Vrei un botez intim cu cea mai bună mâncare? Am găsit locul!

Vrei un botez intim cu cea mai bună mâncare? Am găsit locul!

Corina Naftanaila

A fost odată, ca-n povești, și încă este în București, un restaurant cu totul și cu totul altfel. Nu, nu are mese așezate pe tavan, sau preparate din toate colțurile lumii, dar are în schimb, gust din belșug, calitate cât cuprinde și respect cu nemiluita pentru clienții săi. Am spus clienți? De fapt, oricine îi trece pragul Bucătărașului cel Dibaci este considerat un prieten bun și este tratat ca atare. Prin urmare, dacă ești în căutarea unui local prietenos, cu mâncare incredibilă pentru botez, trebuie să afli mai multe despre acest restaurant special.

Indiferent de momentul zilei, de ocazie, de ocupație, de orice activitate, oamenii trebuie să mănânce. Știm cu toții că românii sunt gurmanzi prin definiție, fapt pentru care alimentația lor trebuie să fie foarte bogată în savoare. Ei bine, astfel de preparate sunt puse la dispoziția fiecăruia de Nico, de la restaurantul Bucătărașul cel Dibaci. Ea este "vinovata" pentru zâmbetele de pe buze celor care i-au vizitat localul. Restaurantul este pregătit să te surprindă cu gust, o servire impecabilă și un personal ca la carte, ce sunt dispuși să facă din orice eveniment un episod de neuitat.

Un "altfel" de restaurant

bucatarasul cel dibaciDe ce este considerat "altfel"? Pentru trei mari calități, pe care reprezentanții de la Bucătărașul cel Dibaci le au și nu se zgârcesc în a le pune în practică ori de câte ori este nevoie.
1. Te vor trata mereu ca pe cineva "de-al casei", căruia îi vor servi cele mai bune preparate și la cele mai delicioase prețuri.

Bucatarasul cel dibaci

2. Atunci când ești ocupat până peste cap și nu poți merge în vizită la Bucătărașul cel Dibaci, vine el la tine, cu tot ceea ce poftești. Trebuie doar să accesezi site-ul lor, să faci comanda online, sau poți da un telefon și apoi să aștepți cu poftă, dar nu foarte mult, bucatele alese.
3. Orice eveniment devine sărbătoare pentru acest restaurant altfel. De ce? Pentru că întregul personal pune la bătaie toate abilitățile de care este capabil pentru un rezultat ca-n basme. Aici se aplică zicala "clientul nostru, prietenul nostru" și nu se face abatere niciodată de la asta.

3 reguli de aur pentru un botez de neuitat

Creștinarea mezinului familiei este prilej de sărbătoare. Știm că ți-ai dori să dureze ca în povești, trei zile și trei nopți, însă cu locația potrivită, oamenii dragi și o mâncare excepțională poți face ca cele trei zile să se transforme într-una absolut magică. Astfel, iată care sunt cele 3 reguli de aur dacă vrei să ai un botez pe care să ți-l amintești cu drag peste ani și ani!

bucatarasul cel dibaci 21. Nu alege locația la întâmplare. Nu există botez fără locație, însă aceasta nu trebuie aleasă la întâmplare. Trebuie să te gândești că va fi decorul poveștii tale, tocmai de aceea este necesar să îndeplinească toate dorințele tale. De exemplu, Bucătărașul cel Dibaci este un spațiu perfect pentru această zi specială. Este un local intim, decorat cu mult bun gust, unde atenția acordată detaliilor este pe primul loc. Nu uita că locația trebuie să fie cât mai centrală, la care se ajunge cu ușurință și este la îndemâna oricui. Și la acest capitol, Bucătărașul cel Dibaci este o alegere bună, fiind situat pe strada Olteni, nr. 3, sector 3, chiar în centrul Bucureștiului, zona Piața Unirii - Sfânta Vineri.

2. Mâncarea trebuie să fie potrivită pentru fiecare invitat în parte. Nu există o rețetă anume pentru un botez perfect. Totul trebuie să fie ales/făcut cu multă atenție, în primul rând pentru persoanele care vor participa la eveniment. "Ce ție nu-ți place, altuia nu servi"; este indicat să ai mereu în minte această formulă. Astfel, Bucătărașul cel Dibaci îți pune la dispoziție feluri special pregătite, prietenoase și cu cei mici, dar și de post, ce pot fi potrivite pentru invitații tăi vegetarieni. Doar vrei ca botezul copilului tău să mulțumească pe toată lumea, nu-i așa?

3. Discută înainte de botez toate detaliile cu reprezentanții restaurantului. Este foarte important ca oamenii care se vor ocupa de botezul tău să fie puși la curent cu toate dorințele tale. La Bucătărașul cel Dibaci vei avea parte de toată susținerea în îndeplinirea preferințelor tale la capitolul petrecerea de botez a celui mic. Nico va avea grijă ca totul să fie pe măsura așteptărilor tale!

Bucatarasul cel Dibaci
 
www.bucatarasul.ro
www.facebook.com/bucatarasuldibaci/

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    România, pe locul 4 în topul țărilor cu cea mai bună mâncare din lume
    România, pe locul 4 în topul țărilor cu cea mai bună mâncare din lume

    Nimic nu se compară cu mâncarea tradițională românească! Nu o spunem doar noi, ci și turiștii străini care i-au adus României un loc de cinste în topul...

    De ce cea mai mare greșeală a ta este, de fapt, cea mai bună lecție de viață, în funcție de zodie
    De ce cea mai mare greșeală a ta este, de fapt, cea mai bună lecție de viață, în funcție de zodie

    Sensibile și romantice, zodiile de apă au o importantă lecție astrologică de învățat. Creativele, comunicativele și istețele zodii de aer primesc sfaturi importante de care...

    Vrei să fii o mamă bună? Permite-ți să plângi, să simți și uneori să nu mai poți
    Vrei să fii o mamă bună? Permite-ți să plângi, să simți și uneori să nu mai poți

    Am plecat cu emoții la spital pentru a o naște pe Mara. Eram entuziasmată și abia așteptam să o văd, să o cunosc, să îi ascult respirația pe pieptul meu. În clipa...

    Cea mai bună rețetă cu cartofi din lume
    Cea mai bună rețetă cu cartofi din lume

    Rețetele cu cartofi sunt printre cele mai căutate și mai îndrăgite. Versatili și sățioși, cartofii pot fi puși în valoare în numeroase moduri, inclusiv în...

    Cea mai bună trăsătură de caracter pe care o ai, în funcție de zodie
    Cea mai bună trăsătură de caracter pe care o ai, în funcție de zodie

    Fiecare dintre noi avem ceva unic, special, care ne scoate oricând din anonimat și ne face să ne remarcăm cu ușurință în diverse situații. De fapt, este vorba despre cele...

    Cea mai bună rețetă de plăcintă cu gutui
    Cea mai bună rețetă de plăcintă cu gutui

    Gutuile crude nu sunt pe placul oricui, întrucât sunt tari și pot fi considerate prea acre. Însă odată ce le gătești și se înmoaie, te răsfață cu o aromă...

    Nu vreau să-mi părăsesc soțul, deși m-a înșelat cu sora mea și cu cea mai bună prietenă
    Nu vreau să-mi părăsesc soțul, deși m-a înșelat cu sora mea și cu cea mai bună prietenă

    După trei ani de căsnicie, o femeie a descoperit că soțul ei o înșela cu sora ei pe care a și lăsat-o însărcinată de două ori. Și mai șocant este că absolut toți...

    A părăsit-o pentru cea mai bună prietenă a ei. Ea s-a răzbunat și cu dietă și sport a devenit model
    A părăsit-o pentru cea mai bună prietenă a ei. Ea s-a răzbunat și cu dietă și sport a devenit model

    Să fii trădat de persoanele în care ai avut încredere și pe care le-ai iubit cel mai mult este cea mai mare durere pe care o poate suferi o persoană. O femeie supraponderală...

    © 2024 Qbebe