o conotaţie exagerată, fiind generalizate la nivelul întregului copil. Este ca şi cum judecăm, etichetăm o persoană după un singur comportament.

Aşa că, încă de la început trebuie să înţelegem că ceea ce ne deranjează nu este ceva general, ci ceva destul de concret. Spre exemplu, mă deranjează că acest copil ţipă - asta nu înseamnă că mă deranjează tot copilul, ci un comportament izolat. În măsura în care conştientizăm ce din comportamentul acelui copil ne deranjează, ar fi bine să căutăm în noi înşine răspunsul. Ceea ce nu suportăm este ceva ce atinge o zonă de vulerabilitate personală, care provoacă suferinţă. Cu alte cuvinte, nu suportăm de fapt suferinţa pe care o resimţim atunci când celălalt are un comportament care ne agaţă, care ne activează ceva dureros din noi înşine.

Mergând pe varianta de mai sus, pot să descopăr că atunci când acest copil ţipă, atinge în mine, spre exemplu, momentele când mama ţipa la mine şi mă simţeam devalorizată, umilită, nedreptăţită. Această amintire din mine, reactivată de comportamentul de ţipat, poate să fie atât de puternică încât să-mi creeze un puternic sentiment de furie, angoasă, ajungând poate şi la un atac de panică, ceea ce mă va face să afirm: "Acest copil este groaznic! Nu-l suport!" Dar, de fapt, nu suport propria suferinţă!

Totuşi, aş distinge două situaţii: dacă vorbim despre părinţi care nu tolerează copiii altor părinţi (care pot fi şi prieteni) sau dacă vorbim despre adulţi care nu au exersat şi rolul parental. Teoretic, un părinte ar putea să înţeleagă mai uşor manifestările unui copil, pentru că se presupune că are acelaşi tip de experienţă, faţă de un adult care nu are copii. Din păcate, se creează între părinţi un fel de competiţie, fiecare crezând că excelează în rolul parental prin ceea ce este, face, spune copilul său: "Vai, dar eu nu aş suporta ca propriul meu copil să facă în halul ăsta! Eu ştiu cum să-l pun la punct!" Sigur că influenţa parentală este indiscutabilă, dar copilul acela există ca individualitate unică, având propriile conţinuturi, propriile achiziţii, propriul drum. Un copil nu este doar un produs parental, el are şi propria contribuţie la sinele său.

Un adult care însă nu are copii şi care nu a avut şansa de a interacţiona cu prichindei poate să fie sub imperiul unor prejudecăţi, convingeri, mituri legate de copii şi de educaţia acestora, aşa că poate avea atitudini nepotrivite contextual.
Şi într-un caz şi în celălalt, reamintesc faptul că intolerabilitatea nu are nimic de-a face cu celălalt, ci doar cu propria persoană. Mecanismul de descoperire a rănilor interioare este însă destul de subtil şi probabil greu de conştientizat pentru cineva care nu are exerciţiul autoreflexiei. Uneori, se recomandă ca însoţirea acestui demers să fie ghidată de un psihoterapeut.

copilul unui prieten

2. Ce probleme pot apărea în acest tip de situații (atât pentru părinții implicați, cât și pentru copii)?

Un adult care nu suportă ceva va avea adesea o reacţie exgerată, indiferent dacă este părinte sau nu. Aşa că riscul ca acest adult să se manifeste disproporţional faţă de un copil sau faţă de părinţii acestuia este destul de mare. Dintr-o dată vedem cum se pun bazele unui posibil conflict, care poate căpăta amploare dacă părţile implicate se vor inflama.

Copilul poate asista sau poate fi chiar victima unei avalanşe de comportamente mai mult sau mai puţin agresive şi evident că nu va înţelege mare lucru din ce se întâmplă. De asemenea, dacă sunt prieteni, există riscul ca relaţia de prietenie să fie provocată de aceste diferende.

Nu sunt adepta evitării, în sensul în care evitarea nu face decât să amâne confruntarea, iar această amânare poate să fie cumulativă, în aşa fel încât în momentul confruntării să avem de-a face cu o adevărată explozie incontrolabilă.

Dacă însă copilul este preşcolar sau chiar mai mic, se impune o intervenţie comportamentală, nu raţională sau explicativă. Remarc adesea greşeala în care părinţii susţin adevărate discursuri logice, cu argumente alambicate unor copii de 2 ani, care au încă creierul în dezvoltare şi abia pricep 50% din limbaj. Poţi să susţii un discurs logic unui copil care are deje achiziţionat limbajul, care la rândul lui poate sesiza relaţii de tip cauză-efect, adică undeva spre 6-7 ani. Intervenţie comportamentală înseamnă spre exemplu, să ignori comportamentele care cer atenţie, să apreciezi comportamentele dezirabile, să implici copilul într-o acţiune nouă etc.

3. Ce sfaturi aveți în acest sens pentru părinți?

În primul rând să încerce să înţeleagă comportamentul copilului, ce se întâmplă cu acesta de reacţionează atât de disfuncţional. Să observe când apare comportamentul, dacă au mai fost astfel de reacţii şi în alte ocazii, ce s-a întâmplat înainte ca el să apară, cum s-a finalizat, ce l-a ajutat pe copil să se liniştească etc.

Revenind însă la ideea anterioară, accentuez faptul că fiecare dintre partenerii acestei relaţii de prietenie trebuie să vadă ce anume atinge în ei, cum întreţin ei mecanismul, care sunt factorii declanşatori şi mai ales care sunt consecinţele acelui comportament. Fără această comprehensiune comportamentală va fi dificil de depăşit un astfel de moment.

Eu întotdeauna spun că niciun comportament al copilului nu este gratuit. El încearcă să spună ceva suficient de important, de puternic încât să aleagă această formă intensă de exprimare. Adultului îi revine responabilitatea de a înţelege, pentru că dispune de mijloacele cognitive necesare. Copilul este limitat de propria sa evoluţie biologică, aşa că se va manifesta cu ceea ce are la dispoziţie din punct de vedere psiho-emoţional.

Pe de altă parte, se ştie faptul că cei mici au această capacitate extraordinară de a atinge zonele de vulnerabilitate ale adulţilor şi în special ale părinţilor.

Citește șiTop 5 parinti pe care nu ii suport 

Mulțumim doamnei Daniela Nicoleta Dumitrescu pentru ajutorul acordat în realizarea articolului. 

Articolul urmator
Mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de un bun prieten, după 20 de ani de prietenie. Ce fac acum?
Mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de un bun prieten, după 20 de ani de prietenie. Ce fac acum?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…
    Ce poți găsi când faci curat în camera unui copil de 10 ani…

    Un copil de 10 ani își poate face singur curat în cameră, însă știm cum e, uneori nu vrei să mai stai după nimeni și doar îți dorești să termini treaba, ca...

    Ce fel de prieten este copilul tău în funcție de zodie
    Ce fel de prieten este copilul tău în funcție de zodie

    Prieteniile construite încă din copilărie sunt printre cele mai trainice și pot dura toată viața, creând amintiri cu totul speciale. Datorită prietenilor săi, un copil...

    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?
    Ce faci când copilul vrea să renunțe la o activitate?

    Probabil știm cu toții că activitățile extrașcolare sunt benefice pentru copii, pentru că le antrenează mintea, corpul sau chiar îi relaxează, după caz. Fie că vorbim de...

    Ce să faci când copilul tău are o criză de furie în magazin
    Ce să faci când copilul tău are o criză de furie în magazin

    Printre locurile în care micuțul tău poate fi mai predispus la o criză de furie se numără și magazinele. Astfel, când sunteți la cumpărături, acesta se poate plictisi,...

    Ce trebuie să faci când repari „mici accidente” după ce copilul a învățat să folosească olița
    Ce trebuie să faci când repari „mici accidente” după ce copilul a învățat să folosească olița

    A venit timpul în care cel mic a învățat, în sfârșit, să facă la oliță! Acesta este momentul pe care îl așteaptă mulți părinți și tocmai de aceea,...

    Cum trebuie sa reactionezi cand copilul tau cade? Sfatul controversat al unui tata
    Cum trebuie sa reactionezi cand copilul tau cade? Sfatul controversat al unui tata

    Aceasta intrebare este pe buzele multor parinti. Se pare ca raspunsul vine din partea unui tatic, care a postat pe contul sau de Reddit acest "sfat vital".

    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare
    Ce trebuie să faci atunci când copilul începe să rememoreze secvențe din vieți anterioare

    "Am mai fost aici", "am mai văzut persoana aceea", "îmi aduc aminte cum am murit" sunt doar câteva din situațiile cu totul neașteptate când cei mici par să rememoreze...

    De ce copilul nu trebuie niciodata fortat sa imbratiseze sau sa sarute o ruda sau un prieten de familie
    De ce copilul nu trebuie niciodata fortat sa imbratiseze sau sa sarute o ruda sau un prieten de familie

    Copilul impins de la spate sa imbratiseze sau sa ii sarute in mod constant pe adultii din jurul sau, fie ei si membri ai familiei, este practic supus unui abuz... pentru ca el nu se poate...

    © 2024 Qbebe