Recent, una dintre actriţele favorite ale publicului, Keira Knightley, a provocat ceva agitaţie, cu declaraţiile sale privind filmele Disney. Actriţa, în vârstă de 33 de ani, a apărut într-un show televizat, în cadrul căruia a făcut afirmaţii surpinzatoare privind unele personaje din sus-numitele filme. Vedeta i-a limitat fiicei sale, Edie Knightley Righton, în vârstă de 3 ani, accesul la desene animate marca Disney, precum Cenuşăreasa sau Mica Sirenă.
Ce a spus Keira Knightley despre filmele Disney
„Cenuşăreasa aşteaptă un tip bogat, care s-o salveze. Nu se poate. Salvează-te singură. Evident!", a spus Keira în cadrul emisiunii. Nu este prima care a observat accentul pus pe o eroină, care scapă de condiţiile dificile de viaţă, căsătorindu-se cu un bărbat bogat. Faptul că Cenuşăreasa are ca atu principal frumuseţea, care este cheia succesului ei, a fost considerat de mulţi critici ai filmelor Dinsey ca dovada încurajării unor clişee sociale, care pot avea ca rezultat chiar atitudini imorale din partea unor tinere. În plus, multe filme Disney pun accent pe valoarea titlurilor, puterii şi a bogăţiei, introducând modele sociale cosiderate de unele persoane eronate şi lipsite de etică. De cele mai multe ori, filmele Disney asociază urâţenia personajelor cu imoralitatea lor, în vreme ce frumuseţea este un semn al unui caracter lăudabil. Acesta este un alt stereotip care poate crea în mintea fragedă a copiilor concepţii greşite despre viaţă şi valorile sale.
Keira Knightley a subliniat aspectele pe care le consideră dăunătoare, insistând pe ideea de independenţă a tinerelor fete şi femeilor în general. Un alt film la care fetiţa Keirei nu are acces este Mica Sirenă. De această dată, actriţa a arătat ca nu este de acord cu sacrificiul unor valori importante, pentru un bărbat. „Sunt chiar puţin supărată că trebuie să- i interzic acest film", a susţinut ea. „Pentru că mie chiar îmi place, mai ales cântecele. Dar nu poţi renunţa la vocea ta pentru un bărbat."
Filmul a înregistrat şi alte critici, printre care cele ale unui grup de lobby, American Life Ligue, care a insistat că unele dintre producţiile Disney, precum Lion King, Mica sirenă, Aladdin coţin mesaje subliminale şi imagerie sexuală. Aceste aspecte au fost evidente la un film animat din 1999, The Rescuers, în cadrul căruia au fost descoperite două fotografii de femei nud, în planul secund al unor scene. Compania Disney a susţinut că cele două imagini s-au strecurat dintr-o glumă şi a produs o nouă ediţie a filmului, eliminându-le.
În ceea ce priveşte criticile aduse de Keira Knightley, trebuie să remarcăm, totuşi, faptul că aşa numitele erori şi stereotipuri nu sunt, neapărat, opera Disney, care nu a făcut decât să preia anumite poveşti cu firul lor narativ cu tot, de la autori celebri, precum Andersen (Mica Sirenă) sau Fraţii Grimm (Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada, etc).
Keira Knightley a continuat spunând că sunt si multe filme Disney care scapă de interdicţie şi pe care le-a văzut cu micuţa Edie.
„Finding Dory este printre favoritele noastre. Frozen este nemaipomenit. Şi Moana este grozav.", a adăugat actriţa.
Nu toată lumea a considerat că declaraţiile Keirei Knightley sunt adecvate. Gazda emisiunii Good Morning Britain, Piers Morgan, le-a catalogat ca nefondate, iar un sondaj a arătat ca 92% din ascultătorii săi au fost de acord cu el. Replicile Keirei au fost considerate cu atât mai provocatoare, cu cât ea se pregăteşte chiar acum pentru rolul într-un film Disney cu buget impresionant, Spărgătorul de nuci şi cele patru tărâmuri.
Şi alte actriţe au dezaprobat unele filme Disney
Şi actriţa Kristen Bell, care si-a împrumutat vocea prinţesei Anna din Frozen, şi-a exprimat dezacordul legat de o altă producţie clasică, Albă ca Zăpada. Într-un interviu acordat revistei Parents, Bell a spus: „Mă uit la fetele mele si le întreb: Nu credeţi că este ciudat că Albă ca Zăpada nu a întrebat-o pe vrăjitoare de ce trebuie să mănânce din măr? Sau de unde a luat mărul? Iar copiii mei au răspuns: Nu! Atunci mi-am dat seama că trebuie să fac ceva." Actriţa a utilizat povestea pentru a le arăta copiilor că este important să gândească mai atent; de asemenea, a pus problema obţinerii consimţământului: „Nu credeţi că este ciudat că prinţul a sărutat-o pe Albă ca Zăpada fără persmisiunea ei? Nu poţi să săruţi pe cineva care doarme.", le-a spus ea fetelor sale.
„Totul este un mesaj pentru copiii noştri, care sunt asemeni unui burete, care absoarbe totul. Ei învaţă să fie adulţi prin ceea ce văd. Vreau ca fetele mele să practice gândirea critică si comportamentul respectuos", a raspuns Bell unor critici care i s-au adus.
Alte critici aduse filmelor Disney
Au fost si alte voci, care au adus critici şi acuze filmelor Disney, precum faptul că:- prezintă unele inadvertenţe istorice, cum este cazul desenului animat Pocahontas, care mistifică adevărul despre istoria nativilor americani şi acoperă genocidul făcut de colonişti
- promovează idei nesănătoase, privind aspectul feminin, precum prinţesele extrem de subţiri, putând insera modele negative la tinere, care conduc la anorexie si tulburări alimentare
- tind să creeze o imagine falsă, conform căreia totul se termină întotdeauna bine, totul este roz si cu sfârşit fericit. Deşi se poate replica faptul că este oarecum normal acest lucru, pentru că filmele se adresează mai ales copiilor, sunt unele cazuri în care modificările Disney au fost considerate total nepotrivite, ca, de exemplu, cazul ecranizării după Hamlet, care se termină cu happy-end
-promovează clişee rasiste, ca în cazul corbilor din Dumbo sau Regelui Mamuţă din Cartea Junglei, care par să fie caricaturi ale afro-americanilor, pisicii chineze din Pisicile Aristocrate, unor personaje din Peter Pan, care au fost considerate ofensatoare la adresa nativilor americani sau anumitor cantece din Aladdin, cu caracter jignitor la adresa lumii arabe.
Surse: http://toofab.com; https://www.mirror.co.uk; https://www.theguardian.com; https://listverse.com; https://www.buzz.ie