10 vedete neatrăgătoare care au copii frumoși

10 vedete neatrăgătoare care au copii frumoși

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Deși ne gândim adesea că vedetele ar trebui să fie și atrăgătoare, realitatea ne poate contrazice. În articolul de mai jos vom cunoaște 10 vedete care nu se pot mândri cu un aspect fizic de invidiat, dar care, în schimb, pot fi mândre de cum arată copiii lor. Fie că este vorba despre fete, fie că este vorba despre băieți, aceștia sunt frumoși și se pare că nu au moștenit nimic/mai nimic din aspectul fizic al taților lor. Să-i cunoaștem și să ne convingem o dată în plus de faptul că inclusiv vedetele mai puțin atrăgătoare pot avea copii deosebiți!

Jay Z

Acesta formează un cuplu cu Beyoncé de mai mulți ani și au o fetiță de 4 ani (Blue Ivy Carter).
Despre Jay Z se știe faptul că nu este prea atrăgător, dar se pare că fetița cuplului a moștenit din plin frumusețea mamei sale.
Rămâne de văzut dacă, în cazul în care se adeveresc într-adevăr zvonurile că Beyoncé este însărcinată, următorul copil al lor va semăna tot cu aceasta. În primul rând însă, ceea ce se așteaptă cel mai mult este ca relația lor să meargă din nou, având în vedere că în ultimul an cei doi au recunoscut că au dificultăți în căsnicie.

 Jay Z si fiica sa

Citește și: Mame vedete și fiice care le seamănă

Eddie Murphy

Cu siguranță că veți fi surprinse să aflați că această vedetă are nu mai puțin de 9 copii. În plus, toți aceștia sunt frumoși și, pe drept cuvânt, ar putea fi  modele, având în vedere că seamănă cu mamele lor.
Dintre toți copiii însă, se pare că cele mai frumoase sunt unele dintre cele 3 fiice ale actorului, Lucily, Bria și Shayne Audra. Despre Shayne și Bria putem spune că au deja cariere de succes în modeling.

Bria Murphy


Shayne Audra

Seal

Nu se poate spune despre Seal că este prea atractiv din punct de vedere fizic, dar în mod cert că îl putem admira pentru vocea și charisma sa.
Deși de-a lungul timpului a avut mai multe relații cu modele de succes, a devenit până la urmă soțul modelului german Heidi Klum. Împreună, cei doi au 4 copii (Henry, Adeola, Johan, Lou și Helene), toți moștenind însă trăsăturile deosebite ale mamei lor.
Heidi și Seal nu mai formează în prezent un cuplu, dar au spus de mai multe ori că au în continuare o relație bazată pe respect.

 Seal si copiii sai

Snoop Dogg

Pe numele său adevărat Calvin Cordozar Broadus Jr., este rapper, compozitor, producător muzical și actor american. Acesta a împlinit de curând 45 de ani și este căsătorit de 19 ani cu Shante Broadus.
Fiii lui nu seamănă cu el, ci cu soția sa, remarcându-se încă de mici prin trăsăturile frumoase.
Desigur, unele voci îl consideră pe Snoop atractiv, dar cei mai mulți spun că vedeta nu se poate mândri cu aspectul său fizic. Dar are mult succes, în special pe plan muzical.

Snoop Dogg si fiii sai

Lil Jon

În realitate, numele acestui cântăreț de rapp, compozitor, producător muzical, DJ și actor din America este Jonathan Smith.

Lil Jon
Fiul lui, Nathan, nu seamănă deloc cu tatăl său din punct de vedere fizic. În schimb, se pare că i-a moștenit talentul muzical, fiind și el DJ (cunoscut sub numele de DJ Young Slade).
Văzându-l pe Nathan, am putea să ne alăturăm și noi vocilor care susțin că acesta ar putea avea oricând succes și în lumea modeling-ului.

 

Jay Electronica

Este doar un nume de scenă pentru Timothy Elpadaro Thedford, din New Orleans (SUA), care este producător muzical și cântăreț de hip-hop.

Jay Electronica

Alături de Erykah Badu (cântăreață, actriță și compozitoare), are o fetiță (Mars), care seamănă mult cu mama ei.


Deși aceasta nu și-a dorit ca fiica ei să apară prea mult pe rețelele de socializare, se pare că tatăl ei este atât de mândru de ea, așa că nu se sfiește să posteze fotografii cu aceasta ori de câte ori are ocazia.

Lil Scrappy

Și această vedetă a muzicii rap din SUA (pe numele său adevărat Darryl Kevin Richardson) nu poate fi considerată prea atrăgătoare, dar are o fiică frumoasă. Astfel, Emani este adorabilă, așa cum se poate din următoarea imagine.

Lil Scrappy și mama lui Emani, Erica Dixon (vedetă TV din SUA, ce s-a remarcat mai ales datorită emisiunii ''Love& Hip-Hop Atlanta") nu mai formează un cuplu, dar, așa cum au precizat în numeroase rânduri, vor face tot posibilul să fie cei mai buni părinți pentru Emani.

Cât despre Lil Scrappy, acesta nu s-a ferit să spună de multe ori că este foarte mândru de fiica sa.

Mick Jagger

Unul dintre membrii formației „Rolling Stones” și probabil unul dintre cei mai neatrăgători cântăreți de muzică rock, acesta este tatăl a nu mai puțin de 7 copii, proveniți din 4 relații.
Una dintre cele mai frumoase fiice ale sale, care nu are nimic în comun cu aspectul fizic al tatălui ei, este Georgia. Încă din 2008, ea a semnat un contract cu celebra agenție „Independent Models” și a fost, până acum, model pentru Versace, Channel și Vivienne Westwood.
Georgia a spus însă de mai multe ori că nu este îngrijorată de cum va evolua aspectul ei fizic pe măsură ce va înainta în vârstă, în condițiile în care părinții ei nu au crescut-o „în cultura operațiilor estetice". De asemenea, ea consideră că trăsăturile faciale nu pot fi considerate urâte, ci doar că arată „ceea ce a trăit și cum s-a bucurat de viață o anumită persoană”.

Mick Jagger
Georgia, fiica lui Mick Jagger
   

Steven Tyler

Cunoscut grație trupei „Aerosmith", acesta este tatăl frumoasei actrițe Liv Tyler. Ea a aflat cine este tatăl ei adevărat când avea 8 ani, după ce mama ei, cântăreața Bebe Buell, i-a dezvăluit acest lucru.
Liv seamănă în special cu mama sa dar, în ultimii ani, după cum a mărturisit chiar ea în numeroase rânduri, relația cu tatăl ei este tot mai puternică.
Mai ales după ce Liv a devenit mamă, este extrem de încântată de faptul că Steven este un bunic foarte vesel și apropiat de nepoții săi, neratând nicio ocazie de a se juca cu ei și de a sta cât mai mult în preajma lor.

Steven Tyler si fiica sa, Liv

Citește și: Liv Tyler a devenit mămică pentru a treia oară! Iată prima fotografie cu micuța Lula Rose

Puff Daddy (P.Diddy)

Nici despre acest rapper, cântăreț, compozitor, actor și producător muzical american (pe numele său adevărat Sean John Combs) nu se poate spune că face parte din rândul vedetelor prea atrăgătoare din punct de vedere fizic. În schimb, cei cinci copii ai săi sunt frumoși, întrucât seamănă mai ales cu mamele lor (copiii provin din trei relații ale starului).
În imaginea de mai jos îl veți putea vedea pe Puff Daddy înconjurat de trei dintre fiicele sale, la un eveniment monden (o prezentare de modă din New York). Cu siguranță că veți sesiza cât este de mândru de copiii săi!

 Puff Daddy si fiicele sale

Voi mai cunoașteți și alte vedete neatrăgătoare, dar care au copii frumoși?

Surse:

www.4allmindsandbodies.com; www.celebrityrevolt.com;www.dailymail.co.uk; www.hellomagazine.com; www.hollywoodlife.com; www.mstarsnews.musictimes.com; www.nypost.com;www.orzzzz.com; www.tatler.com

Surse poze:
www.instagram.com;www.splashnews.com

Articolul urmator
Ce mari și frumoși au crescut copiii Mirelei Vaida! Cum se descurcă vedeta cu trei voinici

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    4 zodii care sunt născute să strălucească. Au carismă și stofă de vedete
    4 zodii care sunt născute să strălucească. Au carismă și stofă de vedete

    Anumite persoane îi cuceresc pe cei din jur fără efort, știu cum să se facă plăcute și devin rapid cele mai populare dintr-un grup. Dacă te numeri și tu printre asemenea...

    De ce femeile sunt mai cucerite de bărbații amuzanți, decât de cei frumoși
    De ce femeile sunt mai cucerite de bărbații amuzanți, decât de cei frumoși

    Gândindu-se la partenerul ideal, fiecare dintre noi face o trecere în revistă a calităților pe care le așteaptă de la acesta. Printre asemenea calități se regăsește...

    Vedete din România care au primit diagnosticul crunt de endometrioză. „Nu e normal ca o astfel de durere fizică să existe în viața unei femei”
    Vedete din România care au primit diagnosticul crunt de endometrioză. „Nu e normal ca o astfel de durere fizică să existe în viața unei femei”

    Endometrioza este un diagnostic care provoacă panică în sufletele pacientelor. Femeile care suferă de endometrioză se confruntă cu dureri, menstruații abundente, simptome care...

    Ce mari și frumoși au crescut copiii Nicoletei Luciu! Vedeta a renunțat la aparițiile televizate și se bucură din plin de familia ei minunată
    Ce mari și frumoși au crescut copiii Nicoletei Luciu! Vedeta a renunțat la aparițiile televizate și se bucură din plin de familia ei minunată

    Fosta Miss România, frumoasa și talentata Nicoleta Luciu a renunțat la lumina reflectoarelor în favoarea vieții de familie și a copiilor! Frumoasa mămică ne dezvăluie...

    Masha și Ursul există în realitate și sunt vedete pe Instagram
    Masha și Ursul există în realitate și sunt vedete pe Instagram

    Cine nu a văzut măcar un episod din Masha și Ursul nu se poate numi părinte. Serialul rusesc pentru copii este extrem de popular și descrie aventurile unei fetițe blonde și al unui...

    Cei trei copii din zodiac care vor deveni artiști
    Cei trei copii din zodiac care vor deveni artiști

    Toți părinții își doresc că prichindeii lor să aibă succes în viață și să ajungă acolo unde își propun, atât pe plan personal, dar mai ales când...

    Povestea de nota 10 a celebrului Gheorghe Hagi. Are o soție discretă și doi copii care i-au împlinit viața
    Povestea de nota 10 a celebrului Gheorghe Hagi. Are o soție discretă și doi copii care i-au împlinit viața

    Gheorghe Hagi face parte dintre cei mai apreciați fotbaliști de la noi, jucând, pe parcursul carierei sale, atât pentru echipa națională, cât și pentru echipe din...

    O mamă care crește 12 copii, dintre care 8 adoptați, este atacată în online pentru modul în care îi hrănește
    O mamă care crește 12 copii, dintre care 8 adoptați, este atacată în online pentru modul în care îi hrănește

    Știți vorba aceea, „unde-s mulți puterea crește”? La fel de bine am putea să spunem și „Unde-s mulți, mâncarea crește”. Aceasta din urmă i se aplică...

    © 2024 Qbebe