Ce probleme poate cauza deviația de sept

Ce probleme poate cauza deviația de sept

Irina Olteanu - Redactor Senior

Deviația de sept constituie o problemă cu care se confruntă extrem de multe persoane, fără a conștientiza. Ce simptome o caracterizează, ce metode de tratament necesită și, mai ales, ce complicații poate cauza veți afla în cadrul articolului următor.

Informații și simptome ale deviației de sept

Septul nazal este format din osul și cartilajul din nas care împarte în două nări/jumătăți egale cavitatea nazală (fiind de obicei drept și centrat în mod rezonabil) și care este căptușit cu o membrană mucoasă, iar deviația de sept presupune o deformație a aceste părți din nas. La unele persoane septul este deviat fie de la naștere (congenital - într-un procent de 5%), fie ca rezultat al unei leziuni la nivelul nasului (în cazul sporturilor de contact fără echipament adecvat de protecție, dar și al accidentelor auto). Și procesul de îmbătrânire are un impact asupra structurilor nazale, agravând deviația de sept, precum și rinitele sau rinosinuzitele dese pot accentua îngustarea pasajului nazal. Din punctul de vedere al incidenței, un anumit grad de obstrucție a pasajelor nazale este des întâlnit, în aproximativ 1/3 din populația adultă. Nu se cunoaște însă incidența concretă deoarece în cazul unei deviații minore, simptomele devin deranjante doar în timpul infecțiilor respiratorii (nu sunt prezente simptome specifice).

Dacă septul este deplasat în mod semnificativ, poarte bloca parțial sau complet pasajele nazale. Astfel, există două forme principale în care se întâlnește deviația: una care apare când cartilajul mai flexibil al porțiunii inferioare a septului este dizlocat și împins într-o parte, îngustând una dintre nări și cea de-a doua când septul este deformat în forma literei S, conducând la un blocaj parțial sau complet al ambelor nări. Blocarea pasajului nazal poate interveni în drenajul sinusurilor, crescând predispoziția unei inflamații a sinusurilor - afecțiune cunoscută drept sinuzită - și de infectare repetată (sinuzită cronică). Din cauza unui surplus al fluxului de aer prin pasajul nazal neblocat se poate usca membrana mucoasă, crescând posibilitatea de apariție a sângerării nazale (epistaxis).

Citește și: Sinuzita la copii: cauze, tratament si remedii 

deviatia de sept

Prin urmare, simptomele deviației de sept includ: obstrucție a uneia sau a ambelor nări (poate fi dificilă respirația pe o parte a nasului, în special în cazul unei răceli sau alergii), infecții ale sinusurilor sau ale urechii și apnee în somn, sforăit, strănut frecvent, durere facială (când septul este deplasat semnificativ și are un impact asupra peretelui nazal intern), dureri de cap, epistaxis chiar și în timpul somnului (în special la bebeluși și copii de vârstă mică), dificultate în respirație, preferința de a dormi pe o anumită parte a corpului (din cauza respirației îngreunate), conștientizarea ciclului nazal (este normal ca nările să se înfunde și desfunde pe rând, însă atunci când o persoană devine conștientă poate de acest ciclu, poate exista o problemă) și pierderea într-un anumit grad a mirosului.

Apelați la medic în cazul în care experimentați o nară blocată care nu răspunde la tratament, hemoragii nazale frecvente, infecții ale sinusurilor recurente.

Mod de diagnostic

O examinare vizuală poate releva o inegalitate în mărimea nărilor și/sau o diformitate la nivelul septului (fiind observabilă cu ochiul liber). Examinarea de către medicul ORL a cavității nazale (cu ajutorul unui instrument special denumit speculum) poate releva un blocaj al uneia sau al ambelor nări, fiind vizibilă respirația zgomotoasă. Simptome ale sinuzitei cronice sau ale rinitei alergice pot fi prezente, precum scurgere post-nazală, inflamație nazală și inflamarea pereților cavității nazale. Când este prezentă și iritație sau inflamație a mucoasei nazale, medicul trebuie să evalueze medicația sau substanțele ilegale folosite anterior, precum și eventuale alergii alimentare (pentru a putea stabili tratamentul corespunzător). Se recomandă adesea radiografii faciale și ale sinusurilor pentru a confirma deviația de sept și a evalua gradul de infecție a sinusurilor.

deviatia de sept

Tratament pentru deviația de sept

Formele ușoare ale deviației de sept nu necesită vreo intervenție medicală, cu excepția unui tratament ocazional pentru congestia nazală, sinuzită sau simptome alergice, respectiv decongestionante, antibiotice sau antihistaminice (includ printre efecte adverse și somnolență, influențând abilitatea de a efectua diverse sarcini) și eventual steroizi nazali inhalatorii (tratamentul acesta este de obicei de lungă durată și necesită urmarea lui întocmai). Decongestionantele (sub formă de comprimat sau spray nazal) trebuie administrate în mod responsabil deoarece în caz contrar pot agrava simptomele și pot crea rezistență la tratament (în plus au un efect stimulant și pot determina nervozitate, creșterea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac). Medicamentele doar tratează membranele mucoase inflamate și nu corectează deviația de sept.

Când deviația de sept este mai gravă și respirația este obstrucționată, se impune intervenția chirurgicală. Astfel, există posibilitatea de a beneficia de septoplastie (impune anestezie locală sau generală) realizată cu un endoscop - se realiniază/îndepărtează porțiunile de os și cartilaj ale septului (septul este îndreptat și repoziționat în centrul nasului). În unele situații chirurgia pentru a remodela nasul (rinoplastia) este efectuată în același timp cu septoplastia - implică modificarea osului și a cartilajului nazal pentru a-i schimba forma/mărimea. Prognosticul este de obicei bun, respirația normală fiind de obicei restabilită și simptomele asociate dispărând complet. Majoritatea persoanelor își revin în câteva zile și se pot întoarce la activitatea profesională în decurs de aproximativ 1 săptămână, însă inflamația poate persista până la câteva luni după operație.
Rețineți că dacă există afecțiuni asociate precum alergiile, intervenția chirurgicală nu este suficientă pentru rezolvarea problemei.

Complicații

După cum am menționat, deviația de sept intervine în drenajul normal care are loc în sinusuri și poate cauza infecții repetate ale sinusurilor. Scurgerea mucusului din urechea medie poate fi de asemenea influențată cauzând infecții repetate ale urechii sau depunerea de cerumen (ceară). În cazurile grave poate apărea: senzație de gură uscată (din cauza respirației pe gură), de congestie/presiune în nas și probleme cu somnul.

 

 

Surse:
www.mdguidelines.com; www.mayoclinic.org; www.webmd.com

Articolul urmator
Roxana Vancea este însărcinată! „Când mă îngrășasem aveam probleme cu ovulația. Acum s-a întâmplat foarte repede”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ce probleme poate cauza guma de mestecat la copii?
    Ce probleme poate cauza guma de mestecat la copii?

    Guma de mestecat este un produs preferat de majoritatea copiilor, combinația de gust dulce, savoarea ce durează un timp îndelungat și mestecarea sa fiind irezistibilă pentru cei...

    Acest tip de parenting poate cauza depresie la copil
    Acest tip de parenting poate cauza depresie la copil

    Părinții își doresc întotdeauna cele mai bune lucruri pentru copiii lor. Însă, teama de a nu da greș în acest rol îi face pe foarte mulți dintre ei să...

    O viitoare mămică susține că nu-și mai poate săruta soțul din cauza respirației lui: „Îmi provoacă senzație de vomă”
    O viitoare mămică susține că nu-și mai poate săruta soțul din cauza respirației lui: „Îmi provoacă senzație de vomă”

    O mămică din Australia mărturisește online ceva ce nu îi poate spune soțului ei în față, de teamă să nu-l rănească: respirația lui îi face greață. Sau cel...

    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate
    Testele PISA arată dramele copiilor români: se poate observa un decalaj mare între rezultatele copiilor vulnerabili din cauza sărăciei și cei din medii sociale avantajate

    Testele PISA sunt incluse într-un studiu comparativ internațional, fiind inițiate de OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) în vederea evaluării...

    Zodiile care fug întotdeauna de propriile probleme
    Zodiile care fug întotdeauna de propriile probleme

    În timp ce anumite persoane nu stau deloc pe gânduri când în viața lor intervine o problemă și fac tot ce pot să o rezolve, altele preferă să o ignore, să-și...

    Studiile confirmă: bebelușii alăptați au șanse mai mici să dezvolte probleme de comportament
    Studiile confirmă: bebelușii alăptați au șanse mai mici să dezvolte probleme de comportament

    Organizația Mondială a Sănătății recomandă tuturor mamelor să-și alăpteze copiii cel puțin 6 luni, însă un studiu recent de peste hotare arată că alăptarea face o...

    Un copil de 2 ani a fost suspect de leucemie, însă se simțea rău din cauza laptelui de vacă!
    Un copil de 2 ani a fost suspect de leucemie, însă se simțea rău din cauza laptelui de vacă!

    O mămică și-a dus copilul în vârstă de doi ani la spital pentru că acesta a început să se simtă rău. Acolo, medicii i-au spus că e suspect de leucemie, însă...

    Cum să procedezi când copilul nu doarme din cauza lunii pline
    Cum să procedezi când copilul nu doarme din cauza lunii pline

    Ai observat vreodată că îți e greu să adormi, sau că al tău copil e mai activ decât de obicei, atunci când e lună plină? Una dintre teoriile cu privire la acest...

    © 2024 Qbebe