Copilul și religia: Dumnezeul meu s-ar putea să nu fie și al lui

Copilul și religia: Dumnezeul meu s-ar putea să nu fie și al lui

Irina Olteanu - Redactor Senior

Religia nu este o noțiune impusă. Sau, cel puțin, nu ar trebui să fie. Nici măcar de către părinte față de copil. Chiar dacă sunt considerate tabu, trebuie rostite unele lucruri pentru că nimeni nu poate fi stăpân decât pentru propriul suflet.

Voi povesti câteva lucruri mai mult decât intime și, de altfel, tabu. Pentru că da, nu se vorbește niciodată despre sex, religie și politică. Însă consider că trebuie spuse tocmai pentru că tind să fie ignorate, uitate, iar ele joacă un rol mai mult decât important în viața copilului și, mai apoi, a viitorului adult. 

Cred, ca orice alt om, că dispun de niște calități. Evident, și de defecte. Dar trăsăturile ce țin de religie, în opinia mea nu pot fi încadrate în nicio categorie, pentru că, deși te definesc, nu ar trebui, zic eu, să te ridice sau să te coboare în ochii unui alt om. Da, știu, sunt o idealistă. În acest sens, consider mă încadrez mai degrabă în categoria celor credincioși și nu religioși. Ca să fiu mai explicită, cred într-o divinitate superioară, deci nu sunt atee, dar nu cred în instituția Bisericii. Este dreptul meu să fac acest lucru și nu există nimeni să mi-l conteste. La fel ca și mine, există oameni care cred în Allah, în Buddha, dar și alții care nu cred în nimic. Atei. Dar acest nimic nu înseamnă un hău fără străfund, pur și simplu nu cred în acea divinitate superioară care pune toate rotițele lumii în mișcare, nu cred în viața de după moarte, dar, și aici este un mare dar, cred în puterea unui om, în forța liberului arbitru. Cred în capacitatea individuală de a-și scrie, fără niciun ajutor divin, propriul destin. 

Pentru că religia ține de suflet nu ar trebui niciodată să primeze ce-și dorește altul de la tine. Religia înseamnă să îți deschizi larg sufletul și să îmbrățișezi acele concepții, idei, principii, pe care tu le găsești potrivite și oferă un sens vieții. Oricare ar fi acestea.

copilul si religia

Am fost de mică învățată să îmi spun rugăciunea în fiecare seară, fie că era vorba despre Înger, îngerașul meu, fie de Tatăl nostru, să îmi fac cruce de fiecare dată când trec pe lângă o biserică, să mă spovedesc și să mă împărtășesc. Bunica fiind fată de preot și-a dorit să îmi insufle atât mie cât și surorii mele iubirea față de Dumnezeu. Cumva, a reușit să mă îndrume în acest sens, însă în prezent nu mai practic niciun fel de obicei care ține de Biserică. Acest lucru nu mă împiedică să vorbesc cu Dumnezeu atunci când simt nevoia, prin rugăciune intimă, oriunde m-aș afla (și nu neapărat într-un locaș sfânt), să îmi doresc să îmi ajut semenii și să fac concret cât de multe fapte bune pot. Prefer să cred în fapte bune și nu în mătănii. Dar nu are sens să explic prea multe și nimeni nu ar trebui să se simtă obligat să explice în ceea ce crede. Cert este că, în calitate de mamă, nu am considerat necesar să urmez același mod de abordare de care a dat dovadă bunica mea decât pentru o scurtă perioadă de timp, până când băiețelul meu a învățat cele două rugăciuni. Apoi, l-am lăsat pe el să decidă dacă dorește sau nu. 

Mi-am dorit să scriu acest articol încă de la sărbătoarea de Paști, deoarece îmi doresc ca și alți părinți să înțeleagă că religia nu este și nu trebuie să fie un lucru forțat. Acesta reiese din suflet, din dorința de a face unele să le zicem ritualuri, iar uneori acestea nu coincid cu cele pe care le cunoaștem sau le dorim noi. Astfel, mi s-a întâmplat, și nu o dată, să observ că cel mic este atras de Biserică. De a se ruga la icoane, de a aprinde lumânări, de a se împărtăși. Din acest motiv, de fiecare dată când mi-a atras atenția că și-ar dori să facă aceste lucruri nu i le-am interzis. Și chiar l-am ajutat să le realizeze. Mi s-a părut ceva normal, lucruri pe care chiar dacă eu nu le fac, să nu i le refuz. Prin urmare, atunci când la școală, din cauză că anul trecut mâncase, iar că anul acesta nu era spovedit, nu a putut fi împărtășit de către preot, l-am întrebat dacă își dorește acest lucru.

Pentru că de fiecare dată a răspuns afirmativ, am mers cu el la împărtășit. Anul trecut am optat pentru o biserică aproape de casă și nu am așteptat prea mult deoarece trebuia doar împărtășit, iar anul acesta am optat pentru o biserică tot aproape de casă, pe care am descoperit-o întâmplător într-o plimbare. Aparține de un cimitir militar și, pe lângă faptul că mi s-a părut extrem de curată și civilizată, mi-a și inspirat foarte multă liniște. Iar acesta cred că trebuie să fie un atribut de bază. Am făcut anul acesta nu mai puțin de trei drumuri pentru a-l spovedi pe cel mic, din cauza faptului că la orele la care puteam noi ajunge, preotul era ocupat cu slujba sau biserica nu era deschisă. După cel de-al doilea drum, recunosc faptul că am dorit să abandonez. După cum am spus, nu mi se pare un lucru atât de important. Dar nu am fost lăsată de către băiețelul meu care s-a arătat imediat dezamăgit. Am făcut un efort și s-a spovedit după cel de-al treilea drum, la distanță de doar câteva minute de începerea slujbei. Nu-mi pare rău pentru că se putea citi apoi pe chipul său mulțumirea că a făcut ce și-a dorit. Chiar dacă era vorba doar despre o spovedanie și o împărtășanie. Asta a simțit sufletul său și nu pot să fiu decât mândră și extrem de bucuroasă că la vârsta de zece ani are capacitatea de a înțelege ce îi cere acesta să facă. Sunt adulți care nu reușesc.... 

Băiețelul meu a fost botezat în religia creștin-ortodoxă. Aceasta a fost, desigur, decizia mea pe care într-un fel i-am impus-o. Dar nu aș avea absolut nicio problemă dacă la un moment dat în viață s-ar decidă să își schimbe orientarea religioasă. Sunt o mulțime de părinți care decid să nu ia nici această primă decizie în viața copilului, respectiv creștinarea. Pentru că, deși copilul le aparține, nu poți avea autoritatea asupra sufletului unei alte ființe umane. Fie ea și copilul tău. 

În final, cred că toți părinții ar trebui să se gândească bine înainte de a lua orice fel de decizie de natură religioasă. Uneori aceste hotărâri pot conduce la reacții extreme mai târziu în viață. La răzvrătiri, aparent inexplicabile, dar de fapt care reies doar din dorința de a decide singur, pentru propria persoană și propriul suflet.

Articolul urmator
Copilul meu de 5 ani vrea să stea doar cu tatăl lui. Înseamnă că nu mă iubește?
Copilul meu de 5 ani vrea să stea doar cu tatăl lui. Înseamnă că nu mă iubește?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Religia poate fi inclusă la BAC? Cultele religioase susțin că materia este discriminată
    Religia poate fi inclusă la BAC? Cultele religioase susțin că materia este discriminată

    Reprezentanții Bisericii Ortodoxe, precum și a celorlalte culte religioase, susțin că religia este discriminată ca materie în școli și ar trebui introdusă ca materie...

    Mi s-a spus că nu îmi voi putea alăpta copilul cu sindromul Down. Instictul meu de mamă nu a ascultat gurile rele
    Mi s-a spus că nu îmi voi putea alăpta copilul cu sindromul Down. Instictul meu de mamă nu a ascultat gurile rele

    Descurajată de medici în primele zile de viață ale bebelușului său diagnosticat cu sindromul Down, o mamă nu s-a lăsat influențată de nimeni și nimic. Cu ajutorul unui...

    Fiul meu ar putea muri și nici măcar nu s-a născut încă
    Fiul meu ar putea muri și nici măcar nu s-a născut încă

    Când eram însărcinată în 33 de săptămâni, m-am dus la programarea săptămânală pentru ecografie. Tehnicianul, despre care am crezut că nu știe ce face,...

    Copilul meu de cinci ani este vegan. Lumea crede că-l abuzez, dar este alegerea lui
    Copilul meu de cinci ani este vegan. Lumea crede că-l abuzez, dar este alegerea lui

    O mamă din Marea Britanie a postat pe TikTok meniul copilului ei de 5 ani, care este vegan. Mulți internauți au criticat-o, însă ea spune că nu l-a obligat niciodată pe fiul ei...

    O mamă este criticată în mediul online pentru faptul că postează imagini cu fiul ei bolnav. "Felul în care arată copilul meu nu are legătură cu valoarea lui"
    O mamă este criticată în mediul online pentru faptul că postează imagini cu fiul ei bolnav. "Felul în care arată copilul meu nu are legătură cu valoarea lui"

    Această mămică este criticată de cei din mediul online, pentru că postează poze cu băiețelul ei bolnav, însă ea consideră că felul în care arată acesta nu ar trebui...

    Am sărbătorit aniversarea de opt ani a fiului meu. E posibil ca aceasta să fie ultima...
    Am sărbătorit aniversarea de opt ani a fiului meu. E posibil ca aceasta să fie ultima...

    Un tătic din Sydney, Australia povestește cu ce se confruntă viața lui de familie de aproape un an. Fiul său se luptă cu viața la o vârstă la care ar trebui să se joace și...

    De ce nu îi mai spun copilului meu să fie bun și îngăduitor
    De ce nu îi mai spun copilului meu să fie bun și îngăduitor

    Odată ce vezi că ai reușit să-l deprinzi pe copilul tău cu empatia, când îl vezi că este bun cu toată lumea, că este ascultător, că se străduiește să respecte...

    Am crescut într-o casă bântuită și uite ce îi spun copilului meu, în prezent, ca să nu îi fie frică
    Am crescut într-o casă bântuită și uite ce îi spun copilului meu, în prezent, ca să nu îi fie frică

    Crezi în fantome? Cum ar fi dacă ți-ai da seama, dintr-o dată, că locuiești într-o casă bântuită? Această mamă de peste hotare ne mărturisește că a crescut...

    © 2024 Qbebe