Sfatul specialistului: cum ne ferim de căpușe

Sfatul specialistului: cum ne ferim de căpușe

Irina Olteanu - Redactor Senior

Vremea caldă este în toi, ceea ce presupune că ieșim mai des afară, ne avântăm în drumeții, în activități de grădinărit și, desigur, ajungem să interacționăm cu tot felul de insecte, inclusiv căpușe. În week-endul trecut doar la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală s-au prezentat 58 de copii cu mușcături de căpușă într-o singură zi. Medicii precizează că riscurile unei mușcături sunt foarte grave și imediat ce depistați mușcătura de căpusă trebuie să mergeți de urgență la cel mai apropiat spital.

Căpușele, insecte purtătoare de boli

Conform estimărilor realizate de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, în fiecare an anual aproximativ 300 000 de oameni dezvoltă boala Lyme după ce sunt mușcați de căpușe (la nivelul Statelor Unite ale Americii), iar alte câteva mii dezvoltă boli precum malaria - babesioza, anaplasmoza (similară gripei), infecția virală Heartland, ehrlichioza, febra pătată Rocky Mountain și tularemia.
Medicul Malika Ilias, din cadrul Programului de Cercetare pentru Boala Lyme susține că este important să prevenim ca căpușele să intre în contact cu pielea. Există mai multe modalități prin care se poate realiza acest lucru; fie prin acoperirea brațelor și picioarelor, introducerea pantalonilor în șosete, purtarea hainelor deschise la culoare pentru a putea observa când se atașază. Dacă mergi prin pădure sau în zone cu plante înalte circulă pe mijlocul cărării, unde căpușele au șanse mai puține să se afle, iar când ajung acasă verifică hainele tale și ale familiei și folosește o perie fină pentru păr și verifică pliurile pielii. Spală-te bine pe corp și hainele la temperatură ridicată.

cum ne ferim de capuse

Cum ne ferim de căpușe - pași de urmat

1. Folosește repelente - produsele de tip insecticide pot fi folosite pentru a preveni atașarea insectelor de piele, recomandă Thomas Mather, entomolog de sănătate publică din cadrul Universității Rhode Island. Permetrina 0.5%, insecticidul din plasele antimalarie, ucide căpușele adulte precum și pe cele în stadiu larvar (nimfe) care sunt cel mai probabil purtătoare de boala Lyme. Conform dovezilor științifice, spray-ul obișnuit pentru insecte, DEET, nu este la fel de eficient, căpușele putând ajunge în zone care nu sutn tratate cu el, precum pe pielea umană.

2. Ai grijă și acasă - nu doar zonele de camping și cele împădurite reprezintă un pericol în ceea ce privește căpușele, susține Kirby Stafford III, entomolog în cadrul Stației de Experiment Agricultural din Connecticut, estimând că ¾ dintre persoane ajung să fie infestate în urma activităților în casă și în jurul casei cu copii care se joacă și grădinăresc.

3. Stai în lumina soarelui - nimfele de căpușă au cuticule permeabile, care își pierd rapid umiditatea. Drept urmare, nu pot supraviețui în medii cu mai puțin de 80% umiditate, mai mult de 8 ore. Drept urmare, nimfele se adună în grămezi de frunze în zone umbroase, umede, prin urmare este utilă expunerea la soare.

4. Schimbă peisajul - majoritatea căpușelor din preajma gospodăriilor stau în interval de câțiva yarzi între curte și zona împădurită. Pentru a te asigura că ai o curte fără căpușe, apelează la o peisagistică care împiedică șoarecii, căprioarele, marmotele și alte rozătoare care transportă căpușe. Este de ajutor să îndepărtați și alte locuri în care se pot adăposti, precum mormane de frunze, arbuști și acoperiri din preajma casei; menține locurile de joacă la soare. Ajută și dacă împrăștii așchii de lemn în jurul perimetrului casei, căpușele îl vor evita pentru a nu se usca.

5. Verifică câinele sau pisica - câinii pot transporta căpușe din diverse zone, prin urmare este important să îți verifici animalul de companie imediat ce intră în casă. Spală-l bine și apoi aplică spray contra insectelor.

6. Acoperă-ți corpul - dacă tot corpul tău este acoperit, căpușele nu vor avea pe unde să pătrundă, subliniază Holly Donohoe, cercetător de la Universitatea din Florida. Introdu pantalonii în șosete, atunci când porți pantaloni lungi.

7. Folosește haine deschise la culoare - hainele pe care le porți trebuie să fie deschise la culoare, spune Kathryn Berger, un ecologist de boli din cadrul Universității Calgary din Canada. Căpușele nimfe sunt de mărimea unei semințe de mac, iar dacă porți haine deschise la culoare îți va fi mai ușor să le identifici.

8. Usucă hainele în uscător - deoarece căpușele sunt vulnerabile la uscăciune, paraziții pot fi uciși prin introducerea hainelor în uscător la temperatură ridicsată timp de 5-10 minute. Supraviețuiesc spălării, dar dacă le introduci rapid la uscare nu vor avea timp să reacționeze.

9. Fă-ți duș și inspectează - când ajungi acasă trebuie să te dezbraci imediat de haine și să faci rapid o inspecție a pielii și un duș. Cei care se spală imediat după activități afară au șanse mai mici să contacteze boala Lyme.

cum ne ferim de capuse

Sfatul specialistului

Dr. Ruxandra Robciuc, medic de familie în cadrul Bio-Medica International http://www.bio-medica.ro/ro/ ne-a răspuns la următoarele întrebări:

Odată cu sosirea anotimpului cald și cu petrecerea unei perioade mai îndelungate de timp în aer liber, în parcuri, la pădure sau în grădini, crește proporțional prezentarea pacienților la camerele de gardă ale spitalelor de boli infecțioase, pentru mușcături de căpușă.

Căpușele din genul Ixodes, prin mușcătura lor, uneori (25% din mușcături sunt infectante) transmit omului o spirochetă (bacterie Gram negativă, spiralată) numită Borrelia Burgdorferi, care poate produce o afecțune generalizată cu simptomatologie variată (inițial apar leziuni cutanate, apoi simptome neurologice, articulare, doctoroculare, cardiace): boala Lyme borelioza), care se întinde pe o lungă perioadă de timp îndelungată (săptămâni, luni, ani). Boala poate fi transmisă de la animale sau insecte (rozătoare, căprioare, cerbi, căpușe genul Ixodes) la om, niciodată de la om la om!

Profilaxia rămâne cel mai important mod de a scădea riscul infectării și în acest sens există câteva gesturi utile:
atenție sporită la campare, mai ales vara și spre toamna, când este umezeală și este cald, în zone neamenajate, evitarea zonelor umede, împădurite, pasuni, fânețe, copiii ar fi recomandat să poarte îmbrăcăminte de protecție (care să acopere cât mai mult tegumentele), bluze și pantaloni lungi, deschise la culoare, ușor de verificat (valabil și la adulți). La întoarcerea acasă se recomandă duș sau baie generală și verificarea întregii suprafețe a corpului, pentru depistarea prezenței căpușelor, în zone de predilecție, precum: spatele genunchilor, subraț, între degetele de la mâini și picioare, buric, după urechi, pe ceafă, gât și în părul de pe cap. Verificați și hainele, bagajele, animalele de companie care v-au însoțit și chiar jantele de la mașină, în rizurile cărora se pot găsi căpușe!
Animalele de companie - câini, pisici, trebuie verificate permanent de căpușe, nu numai la întoarcerea din excursii sau plimbări.
Pentru a evita mușcătura de căpușe, tundeți iarba din curte și grădina frecvent, evitați depozitarea de mobilă veche, gunoi și obiecte de lemn aproape de casă, deoarece acestea sunt locuri unde se ascund și pot supraviețui căpușele. Depozitați lemnele de foc în locuri unde se păstrează uscate. Construiți garduri înalte de peste 1,5 metri, pentru a evita pătrunderea unor animale străine, care pot aduce căpușe.

Când este necesar consultul unui medic?- Ce sfaturi aveți în acest sens?

Cel mai bun lucru, pentru siguranța dvs. și un diagnostic corect și rapid, solicitați sfat medical, după ce ați fost mușcați de căpușă. Este de preferat o alarmă falsă, apariției și dezvoltarii unei afecțiuni care poate evolua sever. Nu toate mușcăturile de capușă infectează, dar toate mușcăturile de căpușă se consideră ca au potențial infectant (se consideră că ar putea transmite boala).

Este obligatorie administrarea profilactică a antibioticului (uzual cefalosporine, doxiciclină, dar este bine ca indicația, dozele, durata, ritmul de administrare, să fie stabilite de către medicul dvs., în funcție de vârstă, starea dvs. de sănătate anterioară, tratamentul se individualizează!), în general pentru o perioadă de 10 zile, mai ales atunci când contactul a fost sigur și ați identificat într-adevăr o căpușă, la locul mușcăturii.

Împotriva mușcăturilor de căpușe există și vaccin. Vaccinarea se poate face fără nici un fel de probleme numai că nu este susținută de programul național de imunizare, deci părinții care vor trebuie să își protejeze copii trebuie să plătească din buzunar vaccinul.

Citește și: Cum să îți protejezi copilul de mușcătura de căpușă 

Mulțumim doamnei doctor Ruxandra Robciuc pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.

Surse: www.livescience.com; https://medlineplus.gov; www.cdc.gov

Articolul urmator
Am fost diagnosticată cu tulburare bipolară și mi s-a spus să nu mai fac copii. Mă bucur că nu am urmat sfatul terapeutului
Am fost diagnosticată cu tulburare bipolară și mi s-a spus să nu mai fac copii. Mă bucur că nu am urmat sfatul terapeutului

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?
    Sfatul specialistului: cum gestionăm anxietatea de separare la cei mici?

    Copilul tău preșcolar are dificultăți în a sta departe de tine? Sarah Rosensweet, expert în parenting, dezvăluie trei metode prin care poți gestiona anxietatea de separare...

    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului
    Cum îți dai seama că ai un copil care nu poate spune „Nu”? Sfatul specialistului

    Toți părinții își învață pe copii să fie politicoși, ceea ce e foarte bine. Însă dincolo de „te rog” și „mulțumesc”, e important ca cel...

    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor
    Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor

    Pe măsură ce un copil începe să descopere lumea din jur, vei începe tot mai mult să-l înveți cum să se ferească de pericole. Cu toate acestea, din diverse motive,...

    Atenție, părinți! O mamă a descoperit că fetița ei de doi ani avea căpușe în ureche
    Atenție, părinți! O mamă a descoperit că fetița ei de doi ani avea căpușe în ureche

    O fetiță de 2 ani de peste hotare a fost dusă de urgență la spital de către mama sa, după ce aceasta a descoperit ceva în urechile micuței. Medicul a descoperit că fetița...

    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi
    Sfatul specialistului: 4 mituri despre perioada de concepție pe care nu trebuie să le mai crezi

    Steven Palter, medic ginecolog și directorul unei clinici de fertilitate din New York este cunoscut în mediul online (dar nu numai) pentru că demontează miturile cu privire la...

    Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți
    Sfatul specialistului - ce ar trebui să învețe copiii despre ei și corpul lor de la părinți

    Noi, părinții din generația actuală, avem parte de mult mai multe provocări decât părinții noștri, fără doar și poate. Iar asta fiindcă ai noștri copii, la rândul...

    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală
    Sfatul specialistului: 6 întrebări pe care trebuie să i le adresezi profesorului copilului dacă are probleme la școală

    Niciun copil nu este un sfânt și, mai devreme sau mai târziu, cel mai probabil că va face anumite năzbâtii. Este bine să adresezi problemele comportamentale ale...

    Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor
    Au apărut primii pacienți mușcați de căpușe! Lista completă de recomandări din partea medicilor

    Căpușele sunt active începând cu luna aprilie, până în luna noiembrie. Aceasta este perioada în care trebuie să avem mare grijă și să ne ferim de aceste...

    © 2024 Qbebe