9 uleiuri esențiale ce te pot ajuta să te simți mai bine în perioada menstruației

9 uleiuri esențiale ce te pot ajuta să te simți mai bine în perioada menstruației

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Pentru a reuși să ne simțim cât mai confortabil, inclusiv în zilele de menstruație, putem să recurgem și la remedii naturiste. Printre acestea se află și uleiurile esențiale. Obținute din tot felul de plante sau din condimente, ele pot să influențeze în mod pozitiv starea noastră din această perioadă. Așa cum veți afla din articolul de mai jos, pot fi utilizate separat sau în diverse combinații, prin aromaterapie sau masaj local. Cu toate acestea, nu uita că ele nu pot înlocui un tratament medical, dar sunt numai bune pentru a veni în completarea acestuia și a ne sprijini să ne redobândim starea de bine.

Care sunt simptomele ce ne pot supăra în timpul menstruației

Stările pe care le putem avea în acest interval din lună sunt variabile, mai mult sau mai puțin intense, în funcție de fiecare organism. De cele mai multe ori însă, medicii au constatat că ele se referă la:
• Prezența crampelor menstruale (dismenoreea) -Acestea pot apărea încă din perioada ce precede menstruația propriu-zisă (este vorba despre așa-numitul „sindrom premenstrual"), cam cu 1-3 zile înainte și pot deveni mai puternice odată cu declanșarea acesteia (în special în primele 24 de la apariția sângerării). Principala lor caracteristică este localizarea în partea inferioară a abdomenului. Adesea, crampele iradiază și spre zona spatelui, spre vagin, spre rect sau chiar spre coapse și sunt fie violente (precum o lovitură de pumnal), fie difuze. Ele se vor ameliora însă după 24-48 de ore.
Dureri de cap- Uneori, ele pot lua forme severe și se pot transforma în migrene
Diverse tulburări digestive- Despre acestea se poate spune că pot cuprinde o gamă variată, de la diaree până la balonări, greață sau vărsături
Transpirații abundente
Dureri de spate
Dureri de sâni
Amețeli
Stări de leșin

Factori de risc

Printre factorii ce sunt responsabili de disconfortul accentuat de la ciclu se numără:
• Un flux menstrual abundent (menoragie)
• Vârsta mai mică de 20 de ani
• Depresia
• Stările de anxietate
• Stresul de fiecare zi
• Curele de slăbire (în special dacă este vorba despre intervalul de vârstă 14-20 de ani)
• O pubertate precoce (instalată mai devreme de 11 ani)
• Fumatul
• Lipsa activității fizice

Când trebuie să mergem la medic

Dacă simptomele enumerate mai sus ne produc dificultăți în privința desfășurării activităților zilnice sau dacă devin tot mai accentuate lună de lună, este necesar să consultăm cât mai rapid un specialist.
În același timp, nu trebuie să ignorăm sub nicio formă simptome precum:
• Sângerări menstruale abundente
• Crampe severe
• Cheaguri mari de sânge (observabile în cadrul sângerării menstruale)
• Dureri accentuate în zona inferioară a spatelui
• Dureri persistente când eliminăm scaunele
• Observarea petelor de sânge în afara zilelor de menstruație
Oricare dintre ele trebuie să ne trimită neapărat la doctor!

Citește și: 9 lucruri pe care nu le stiai despre menstruatie

Sunt uleiurile esențiale capabile să ne ajute în ameliorarea stărilor neplăcute provocate de menstruație?

Cercetările din domeniu au arătat că acestea ne pot fi de folos pentru a ne simți mai bine în zilele respective.
Sfatul specialiștilor în domeniu este să le folosim fie prin aromaterapie, fie prin masaj. Când vine însă vorba de acesta din urmă, trebuie să ținem cont de următorul aspect: înainte să ne apuncăm să ne masăm în zona dureroasă (abdomenul inferior sau partea inferioară a spatelui), este absolut necesar să știm dacă tolerăm sau nu uleiul esențial. În acest scop, vom proceda astfel: îl vom aplica mai întâi pe o porțiune mică de piele. După aceea vom aștepta cel puțin 1 zi pentru a vedea dacă avem sau nu vreo reacție alergică (de exemplu, dacă va apărea o eczemă, mâncărimi, înroșire sau inflamație). În cazul în care nu vom observa așa ceva, putem să folosim liniștite uleiul.

Totodată, în vederea unei folosiri cât mai adecvate a acestui remediu, va trebui să știm să amestecăm anumite uleiuri esențiale cu un ulei purtător. El este cel ce poate împiedica apariția unei reacții alergice, va intensifica puterea vindecătoare a substanțelor din uleiul esențial și ne va facilita aplicarea, în caz de masaj. Printre cele mai recomandate uleiuri purtătoare se află cel de măsline, de cocos, de avocado sau de migdale. În funcție de indicațiile unui specialist, trebuie să amestecăm una sau mai multe picături de ulei esențial într-o anumită cantitate de ulei purtător. Abia ulterior ne vom putea masa o dată sau de cel mult două ori pe zi, atât cu câteva zile înainte de apariția sângerării menstruale, cât și în primele 2-3 zile ale acesteia.

Indiferent de metoda de terapie cu uleiuri esențiale, va trebui ca mai întâi să stăm de vorbă cu un medic. Chiar dacă acesta nu ți-a prescris așa ceva, este indicat să știe ce alte tratamente, în afara celor recomandate de el, urmezi. Motivul pentru care trebuie să discuți cu el este acesta: uleiurile esențiale pot interfera cu anumite tratamente. Dacă medicul tău este la curent cu terapiile tale complementare, va ști ce sfat să-ți dea pentru a evita eventuale interacțiuni și reacții adverse.
Nu în ultimul rând, trebuie să fim conștiente de următorul lucru: uleiurile esențiale nu vor ține locul unui tratament recomandat de specialist, ci ar trebui să vină ca o completare a acestuia. Ele pot interveni însă cu succes pentru a mai diminua din disconfortul fizic și emoțional pe care-l avem în timpul menstruației, mai ales dacă sunt de calitate.

Uleiurile esențiale care ajută la ameliorarea durerilor menstruale

Uleiul esențial de scorțișoară
Ceea ce îl face potrivit ca remediu pentru stările neplăcute provocate de menstruație sunt nu numai proprietățile antiinflamatorii, ci și cele antispastice. Datorită lor, uleiul de scorțișoară va putea să relaxeze mușchii din zona pelviană, iar crampele menstruale vor putea astfel să mai piardă din intensitate. Mai mult, uleiul va putea să ducă și la ameliorarea unor tulburări digestive asociate cu menstruația: este vorba despre diaree sau senzație de vomă.

Ulei esential de scortisoara pentru aromaterapie

Uleiul esențial de Clary sage
Clary sage este un fel de salvie și este recunoscută din cele mai vechi timpuri pentru reducerea disconfortului (mai exact a durerilor) din timpul menstruației.
Principala sa calitate este că reduce spasmul, relaxând musculatura și că reglează fluxul menstrual. În plus, ea are capacitatea de a regla ciclul menstrual.
Cel mai bine este să apelați la acest ulei prin intermediul masajului.

 

Uleiuri esentiale

Uleiul esențial de mentă
Îți poate fi oricând un aliat de nădejde în perioada menstruației din următoarele motive: mentolul va contribui nu numai la relaxarea musculaturii și va reduce din intensitatea crampelor, ci te va ajuta să-ți revii mai rapid în cazul în care te vei confrunta și cu unele tulburări digestive (cum ar fi balonările sau diareea). În același timp, specialiștii consideră că aromaterapia cu ulei de mentă îți va fi de folos pentru a înlătura și stările mai accentuate de epuizare, ce pot apărea oricând pe parcursul menstruației.

Uleiul esențial de lavandă
Studiile de specialitate au arătat că acest ulei nu este bun doar pentru ameliorarea crampelor, a anxietății sau insomniei ce apar în cadrul sindromului premenstrual, ci și pentru stările care persistă și în primele zile ale menstruației propriu-zise. Pentru cele mai bune rezultate, poți să-l folosești pentru a te masa în zona abdomenului inferior sau să faci aromaterapie. În ambele cazuri, proprietățile sale antiinflamatorii și sedative te vor ajuta să nu mai resimți  crampe așa de puternice, să te simți mai relaxată și să nu mai ai dureri de cap persistente (uleiul de lavandă este un remediu potrivit și contra migrenelor).

Uleiul esențial de bergamotă
Se remarcă datorită următoarei proprietăți: va regla ritmul cardiac și tensiunea arterială, ajutându-ne să ne putem relaxa chiar și când avem crampe menstruale puternice. În plus, specialiștii spun că poate acționa inclusiv la nivelul producerii de cortizol (hormon ce este secretat de către glandele suprarenale și care este implicat în răspunsul organismului la stres), reducând nivelul acestuia și inducându-ne astfel o stare de bine. Uleiul de bergamotă poate fi și el utilizat prin masaj sau aromaterapie.

Uleiul esențial de portocale
Un studiu efectuat pe un grup de femei tinere (cu vârsta de 20 de ani) a ajuns la concluzia că acest ulei are rolul de a interveni nu numai în diminuarea dismenoreei, ci și în calmarea stărilor de nervozitate produse de către aceasta.
Efectele sale se vor vedea cel mai bine grație aromaterapiei, pe care o putem începe chiar de dinainte de apariția sângerării menstruale.

Uleiul esențial de tămâie
Nu vei greși nici dacă vei apela la acest ulei pentru a te simți mai bine în perioada de menstruație. Tămâia poate să elimine durerile asociate cu inflamația (așa cum sunt crampele menstruale) și să te ajute să te simți mai relaxată, mai calmă.
Poți să-l utilizezi prin masaj (amestecându-l cu un ulei purtător) sau să faci aromaterapie (combinându-l și cu alte uleiuri, la recomandarea unui specialist).

Uleiul esențial de Ylang-Ylang
Acest tip de ulei te va ajuta nu numai să-ți mai reduci din stările de nervozitate asociate durerilor menstruale, ci va scădea și predispoziția spre a mai face acnee în perioada de dinainte de declanșarea menstruației.
Tu vei alege dacă îl vei folosi prin masaj sau vei face aromaterapie în vederea redobândirii unei stări de bine.

Uleiul esențial de chiparos
Aromaterapia este procedura care va evidenția cel mai bine calitățile acestui ulei. Datorită lui, circulația sângelui tău se va îmbunătăți, iar musculatura (inclusiv cea din regiunea pelviană) se va relaxa. Astfel, crampele tale menstruale vor fi mult mai ușor de suportat.

Voi v-ați gândit până acum la faptul că inclusiv anumite esențiale ne pot ajuta să trecem mai ușor peste perioada menstruației?

Citește și: Remedii pe care nu le știai pentru ameliorarea sindromului premenstrual

Surse:
www.cycleharmony.com, www.csid.ro, www.drericz.com, www.healthline.com, www.mayoclinic.org, www.mindbodygreen.com, www.rd.com

Surse poze:
www.instagram.com, www.pixabay.com

Articolul urmator
S-a confirmat: mama este părintele de bază în perioada sărbătorilor. „Fără ele nu ar exista magie”
S-a confirmat: mama este părintele de bază în perioada sărbătorilor. „Fără ele nu ar exista magie”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă
    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă

    Cum alegem cele mai bune uleiuri esențiale? Uleiurile esențiale aduc o mulțime de beneficii sănătății noastre, având un spectru larg de utilizare. Sunt eficiente atât...

    Încă puțin și începe școala! 6 trucuri care vor ajuta comunicarea părinte-copil în această perioadă
    Încă puțin și începe școala! 6 trucuri care vor ajuta comunicarea părinte-copil în această perioadă

    Se apropie începerea noului an școlar și știm deja că atât părinții, cât și copiii, trec printr-o perioadă stresantă plină de cumpărături, recapitulări, teme...

    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală
    Cum vorbim cu fetițele despre igiena din timpul menstruației la școală

    Trăim într-o perioadă în care subiecte care odinioară erau tabu, încep să devină unele obișnuite, despre care putem vorbi deschis. Cel puțin, suntem pe acel drum,...

    Primăria Capitalei deschide 5 centre unde părinții își pot lăsa copiii pe perioada vacanței prelungite. Care sunt condițiile
    Primăria Capitalei deschide 5 centre unde părinții își pot lăsa copiii pe perioada vacanței prelungite. Care sunt condițiile

    Primăria Capitalei deschide 5 centre unde părinții își pot lăsa copiii pe perioada vacanței prelungite, anunță Nicușor Dan. Astfel, cei care nu pot sta acasă cu copiii mai...

    "Au oprit operația, ni l-au adus și ni l-au pus în brate și au spus ca nu mai pot face nimic pentru el". Lupt pentru a-mi ajuta copilul să vadă lumina zilei
    "Au oprit operația, ni l-au adus și ni l-au pus în brate și au spus ca nu mai pot face nimic pentru el". Lupt pentru a-mi ajuta copilul să vadă lumina zilei

    Numele meu este Andreea și sunt mama lui Robert, un băiețel minunat dar și special, care împlinește cinci anișori săptămâna viitoare.

    Rugăciunea Sfintei Rita: de ce este bine să o rostim și cum ne ajută copiii
    Rugăciunea Sfintei Rita: de ce este bine să o rostim și cum ne ajută copiii

    Sfânta Rita face parte din panteonul sfinților catolici, dar minunile înfăptuite de ea au făcut înconjurul lumii. De aceea, Sfânta Rita este considerată...

    Ce familie frumoasă are Giulia Anghelescu! Formează un cuplu foarte bine sudat cu Vlad Huidu de mai bine de 15 ani
    Ce familie frumoasă are Giulia Anghelescu! Formează un cuplu foarte bine sudat cu Vlad Huidu de mai bine de 15 ani

    Giulia Anghelescu a urcat pe scenă încă de la vârsta de 6 ani, a făcut parte din trupa „Candy”, și-a construit o carieră muzicală solo și a avut o colaborare...

    Constipația la bebeluși: cauze și cum ne pot ajuta probioticele
    Constipația la bebeluși: cauze și cum ne pot ajuta probioticele

    Încă din primul an de viață al bebelușului tău, un tranzit intestinal normal pentru starea sa de bine contează foarte mult. Uneori însă, din diverse motive, tranzitul...

    © 2024 Qbebe