Sistemul digestiv și prevenția și tratarea bolilor digestive: Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili

Sistemul digestiv și prevenția și tratarea bolilor digestive: Sfatul specialistului la Şcoala Părinţilor Responsabili

Irina Olteanu - Redactor Senior

Vei afla aici informații importante despre imunitatea copilului și traiul în colectivitate prezentate de doamna Alina Stoica, terapeut nutriționist. Ora de anatomie a reprezentat primul eveniment al Școlii Părinților Responsabili organizat de Qbebe.ro.

Doamna doctor Alina Stoica, terapeut nutriționist a oferit următoarele informații la evenimentul Qbebe, Școala Părinților Responsabili:  

Alimentația constituie punctul de plecare al sănătății copiilor noștri, este important să punem bazele nutriționale încă din primii ani de viață. Educația nutrițională la copii trebuie să înceapă de la prima linguriță pentru că este mult mai ușor de construit, decât de corectat anumite deprinderi. De la prima linguriță trebuie să le vorbiți copiilor despre ce au în farfurie, să le faceți o poveste a fiecărui aliment.

Vom face o scurtă introducere în nutriție și vom parcurge pas cu pas informații despre sănătatea copiilor, definind în primul rând conceptul de nutriție deoarece deseori are loc o abordare greșită a acestuia. La nivel mental în România se conturează o abordare economică, greșită, prin care nu se poate stabili o armonie cu alimentele, iar copiii nu vor înțelege rolul acestor alimente în farfuria lor. Iar nutriționistul este perceput ca un contabil, care măsoară, cântărește, elaborează un plan de nutriție și atât. Soluțiile personalizate sunt cele care se potrivesc fiecărui copil în parte și nu vă sfătuiesc să puneți în practică soluțiile de pe internet adaptate deoarece nu sunt personalizate pentru nevoile individuale, nu sunt raportate la evoluția copilului.

Scoala Parintilor Responsabili

În România prevenția nu există, iar toate studiile care apar despre rolul anumitor alimente în prevenirea răcelilor, ale dereglărilor tubului digestiv nu sunt gestionate corect și trebuie să testați pe fiecare copil în parte să vedeți ce i se potrivește.

Când vorbim despre evoluția unui copil, trebuie să ne raportăm în primul rând la un stil de viață, nu se raportează la vestimentație sau la greutate, ci la un concept integrat, un mod prin care dorim să creștem viitorul adult. Greșelile sunt cele care ne impun respectarea anumitor reguli și de duc până vârste extrem de fragede, chiar la etapa de grădiniță.

Foarte puțini oameni își propun la început de an planuri de sănătate, cei mai mulți se gândesc la vacanțe, asigurări, mașini, case, dar sănătatea lipsește dintre ele. Noi ne dorim să tratăm pe moment, să găsim o soluție rapidă în contextul în care există o problemă, uitând să prevenim, să ne facem un plan pentru noi și copii, ceea ce duce la dezechilibre mari în organism.

Stilul de viață este un concept integrat și vizează alimentația, igiena trupului, îmbrăcămintea, viața religioasă, relațiile interumane, gestionarea emoțiilor și managementul stresului. Sunt mulți copii de grădiniță extrem de stresați, nu comunică cu părinții, trăiesc într-o lume virtuală și de aici apar dezechilibre la nivelul tubului digestiv.

Cei mai mulți copii cu probleme emoționale vor uita ce și cât să mănânce. Tot în cazul lor se încurajează recompensele; dacă termină tot din farfurie etc. Aceste comportamente se răsfrâng la vârsta de adult cu tendința de a se recompensa după ce au terminat o activitate, de a mânca pe furiș și apare foamea emoțională, un pericol real al perioadei în care trăim, care este greu de controlat. Suntem inconștienți în legătură cu dependențele pe care le avem, pornind de la dulcirui, băuturi carbogazoase, alimente de tip fast food, toate fiind încurajate încă din copilărie.

Sunt foarte mulți părinți care încep diversificarea după o schemă standard; la vârsta de 5 luni sau 6 luni pentru cei alăptați. Această diversificare constituie o etapă nouă în fiecare zi a vieții noastre, chiar și în viața de adult și este important cum poziționați fiecare aliment în farfuria copilului. Orice aliment impus nu va face decât să conducă la repulsie, dacă nu pe moment, peste 1 an, 2, 3 și nu ajută la absorbția nutrienților din acea farfurie. Dacă un aliment nu este primit cu armonie, cu bucurie, nutrienții nu se asimilează corect.

Este important să conștientizăm unde se realizează digestia și modul în care se realizează. Mulți părinți își îndoapă copiii cu piureuri până la vârsta de 3-4 ani, eventual în fața tabletei sau a televizorului pentru a mânca mai repede și a rezolva diverse treburi casnice, dar se trece peste o parte importantă a digestiei, cea bucală. Sunt fenomene mecanice de zdrobire și mărunțire a alimentelor care permit lubrefierea și umezirea cu salivă. Există atât copii cât și adulți care nu mestecă corect. Fiecare bol alimentar ar trebui mestecat de cel puțin 20 de ori, însă puțini fac acest lucru deoarece nu este conștientizată importanța acestei etape. Un aliment dacă nu este mărunțit corect la nivel bucal și nu este îmbibat cu salivă, nu este digerat corect. Iar oamenii nu au enzime digestive suficient de puternice pentru a digera alimentele dacă nu sunt mărunțite corespunzător.

Se pot declanșa astfel intoleranțe alimentare caracterizate prin stare de balonare, reflux, arsuri, constipație, diaree sau chiar și alergii alimentare care se manifestă prin erupții cutanate ca prim simptom, fiind ușor de identificat.

Digestia gastrică este acțiunea sucului gastric cu o durată de 1-4 ore. Este important de asociat corect alimentele pentru a se permite o absorbție și o digestie corectă a acestora. Există mulți adulți și copii care mănâncă pe parcursul zilei diverse gustări; se ridică de la masă iar după o oră au tendința de a mânca ceva, iar noi avem tendința de le oferi gustări considerate sănătoase. Se inițiază un alt proces de digestie, nefiind finalizate celelalte două etape anterioare. Este o diferență majoră între digestia începută și nefinalizată și cea finalizată. Continuând în acest fel pe parcursul zilei nu se asimilează nimic din ce mănâncă copilul și va fi într-o stare permanentă de foame, iar sațietatea este asigurată doar de la gât în jos. Mesajul de sațietate nu ajunge la nivelul creierului, copilul este înfometat, nu asimilează ce trebuie și se produce chiar o stare de agitație.

Este necesară o etapă minimă între masa principală și gustare de cel puțin 2 ore, iar dacă nu există această gustare, minimul trebuie să fie de 4 ore.

Scoala Parintilor Responsabili

Digestia din intestinul subțire se realizează la nivelul duodenului și se definitivează la nivelul jejunului, având loc absorbția nutrienților. Această etapă durează între 3-10 ore, în funcție de conținutul în nutrienți al alimentelor respective.

Atunci când vorbim de un sistem digestiv sănătos, de o imunitate digestivă corectă, trebuie să ne gândim în special la cum asociem alimentele, cum le poziționăm în anumite momente ale zilei, astfel încât absorbția lor să fie una eficientă și eliminarea toxinelor să se facă într-un mod firesc. Cele mai multe probleme de imunitate sunt cauzate de asocieri necorespunzătoare ale alimentelor. Copiii care răcesc frecvent, au enterocolite, enteroviroze, indigestii la care relația medic-pacient se termină printr-o rețetă, fără a se schimba nimic în plan alimentar. Imunitatea poate fi stimulată și crescută prin prisma alimentelor corecte, cu rol terapeutic, dar o putem prăbuși dacă nu aducem în farfuria copilului acele alimente care îl pot ajuta în mod constant.

Întâi trebuie identificați factorii favorizanți ai scăderii imunității și apoi ne gândim la tratament, eventuale suplimente pentru a o crește în timp record.

Consecințele combinațiilor nesănătoase se observă imediat la toate categoriile de vârstă, în special la copii, prin stări de balonare, reflux, constipație (un scaun la 3-4 zile). Colonul este al doilea creier și în funcție de modalitatea prin care se elimină toxinele din corpul nostru se păstrează acea capacitate de concentrare, de memorare, de asimilare a informațiilor, digestia fiind o etapă importantă în viața fiecăruia dintre noi.

O treime din bolile lumii pot fi prevenite prin prisma unei alimentații sănătoase. Iată și unul ditnre factorii care pot induce dezechilibre majore: zahărul (principalul factor favorizant al dezechilibrelor imunitare, al inflamațiilor, al imunității scăzute a copiilor, al scăderii capacității de concentrare). Anul trecut în România s-a înregistrat un consum de 33 kg/ persoană, ceea ce este foarte mult, crescând cazurile de imunitate deficitară și de cazuri de cancer de colon sau de col. Această dependență nu este gestionată corect, fiind încurajată din primii ani de viață prin micile gustări, în special în perioada de erupție dentară, când mulți copii refuză alimentația. Dependența de zahăr se instalează foarte ușor deoarece acționează la nivelul creierul în aceeași zonă ca și cocaina, dezechilibrează centrul de atenție și de concentrare a copiilor noștri, dar și al adulților. PH-ul corpului scade și devine acid, instalându-se ușor orice inflamație, chist, nodul, ovarul polichistic.

În România se înregistrează un exces de carne și mamele se tem că nu asigură copiilor suficiente proteine. În mod normal, un copil sau un adult sănătos trebuie să mănânce 2 porții de carne pe săptămână, dar la noi se întâmplă acest lucru pe zi. Dacă asigurați un aport mai mare, copiii nu-și pot face rezerve din această carne, în schimb apar dezechilibre majore prin inducerea unui PH-acid care conduce la instalarea deficiențelor imunitare, dar apar și afecțiuni la nivelul ficatului, rinichiului; când acestea nu mai fac față, pielea preia capacitatea de eliminare a toxinelor, motiv pentru care apar multe probleme pe piele la copii (dermatite, alergii, depigmentări, descuamări, piele uscată, piele sensibilă). Pielea este oglinda sănătății noastre interioare. Când apare o erupție la cel mic, ar trebui să vă gândiți în primul rând ce mănâncă și ce a mâncat cu o săptămână în urmă și ce puteți corecta.
Este foarte important să învățați copiii să citească eticheta. Unii pot citi chiar de la 3 ani. Dacă este prezentă litera E nu trebuie să reprezinte o alegere. Aceste săruri nitrice sunt extrem de periculoase, sunt factorii favorizanți ai instalării cancerului chiar de la o vârstă fragedă (începând de la doar câteva luni de viață). Din acest motiv prevenirea este esențială printr-o alimentație echilibrată, fiind mai ușor de construit obiceiuri sănătoase decât să corectăm atunci când anturajul își va pune amprenta asupra copilului.

Făina albă este consumată în mod excesiv, fiind înmagazinată în multe produse de patiserie, cofetărie, pe care le oferim frecvent acasă, la grădiniță sau la școală. Riscul ar fi minor dacă ar fi fabricate din făină integrală. Făina albă în asociere cu zahărul alb fac ravagii în organism, cresc glicemia, induc starea de supraponderabilitate și obezitate cu care se confruntă foarte mulți copii, care ar trebui gestionate de părinți și nu transmise copiilor.
Grăsimile vegetale hidrogenate, în special margarina, folosită mai ales în perioada de post nu este un aliment natural, nu există în natură, nu are corespondent în natură, motiv pentru care nu ar trebui să existe în alimentația nimănui.

Uleiul rafinat reprezintă un factor de risc, ca și sarea extrafină, iar apa favorizează instalarea stării de echilibru al stării de sănătate. Nu trebuie consumați 2 l de lichide pe zi, ci în funcție de nevoile individuale, în funcție de greutatea individuală atât la copii cât și la adulți. Se înmulțește greutatea cu 0,04 și se află cantitatea de apă pură ce trebuie consumată de copil; nu cea din sucuri deoarece presupune un proces de digestie. Apa trebuie băută mai ales dimineața, la trezire, deoarece în timpul nopții existând o perioadă de repaus hidric și alimentar, impune o etapă de purificare, de eliminare a toxinelor. Se poate realiza dacă bem apă simplă pe stomacul gol, fără lămâie, ghimbir, mentă.

Laptele praf în exces poate reprezenta un factor de risc, având în compoziție și piatră de var cu care stropim via, prin urmare trebuie consumat în mod echilibrat.

În final trebuie să rețineți în calitate de părinți faptul că sunteți imitați de copii prin neuronii lor oglindă, nu prin ceea ce spuneți, ci prin ceea ce faceți. Există multe familii în care este încurajată alimentația sănătoasă, dar numai la nivel de copil; acei copii vor crește frustrați, chinuiți, dezamăgiți, nu vor acumula decât sentimente de vinovăție și nu vor asimila nimic din ceea ce mănâncă. La nivel mental își vor dori să evadeze de această frustrare. Se întâlnește și varianta opusă în care părinții mănâncă sănătos, iar copiii din dorința de a scăpa mai repede de ei la o masă primesc alimente prăjite. Trebuie să existe un echilibru, iar voi trebuie să reprezentați un model pentru copii deoarece educația nutrițională reprezintă baza pe parcursul întregii vieți. Sănătatea nu ne-o poate aduce nimeni, este bogăția de prim rang și vine din farfuria noastră.

Puteți viziona întregul discurs al doamnei doctor Alina Stoica aici:

 

1
2

 

 

Articolul urmator
Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți
Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală
    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală

    Niciun copil nu este un sfânt și, mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil că va face anumite năzbâtii. Este bine să adresezi problemele comportamentale ale...

    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?
    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?

    Copilul tău preșcolar are dificultăți în a sta departe de tine? Sarah Rosensweet, expert în parenting, dezvăluie trei metode prin care poți gestiona anxietatea de separare...

    Părinți condamnați la închisoare pentru că au ales sistemul de învățământ homeschooling și și-au retras cei 4 copii de la școală
    Părinți condamnați la închisoare pentru că au ales sistemul de învățământ homeschooling și și-au retras cei 4 copii de la școală

    Premieră în România! Părinții a patru copii retrași din sistemul de învățământ românesc și înscriși în sistem homeschooling sunt...

    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului
    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului

    Toți părinții își învață pe copii să fie politicoși, ceea ce e foarte bine. Însă dincolo de „te rog” și „mulțumesc”, e important ca cel...

    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi
    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi

    Steven Palter, medic ginecolog și directorul unei clinici de fertilitate din New York este cunoscut în mediul online (dar nu numai) pentru că demontează miturile cu privire la...

    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor
    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor

    Pe măsură ce un copil începe să descopere lumea din jur, vei începe tot mai mult să-l înveți cum să se ferească de pericole. Cu toate acestea, din diverse motive,...

    Pedeapsa elevilor cu bătaia, reinstaurată în SUA, cu acordul părinților
    Pedeapsa elevilor cu bătaia, reinstaurată în SUA, cu acordul părinților

    O școală din Missouri, SUA, a decis să reintroducă pedepsele corporale în sălile de clasă. În cazul în care toate celelalte măsuri disciplinare eșuează, profesorii...

    Sute de elevi au fost botezați la școală fără știrea părinților
    Sute de elevi au fost botezați la școală fără știrea părinților

    Când lași copilul dimineața la școală te gândești că va avea o zi ca oricare alta, unde va primi educație și noi cunoștințe, se va simți bine alături de colegi, va...

    © 2024 Qbebe