Céline Dion este mama a trei copii. Ieri, pe 25 ianuarie, fiul ei cel mare, René-Charles, a împlinit frumoasa vârstă de 21 ani. Mama sa nu a ratat această ocazie și i-a transmis pe o rețea de socializare un mesaj plin de emoție. Află conținutul acestuia parcurgând articolul de mai jos!
Fiul cel mare al lui Céline Dion a împlinit 21 de ani
Întrucât fiul ei cel mare, René-Charles, a împlinit 21 de ani, vedeta nu a stat pe gânduri și i-a transmis un mesaj impresionant. Acesta a fost postat pe contul de Instagram al cântăreței, alături de o fotografie din care se vede cât de fericiți erau Céline Dion și soțul ei, René-Angélil, când li s-a născut primul copil.
Mesajul a fost redactat atât în limba franceză, cât și în limba engleză și este următorul:
„21 de ani de visuri deja s-au scurs. Noi ți-am dat viață... Îți mulțumim foarte mult pentru minunatul cadou pe care ni l-ai făcut, acela de a fi părinții tăi. Începând cu acea zi, am început să înfloresc pe măsură ce te-am văzut crescând. Inteligența ta, generozitatea ta, curajul tău și sensibilitatea ta profundă nu încetează să mă uimească. Te-am ghidat printre aspirațiile tale ținându-te de mână. Continuă să explorezi și mai ales ascultă-ți inima când îți spune că îți suntem alături cu dragostea noastră, astfel încât să poți reuși să-ți transformi visurile în realitate...”
Cel mai mare dintre fiii lui Céline Dion își urmează părinții în ceea ce privește pasiunea pentru muzică. Astfel, în ianuarie 2021, el și-a realizat EP-ul de debut, intitulat Casino.5, sub numele de RC Angélil. El a debutat însă în muzică în anul 2018, când a avut mai multe înregistrări pe „SoundCloud”.
Deși muzica sa este diferită de cea a mamei sale, aceasta nu a ezitat să-și exprime admirația pentru talentul fiului ei. Potrivit „cbc.ca”, a postat pe rețele de socializare un mesaj de susținere pentru acesta:
„Sunt foarte mândră de fiul meu. Dragostea pentru el este atât de puternică și sunt extrem de emoționată de faptul că una dintre pasiunile sale este și pasiunea mea.”
Cu câțiva ani în urmă, și-a surprins mama la o gală Billboard Music Awards
În anul 2016, când Céline Dion a fost invitată pe scenă pentru a-și primi trofeul, a fost extrem de surprinsă și de emoționată întrucât acesta i-a fost dăruit chiar de René-Charles.
Conform „eonline.com”, starul a izbucnit în lacrimi și a ținut să mulțumească familiei și fanilor săi pentru susținerea primită de-a lungul carierei sale:
„Mă scuzați. Mă scuzați pentru că am început să plâng. Vreau să fiu puternică pentru familia mea și pentru copiii mei. Și nu m-am așteptat la asta. Îmi pare atât de rău...Vreau să le mulțumesc fanilor pentru că au călătorit cu mine prin muzica mea, atât în vremuri bune, cât și în vremuri mai grele...Le mulțumesc tuturor celor ce au crezut în mine. Familiei mele. Mamei mele, care mi-a scris primul meu cântec, copiilor mei, lui René-Charles. Și, mai presus de toate, vreau să îi mulțumesc dragului meu soț, despre care știu că va continua să mă vegheze de acolo de sus.”
Céline Dion a format un cuplu alături de René-Angélil
Cei doi s-au cunoscut pe când viitoarea cântăreață avea numai 12 ani. René-Angélil a devenit producătorul ei și cel care a propulsat-o în industria muzicală. Despre cum a evoluat relația dintre ei, starul a povestit într-un interviu acordat „People”: „...Îmi trăiam dragostea în secret până când am ajuns la vârsta la care putea să le spun oamenilor...A fost ca și cum aș fi spus „Bang! Dragoste!” Dragostea câștigă întotdeauna.”
Între Céline Dion și soțul ei a fost o diferență de vârstă de 26 de ani. Ei s-au căsătorit în 1994, dar în anul 2016 René-Angélil a decedat din cauza cancerului.
Nimic nu îl poate împiedica pe Moș Crăciun să aducă cele mai frumoase daruri copiilor, anul acesta. Nici măcar pandemia de coronavirus! O spun cei de la Organizația...
Frumoasa mămică Lavinia Pârva înduioșează internetul cu un mesaj emoționant dedicat fiului său. Mămica împlinește deja peste 4 luni de când băiețelul ei...
Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de televiziune de la noi a trecut printr-o grea încercare când băiețelul ei a fost diagnosticat, în urmă cu câțiva...
Nimeni și nimic nu poate fura magia sărbătorilor de iarnă. Nici Grinch și nici pandemia de coronavirus, care îi face pe mulți copii să se întrebe dacă anul acesta mai...
Adrian Mutu este cunoscut pentru succesul său din fotbal, însă el este și tată de 4 copii, din 3 căsătorii diferite. Băiatul cel mare pe nume Mario împlinește...
O fetiță de 7 ani din Statele Unite a trecut prin clipe de coșmar în momentul în care doi hoți au intrat peste ea și părinții ei în casă, i-au legat și i-au...
Pentru că știm ce tătic devotat este Mihai Morar, aproape că eram siguri că de 1 martie va dedica un moment aparte fiicelor sale și bineînțeles, așteptările noastre au fost...