Dr. Bogdan Cioată: sistemul imunitar puternic pleacă din tubul digestiv al copilului

Dr. Bogdan Cioată: sistemul imunitar puternic pleacă din tubul digestiv al copilului

Irina Olteanu - Redactor Senior

Vei afla aici informații interesante despre rolul pe care îl au probioticele în sănătatea copilului, informații prezentate de Dr. Bogdan Cioată, medic specialist obstetrică-ginecologie, la Ora de Sănătate, cel de-al cincilea seminar al Școlii Părinților Responsabili din anul 2019 organizat de Qbebe.

Dr. Bogdan Cioată, medic specialist obstetrică-ginecologie, a oferit următoarele informații la evenimentul Qbebe, Școala Părinților Responsabili:

Alergia, moștenire ereditară

Vorbesc în calitate de medic pe de o parte, dar și de tată. Copiii mei, am doi băieți de 8 și de 4 ani, s-au confruntat de mici cu probleme digestive severe, care în timp au fost încadrate într-o patologie alergică, însă ne-am dat seama destul de târziu la cel mare și mai devreme la cel mic. Ne-am dat seama că noi la rândul nostru eram alergici, aveam probleme anterioare și, deși studiile susțin că și copiii pot fi, nu am realizat prea repede. Nu am crezut că putem face nimic în acest sens. Tot căutând specialiști și o soluție pentru problemele noastre, am intrat în contact cu o echipă de specialiști care ne-a spus că imunitatea tulburată specifică a copiilor alergici este modulată de tubul digestiv. În tubul digestiv există forma prin care celulele T și B care sunt implicate în imunitate, secretate de timus și măduva spinării, sunt modulate în tubul digestiv. Și orice perturbare a microbiotei, a florei digestive dă peste cap răspunsul imun care, dacă este o perturbare mică, îi va da o problemă mică și locală. Cu cât e mai amplă problema și are o rădăcină mai veche și nu este tratată la timp devine mai importantă.

De asta o să vorbesc astăzi despre ce a adus un institut, înființat în urmă cu 25 de ani, care a început să studieze tot ce înseamnă abordare profilactică a patologiilor digestive și a modulării imunitare chiar înainte de naștere, pentru a nu lăsa imunitatea să o ia razna după naștere. Toate viitoarele mame își doresc să aducă pe lume un copil sănătos. Știm deja că copiii se nasc sterili. În interiorul uterului nu sunt colonizați cu germeni, prima colonizare apărând în momentul nașterii. În acel moment, în marea majoritate a cazurilor, când nașterea este naturală, colonizarea se face cu o floră care provine din tractul vaginal al mamei. Iar dacă este prin cezariană, se face o colonizare ulterioară cu o floră cât mai apropiată de flora mamei în contact direct cu mama. Dacă nu se poate, se atașează copilul la mamă cât mai repede.

Bogdan Cioata

Profilaxia alergiilor încă dinainte de naștere

Lucrând la îmbunătățirea relației mamă-copil, am descoperit niște lucrări din urmă cu 10-12 ani care menționau că poți face o profilaxie, poți să activezi chiar înainte de a se naște un copil. Copiii care fac reacții alergice de mici, dermatite sau simplele colici, care de fapt sunt în esență colonizarea tubului digestiv al copilului cu diferiți germeni, care pornesc de la un anumit punct după naștere, durează o perioadă de timp mai mare sau mai mică în funcție de cum reacționează fiecare.

Cum modulăm ca aceste colici să fie mai calme, mai blânde, tot ceea ce aducem noi ca aport de floră și alimentar să fie mai ușor acceptat de copil? Încercând să îi creăm o floră apropiată de normalitate. Flora digestivă este dominată în mod normal de bifidobacterii. Marea majoritate a copiilor născuți natural și alăptați ulterior, au un nivel foarte mare, spre 80% în flora digestivă. Cei care nu sunt alăptați sau născuți natural au o preponderență mai mică. Și atunci nu știm înainte de naștere ce se va întâmpla, cum se va întâmpla. Iar în contextul în care avem și părinți care au probleme trebuie să lucrăm dinainte.

Copiii de-a lungul vieții și oamenii în general au o predispoziție pentru probleme alergice. În momentul în care este tulburată imunitatea și apar aceste lucruri, se începe de mic. De mic ai probleme la nivel digestiv. Se traduc prin colici, disconfort, prin probleme digestive. Pe măsură ce avansează lucrurile se suprapozează toate, dar au un punct maxim de apariție. Undeva spre un an, persistă dermatita atopică, acele pete, mici eczeme care apar pe corp, pe față, de care pare că nu poți scăpa cu nicio cremă. Toată problema pleacă din interiorul lui, nu pielea are o problemă, ci este vorba de reacția imunitară a corpului care atacă pielea. Și totul pleacă din tubul digestiv. Mai departe ajunge să facă patologii respiratorii, ducându-se în final la probleme astmatice. Eu am avut astm alergic, care se manifesta pe la 13-14 ani, soția mea avea probleme digestive, alergii alimentare. Amândoi copiii au alergie la proteina laptelui de vacă. Când eram mai mic nu știam prea multe despre alergiile alimentare care erau severe. În rest, toată lumea făcea urticarie, de la ouă, de la căpșuni. În timp, fiind tot mai mulți conservanți și lucruri pe care le ingerăm, există compuși pe care corpul nu îi poate descompune, creează anticorpi împotriva lui, îi consideră ca nefiind proprii și încearcă să îi elimine, dar în același timp ajunge să ne atace și corpul propriu.

Omni-Biotic, concepute pentru fortifierea sistemului imunitar

În urmă cu 10-12 ani am găsit studii făcute de un institut, care a creat gama de produse Omni-Biotic. Și-au dorit să conceapă un produs cu o componentă bifido-bacterică cât mai mare, care putem să îl găsim și să îl administrăm copilului chiar înainte de naștere. Se poate administra mamelor care au cel mai mare risc. Este un supliment alimentar. Probiotice sunt niște culturi preponderent bacilare, sunt niște organisme. Prebioticele sunt mâncarea acelor organisme. De aceea au apărut și simbioticele, care le conțin pe amândouă.

Când copiii sunt mici și au colici primiți foarte multe opțiuni de tratament cu diferite componente, pre și probiotice, toate care să ajute. Problema este că atunci sunt tratate la momentul punctual, când deja a apărut problema. În Franța au studiat problema altfel, au zis să îl dăm gravidelor, copiilor și vedem cu ce ne ajută. Ne-a ajutat în trei moduri: au reușit să reducă riscul eczemelor atopice față de placebo cu 80% (doar 1 din 5 copii mai făcea aceste reacții din părinți care prezentau același risc și aceeași problemă). Au început să îl ofere mamelor de la 32 de săptămâni, din luna a șaptea; eu selectez paciente și le administrez înainte de naștere. Suntem în fază de studiu clinic, studiem problema și la noi dacă avem aceleași rezultate. Va dura probabil un an și apoi va apărea pentru fiecare pacientă care dorește să facă acest lucru.

Al doilea lucru descoperit a fost că se umflau mai puțin picioarele pe final de sarcină. Modificau puțin echilibrul proteic și modul de absorbție a proteinelor ducând într-un final la o păstrare a lor în interiorul vaselor și automat cu reducerea edemelor picioarelor. A fost o concluzie indirectă, pe care nu o căutau, dar a fost atât de importantă încât a rămas ca și rezultat suplimentar.

Nu în ultimul rând, pentru toți care au trecut prin 3 ore pe zi de colici, s-a reușit reducerea de 6 ori a nivelului de colici pe care îl făceau copiii și ca și durată a timpului și disconfort. Deci au permis o colonizare mai cursivă și mai corectă din start).

Ce conține? Sunt două care provin din familia bifidobacterii și acest Lactococcus lactis care este stabilit și găsit preponderent în flora vaginală a nașterii. Crescând aportul lui din momentul preconcepțional, acesta având un tropism pentru flora vaginală ajunge să se cantoneze la acel nivel. În momentul nașterii copilului, colonizarea preponderentă este cu acestea trei pe care oricum le-ar primi, dar primește astfel o doză suplimentară. Lactococcus lactic, pe lângă faptul că în starea lui naturală are efect în popularea corectă a tubului digestiv. Acesta este doar pentru patologiile digestive ale copiilor, pentru o colonizare corectă.

Deci pe de-o parte s-au redus eczemele, dermatita atopică, colicile, din săptămâna 32 de sarcină și pentru nou-născuți. Copiilor le-au dat 6 luni, când au văzut că au rezultate bune le-au prelungit la un an. După un an s-au oprit și au reevaluat la 2 ani. La 2 ani rata lor era și mai mare. Procentul care nu au mai avut sau au dispărut de tot la 2 ani a fost și mai mare. Deși pe prospect scrie până la 12 luni, are efect rezidual până la 2 ani.

Diferența dintre acest produs și altele care sunt gata preparate și doar se introduc în gură este că trebuie activat. Sunt niște culturi bacilare, care au fost liofilizate, s-a scos apa din ele și trebuie să le pui în contact cu apă, lapte dar nu foarte cald pentru că le poți distruge. Știți probabil bifidobacteriile din iaurt; dacă îl mâncați în prima zi după ce s-a pus bifidus-ul în el este foarte bun, este încă viu și ajunge la voi în intestin. Bifidus-ul din toate iaurturile este mort, iar efectul lui este comercial, dar nu are un efect neapărat biologic. Pentru a avea un efect trebuie ca acele produse și microorganisme să fie vii. Obțin acest lucru prin activarea cu un produs lichid. Și persoanele care alăptează pot să îl adauge în puțină apă caldă pentru a-l lăsa să se activeze sau într-o lingură de lapte, fără a depăși 40 de grade Celsius. Trebuie așteptat undeva la 10 minute, nici mai mult nici mai puțin. Sunt pacienți care au o problemă cu fructoza, acolo trebuie așteptat în general mai mult. Trebuie reținut că odată activat el își face treaba. Nu se dă direct ca plic, nu este gata făcut, de asta vine într-un plic mare cu un praf. Pur și simplu se amestecă cu un lichid și se activează în 10 minute și poate fi folosit.

După studiile pe Omni-Biotic Panda au observat că extind numărul de bacterii pe care să le adapteze sistemului digestiv al adultului, al copilului mic. Au obținut încă două produse care se folosesc în mod normal în contextul în care avem o terapie antibiotică, în care flora digestivă este puțin distrusă. Fiindcă și noi în timp dezvoltăm boli autoimune sau alte patologii legate de hiperactivitatea imună. Astea vin într-un context în care nu avem ceva anterior care să ne anunțe. Atâta vreme cât disbioza intestinală există, acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Atunci după fiecare aport de antibiotic trebuie repopulat corect tubul digestiv. Așa a apărut Omni-Biotic 10, ele sunt diferite ca metodă de acțiune față de Omni-Biotic Panda, are 10 tulpini de microorganisme înăuntru. Pe lângă faptul că repopulează, are și un efect antibacterian. De aceea se ia în același timp cu antibioticul. Particularitarea lui specială este modul în care se livrează acest probiotic în tubul digestiv.

Probioticele ca să fie active sau partea imunitară a tubului digestiv este după stomac și după ce trece efectul bilei. Deci protecția în care stau acești bacili îi ajută ca ei să fie eliberați în tubul digestiv în intestinul subțire. Acolo își fac treaba și activează sistemul imunitar. În rest, marea lor majoritate se distrug în stomac. La fel ca și celălalt se activează. Sunt culturi liofilizate care învie după care pot fi folosite și având o matrice specială sunt absorbite doar în zona în care este nevoie de ele. Poate fi administrat și la copii, dar în doză de jumătate. Poate fi folosit în momentul în care plecați într-o călătorie, apar alte probleme, apare un potențial de contaminare digestivă pentru copil sau pentru adulți.

Al treilea produs dezvoltat este Omni-Biotic 6 care este un melanj între cele două, pe acesta l-am găsit noi în urmă cu 4 ani, adus recent din Germania. Se găsea foarte greu atunci. El reprezintă continuare Omni-Biotic Panda în tratamentul disbiozei intestinale. Deci atunci când ai repopulat copilul cu bacterii face reacții alergice la fiecare lucru, fiul meu făcea diarei cu sânge, se distrugea mucoasa, se elimina și nu putea să absoarbă nimic. După ce am început cu Panda 4 luni și apoi spre 1 an ne-am lămurit ce se întâmplă am continuat pe Omni-Biotic 6 cu care am rămas în continuare și acum. I-l mai dăm din când în când, nu zilnic. Cheia acțiunii sale este reducerea imunității nonspecifice care atacă și distruge. Oferindu-i o floră echilibrată de acum încolo o păstrăm sub control. Avantajul lor față de alte produse care au o bază a lor de lapte sau cu alte produse care pot fi ele alergenice, multe dintre produsele pre și probiotice, acesta nu are. Deci poate fi dat tuturor copiilor care prezintă de la o problemă digestivă la o reacție alergică. Poate fi folosit în continuarea unui tratament profilactic sau ca și un tratament per se.

Poți urmări întregul discurs aici:

Sponsori:

 
     
Articolul urmator
Un tată cu dizabilități a decis să scrie o carte, din perspectiva copilului cu probleme, pentru a răspunde tuturor întrebărilor primite de-a lungul anilor
Un tată cu dizabilități a decis să scrie o carte, din perspectiva copilului cu probleme, pentru a răspunde tuturor întrebărilor primite de-a lungul anilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru un sistem imunitar puternic
    Ce nu trebuie să îi lipsească copilului tău pentru un sistem imunitar puternic

    Toamna este de departe unul dintre cele mai imprevizibile anotimpuri. Azi ne răsfață cu temperaturi plăcute, mâine ne forțează să scoatem de la naftalină ghetele și gecile de...

    5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie
    5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie

    Sănătatea organismului este pusă la încercare în sezonul rece. Schimbările bruște de temperatură, ploile și vântul răcoros pot destabiliza sistemul nostru imunitar,...

    Povestea fascinantă a planetelor din sistemul nostru solar
    Povestea fascinantă a planetelor din sistemul nostru solar

    Planetele sistemului solar sunt corpuri cerești gigantice care orbitează în jurul Soarelui. Povestea sistemului nostru solar începe cu miliarde de ani în urmă, atunci...

    4 ZODII puternic influentate de Luna plina in Rac. Frustari si eliberari! Vezi daca e si zodia ta pe lista
    4 ZODII puternic influentate de Luna plina in Rac. Frustari si eliberari! Vezi daca e si zodia ta pe lista

    Luna plina in Rac a avut loc pe 17 ianuarie 2022, dar efectele sale inca se resimt. Pregateste-te pentru drama ta preferata de pe Netflix cu o cutie de servetele la indemana pentru ca prima...

    O mamă și fiul ei au fost diagnosticați cu o boală rară: „Vreau să știe cât de puternic poate fi”
    O mamă și fiul ei au fost diagnosticați cu o boală rară: „Vreau să știe cât de puternic poate fi”

    Salina Itwaru suferă de neurofibromatoză, o boală genetică care provoacă apariția tumorilor pe țesutul nervos. Din păcate, i-a transmis aceeași boală și fiului său, Tyler. Partea...

    Apelul UNICEF către mamele din toată lumea: „Primele 1000 de zile din viața copilului sunt cruciale pentru dezvoltarea lui”
    Apelul UNICEF către mamele din toată lumea: „Primele 1000 de zile din viața copilului sunt cruciale pentru dezvoltarea lui”

    UNICEF transmite un semnal de alarmă tuturor mamelor din lume: primele 1000 de zile din viața copilului sunt extrem de importante pentru dezvoltarea sa armonioasă. La fel de importantă...

    Părinți condamnați la închisoare pentru că au ales sistemul de învățământ homeschooling și și-au retras cei 4 copii de la școală
    Părinți condamnați la închisoare pentru că au ales sistemul de învățământ homeschooling și și-au retras cei 4 copii de la școală

    Premieră în România! Părinții a patru copii retrași din sistemul de învățământ românesc și înscriși în sistem homeschooling sunt...

    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară
    Autismul se poate trata cu celule stem? Ce spun datele primului studiu clinic din țară

    În România, peste jumătate de milion de persoane sunt diagnosticate cu autism. Asta înseamnă 1 din 54 de copii. Numărul ar putea fi chiar unul mai mare, având...

    © 2024 Qbebe