swipe
↓ citeste mai jos ↓
Sandvișuri cu iaurt și cu diverse legume Sandvișuri cu iaurt și cu diverse legume
1 / 18
Toast cu avocado și cu iaurt Toast cu avocado și cu iaurt
2 / 18
Măsline și sos de iaurt Măsline și sos de iaurt
3 / 18
Iaurt și legume proaspete Iaurt și legume proaspete
4 / 18
Sos tzatziki Sos tzatziki
5 / 18
Salata de cruditati cu iaurt Salata de cruditati cu iaurt
6 / 18
Salată de castraveți cu sos de iaurt Salată de castraveți cu sos de iaurt
7 / 18
Salată de țelină cu iaurt Salată de țelină cu iaurt
8 / 18
Salată cu năut, cartofi și sos de iaurt Salată cu năut, cartofi și sos de iaurt
9 / 18
Aperitiv cu iaurt, cu somon și cu legume Aperitiv cu iaurt, cu somon și cu legume
10 / 18
Supă de castraveți și iaurt Supă de castraveți și iaurt
11 / 18
Sandviș cu somon și cu maioneză de iaurt cu ou Sandviș cu somon și cu maioneză de iaurt cu ou
12 / 18
Cartofi copți cu sos de usturoi cu iaurt și verdețuri Cartofi copți cu sos de usturoi cu iaurt și verdețuri
13 / 18
Vinete coapte umplute cu iaurt Vinete coapte umplute cu iaurt
14 / 18
Iaurt cu ovăz și cu fructe de pădure Iaurt cu ovăz și cu fructe de pădure
15 / 18
Desert cu iaurt și quinoa Desert cu iaurt și quinoa
16 / 18
Desert cu iaurt, vanilie și cu biscuiți digestivi Desert cu iaurt, vanilie și cu biscuiți digestivi
17 / 18
Fructe coapte servite cu sos de iaurt cu miere Fructe coapte servite cu sos de iaurt cu miere
18 / 18

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Sandvișuri cu iaurt și cu diverse legume

Când nu mai ai idei legate de ce fel de sandvișuri ai mai putea prepara pentru a-i atrage pe cei mari și pe cei mici deopotrivă, găsește o soluție inspirată: folosește-te de iaurt și de câteva legume proaspete. Spre exemplu, ideale pentru un sandviș cu iaurt ar fi castraveții și ridichiile.

Pentru mai multă savoare, optează pentru un iaurt cât mai delicat și mai cremos, dar și pentru felii de pâine prăjită. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Toast cu avocado și cu iaurt

O altă idee de sandviș care îți va arăta cum se poate utiliza banalul iaurt este și cel cu salată de avocado. Oferă-le celor dragi toate beneficiile aduse avocado (sursă de vitamina B2, B3, B5, B6, B9, dar și de vitamina D, E, de minerale- magneziu, potasiu, de acizi grași Omega-3, de fibre), a cărui consistență se va armoniza de minune cu iaurtul.

Tot ce vei avea de făcut va fi să faci rost de un avocado foarte bine copt, căruia să îi îndepărtezi sâmburele și pe care să-l tai cubulețe. Adaugi peste el un albuș de ou fiert bine, tăiat și el cuburi. După aceea vei lua un cățel de usturoi, gălbenușul de la ou, le vei zbrobi și le vei pune în iaurt (cam 3 linguri de iaurt vei avea nevoie), adăugând apoi zeamă de lămâie și puțină sare. Vei turna sosul de iaurt peste avocado și vei amesteca bine. Salata va fi distribuită apoi pe felii de pâine prăjită. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Măsline și sos de iaurt

Dacă tot vei avea la îndemână măsline kalamata, poți savura și mai mult gustul Greciei preparând și un sos cu care le vei putea servi. Astfel, vei utiliza următoarele ingrediente:

  • iaurt grecesc
  • smântână
  • brânză Feta
  • usturoi
  • mărar
  • pătrunjel
  • oregano uscat
  • opțional: piper

Toate aceste ingrediente vor fi puse într-un blender, iar sosul obținut va fi ținut la frigider până când se va servi. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Iaurt și legume proaspete

Ai acasă un mic „mofturos” și nu mai știi cum să procedezi pentru a-i pune laolaltă iaurt și legume proaspete? În acest caz, ia în calcul și această metodă de a prepara un banal iaurt: vei pregăti un sos ce va acompania legumele. Pentru el vei avea nevoie de:

  • iaurt grecesc
  • zeamă de lămâie
  • ulei de măsline
  • sare
  • mărar

După ce vei amesteca ingredientele și vei avea sosul, te vei strădui să găsești o modalitate cât mai atractivă de a-i pune la dispoziție copilului legume proaspete sau făcute pe grătar. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Sos tzatziki

Unul dintre cele mai populare sosuri nu este deloc dificil de pregătit și are ca ingredient-cheie iaurtul. Rețetele de sos tzatziki au la bază castraveții și iaurtul, marele avantaj al acestui preparat fiind că poate fi servit atât ca atare, ca aperitiv, cât și ca sos numai bun pentru friptură, pentru cartofi, legume sau chiar pentru pește.

Sosul se va prepara punând laolaltă următoarele ingrediente:

  • 1 castravete (curățat de coajă)
  • 3 căni iaurt grecesc
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 2-3 linguri zeamă de lămâie
  • 1 lingură mărar proaspăt
  • 1 căpățână de usturoi
  • sare și piper (după gust)

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Salata de cruditati cu iaurt

Salatele de crudități sunt delicioase și crocante, iar savoarea lor poate fi sporită și cu ajutorul iaurtului. Folosește ingrediente la care apelezi de obicei pentru o salată de acest fel (cum ar fi morcovi, țelină, mere, pătrunjel), dar vei avea grijă să pregătești și un sos ce va conține: iaurt grecesc, zeamă de lămâie, oțet de mere, sare.

O salată preparată astfel va fi numai bună pentru un aperitiv, pentru o gustare, poate fi servită alături de carne preparată la grătar, de o friptură la tavă, de brânză telemea, de un ou fiert sau pur și simplu pe o felie de pâine prăjită. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Salată de castraveți cu sos de iaurt

Întrucât una dintre cele mai la îndemână modalități de a prepara un banal iaurt este să fie adăugat la salate, folosește-te cu încredere de el și pentru o salată de castraveți. Aceasta este binevenită alături de carne la grătar, la cuptor, alături de cartofi prăjiți sau copți și nu este greu de pregătit.

Pentru o salată gustoasă de castraveți cu sos de iaurt vei avea nevoie de castraveți proaspeți, nu foarte mari, fără prea multe semințe, dar și de:

  • iaurt (cam 2 căni)
  • zeamă de lămâie (2 lingurițe)
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 linguri pătrunjel proaspăt tocat/2 linguri mentă 
  • 1 lingură ulei de măsline extra-virgin
  • sare și piper (după gust)

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Salată de țelină cu iaurt

„Secretul” reușitei acestei rețete este să ai țelină de pețiol, cât mai proaspătă și mai fragedă. Iaurtul îi va pune și mai mult în valoare gustul proaspăt și o va transforma într-o salată foarte răcoritoare. Nucile îi vor conferi și ele un gust deosebit. O vei putea prepara folosind:

  • 1 țelină de pețiol
  • 1 cană iaurt
  • 1 cățel de usturoi
  • 1/2 cană nuci
  • sare (după gust)

Țelina va fi spălată și rasă, urmând să fie adăugată în iaurt și usturoi zdrobit. După ce vei amesteca bine vei adăuga și bucățelele de nucă. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Salată cu năut, cartofi și sos de iaurt

Năutul a devenit în ultimii ani un ingredient tot mai căutat pentru prepararea salatelor. Este un aliment cu beneficii deloc neglijabile, cum ar fi faptul că are un indice glicemic scăzut (organismul îl va digera și îl va absorbi într-un ritm mai lent), că este bogat în fibre, dar conține și minerale precum sunt calciul și magneziul. 

Alături de cartofi și de un sos din iaurt și muștar, năutul va fi cel care va pune în valoare o salată consistentă și gustoasă. Ingredientele necesare sunt:

  • cartofi fierți
  • năut (bine scurs)
  • zeamă de lămâie
  • iaurt (cât mai cremos)
  • muștar cu boabe
  • pătrunjel

Sosul de iaurt va rezulta din îmbinarea dintre iaurt, muștarul cu boabe, zeama de lămâie.

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Aperitiv cu iaurt, cu somon și cu legume

Ori de câte vrei să-i impresionezi pe cei de acasă sau pe musafiri cu un aperitiv special, nu uita că un iaurt poate înnobila un preparat foarte simplu. Somonul furnizează nutrienți valoroși (proteine, vitamina D, potasiu, acizi grași Omega-3), iar pentru salate optează mai ales pentru cel afumat. 

Ca să obții aperitivul din imagine, vei pune într-un pahar, în partea sa inferioară, legume la alegere, vei adăuga deasupra un strat consistent de iaurt (simplu sau amestecat în prealabil cu puțin muștar și cu zeamă de lămâie), iar la final bucățele/feliuțe de somon. Decorul poate fi creat cu orice ingrediente, în funcție de preferințe!

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Supă de castraveți și iaurt

Următoarea variantă de supă este o altă dovadă a faptului că un banal iaurt poate fi inclus în cele mai diverse preparate. Pentru a putea să o pregătești vei avea nevoie de:

  • 4 castraveți mici, proaspeți (fără semințe)
  • 2 căni iaurt
  • 1 cățel de usturoi
  • 1 legătură mică de mărar
  • 1 lingură ulei de măsline
  • câteva frunze de mentă (bine tocate)

Ingredientele vor fi puse în blender, iar amestecul rezultat ar trebui dat la frigider înainte de servire. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Sandviș cu somon și cu maioneză de iaurt cu ou

Un sandviș cu somon este hrănitor și poate fi servit fie ca aperitiv, fie pe post de gustare, fie poate constitui o cină. 

Îl vei putea pregăti cu ajutorul somonului afumat și dacă vei face o maioneză care o să conțină: iaurt, ou fiert (gălbenușul), muștar, sare și piper. Este preferabil să ai la dispoziție chifle integrale, sandvișul fiind montat astfel: 

  • Se va tăia o chiflă pe jumătate
  • Pe una dintre bucăți va fi unsă maioneza, în strat subțire
  • Peste maioneză se va pune peștele afumat și o foaie de salată

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Cartofi copți cu sos de usturoi cu iaurt și verdețuri

Cartofii copți fac parte dintre felurile de mâncare îndrăgite atât de noi, cei mari, cât și de cei mici. Sunt foarte savuroși, de aceea sunt o garnitură aleasă adesea pentru: fripturi (la cuptor sau la grătar), cârnați, dar pot să fie și serviți ca atare, cu diferite sosuri.

Un sos foarte potrivit pentru cartofii copți, ce se prepară foarte ușor, conține:

  • iaurt
  • smântână
  • coajă și zeamă de lămâie
  • diferite verdețuri (cum ar fi pătrunjel, mărar, tarhon etc.)
  • sare și piper (după gust)

 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Vinete coapte umplute cu iaurt

Dacă îți dorești să prepari vinete coapte delicioase, trebuie să ai grijă să alegi vinete de calitate, nu foarte mari, care nu au crăpături. Ele ar trebui ținute la cuptor cam 15-20 de minute. 

Vinetele coapte pot fi transformate într-un fel de mâncare special dacă le vei umple cu un amestec format din:

  • iaurt
  • pătrunjel
  • castravete (ras fin, mărunt și bine stors)
  • zeamă de lămâie
  • sare și piper

Înainte să servești vinetele la cuptor, tăiate pe jumătate, vei pune deasupra lor sosul cu iaurt și cu restul ingredientelor menționate. 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Iaurt cu ovăz și cu fructe de pădure

Un preparat care se „asamblează” în mai puțin de 5 minute și care va reprezenta un mic-dejun sau o gustare include fulgi de ovăz, iaurt și fructe de pădure.

Ovăzul este o sursă prețioasă de fibre (solubile și insolubile), de fosfor, de vitamina B1, de magneziu și de zinc. De asemenea, ovăzul conține compuși fenolici și fitoestrogeni, care acționează precum antioxidanții pentru a contracara din efectele nefavorabile ale radicalilor liberi (cel mai cunoscut dintre aceste efecte este favorizarea inflamațiilor ceea ce, în timp, va crește predispoziția spre maladii grave precum sunt cele cardiovasculare de exemplu). 

În privința fructelor de pădure, efectele lor vin în completarea celor asigurate de ovăz și se referă la: sursă de antioxidanți, de minerale și de fibre. 

 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Desert cu iaurt și quinoa

Pe bază de iaurt este și desertul din imagine, care va cuceri însă prin gustul special conferit de smochinele proaspete. În plus, în el se regăsește și quinoa, ce vine cu multiple beneficii pentru sănătate (de pildă, este sursă de aminoacizi, de fibre, de vitamina E, de vitamina B9, de fier, de magneziu). Smochinele sunt și ele sursă de calciu și de potasiu, iar prin prezența fibrelor vor îmbunătăți digestia și tranzitul intestinal.

Un desert cu iaurt, cu smochine și cu quinoa va include aceste ingrediente:

  • 1 cană iaurt simplu
  • 1/2 cană de quinoa
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 1/4 cană oțet balsamic
  • 1 cană apă
  • 1/4 cană miere naturală
  • 1/4 linguriță scorțișoară măcinată
  • 6-8 smochine proaspete

După ce vei face rost de ingrediente, vei urma pașii de mai jos:

  • Quinoa va fi fiartă în apă cam 12-15 minute
  • Oțetul balsamic va fi pus într-o cratiță și va fi lăsat pe foc până când va fi pe punctul să fiarbă
  • Într-un vas vei pune quinoa, extractul de vanilie, scorțișoara
  • Vei pune amestecul pe bază de quinoa peste oțetul balsamic și vei amesteca bine
  • În partea inferioară a paharelor folosite pentru desert vei pune amestecul cu quinoa și câte o felie de smochină
  • Peste amestecul cu quinoa vei pune iaurt și la final vei decora cu smochine și cu nuci

 

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Desert cu iaurt, vanilie și cu biscuiți digestivi

Alt desert cu care îi poți răsfăța pe cei dragi, fiind răcoritor și foarte aromat, are ca ingredient principal tot iaurtul. Pentru o savoare aparte, folosește-te de lămâie verde!

Ingredientele de care vei avea nevoie pentru 1 porție desert cu vanilie, iaurt și cu biscuiți digestivi sunt:

  • 60 ml iaurt grecesc (degresat)
  • 1 lingură unt de migdale/de arahide
  • 1/2 linguriță sirop de arțar
  • 1/4 linguriță coajă de lămâie verde
  • 1/8 linguriță extract de vanilie
  • 1 biscuite digestiv 
  • opțional: frișcă vegetală

Vei proceda apoi în felul următor:

  • Într-un vas vei pune laolaltă iaurtul, untul vegetal, siropul de arțar, coaja de lămâie verde, extractul de vanilie și le vei amesteca bine
  • În partea inferioară a paharului/cupei în care va fi servit desertul se vor pune biscuitele digestiv zdrobit în prealabil, apoi iaurtul 
  • Poți decora cu frișcă vegetală și cu bucăți de lămâie verde

18 moduri în care poți să prepari un banal iaurt

Fructe coapte servite cu sos de iaurt cu miere

O modalitate de a-ți convinge copilul să mănânce fructe este să-i oferi un desert care să-l atragă. Astfel, poți să te folosești de fructe ce se pot coace (precum sunt perele, merele, piersicile) și să le servești cu un sos de iaurt cu miere.

În funcție de vârsta celor care vor servi acest desert, poți să sporești savoarea sosului de iaurt dacă alături de miere vei folosi și mirodenii precum scorțișoara, vanilia sau chiar nucșoara. În același timp, pe lângă iaurt și miere poți să adaugi și puțină zeamă de portocale.

După ce fructele vor fi scoase din cuptor, când nu mai sunt fierbinți vei turna peste ele un amestec format din iaurt, miere și zeamă de portocale.