Prințesa de Monaco despre viața de mamă: "Este epuizant. Copiii uneori pot fi brutali."

Prințesa de Monaco despre viața de mamă: "Este epuizant. Copiii uneori pot fi brutali."

Andrada Popa

Prințesa Charlene din Monaco s-a căsătorit cu prințul Albert al II-lea, monarhul Principatului Monaco, în 2011. Trei ani mai târziu în decembrie, ea a născut gemeni. Prințesa dezvăluie momente intime din viața de familie a cuplului regal monegasc.

Într-un interviu acordat revistei franceze Point de Vue (via People), Charlene a dezvăluit că gemenii ei, prințul Jacques și prințesa Gabriella, sunt inseparabili. Ea a explicat că „vorbesc între ei tot timpul și, ca toți copiii, uneori pot fi puțin brutali, dar se susțin necondiționat”.

Pentru prințesă viața de mamă este „deseori epuizantă”, dar „este, de asemenea, foarte stimulantă în multe domenii”.

Cu adevărat impresionant este că  gemeni regali sunt deja bilingvi; vorbesc atât engleza cât și franceza. „Acest lucru îi conduce să-și dezvolte propria gândire, propria lor viziune asupra lucrurilor.”, spune mama lor. „Eu, ca mama lor, descopăr, învăț. Mi se pare minunat să urmăresc evoluția lor, să îi însoțesc pe calea lor”.
Cât despre soțul ei, Charlene are numai cuvinte de laudă,  numindu-l "un tată remarcabil, minunat, distractiv; un tată care își ascultă și își încurajează copiii. Petrece mult timp cu Jacques și Gabriella și are grijă de ei cât de des poate."

Se pare că familia regală a principatului Monaco este la fel ca orice familie, iar Charlene ne confirmă asta:
"Dimineata, tatăl lor îi duce la școală, iar la întoarcere, îi preiau eu. Serile sunt pline de activități. Când sunt singură cu ei, copiii se ceartă care să doarmă cu mine. Adoră să se suie în patul nostru și nu mai avem loc! Mai ales când vin și cei doi căței – Poppy și Harley".

Surse: People Magazine, Point de Vue, Harpers Bazaar

Surse foto: Harpers Bazaar

Articolul urmator
Mărturisirea dureroasă a unei mame: "O mamă ar trebui să-și iubească la nebunie copiii, eu nu simt asta"
Mărturisirea dureroasă a unei mame: "O mamă ar trebui să-și iubească la nebunie copiii, eu nu simt asta"

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A spune uneori copiilor "NU ȘTIU" este o superputere!
    A spune uneori copiilor "NU ȘTIU" este o superputere!

    A admite în fața copiilor că nu deținem răspunsuri la toate întrebările nu trebuie să ne descurajeze! Copiii trebuie să înțeleagă că „Nu Știu” este...

    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"
    O mamă este furioasă în online după ce fostul soț a botezat copiii fără acordul ei. "Copiii mei au ca nași persoane pe care nici nu le cunosc"

    Drepturile și obligațiile care le revin părinților cu copii mici după divorț sunt uneori greșit înțelese. Foștii parteneri, care odată s-au iubit pentru a aduce pe lume...

    O mamă din Botoșani și-a aruncat copiii de la balcon. "Nimeni nu o să-i iubească"
    O mamă din Botoșani și-a aruncat copiii de la balcon. "Nimeni nu o să-i iubească"

    Gest șocant al unei mame din Botoșani. Aceasta și-a aruncat copiii de doi, respectiv trei ani de la balconul unui hotel și a amenințat că se sinucide.

    Copiii nu pot salva o căsnicie, dar pot repara relația cu mama ta
    Copiii nu pot salva o căsnicie, dar pot repara relația cu mama ta

    O femeie de peste hotare ne vorbește despre etapele relației cu mama sa, precum și cum s-a schimbat aceasta de când autoarea a devenit mamă. O poveste din care putem învăța...

    Cum și-a convins o mamă copiii să se spele pe dinți: "Îi plătesc de două ori pe zi"
    Cum și-a convins o mamă copiii să se spele pe dinți: "Îi plătesc de două ori pe zi"

    Ce sunt părinții în stare să facă pentru a-i convinge pe copiii lor să-i asculte? Răspunsul e…depinde cât de ingenioși sunt! O mamă de peste hotare și-a convins...

    "Mami, o să fii tristă când nu o să mai fiu cu tine?" Ajută o mamă să salveze viața fetiței ei de 5 ani
    "Mami, o să fii tristă când nu o să mai fiu cu tine?" Ajută o mamă să salveze viața fetiței ei de 5 ani

    Este îngrozitor de imaginat să ai un copil bolnav de cancer, darămite chiar să treci printr-o astfel de realitate cruntă. Imaginați-vă numai că un copil de câțiva...

    Așa mamă, așa fiică: Kate Middleton și Prințesa Charlotte au purtat diademe asemănătoare la încoronarea Regelui Charles
    Așa mamă, așa fiică: Kate Middleton și Prințesa Charlotte au purtat diademe asemănătoare la încoronarea Regelui Charles

    Ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea și a Reginei Camilla a avut loc pe 6 mai, transformându-se astfel, într-o zi de sărbătoare pentru Marea Britanie....

    O mamă își crește și educă cei 5 copii într-un cort, în pădure. "Îmi trăiesc viața așa cum vreau, nu plătesc chirie, nu sunt stresată"
    O mamă își crește și educă cei 5 copii într-un cort, în pădure. "Îmi trăiesc viața așa cum vreau, nu plătesc chirie, nu sunt stresată"

    O mamă locuiește cu cei cinci copiii ai săi și soțul într-un cort. Copiii sunt educați „acasă”, iar femeia este cât se poate de mândră de decizia ei....

    © 2024 Qbebe