Trecem la ora de iarnă! Când se dau ceasurile înapoi

Trecem la ora de iarnă! Când se dau ceasurile înapoi

Bianca Geica - Redactor Senior

În noaptea de 24 spre 25 octombrie trecem la ora de iarnă! Ora 04:00 va deveni ora 03:00, ceea ce înseamnă că, potrivit noului fus orar, vom dormi mai mult.

România trece la ora de iarnă în ultimul weekend din octombrie. Chiar dacă în ultimii ani s-a tot discutat despre renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, iar Comisia Europeană a propus această schimbare începând cu anul 2021, până când se anunță o decizie oficială, începând din octombrie vom dormi cu o ora mai mult.

ora de iarna 2020 cand se schimba ora

Ora de iarnă 2020. Când se schimbă ora

Anul acesta, trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Noaptea devine mai lungă, ora 4:00, de exemplu, devenind ora 3:00. Această este, de fapt, ora standard dacă țările din Uniunea Europeană vor decide că nu mai este cazul să se schimbe ora.

Cum ne afectează schimbarea orei

Ani la rând s-a tot discutat despre felul în care schimbarea orei ne afectează. Specialiștii susțin că oamenii au nevoie de cel puțin o săptămâna pentru a-și ajusta ceasul biologic și a se adapta la noua oră.

Schimbarea de oră înseamnă că vom dormi mai mult, dar și că se întunecă mai repede, ceea ce pentru persoanele care suferă de depresie sau anxietate, de exemplu, nu este neapărat un lucru bun. De altfel, acesta se pare că este și motivul pentru care rata de suicid crește în sezonul rece. Specialiștii recomandă sa nu renunțăm la activitățile recreative în această perioadă și să ieșim la plimbări în aer liber, în fiecare zi. 

În timp ce unele persoane se adaptează fără probleme, în doar câteva zile, la noul fus orar, alții au nevoie ceva mai mult timp pentru a se obișnui cu noul ritm. Schimbarea orei poate veni la pachet și cu stări de nervozitate și oboseală, întrucât acest proces de adaptare se manifestă diferit de la o persoană la altă.

Cum să te adaptezi mai ușor la ora de iarnă

Există câteva obiceiuri pe care ți le poți crea în așa fel încât să te adaptezi mai ușor la ora de iarnă. Creează-ți o rutină de somn și încearcă să adormi în fiecare seară până în ora 22:00, pentru a avea un somn odihinitor. De asemenea, renunță la activitățile suprasolicitante și evită expunerea la lumina ecranelor înainte de somn.

Stabilește-ți un program de trezire la aceeași ora, în fiecare dimineață și oricât de mare ar fi tentația, nu amâna alarma.

Alimentația sănătoasă și echilibrată joacă, de asemenea, un rol important când vine vorba de adaptarea la noua oră. Fructele și legumele de sezon îți hrănesc organismul și îi oferă toți nutrienții de care are nevoie pentru a face față cu succes oricărei provocări. Introdu în alimentația ta și alimente care au în compoziție uleiuri și grăsimi sănătoase, precum și acizi grași Omega-3 (peste gras) și Omega-6 (avocado, nuci, ulei de măsline etc.), care stimulează metabolismul și fortifică sistemul imunitar.

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Femeia cu care urma să mă căsătoresc m-a părăsit la altar. Acum mă vrea înapoi...
Femeia cu care urma să mă căsătoresc m-a părăsit la altar. Acum mă vrea înapoi...

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Când trecem la ora de iarnă? Ceasurile se vor da cu o oră înapoi luna aceasta
    Când trecem la ora de iarnă? Ceasurile se vor da cu o oră înapoi luna aceasta

    Când trecem la ora de iarnă în 2021? Acesta ar putea fi ultimul an în care România trece la ora de iarnă, după ce în cadrul Comsiei Europene s-a cerut...

    Când se trece la ora de vară în 2024
    Când se trece la ora de vară în 2024

    Trecerea la ora de vară se realizează încă din perioada Primului Război Mondial pentru a profita de creșterea duratei zilei în scopul economisirii energiei. Prima țară din...

    Fug când dau de greu! Zodiile care ies din relații când simt că lucrurile devin complicate
    Fug când dau de greu! Zodiile care ies din relații când simt că lucrurile devin complicate

    Consultă astrologia dacă vrei să afli care sunt punctele slabe, dar și calitățile unei persoane. Fii atent/ă la comportamentul partenerului/ partenerei de cuplu atunci când...

    Îi dau fetiței mele fast-food de când era bebeluș
    Îi dau fetiței mele fast-food de când era bebeluș

    În timp ce majoritatea părinților se străduiesc să îi facă pe copiii lor să accepte să mănânce fructe și legume, o mămică de peste granițe recunoaște că...

    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang
    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang

    Una dintre marile provocări ale vieții de părinte este să găsești cele mai potrivite formule de a-i transmite copilului tău mesajele pe care le dorești. În special copiii...

    Ora de educație sexuală la fel ca ora de religie? Ce propune Ministrul Educației
    Ora de educație sexuală la fel ca ora de religie? Ce propune Ministrul Educației

    Senatul a respins marți obiecțiile formulate de președintele Klaus Iohannis, în cererea de reexaminare transmisă Parlamentului, privind proiectul privind desfăşurarea orelor de...

    Un copil cu dizabiliăți a așteptat timp de cinci ore în aeroport să-și primească înapoi scaunul cu rotile rămas în avion
    Un copil cu dizabiliăți a așteptat timp de cinci ore în aeroport să-și primească înapoi scaunul cu rotile rămas în avion

    Un băiețel cu ambele picioare amputate în vârstă de 8 ani a așteptat 5 ore în aeroportul Gatwick din Londra pentru a-și primi scaunul cu rotile înapoi.

    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată
    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată

    Iau decizii sub impulsul momentului, nu au deloc răbdare și sunt foarte încăpățânați. Chiar dacă sunt adulți în toată firea, unii nativi nu dau semne că s-ar...

    © 2024 Qbebe