Dragă mamă,
Pot să te numesc astfel? Cu ce ți-am greșit? Cu ce i-am greșit tatei? Te-ai gândit că mi-aș fi putut dori să fiu o parte din această lume? Te-ai gândit că mi-am dorit să devin cineva? Poate o celebritate sau un business man?
Știu ce te întrebi acum: cum este posibil să vorbesc? Totul are voce. Fiecare celulă din corp are o voce, o amintire. Te gândești la mine. Momente, gânduri, sentimente, incertitudini, vise, indecizii, în mod neașteptat voi fi mereu cu tine. Asta este vocea mea. Poate nu m-ai auzit atunci – o mulțime de distrageri, presiuni, decizii, voci care se contrazic. Înțeleg, dar probabil mă poți auzi acum. O persoană nu este niciodată suma unui moment sau a unei perioade din viața sa, este eternă.
Un moment, o bucată din viață nu îi definește. Momentul în care ovulul tău și spermatozoidul tatălui meu s-au unit a fost modul în care eternitatea și-a împărtășit evaluarea și decizia că sunt o persoană. Cosmosul a dorit să mă aducă pe mine în tine, un om. Nu o intenție, nu o viitoare ființă, chiar dacă doar un ovul amestecat cu un spermatozoid, am fost mereu o persoană.
Mi-ai luat totul. M-ai lăsat fără nimic pentru că tu și tata ați ales să faceți sex și să mă aveți. Știu că am fost un accident, dar nu am greșit cu nimic pentru a merita ceea ce mi-ați făcut.
Acum sunt în Rai. Sunt băiețelul tău. Sunt iubit aici, dar aș prefera să fiu jos acolo cu tine și tata și cu restul familiei. Crezi că îți va părea vreodată rău? Și ce vei face după aceea? Trebuie să trăiești pentru tot restul vieții cu decizia pe care ai luat-o și care nu poate fi schimbată.
Mi-a fost atât de cald și m-am simțit atât de bine în burtica ta. Nu mi-aș fi dorit să plec. Eram prea tânăr ca să fiu o parte din lume, dar după câteva luni aș fi crescut suficient de mare și de sănătos ca să stau în brațele tale. Tot ce mi-am dorit a fost să îți simt pielea și să te miros.
Nu mi-am dorit să mor. Mi-am dorit să fiu copilul tău special. Mi-am dorit să fiu totul pentru tine. Sunt trist că ai fost și tu tristă. Te-am simțit cum ai plâns când ai mers la medic. Nu știu de ce plângeai atunci. Nu am înțeles ce s-a întâmplat. Mi-aș fi dorit să plâng cu tine. Înainte, te puteam auzi țipând și apoi plângând și îl auzeam și pe tata care țipa și el. Am fost trist și am sperat că lucrurile vor fi curând mai bine. Nu înțelegeam de ce plângeai atât de mult. O dată, ai plâns aproape întreaga zi. Mi-a părut rău pentru tine. Nu îmi puteam imagina de ce erai atât de nefericită.
Am fost atât de bucuros când am început să îmi conștientizez existența. Eram într-un loc întunecat și totuși confortabil. Mi-am putut privi degetele de la mâini și cele de la picioare. Crescusem destul de mult, însă nu suficient pentru a veni pe lume... Cea mai mare parte din timp mă gândeam sau dormeam. Încă din primele zile de când îmi amintesc am simțit o legătură specială între tine și mine.
Tu plângeai, în vreme ce eu trăiam cea mai cumplită durere din toate. Am simțit o durere fizică deoarece a intrat peste mine un lucru ciudat care m-a prins din locușorul meu călduț și confortabil și m-a trimis în Rai. Am simțit și o durere în suflet pentru că mămica și tăticul meu nu m-au dorit. Mi-a fost atât de frică. Am început să țip, dar nu ai încercat nici măcar o dată să mă salvezi. Poate că nu m-ai auzit. Acel monstru se apropia din ce în ce mai aproape, iar eu țipam și țipam: Mami, mami. Ajută-mă, te rog. Mami, ajută-mă.
Am simțit o teroare cumplită. Am țipat și am țipat până când nu am mai putut să o fac. Apoi acel monstru a început să îmi rupă brațele. A durut atât de rău...o durere pe care nu o puteam explica. Nu s-a oprit. M-am rugat să se oprească. Am țipat cu groază când îmi smulgea și piciorul. Deși mă durea îngrozitor, muream, nu mă puteam gândi decât la faptul că urma să nu te mai văd niciodată sau să te aud spunându-mi cât de mult mă iubești. Am vrut să îți fac să dispară toate lacrimile. Aveam atât de multe vise pentru a te face fericită. Acum nu mai pot, toate visele mele s-au spulberat. Deși am simțit durere și groază în uter, cel mai rău a fost când am simțit durerea inimii frânte.
Mi-am dorit mai mult decât orice să fiu fiul tău. Nu mai contează acum, căci am murit într-un mod cumplit. Nu pot decât să îmi imaginez lucrurile îngrozitoare pe care ți le-au făcut ție. Mi-am dorit să îți spun că te iubesc înainte să plec, dar nu știam cuvintele pe care le-ai fi putut înțelege.
Și curând, nu am mai avut suflarea pentru a le pronunța. Pentru că am murit. Am simțit cum plutesc și cum sunt purtat de un înger uriaș într-un loc minunat. Încă plângeam, dar durerea fizică dispăruse. Îngerul m-a luat într-un loc magic. Apoi m-am simțit fericit. Am întrebat îngerul care a fost lucrul acela groaznic care m-a ucis. Iar el mi-a răspuns: avortul. I-a spus că îi pare rău, căci știe cum se simte. Nu știam ce este avortul, presupun că numele acelui monstru cumplit.
Am scris această scrisoare pentru că nu înțeleg cum ai putut să faci acest lucru unui suflet nevinovat? Ai luat deciziile pe care le-ai luat, deși tu și tata cunoșteați consecințele, dar ai făcut-o oricum. Am scris această scrisoare pentru că vreau să îți spun că te iubesc și cât de mult îmi doresc să fi fost băiatul tău. Mi-am dorit din tot sufletul să trăiesc. Am vrut să trăiesc. Am avut voința, dar nu am reușit, monstrul acela a fost prea puternic. Mi-a smuls brațele și picioarele și apoi și restul corpului.
Îmi era imposibil să trăiesc. Vreau doar să știi că am încercat să stau cu tine. Nu am vrut să mor. Mami, ai grijă în viitor de monstrul acela, Avortul. Mami, te iubesc și nu mi-aș dori să treci niciodată prin durerea îngrozitoare prin care am trecut eu.
Sper să rămân pe veci în mintea ta. Sper că vei plânge gândindu-te la mine din când în când. Sper că te gândești la cât de mult ți-aș putut schimba viața dacă mă lăsai să vin pe lume. Sunt furios, dar vreau să știi că te iubesc oricum.
Cu drag,
Bebelușul tău nenăscut
Citește și: Povești reale: femeile explică motivele pentru care au avortat
Urmareste-ne pe Google News
