Cea mai sfâșietoare ședință foto: fătul gingaș al unei mame care a pierdut sarcina la 20 de săptămâni

Cea mai sfâșietoare ședință foto: fătul gingaș al unei mame care a pierdut sarcina la 20 de săptămâni

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pierderea unui copil este cea mai dură experiență prin care poate să treacă o mamă. Toată bucuria, toate planurile de viitor, se pot nărui într-o clipă în momentul în care afli că sarcina nu poate fi dusă la capăt, că a intervenit ceva care a interferat cu evoluția sa normală. Printr-o asemenea traumă a trecut o mamă care nu a putut să ducă sarcina decât până la 20 de săptămâni. Pentru a avea totuși o amintire cu copilul ei, iată la ce soluție inedită a recurs!

O mamă a aflat că sarcina ei nu evolua așa cum ar fi trebuit

Mama a cinci copii, care trecuse și prin trei pierderi de sarcină în timpul primului trimestru, s-a confesat pentru „Love What Matters” în legătură cu experiența dificilă prin care a trecut recent și în urma căreia a luat decizia de a avea parte de o ședință foto cu fătul ei. Astfel, sarcina a fost întreruptă la aproximativ 20 de săptămâni printr-o naștere indusă. Ar fi trebuit să aducă pe lume o fetiță, ceilalți copii ai ei fiind bucuroși că ar fi urmat să aibă o soră. La un control de rutină a aflat că lucrurile nu evoluau așa cum ar fi trebuit și că inima copilului ei nu mai bătea.

Și-a început confesiunea prin a spune că, în ziua în care a aflat vestea tristă, era plină de speranță și fericită că va mai avea un copil:

„Era pe finalul lunii septembrie când aveam programare la consultul la 20 de săptămâni. Era o zi frumoasă, caldă, însorită, în ton cu starea mea interioară...Întrucât pierdusem anterior 3 sarcini în primul trimestru, am decis să fac un test ADN la opt săptămâni pentru a afla sexul copilului. Așa că aflasem că vom avea o fetiță și de câteva luni ne străduiam să-i alegem un nume. Noa devenise deja parte din viața noastră. Toți cei cinci frați mai mari erau entuziasmați, dar cele trei surori mari erau extraordinar de entuziasmate...Ne-am uitat după nume biblice neobișnuite, cu semnificații speciale, pentru copilul nostru. De altfel, pentru fiecare dintre ceilalți copii ai noștri, semnificația numelui lor a fost clară de la început. Pentru Noa, era prima dată când lăsam semnificația pentru a fi interpretată pe viitor.  Versiunea feminină Noa înseamnă „mișcare”. Nu aveam idee care era semnificația exactă...”

Ajunsă la controlul medical, s-a pregătit entuziasmată pentru ceea ce avea să urmeze și nu s-a îngrijorat când i s-a spus că nu puteau fi identificate bătăile inimii fătului:

„Am lăsat doppler-ul la final, precum cireașa de pe tort. M-am așezat cu entuziasm pe masă. Stăteam de vorbă în timp ce asistenta îmi punea gel pe abdomen și a fixat doppler-ul. Trecuseră șase ani de la sarcina anterioară, așa că aveam un optimism naiv și nu m-am îngrijorat de îndată ce mi s-a spus că nu se auzea nici o bătaie a inimii a fătului.”

Având impresia că simțise mișcările fătului de curând, nu s-a gândit că s-ar fi putut întâmpla ceva rău nici după ce a fost trimistă la o ecografie cu ultrasunete:

„Nici după cinci minute nu a putut identifica o bătaie a inimii, ceea ce a îngrijorat-o și m-a făcut pe mine să mă simt puțin ofensată întrucât eram sigură că totul era în regulă. Nu eram pregătită să aud nimic rău, dar am fost recunoscătoare când m-a trimis la un medic și am fost programată la o ecografie cu ultrasunete pest 30 de minute. Eram sigură că totul se va termina cu bine, dar voiam să mă asigur.”

femeie-insarcinata-care-sta-in-pat-si-se-uita-la-rezultatul-de-la-o-ecografie

Ajunsă la următoarea ecografie, a început să fie îngrijorată când i s-a spus că „avea uterul anormal de mic și gol”. În scurt timp, medicul a venit cu următoarea confirmare: „Da. Se află acolo un bebeluș și se simte o ușoară bătaie a inimii.”  Examinarea a continua însă, în condițiile în care s-a putut sesiza că bătăile inimii fătului nu erau normale și că acesta nu se mișca:

„Știam că totul era în regulă. Dar...la ce se tot uita atât de insistent? Ce mai căuta să vadă? M-am uitat pe tot ecranul ca să încerc să-mi dau seama ce vedea și mi-am dat seama că ritmul cardiac nu era normal și că fătul nu se mișca.”

Medicul care a examinat-o i-a spus ce se întâmpla după ce mama a întrebat dacă se poate sesiza o bătaie a inimii: „De fapt, nu. Există un flux sanguin către placentă, dar nu și către bebeluș. Adrenalina mi-a crescut și am încercat să înțeleg...Inima mea a luat-o la goană. În tot acest timp am fost convinsă că Noa era bine și de fapt am aflat că nu era deloc bine. Bebelușul meu nu mai era în viață.”

A fost trimisă la un spital pentru a cere și o a doua părere

În primele clipe în care i s-a explicat că era necesar să fie văzută și de un alt medic, nu a realizat pe deplin ce i se întâmpla:

„...Nu am putut să absorb tot ceea mi s-a zis...Când am ajuns în parcare, soțul meu m-a îmbrățișat. Am vărsat câteva lacrimi, dar știam că trebuia să rezist. Simțeam nevoia să conduc eu însămi până la spital. Când îmi imaginam spitalul, mă gândeam la el ca la un roller coaster. Știam că odată ce voi ajunge acolo știam că nu voi mai avea aproape deloc control asupra procesului sau asupra vitezei.

M-am plâns soțului meu: „Nu vreau să merg la spital! Nici nu vreau să am oameni în preajma mea acum. Mă așteptam să ignore tot ceea ce i-am spus. În schimb, a spus: „Atunci hai să mergem acasă. Nu trebuie să mergem acum la spital. Hai să mergem acasă.” În durerea mea, nu mai puteam gândi limpede, dar această validare și susținerea au schimbat traiectoria întregii noastre experiențe.”

Ajunsă acasă, a luat o hotărâre importantă

Mama care în final a hotărât să aibă o ședință foto cu fătul ei de aproape 20 de săptămâni a descris durerea pe care a resimțit-o când s-a gândit la ceea ce urma să se întâmple:

„Eram dominată de acea spaimă care te îngheață, viscerală, pe care o vezi în acele filme despre care ești recunoscător pentru că nu se întâmplă și în viața reală. Mi-aș fi dorit să fiu și eu într-un film și să pot merge în afara sălii de cinema, cu un fior pe spate și să spună: „Bine că nu s-a întâmplat în realitate.” Dar pentru mine ceea ce se întâmpla era realitate.

Astăzi am aflat că soarta și-a bătut joc de fericirea mea în ultimele două săptămâni. În mintea mea se formau două vârtejuri ale realității care în final s-au unit și au devenit o tornadă care mi-a distrus sufletul...Bebelușul meu nu mai era, vulnerabilitatea mea fusese trădată, știam că nu voi mai fi aceeași.”

S-a hotărât însă că era cazul să-și nască fetița, să o poată vedea:

„M-am lăsat cuprinsă de credința că aveam dreptul să fac alegeri, ceea ce fusese un dar pe care soțul mei mi-l făcuse când îmi spusese: „Hai să mergem acasă.” Dumnezeu este cel care ne ajută să mutăm și munții și ne-a răspuns miilor de rugăciuni pe care le-am adresat cu credință. Știam că era nevoie să onorez viața copilului meu și să îl nasc natural. Aveam nevoie să îl văd, să îl țin în brațe și să îi fac poze.”

Hotărârea a fost să aibă o naștere naturală

Deși avusese și o naștere prin cezariană, mama a ținut mult ca Noa să se nască natural:

„Întrucât avusesem o naștere prin cezariană (și în ciuda faptului că după aceea avusesem mai multe nașteri naturale) trebuie să găsim un medic care să fie dispus să se ocupe de o naștere indusă. În final am găsit un medic, dar era la două ore distanță...I-am mulțumit lui Dumnezeu că ne-a oferit această șansă.”

Până când să ajungă la spital, a luat decizia ca bebelușul să fie fotografiat

În dimineața zilei în care era programată pentru nașterea indusă, s-a trezit mai devreme și, gândindu-se la experiența unei mame care și-a dorit să-și vadă copilul după o sarcină pierdută și l-a pus sub apă, i-a trecut prin minte că ar putea să încerce și ea așa ceva:

„...Mi-am amintit că săptămânile trecute citisem despre experiența unei femei care pierduse o sarcină. De fapt nu era vorba despre povestea propriu-zisă, ci despre faptul că aflasem că pusese corpul bebelușului în apă pentru a putea să-l vadă mai bine. Mi-am amintit că arătase și o fotografie ca să se vadă diferența.

Cum va arăta oare bebelușul meu sub apă? În timp ce stăteam în pat în acea dimineață, mă întrebam cum arăta oare fiica mea în săptămâna 18 a sarcinii mele, cât de mare era și dacă aș fi simțit că sunt crudă întrucât voiam să o cufund în apă după ce se năștea? Va părea oare impersonal, ca și cum ar fi parte dintr-un experiment într-un laborator? Oare personalului de la spital i se va părea că este lipsit de respect? Oare o să par precum o mamă deplasată, care jelește, care vrea cu încăpățânare să conserve trupul bebelușului ei mort? Mi-am scos aceste gânduri din minte și mi-am dat seama că aveam nevoie de așa ceva pentru a putea să jelesc, iar dacă nu aș fi făcut așa ceva aș fi regretat toată viața.”

În drum spre spital, a luat legătura cu un fotograf pe care îl cunoștea și care deținea un ONG („House of Hopes”) al cărui obiectiv era să dezvăluie fotografii cu familii care se confruntau cu experiențe dureroase (spre exemplu, cu pierderea unui copil bolnav de cancer, cu aflarea veștii că un membru al familiei suferă de o boală incurabilă etc.) în scopul de a se încuraja donațiile în scop caritabil și voluntariatul. Fotograful Heathyr Harkless îi promisese deja că avea să vină să îi pozeze fetița după ce se năștea și de aceea a ținut să îi pună următoarea întrebare: „Nu vreau să par lipsită de respect, dar ai vrea să-mi pozezi bebelușul sub apă?” Aceasta a acceptat propunerea mamei care hotărâse să aibă o ședință foto cu fătul ei de 20 de săptămâni.

Mama a trecut printr-o naștere indusă

A venit cu detalii despre nașterea indusă care a durat de dimineață de seara, precum și în legătură cu modul în care arăta Noa la scurt timp după naștere, până când a ajuns să fie fotografiată:

„Am luat prima pastilă la ora 10 dimineață și Noa s-a născut la 10 noaptea. Știam că primele momente cu ea erau importante întrucât corpul ei avea să se usuce și să cedeze curând, așa că am luat-o în brațe și m-am uitat cu atenție la fețișoara ei perfectă. Dar lui Heathyr nu i se permisese încă accesul acolo și mi-au luat-o pe Noa până când să-mi înhaț telefonul ca să-i fac o poză. Medicul a început să lucreze pentru îndepărtarea placentei pentru ca sângerarea mea să se oprească.

A trecut mai bine de o oră până când Noa a ajuns înapoi la mine și deja era desfigurată...pielea ei se descuama în orice loc în care era atinsă. Am izbucnit în lacrimi. O pierdusem. Pierdusem fărâma de ocazia de a mă uita cu atenție la fețișoara ei perfectă. Tot ce aveam era amintirea acelui moment care trecuse atât de repede. Voi putea oare să mi-o amintesc mereu? Eram aproape convinsă că amintirea va pieri.”

fotografie-dintr-o-sedinta-foto-a-unei-mame-cu-fatul-ei-de-20-de-saptamani 

Sursă poză: fotografii realizate de fondatorul „House of Hopes”, Heathyr Harkless, fotograf-asociat InJoy Photography LLC (captură facebook.com/HouseofHopes.org/photos/, houseofhopes.org/portolio/)

S-a pregătit ședința foto a mamei cu bebelușul ei

Primul demers pe care l-a făcut fotograful ce urma să se ocupe de ședința foto a mamei cu fătul ei de aproape 20 de săptămâni a fost să caute un recipient în care copilul să poată fi ținut sub apă. Nu se știa exact cum ar fi trebuit să fie acesta, nu s-au mai găsit exemple similare:

„Recipientul trebuia să aibă marginile plate pentru a se evita distorsiunea. Trebuia să fie mare, dar nu foarte. Sticla era grea și se putea sparge...dar oare plexiglass-ul era suficient de transparent? Căutasem deja pe internet și nu găsisem situații similare. Nu existau pe niciun site informații care să ne arate cum să procedăm și nici nu aveam timp să exersăm...”

Mama nu a uitat să precizeze că asistentele de la spital au sprijinit-o cu „recuzita” pentru ședința foto și au sugerat că se putea recurge la apă cu sare:

„Asistentele nu au fost deloc absente; și-au arătat sprijinul și au sugerat o soluție salină. Ne-au adus câteva sticle și am umplut micul recipient. Spre surprinderea mea, nu m-am simțit straniu când am așezat-o pe Noa sub apă. Când a devenit brusc mai ușoară și a alunecat pe mâinile mele am simțit că era ca și cum s-ar fi întors în lichidul amniotic ce era pentru ea singura casă pe care o cunoscuse.”

În cadrul ședinței foto au fost realizate mai multe fotografii

De îndată ce Noa a fost așezată în apă, mama a sesizat schimbarea aspectului ei:

„Nu mai părea plată și cu o poziție ciudată. Arăta natural și tridimensional. Trăsăturile ei faciale, pe care le sesizasem când s-a născut, se puteau observa iar. A fost cel mai incredibil lucru pe care l-am experimentat. Am putut să-mi așez mâna sub capul ei pe sub apă fără să am senzația că aș fi putut să o frâng. Mi-am pus pe sub apă ambele mâini și am luat-o între ele, iar Heathyr ne-a făcut o fotografie...Era atât de frumoasă!”

Părinții au putut să o ia pe Noa acasă, unde a fost ținută în continuare în recipientul cu apă sărată și i s-au făcut noi fotografii:

„I s-au făcut mai multe fotografii și am luat-o acasă. Din fericire, întrucât avea mai puțin de 20 de săptămâni, am putut să o luăm cu noi. Am transportat-o într-un recipient cu apă și când am ajuns acasă am pus-o într-un mic acvariu. Apa trebuia schimbată la fiecare șase ore pentru ca fotografiile să iasă clare. În următoarele 24 de ore, am făcut sute de fotografii și am avut parte de momente unice alături de copiii noștri.

Arăta și mai bine după două zile de stat în apă cu sare, iar pielea ei devenise mai catifelată. Am hotărât că voiam iar o fotografie cu ea în mâinile mele. Fiul meu a luat telefonul și mi-a făcut fotografia întrucât eu am vrut să o țin cu mâinile mele... Era atât de frumoasă și de liniștită, precum un bebeluș care dormea. Acum știam cum arăta bebelușul meu și o să mi-l amintesc întotdeauna. În sfârșit îmi găsisem liniștea și puteam să îmi iau rămas-bun.”

Consideră că și alte mame ar trebui să aibă parte de o experiență similară

În urma experienței trăite în cadrul ședinței foto cu fătul ei de aproape 20 de săptămâni, mama a insistat asupra ideii că și alte femei ar trebui să aibă posibilitatea de a avea fotografii cu copiii lor în cazul pierderii unei sarcini:

„Este o speranță în viitor pentru mamele care își doresc cu disperare să afle cum arată „îngerașii” lor și să împărtășească și cu ceilalți acest lucru. Reprezintă posibilitatea ca fiecare mamă care s-a confruntat cu pierderea unei sarcini să audă următoarea afirmație vindecătoare: „Copilul tău a fost atât de frumos!” Este o minunată și strălucitoare pătrundere în lumea fascinantă a pântecelui...”

Sper că demonstrându-mi vulnerabilitatea și împărtășind povestea mea cu Noa vor fi și alte femei care vor avea fotografii cu „îngerașii” lor. Aș vrea ca aceasta să fie o așteptare, nu o excepție. Dacă fotografiile cu acești micuți minunați nu vor mai fi considerate hidoase și nu vor mai fi ascunse, ci vor fi dezvăluite de toate mamele care simt nevoia, atunci Noa va iniția o mișcare și va trăi prin semnificația numelui ei.”

mama-care-apuca-usor-manuta-si-piciorusul-unui-fat

Sursă poză: fotografii realizate de fondatorul „House of Hopes”, Heathyr Harkless, fotograf-asociat InJoy Photography LLC (captură facebook.com/HouseofHopes.org/photos/, houseofhopes.org/portolio/)

Articolul reprezintă traducerea și adaptarea după materialul apărut pe site-ul lovewhatmatters.com; materialul este disponibil și pe site-ul cafemom.com

Surse: cafemom.com, houseofhopes.org, lovewhatmatters.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, facebook.com

Articolul urmator
Iubirea și durerea unei mame nu cunoaște limite. Povestea unei femei care ar fi făcut orice pentru copilul ei bolnav
Iubirea și durerea unei mame nu cunoaște limite. Povestea unei femei care ar fi făcut orice pentru copilul ei bolnav

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii
    „Vă înțelegem durerea când nu mai auziți bătăile inimii...”, scrisoarea deschisă a unei asistente către mamele care și-au pierdut bebelușii

    Venirea pe lume a unui copil este așteptată cu bucurie, cu emoție, cu nerăbdare. Ce se întâmplă însă când, după o ecografie din perioada sarcinii, o mamă...

    Ședința foto emoționantă a unui cuplu la celebrarea a 70 de ani de căsătorie
    Ședința foto emoționantă a unui cuplu la celebrarea a 70 de ani de căsătorie

    Mulți dintre noi visăm să găsim persoana perfectă, alături de care să ne petrecem tot restul vieții. Cineva pe care să ne sprijinim atunci când lucrurile se...

    Cât de frumos! Feli, prima şedinţă foto alături de fetiţa ei, Nora Luna, şi de viitorul soţ!
    Cât de frumos! Feli, prima şedinţă foto alături de fetiţa ei, Nora Luna, şi de viitorul soţ!

    Feli Donose, una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi, a lansat un nou videoclip în care apare și fiica ei, de 3 ani, Nora Luna. Familia artistei a apărut într-un...

    „M-au trimis acasă, mi-au spus că nu mai pot face nimic pentru copiii mei și a doua zi au murit”. Povestea cutremurătoare a unei mame care și-a pierdut gemenii
    „M-au trimis acasă, mi-au spus că nu mai pot face nimic pentru copiii mei și a doua zi au murit”. Povestea cutremurătoare a unei mame care și-a pierdut gemenii

    O femeie din Australia a născut gemeni, doar ca să-i vadă murind o oră mai târziu. Medicii i-au spus că nu pot face nimic pentru cei doi, însă ea crede și simte altceva.

    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"
    Mărturia sinceră a unei mame: "Mi-a fost frică să mai am un copil după ce l-am pierdut pe primul"

    Pierderea unei sarcini este o traumă pentru orice femeie și nu e de mirare că dacă cineva se confruntă cu așa ceva, îi este teamă să mai facă alt copil, tocmai pentru a nu-l...

    Apelul disperat al unei mame care a pierdut jucăria de pluș ce conținea cenușa fiului ei
    Apelul disperat al unei mame care a pierdut jucăria de pluș ce conținea cenușa fiului ei

    Pierderea unui copil reprezintă cea mai dureroasă experiență prin care poate trece un părinte. În aceste condiții, nu este de mirare că se caută cele mai diverse soluții...

    O ședință foto m-a ajutat să accept, în sfârșit, că am un copil diferit
    O ședință foto m-a ajutat să accept, în sfârșit, că am un copil diferit

    Pentru nici un părinte nu e ușor să accepte faptul că are un copil diferit de ceilalți. Însă, odată cu acceptarea, vine și multă liniște. Asta s-a întâmplat și...

    Am pierdut două sarcini la 20 de săptămâni. La a treia sarcină mi-au cusut cervixul
    Am pierdut două sarcini la 20 de săptămâni. La a treia sarcină mi-au cusut cervixul

    După două sarcini pierdute și un diagnostic de insuficiență cervicală, o femeie a reușit să aducă pe lume un copil grație unei proceduri chirurgicale numită cerclaj. Acum se...

    © 2024 Qbebe