Candida mamară: de ce apare infecția pe sfârc și ce tratamente o combat

Candida mamară: de ce apare infecția pe sfârc și ce tratamente o combat

Mirela Floricescu - Redactor

Candidoza mamară este o problemă frecvent întâlnită în rândul proaspetelor mămici. Candida este o ciupercă prezentă în mod natural în organismul nostru, însă anumiți factori duc la înmulțirea ei necontrolată. Candida mamară provoacă o mulțime de neplăceri, astfel că este important să știi ce tratamente sunt eficiente în combaterea ei. Află mai jos de ce apare candida mamară, dar și ce trebuie să faci pentru a scăpa de această problemă supărătoare.

De ce apare candida mamară: cauze

Celulele de drojdie sau unele specii de Candida albicans, adică o ciupercă, se regăsesc în mod natural în organismul nostru, rolul lor fiind acela de a descompune celulele moarte. De asemenea, un nivel normal de celule de drojdie sau Candida ajută la reglarea sistemului digestiv, reproducător și imunitar. Problema apare atunci când prea multe celule de drojdie sunt prezente în organism, ceea ce duce la dezechilibrul bacteriilor sănătoase și al microflorei. Odată ce nivelul acestor drojdii este foarte crescut, încep să apară primele semne ale unei infecții. Această problemă care apare se numește infecție cu drojdie sau candidoză. Infecția fungică poate să apară în mai multe zone ale corpului printre care gura, zona vaginului și a vulvei, în pliurile pielii, pe sâni și mameloane. Din păcate, candidoza se poate transmite către o altă persoană care are același dezechilibru al microflorei în organism. Candida mamară este o infecție localizată pe sâni la mamă și la nivelul gurii la bebeluș.

bebelus-cu-bluza-cu-dungi-care-este-alaptat

Principalele cauze pentru candida în alăptare sunt:

  • Purtarea hainelor strâmte: mai ales a sutienelor care nu sunt special create pentru mamele care alăptează. Sutienele strâmte fac ca pliurile pielii să se frece între ele, formează transpirație în exces și mențin pielea mereu umedă ceea ce favorizează apariția infecțiilor și agravează deja situația dacă ai candidoză.
  • Tratamentele cu antibiotice: ucid bacteriile bune care ne colonizează organismul și păstrează microflora sănătoasă, făcând loc dezvoltării necontrolate a ciupercii Candida albicans. Astfel, dacă iei antibiotice în timpul alăptării, ține cont de faptul că ești predispusă la candida mamară, deoarece aceste medicamente accentuează dezvoltarea fungilor.
  • Candidoza vaginală deja existentă: încă din timpul sarcinii. Nivelurile crescute de estrogen și progesteron din timpul sarcinii dereglează pH-ul vaginal, ceea ce favorizează dezvoltarea ciupercilor. Apoi, bebelușii născuți pe cale vaginală dezvoltă la rândul lor candidoză orală și infectează sânul.
  • Igienă precară și folosirea tampoanelor pentru sâni: în primul rând, după fiecare repriză de alăptat, sânii trebuie curățați cu apă caldă. Orice urmă de lapte care rămâne mult timp pe mameloane, reprezintă un mediu propice pentru formarea bacteriilor. Apoi, folosirea în exces a tampoanelor pentru sâni creează un mediu cald și umed continuu, acesta fiind un factor principal pentru dezvoltarea de candida la sân.

Alte cauze mai rar întâlnite care pot duce la apariția candidiozei mamare sunt:

  • Supraponderabilitatea
  • Diabetul
  • Mediul înconjurător (temperaturile ridicate și umiditatea crescută din lunile de vară)

Ce simptome sunt dacă suferi de candidoza mamelonului?

Candida mamară apare frecvent în timpul alăptării. Luând în calcul intensitatea simptomelor, este foarte important să fie administrat un tratament eficient pentru candidoza mamelonului, tocmai pentru ca alăptarea să fie continuată fără probleme.

Principalele simptome ale candidozei la nivelul sânilor sunt:

  • Durerea intensă la nivelul mamelonului
  • Senzația de arsură sau mâncărime la nivelul sânilor înainte sau după alăptare
  • Aspectul lucios al mamelonului
  • Sfârcurile de culoare roz aprins sau roșii
  • Sfârcurile foarte uscate care se descuamează
  • Puncte albe sau mici bășici la nivelul mamelonului
  • Apariția ragadelor în ciuda atașării corecte la sân
  • Mastita (inflamație a țesutului mamar)
  • Canale galactofore înfundate

Citește și: Cum să alăptezi dacă ai sânii mici

Candidoza sânilor poate afecta bebelușul?

Da, candida mamară poate afecta bebelușul. Mama poate transmite foarte ușor infecția bebelușului, iar în acest caz tratamentul este aplicat amândurora. Candidoza la bebeluș apare și din cauza sistemului imunitar slăbit, deoarece copiii nu au capacitatea de a lupta cu bacteriile așa cum o face un adult.

Deși există și cazuri în care bebelușul nu este afectat de candidoză, adesea atât mama cât și copilul sunt infectați și transmit ciuperca de la unul la celălalt, reciproc. De aceea, este recomandat ca tratamentul pentru candidoză să fie administrat în paralel mamei și copilului, tocmai pentru a scăpa în totalitate de infecție. De asemenea, dacă mama prezintă simptome, iar bebelușul nu, tot este recomandată tratarea amândurora pentru a preveni apariția candidozei în viitor.

Ce simptome are bebe dacă suferi de candida la sân

Deoarece bebelușul poate să ia ușor candidoza de la mamă, este esențial să cunoști semnele care trădează anumite probleme de sănătate. Diagnosticul candidozei se pune de către medicul primar în funcție de simptome și de suspiciunea clinică a medicului. Principlalul simptom al candidozei la bebeluși sunt petele albe pe obraji, gingii sau la nivelul limbii. Petele albe de la candidoză se pot confunda foarte ușor cu reziduurile rămase în urma alăptării. În timp ce candida provoacă durere și irascibilitate bebelușului, urmele de lapte pot fi îndepărtate foarte ușor și nu provoacă durere. Îndepărtarea petelor de candidoză duc la inflamare și sângerare locală.

mama-care-isi-tine-in-brate-bebelusul-care-plange

Alte simptome ale candidozei la bebeluși includ:

  • Gaze frecvente
  • Iritații de scutec
  • Copilul este agitat în timpul mesei și chiar refuză sânul
  • Diaree sau constipație

Candida în alăptare: ce trebuie să faci și ce nu

Candida mamară provoacă adesea dureri foarte puternice, care fac ca alăptarea să fie dificilă. Chiar dacă ai candida mamară este foarte important să continui să-ți alăptezi bebelușul. Există o listă cu lucruri pe care trebuie să le faci pentru a putea continua alăptarea printre care se numără:

  • Purtarea hainelor lejere și evitarea sutienelor. Lasă sânii cât mai mult timp descoperiți între alăptări. Astfel, eviți creearea mediului cald și umed care favorizează apariția infecțiilor și ajuți pielea să se vindece mai repede.
  • Mulsul ușor înainte de atașarea bebelușului contribuie la declanșarea reflexului de ejecție a laptelui, astfel încât cel mic va sări peste repriza de supt rapid de la început. Este foarte important ca bebelușul să fie atașat corect la sân.
  • Dacă nu suporți alăptatul din cauza durerilor, înțărcarea nu este o opțiune. Astfel, folosește o pompă electrică setată pe puterea minimă de sucțiune pentru muls. Apoi, oferă-i bebelușului tău laptele cu ajutorul unei lingurițe sau a unei pipete. Dacă folosești pompa electrică, aceasta trebuie sterilizată după fiecare repriză de muls.
  • Înainte de alăptare, pune puțină gheață numai pe zona mamelonului. În acest fel, mameloanele amorțesc și fac mai suportabilă atașarea bebelușului la sân.

Citește și: Îngrijirea mamelonului în timpul alăptării

Candida mamară: cum se tratează la mamă

Tratamentul pentru candida mamară depinde de severitatea simptomelor, dar și de patologia pacientei. Pentru simptomele ușoare și moderate, se folosește terapia locală, iar medicamentele antifunfgice se găsesc sub formă de creme, unguente sau comprimate, însă o mare parte dintre acestea se eliberează doar pe bază de prescripție medicală.

cuburi-din-lemn-cu-litere-pe-ele-pe-care-scrie-candida

Unguentele antifungice precum Gyne-Lotrimin Myconazole sau Nistadin trebuie aplicate pe mamelon sau areolă din belșug, dar după alăptare. De asemenea, trebuie să cureți foarte bine sânii cu un prosop umed înainte de a-ți hrăni, din nou, bebelușul. Dacă și copilului îi este prescris un tratament cu Nistadin tot pentru candidoză, atunci nu mai este necesar să cureți sânii înainte de reprizele de alăptat. În cazul în care simptomele sunt mai grave, medicul poate prescrie un tratament cu Diflucan, un antifungic oral care trebuie adiministrat între 14 – 21 de zile.

Pentru calmarea durerilor medicii recomandă adesea ibuprofenul, în jur de 400 – 600 mg în funcție de greutate, la fiecare 4 – 6 ore luând în calcul cât este de puternic este disconfortul resimțit. Nu în ultimul rând, tratamentul pentru candidoza sânilor este de cele mai multe ori continuat timp de 1 – 2 săptămâni, după dispariția simptomelor, pentru ca infecția să disapră complet.

Cum se tratează la bebeluș?

Tratamentul pentru candida la bebeluși constă, de obicei, tot în unguente pentru aplicare locală și antifungice. La fel, atât pentru unguente, cât și pentru antifungice, este nevoie de prescripție medicală. Nistadina este principalul antifungic pe care medicii îl recomandă pentru copii. Avantajul nistadinei este că nu se absoarbe în organism, însă ca să-și facă efectul, substanța trebuie să intre în contact direct cu ciuperca. Astfel, trebuie să-ți ștergi bine sânii cu soluția preparată în farmacie, dar și să-i cureți temeinic gura bebelușului.

Există și tratamente naturiste pentru candidoza la bebeluși obținute din ingrediente pe care oricine le are în casă. Spălăturile cu nalbă și gălbenele ajută la vindecarea candidozei. Pentru curățarea gurii celui mic se face o infuzie de ceai de nalbă și gălbenele, care se lasă la temperatura camerei. Apoi, câteva picături de arbore de ceai într-o cană cu apă călduță, dar nu fierbinte, ajută la vindecarea rapidă a infecției. Curățarea gurii celui mic trebuie să se facă de cel puțin două ori pe zi ca tratamentul să aibă efect. Poți să folosești tot pentru igienizarea gurii celui mic și o cârpă moale din bumbac îmbibată cu apă și bicarbonat de sodiu. La 500 ml de apă trebuie să pui două lingurițe cu bicarbonat. Este recomandat ca după fiecare masă gura bebelușului să fie curățată.

Citește și: Durerile de sâni în timpul alăptării

Cum să previi apariția candidei mamare?

Candida mamară este o problemă supărătoare atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș, astfel că este bine să fie luate măsuri de prevenire a acestei infecții.

mama-care-isi-tine-bebelusul-la-san-pentru-a-l-hrani

Cele mai bune măsuri de prevenire a infecției cu Candida includ următoarele:

  • Primul pas în prevenirea infecției este menținerea pielii intacte. Așadar, este foarte important să atașezi bebelușul corect la sân încă de la început.
  • Evită să folosești foarte des prosoape aspre sau săpunuri care favorizează uscarea, crăparea și sensibilizarea pielii mamelonului, creând astfel un mediu propice pentru înmulțirea ciupercilor.
  • Evită gelurile de duș, spray-urile sau spumantele de baie cu mult parfum, din cauza faptului că pot dezvolta infecția cu Candida.
  • Trebuie să te speli pe mâini cu apă și săpun după fiecare repriză de alătare sau după fiecare schimbare de scutec. Igiena deficitară contribuie la răspândirea infecției.
  • Dieta joacă un rol esențial în prevenirea candidozei mamare. Consumul ridicat de fructe și legume stopează dezvoltarea în exces a ciupercilor. Totodată, limitează consumul de zahăr, lactate sau produse din grâu și făină. Dacă ai candida mamară poți mânca usturoi, deoarece stimulează sistemul imunitar și ține sub control infecția.
  • Poartă haine și lenjerie intimă din materiale ușoare, care lasă pielea să respire. În acest fel, pielea nu se menține umedă tot timpul. În timpul infecției, spală sutienele după fiecare utilizare cu apă fierbinte.
  • Fierbe zilnic, timp de 20 de minute, pompele, suzetele, biberoanele și jucăriile care vin în contact cu gura.
  • Dacă ai diabet, ține-ți sub control glicemia. Pentru a face acest lucru, măsoară-ți regulat glicemia.

Candida mamară este o problemă supărătoare care apare frecvent în rândul proaspetelor mămici. Candida mamară apare din cauza faptului că sporii ciupercii se instalează în zonele cu multă umiditate, iar în timpul alăptării sânii sunt spațiile perfecte pentru dezvoltarea acestei infecții. Dacă simptomele candidozei persistă, în ciuda tratamentului, trebuie să-ți contactezi medicul. Se poate ca o altă problemă de sănătate să fie cea care provoacă simptomele specifice candidozei mamare.

Surse: healthline.com, desprecopii.com, besmax.ro, reginamaria.ro, medicalnewstoday.com, clubulbebelusilor.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Bubițe în palmă: cauze și tratament
Bubițe în palmă: cauze și tratament

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce înseamnă infecția uterului după naștere
    Ce înseamnă infecția uterului după naștere

    Nașterea este un eveniment minunat din viața unei femei, dar vine la pachet cu o mulțime de schimbări pe care este posibil ca proaspăta mămică să nu fie pregătită să le...

    Limba geografică la copii: ce este, de ce apare și cum se tratează
    Limba geografică la copii: ce este, de ce apare și cum se tratează

    Până acum poate credeai faptul că hărțile pot avea legătură numai cu geografia. De fapt, află că există o așa-numită limbă geografică. Dar care poate fi legătura dintre...

    Copilul meu s-a născut cu probleme grave de sănătate după ce a fost infestat cu un virus în timpul sarcinii. Ce este infecția cu citomegalovirus
    Copilul meu s-a născut cu probleme grave de sănătate după ce a fost infestat cu un virus în timpul sarcinii. Ce este infecția cu citomegalovirus

    Virusul citomegalovirus (CMV) face parte din familia virusului herpes simplex (HSV) și poate fi prezent atât la oameni, cât și la animale, iar simptomatologia este...

    Oxiurii la copii: când, de ce apar și ce tratamente există
    Oxiurii la copii: când, de ce apar și ce tratamente există

    Oxiurii sunt frecvent întâlniți la copiii preșcolari și cei de vârstă școlară. Oxiurii sunt extrem de contagioși, astfel încât ei se transmit cu...

    Iubita mea e supărată că nu vreau să șterg pozele cu fiica mea, în care apare și fosta soție
    Iubita mea e supărată că nu vreau să șterg pozele cu fiica mea, în care apare și fosta soție

    Un tătic povestește, pe Reddit, că actuala lui iubita s-a supărat destul de tare când a descoperit în telefonul său mai multe poze cu fiica lui din prima căsătorie,...

    Apare pilula contraceptivă pentru bărbați, care are o eficacitate de 99%!
    Apare pilula contraceptivă pentru bărbați, care are o eficacitate de 99%!

    De câțiva ani buni, cercetătorii încearcă să descopere diverse metode de contracepție pentru bărbați și se pare că au și reușit! O pilula contraceptivă pentru...

    Ce este sângerarea de implantare: cum apare, cât durează și ce simptome sunt?
    Ce este sângerarea de implantare: cum apare, cât durează și ce simptome sunt?

    Deseori, în timpul sarcinii, ne întâlnim cu evenimente neprevăzute, sângerarea vaginală fiind unul dintre acestea. O întrebare des întâlnită...

    Autism infantil: ce este și din ce cauze apare?
    Autism infantil: ce este și din ce cauze apare?

    În România, aproximativ 30.000 de persoane sunt diagnosticate cu autism, iar la nivel mondial 1 din 68 de copii suferă de această tulburare. Află mai multe despre cum se...

    © 2024 Qbebe