Soluții preventive pentru combaterea oboselii

Soluții preventive pentru combaterea oboselii

Corina Naftanaila

Majoritatea se confruntă destul de frecvent cu stări de oboseală ușoare sau mai accentuate, în funcție de efortul depus în decursul zilei, dar și de starea de sănătate. Cantitatea de energie parcă nu mai este suficientă pentru a realiza toate sarcinile de peste zi, fără a resimți însă extenuarea la un nivel deranjant. Acestea sunt, se pare, aspecte care afectează nu numai după o anumită vârstă. Și generația tânără, care petrece ore în șir în fața laptopului, experimentează astfel de stări, deseori însoțite și de amețeli sau alte simptome ce se acumulează.

Mesfarma, sursă online de bază de suplimente alimentare, iese în întâmpinarea celor care resimt tot mai frecvent oboseala cu o serie de sfaturi și soluții menite să prevină și să amelioreze astfel de situații. O mențiune pe care experții magazinului o fac este că suplimentele nu înlocuiesc o dietă variată, deci sunt pe mai departe necesare mesele principale de peste zi, bogate în nutrienții indicați. De asemenea, trebuie avut în vedere că oboseala prelungită poate să aibă efecte grave pentru starea de sănătate în timp.

Iată care sunt măsurile de luat pentru a asigura echilibrul organismului, precum și cantitatea de energie necesară zi de zi.

• Fierul

Îndeosebi pe timp de iarnă conținutul de fier provenit din alimente consumate este mult mai redus. Asta se întâmplă din cauza cantității mai reduse de legume verzi consumate, mai ales a celor în stare proaspătă. Sunt necesare acestea pentru a asigura organismului rezerva necesară din această substanță. În timp, lipsa sa poate duce la senzații de oboseală accentuate și de neexplicat.

combaterea oboselii

Pentru că deseori este dificilă procurarea sa din alimentele corespunzătoare, sunt recomandate suplimentele ce îl conțin. Estimativ, aproape jumătate din starea de oboseală este eliminată prin acestea. De altfel sunt recomandate și produsele care contribuie la asimilarea mai rapidă a substanței, în acest sens o variantă reprezentând-o Lizzy Centravit, disponibil pe mesfarma.ro.

• Complex de vitamina B

De obicei este vitamina care, indiferent de formă, ajută în combaterea stărilor de oboseală. Complexul de vitamina B reprezintă un stimulent deosebit de eficient în inducerea stărilor de energie, pline de vigoare. Este de preferată administrarea conform prospectului suplimentelor pentru ca efectele să se facă resimțite - sunt cheia către recâștigarea energiei.

• Vitamina C

Deseori se întâmplă ca primul gând privitor la vitamina C să fie legat de faptul că este o soluție pentru răceală. Cu toate acestea, rareori se întâmplă ca aceasta să fie asociată cu lipsa de energie din timpul instalării acesteia. Vitamina C conținută de diverse alimente și suplimente are ca rol eliminarea predispoziției spre oboseală, precum și a sensibilității pe care organismul o dezvoltă la bacterii și virusuri. Produsul Magneziu 375 + B Complex este o recomandare în acest sens.

• Vitamina D

Aceasta este supranumită și marele inamic al răcelii și gripei. De asemenea, este extrem de evidentă lipsa ei din organism, atunci când se face simțit sindromul oboselii cronice. În astfel de cazuri și simplul stat pe scaun este obositor. În general, pe timp de iarnă este necesară consumarea unor alimente cu conținut bogat în această vitamină, respectiv a unor suplimente ce o au la bază, precum este Centravit Energy Direkt, de pe site-ul menționat.

Asimilarea eficientă a sa este favorizată de către lumina solară ce intră în contact cu pielea. Lipsa acestui factor ar putea avea ca rezultat asimilarea unui nivel redus. De preferat este să se evite daunele acestei carențe.

• Magneziul

Fără doar și poate de neînlocuit este magneziul. Rezultatele pe care le are lipsa lui în organism sunt cel mai frecvent asociate cu stările de depresie. Pe lângă oboseala extenuantă, lipsește și energia. Este recomandat de către experții Mesfarma consumul suplimentelor ce îl conțin pentru a reduce efectele negative și urmările pe care le-ar putea avea acestea în organism. De avut în vedere că suplimentele pot să preîntâmpine episoadele de genul celor menționate, prin beneficiile aduse.

mesfarmoIată deci o serie de exemple de substanțe ce asigură reducerea stărilor de oboseală. Orice supliment ce are în compoziție măcar o parte din vitaminele și mineralele mai sus menționate, alături de un stil de viață sănătos, contribuie considerabil la înlăturarea manifestărilor neplăcute ale acestor stări.

Atât cei care au un stil sedentar de viață, cât și cei cu o viață preponderent activă sunt predispuși oboselii. Cauze există diverse și numeroase. Fie lipsa odihnei, fie lipsa unei alimentații sau a unei hidratări corespunzătoare, fie ambele - cert e că există multe astfel de motive pentru care își poate face apariția oboseala.

Pe mesfarma.ro cei interesați găsesc produsele recomandate anterior, alături de alte suplimente eficiente, la prețuri accesibile.

Articolul urmator
Ce beneficii are combinatia bicarbonat-ulei de cocos
Ce beneficii are combinatia bicarbonat-ulei de cocos

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Susține imunitatea cu soluții eficiente și inovatoare
    Susține imunitatea cu soluții eficiente și inovatoare

    Un sistem imunitar puternic care să ne țină cât mai mult departe de răceli în sezonul rece sau să ne ajute să ne recuperăm mai ușor atunci când apar diverse...

    "Ce soluții aveți pentru abstinența după naștere? Simt că o iau razna". Întrebare de la un tătic pe un grup. Ce răspunsuri a primit
    "Ce soluții aveți pentru abstinența după naștere? Simt că o iau razna". Întrebare de la un tătic pe un grup. Ce răspunsuri a primit

    După naștere proaspăta mamă se concentrează 100% pe nou-născut și pe nevoile acestuia, dar și pe recuperarea corpului ei care a trecut prin schimbări masive. De aceea libidoul este...

    „Istoria Evreilor. Holocaustul”, o nouă materie obligatorie în școli. Când se va introduce disciplina în programă
    „Istoria Evreilor. Holocaustul”, o nouă materie obligatorie în școli. Când se va introduce disciplina în programă

    Deputatul Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru combatarea antisemitismului și xenofobiei, susține modificarea Legii educației naționale pentru a include “Istoria...

    Bucură-te de sărbători fără disconfort!
    Bucură-te de sărbători fără disconfort!

    Sărbătorile de iarnă vin cu multe bucurii, cu mese îmbelșugate și momente speciale alături de cei dragi. An de an adunăm sute de fotografii ce surprind doar zâmbetele și...

    Parcă nu mai ai deloc energie? Ia BienPlus Energy Stick!
    Parcă nu mai ai deloc energie? Ia BienPlus Energy Stick!

    A venit primăvara, dar tu nu te poți mobiliza să faci nici cel mai mic lucru? Te trezești în mijlocul programului că ești sleit de orice putere? Vrei să faci cât mai multe...

    Copiii învață să prevină bullying-ul și agresiunea în școli
    Copiii învață să prevină bullying-ul și agresiunea în școli

    Asociația Părințiilor Isteți continuă demersurile de prevenire a bullying-ului fiind alături de părinți și cadre didactice, cu informații practice și pe înțelesul tuturor,...

    Medic de familie fals la Sibiu: a consultat inclusiv un bebeluș de 1 an și 8 luni
    Medic de familie fals la Sibiu: a consultat inclusiv un bebeluș de 1 an și 8 luni

    Un impostor a pretins că este medic de familie și a oferit consultații și rețete, chiar și pentru minori. Ca urmare a reclamației unui pacient, investigația autorităților a...

    Patru copii au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu un insecticid pentru a-i scăpa de păduchi
    Patru copii au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu un insecticid pentru a-i scăpa de păduchi

    Patru copii cu vârste cuprinse între 1 an și 17 ani au ajuns în stare gravă la spital după ce mama lor i-a spălat cu Tomoxsan, o substanță chimică, care se...

    © 2024 Qbebe