Pentru prima oară în 130 de ani, majoritatea adulților sub 35 de ani trăiesc cu părinții

Pentru prima oară în 130 de ani, majoritatea adulților sub 35 de ani trăiesc cu părinții

Irina Olteanu - Redactor Senior

Pare neobișnuit să realizezi o statistică care vizează procentul de adulți care trăiesc cu părinții, dar numărul îngrijorător al acestora a ajuns să facă obiectul unei cercetări de amploare din SUA, barbații fiiind mai expuși decat femeile acestei tendințe. Iată care sunt concluziile studiului, precum și motivele pentru care se explică acest fenomen.

De ce adulții sub 35 de ani trăiesc cu părinții

A existat un moment istoric în care s-a petrecut o schimbare cu privire locul unde tinerii de astăzi aleg să trăiască; această tendință nu are nicio legatură cu mișcările culturale, fiind mai degrabă vorba despre o rațiune economică specifică perioadei anilor 1800. O nouă analiză a Centrului de Cercetare Pew asupra datelor din recensământ subliniază implicațiile modificărilor din viața tinerilor privind un aspect de bază - locul pe care îl numesc acasă. Iar în anul 2014, pentru prima dată într-un interval mai mare de 130 de ani, s-a observat faptul că tinerii au ajuns să trăiască mai degrabă cu părinții.

Datele recente provenite de la Centrul de Cercetare Pew raportează că 32.1% dintre adulții cu vârsta cuprinsă între 18-34 de ani trăiesc acasă cu părinții, o pluralitate în cadrul chestionarului. În același timp, numărul tinerilor care trăiesc cu un partener romantic sau cu un soț este în continuă scădere, perspectivă specifică unor vremuri demult apuse.

Cercetătorii susțin că "schimbarea dramatică" se datorează în principal numărului în creștere de persoane care preferă să nu aibă o relație romantică stabilă înainte de vârsta de 35 de ani. Richard Fry, din partea grupului de cercetare, a declarat că "încă din 1880, cel mai comun aranjament de conviețuire în rândul adulților tineri a fost traiul cu un partener romantic, fie că este un soț sau o persoană dragă. Acest tip de aranjament a fost frecvent întâlnit în jurul anilor 1960, când 62% dintre persoanele cu vârsta 18-34 de ani trăiau cu un partener sau cu un soț în propria gospodărie și doar unul din cinci trăia cu părinții."

majoritatea adultilor sub 35 de ani traiesc cu parintii

În prezent, procentul a scăzut până la 31.6% și bărbații (35%) au șanse mai mari decât femeile (29%) să trăiască cu părinții. În cadrul unui studiu separat, s-a estimat că aproximativ un sfert din adulții de vârstă tânără din zilele noastre pot alege să nu aibă niciodată o relație serioasă cu un soț sau cu un partener. Alte opțiuni de a conviețui precum traiul singur (14%) și alte aranjamente de trai (22%) au rămas mult în urma clasamentului. În cazul procentului de 22% se includ toți studenții de colegiu care trăiesc în cămine și cei care trăiesc cu alți membri ai familiei care nu le sunt părinți.

Factorii care au determinat acest stil de viață

Schimbările demografice vaste în statutul marital, realizările educaționale și ocuparea forței de muncă au influențat modul în care tinerii adulți din SUA traiesc. Varietatea de factori contribuie la creșterea pe termen lung a procentului de adulți tineri care trăiesc cu părinții. Prima este reprezentată de amânarea, daca nu chiar retragerea, de la căsătorie. Vârsta medie a primei căsnicii a crescut constant timp de mai multe decenii. În plus, un procent tot mai mare de tineri adulți par să se eschiveze de la căsătorie. O analiză anterioară a Centrului de Cercetare Pew a relevat că un procent de până la 1 din 4 tineri adulți pot să nu se căsătorească niciodată. Deși procentul de coabitare se află în continuă creștere, ponderea totală de adulți căsătoriți sau care trăiesc cu un partener necăsătorit a scăzut semnificativ încă din 1990.

În plus, atât tendințele din ocuparea forței de muncă și din salarii au contribuit la creșterea ponderii adulților tineri care trăiesc în casă cu părinții, ceea ce este, după cum am menționat, adevărat în special pentru tinerii bărbați.

Tinerii angajați au șanse mult mai puține să trăiască acasă decât tinerii fără un loc de muncă, iar gradul de angajare în rândul bărbaților tineri a scăzut semnificativ în ultimele decenii. Procentul de tineri angajați în câmpul muncii a atins pragul maxim în preajma anilor 1960, cu 84%. În anul 2014, doar 71% din categoria de bărbați cu vârsta 18-34 ani erau angajați. În mod similar cu câștigurile, salariile tinerilor (după ajustarea pentru inflație) s-au aflat pe o traiectorie descendentă încă din 1970 și au scăzut semnificativ din 2000 până în 2010. Odată cu scăderea acestora, procentul de tineri care trăiesc în casă cu părinții a crescut. Factorii economici explică parțial motivul pentru care tinerii bărbați și femei sunt mai înclinați să trăiască cu părinții. În general, femeile tinere au obținut un succes ascendent în piața muncii încă din 1960 și prin urmare ar putea să se aștepte să își permită să trăiască independent de părinți. Pentru femei o căsătorie întârziată - asociată parțial rezultatelor pieței muncii pentru bărbați - poate explica mai mult din înclinația de a trăi alături de părinți.

Marea Recesiune a fost de asemenea asociată cu o creștere în procentul tinerilor care nu s-au mutat de lângă părinți. În lumina recesiunii, a crescut gradul de înscriere la colegiu, totodată și adulții care au trăit cu părinții. Iar date fiind oportunitățile slabe de angajare cu care se confuntau, acest mod de viață a facut parte din plasa de siguranță care ajută tinerii adulți să facă față condițiilor economice vitrege.

majoritatea adultilor sub 35 de ani traiesc cu parintii

Dincolo de diferența de sex, există și disparități în funcție de educație, fundament etnic și rasial, ambele asociate mijloacelor economice necesare. În cazul adulților tineri fără diplomă de bacalaureat, începând din 2008 traiul cu părinții a fost mai prevalent decât cel cu un partener romantic. În rândul absolvenților de colegiu, în 2014 46% erau căsătoriți sau trăiau cu un partener și doar 19% trăiau cu părinții. Tinerii licențiați au avut rezultate mai bune pe piața muncii, ceea ce le-a ușurat întemeierea propriilor gospodării. În randul grupurilor entice și rasiale, cei afro-americani și hispanici au avut un procent de 36% care trăia cu părinții în 2014, comparativ cu 30% în rândul adulților albi. De asemenea, 36% dintre adulții albi trăiesc cu un soț sau un partener. Pentru tinerii afro-americani, conviețuitul cu părinții reprezintă cel mai întâlnit aranjament; doar 17% trăiau în 2014 cu un partener.

Analiza se bazează pe recensământul din intervalul 1880-2000 și pe Chestionarul Comunității Americane din intervalul 2006-2014. Biroul de Recensământ a început colectarea datelor în 2001 și în 2006 și și-a extins acoperirea către întreaga populație rezidențială, putând fi realizate comparații cu recensămintele anterioare.

Surse: www.upworthy.com; https://money.good.is; www.pewsocialtrends.org/

 

Articolul urmator
Am devenit tată pentru prima oară la 50 de ani și viața mea de dinainte parcă nu ar fi existat
Am devenit tată pentru prima oară la 50 de ani și viața mea de dinainte parcă nu ar fi existat

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Naomi Campbell, mamă pentru prima oară la 50 de ani! Supermodelul are o fetiță!
    Naomi Campbell, mamă pentru prima oară la 50 de ani! Supermodelul are o fetiță!

    Naomi Campbell a devenit mamă! Supermodelul în vârstă de 50 de ani a reușit să își surprindă fanii cu anunțul emoționant făcut pe Instagram, însoțit de o...

    „Acum trebuie să trăiesc până la 107 ani”. Ce spune Cameron Diaz despre viața de mamă la 47 de ani
    „Acum trebuie să trăiesc până la 107 ani”. Ce spune Cameron Diaz despre viața de mamă la 47 de ani

    Să devii mamă pentru prima dată este o provocare în sine, dar a deveni mamă pentru prima dată în timpul „celei de-a doua jumătăți” a vieții tale vine la...

    Dragoste la prima vedere între doi mari actori, ce dăinuie de 58 de ani. Victor Rebengiuc și Maria Mihuț trăiesc o iubire de poveste
    Dragoste la prima vedere între doi mari actori, ce dăinuie de 58 de ani. Victor Rebengiuc și Maria Mihuț trăiesc o iubire de poveste

    Între Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț a fost dragoste la prima vedere, o iubire atât de puternică între doi oameni care împărtășesc aceeași profesie și...

    Caz șocant în România. O fată de 28 de ani din Covasna a fost ținută în lanțuri de părinții ei timp de 10 ani
    Caz șocant în România. O fată de 28 de ani din Covasna a fost ținută în lanțuri de părinții ei timp de 10 ani

    O tânără de 28 de ani din județul Covasna a fost ținută în lanțuri de către părinții săi timp de 10 ani. Aceștia au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, după...

    O femeie a rămas însărcinată pentru prima dată la 48 de ani și apoi la 50 de ani. „Este perfect în regulă”
    O femeie a rămas însărcinată pentru prima dată la 48 de ani și apoi la 50 de ani. „Este perfect în regulă”

    Și-a dorit să devină mamă, însă s-a nimerit ca dorința să-i fie îndeplinită abia la vârsta de 48 de ani și apoi încă odată, la 50. L-a cunoscut pe soțul...

    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste
    Cel mai faimos polițist din România va deveni tătic pentru prima oară. Cum a dat marea veste

    A devenit celebru acum mai bine de 5 ani, când a încercat să dezvăluie detalii despre ceea ce se întâmplă în Poliția Română. Între timp, a...

    Liana Stanciu și Miță de la „Bere Gratis" trăiesc o frumoasă poveste de iubire de peste 20 de ani. Au luptat împreună ca fiica lor să învingă cancerul
    Liana Stanciu și Miță de la „Bere Gratis" trăiesc o frumoasă poveste de iubire de peste 20 de ani. Au luptat împreună ca fiica lor să învingă cancerul

    Liana Stanciu și Miță de la Bere Gratis s-au întâlnit întâmplător, la un eveniment. S-au plăcut, s-au căsătorit și au un mariaj fericit de peste două decenii...

    Am devenit prima dată mamă la 22 de ani și nu regret nicio clipă
    Am devenit prima dată mamă la 22 de ani și nu regret nicio clipă

    Din diverse motive, anumite femei regretă faptul că au devenit mame tinere. Nu este și cazul unei mame de peste hotare, care și-a adus pe lume primul copil pe când avea...

    © 2024 Qbebe