Cum scapi de vergeturi cu ajutorul aspirinei

Cum scapi de vergeturi cu ajutorul aspirinei

Irina Olteanu - Redactor Senior

Vergeturile constituie o problemă cu care se confruntă majoritatea femeilor. Iată că aspirina, un medicament folosit pentru a combate durerile sau febra poate fi folosit și sub formă de mixtură, aplicată local pe piele. Cum procedezi ca să îți tratezi vergeturile cu ajutorul aspirinei îți explicăm chiar aici.

Informații despre vergeturi

Majoritatea femeilor își pierd respectul de sine când vine vorba despre aspectul pielii; probleme precum celulita și vergeturile au un impact major asupra frumuseții și integrității lor ca persoane. Vergeturile nu constituie o problemă doar pentru femeile gravide. Mai mult de 90% dintre femeile din lume au simțit efectiv pe propria piele acest inconvenient estetic și toate consimt că acțiunea de combatere a lor se poate dovedi extrem de dificilă.

Ce se întâmplă de fapt? Pielea este elastică. Dacă încerci să o ciupești și apoi să îi dai drumul va reveni neschimbată la statusul original. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă atunci când ajunge să fie excesiv de întinsă sau când are loc o dezvoltare bruscă a corpului (poate fi vorba despre o slăbire sau de o îngrășare bruscă). Vergeturile apar sub influența diverșilor factori, iar aspectul lor se poate datora întinderii fizice a pielii (fie că este vorba despre remodelare corporală, sarcină, obezitate, creștere și dezvoltare rapidă în perioada pubertății), dar și schimbărilor hormonale din corp (sarcină, pubertate). Nici stresul nu trebuie exclus din lista de factori potențial declanșatori. Cu toate acestea există femei care nu au fost influențate de niciunul dintre acești factori și totuși sunt afectate de vergeturi.

vergeturi 

Pielea este compusa din trei straturi principale - stratul exterior (epiderma), stratul de mijloc (derma) și stratul cel mai profund (subcutanat sau hipoderma). Vergeturile se formează în stratul de mijloc, derma, unde țesutul conjunctiv este întins mai mult decât îi permite flexibilitatea. În timpul procesului de întindere a pielii, fibrele elastice de colagen ajung să fie alungite și rupte (producția de colagen este slăbită, iar ciclul normal de producție este împiedicat), prin urmare ajung să își piardă elasticitatea. Astfel, vergeturi de diverse marimi apar. Vergeturile sunt practic cicatrice cu aspectul unor linii ondulate. La început au un aspect roșu sau roz, dar în timp dobândesc o colorație albă sau argintie. În cazul unor femei, vergeturile sunt albe sau argintii de la bun început. Pot să acopere zone mari din corp, dar locurile unde sunt cel mai adesea localizate sunt stomacul, porțiunea inferioară a spatelui, pieptul, antebrațul, fesele și coapsele.

Factorul ereditar și tipul de piele joaca un rol semnificativ în aspectul și în predispoziția de a dezvolta vergeturi. Femeile cu piele uscata sunt mai afectate de această problemă neplăcută. Eliminarea lor este o sarcină dificilă, care necesită mult timp, dar și răbdare. Există multe modalități la care se poate apela pentru a remedia problema vergeturilor, precum abraziune sau folosirea tehnologiei laser, însă sunt de cele mai multe ori costisitoare și nu sunt accesibile tuturor persoanelor. Din acest motiv te invităm să urmărești modul în care un ingredient care se găsește în aproape orice gospodărie poate fi utilizat ca să îți recapeți aspectul dorit al corpului.

Cum să folosești aspirina pentru a scăpa de vergeturi

Poate părea puțin credibil că aspirina va funcționa în tratarea problemelor pielii, dar este de fapt extrem de eficientă. Este în realitate unul dintre cele mai bune și mai eficiente remedii pentru reducerea aspectului vergeturilor. Aspirina conține un ingredient activ, similar acidului salicilic. Este un compus care ajută la exfolierea pielii, îndepartează acneea și cicatricile de pe piele și scade mărimea cheloidelor. Ai nevoie doar următoarele ingrediente: trei tablete de aspirină și puțină apă. Zdrobești pastilele până când formează o pudră fină și adaugi apa. Aplică pasta pe porțiunea selectată și las-o să se usuce, timp de aproximativ 15-20 de minute. La final, spal-o cu apa caldă folosind o mișcare delicată.

O a doua variantă de tratament necesită 3-5 tablete de aspirină (în funcție de zona afectată de vergeturi, pe care vei aplica amestecul), o lămâie, apă și o farfurie întinsă. Zdobrește pastilele de aspirină cu un obiect dur pentru a o transforma în pulbere pe care o dizolvi în apă până devine o pastă nisipoasă. Taie o lămâie în două și cu jumătate de lămâie freacă timp de 5 minute porțiunea afectată. Aplică apoi cu buricele degetelor pasta peste zona cu vergeturi, în sens circular. Lasă mixtura să acționeze timp de cel puțin 30 de minute și spală cu apă. Repetă procedura zilnic până când obții rezultatele dorite.

Nu în ultimul rând, mai există o metodă care presupune să pasezi pastilele de aspirină într-o cantitate mică de apă și apoi să adaugi în mixtură o lingură de ulei de măsline cald. Aplică pasta direct pe piele masând delicat și lasă să acționeze timp de 20-25 minute. Trebuie să aplici tratamentul o dată pe zi timp de o săptămână. Recomandarea este să administrezi vitaminele E și C în timpul efectuării tratamentului deoarece această combinație de vitamine îți va rehidrata pielea conferindu-i din nou elasticitate. De asemenea, este indicat să efectuezi în acest timp exerciții fizice pentru a elimina colagenul rămas, contribuind la regenerarea completă a pielii.

vergeturi

Reține un aspect important: nu trebuie să îți expui corpul la lumina soarelui după aplicarea mixturii pe piele deoarece pielea poate să se usuce, iar vergeturile vor deveni și mai evidente.

Singura categorie de persoane căreia nu îi este recomandat tratamentul de mai sus este cea alergică la aspirină. Prin urmare, este indicat să ceri sfatul medicului înainte de a folosi orice medicament; nu folosi niciodată aspirina extern dacă știi că ești alergică la administrarea ei pe cale internă. Și nu uita, acest tratament corporal trebuie reaplicat regulat pentru a avea efectele scontate. În cazul în care ești multumită de rezultatele obținute, o poți încerca și pentru alte probleme alte pielii; se pare că funcționează cel mai bine pentru acnee și pentru exfolierea realizată pe pielea feței.

Citește și: Vergeturile: cauze si tratamente naturiste 

Surse: http://demic.net; http://womendiva.net; http://secretnutritions.com

Articolul urmator
Statisticile spun că îți trebuie 7 ani că să scapi de kilogramele în plus din sarcină
Statisticile spun că îți trebuie 7 ani că să scapi de kilogramele în plus din sarcină

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum sa scapi de diferite tipuri de dependenta
    Cum sa scapi de diferite tipuri de dependenta

    Majoritatea oamenilor are cate o dependenta si nu vorbim neaparat de consumul de droguri. Poate fi dependenta de calculator, telefon mobil, de tigari, de alcool, de sex sau de mancare etc....

    Tratament hemoroizi: Cum sa scapi de hemoroizi in 6 pasi!
    Tratament hemoroizi: Cum sa scapi de hemoroizi in 6 pasi!

    Tratament hemoroizi. Cum poti scapa de hemoroizi este o intrebare care macina multa lume. Hemoroizii sunt o problema de sanatate de serioasa, chiar daca nu pune viata in pericol. Sunt...

    Cum să scapi de gândacii mirositori
    Cum să scapi de gândacii mirositori

    Chiar dacă te-ai ocupat temeinic de curățenia de toamnă, nu de puține ori ți se întâmplă să dai prin casă de „musafiri” nepoftiți: gândacii...

    Vergeturi la copii: cauze, tratament și prevenție
    Vergeturi la copii: cauze, tratament și prevenție

    Vergeturile sunt asociate de multe ori cu sarcina, pentru că organismul viitoarelor mămici trece prin transformări bruște. În realitate, însă, vergeturile pot să apară...

    Păianjeni de casă: cum să scapi de arahnide și cum poți să previi apariția acestora
    Păianjeni de casă: cum să scapi de arahnide și cum poți să previi apariția acestora

    Când nici nu te aștepți, îi vei descoperi în cele mai ascunse unghere ale casei tale. În colțurile pereților, în cămară, la marginea ferestrelor sau...

    Vergeturi roșii: cauze și metode de tratament
    Vergeturi roșii: cauze și metode de tratament

    Vergeturile reprezintă o formă de cicatrizare a pielii și se dezvoltă când pielea se întinde brusc. În urma acestui proces, structurile care o susțin, adică elastina...

    Copiii lui Cabral l-au adus la disperare. Prezentatorul cere ajutorul părinților: „Dacă îi pun în pat la 20:00 e ca și cum aș băga găina vie în cuptor!”
    Copiii lui Cabral l-au adus la disperare. Prezentatorul cere ajutorul părinților: „Dacă îi pun în pat la 20:00 e ca și cum aș băga găina vie în cuptor!”

    Îndrăgitul prezentator de televiziune are o familie frumoasă și este tatăl a trei copii: Inoke, Namiko și Tiago. Recent, Cabral a simțit că a ajuns la capătul puterilor din...

    Ce văd când îmi alăptez copilul? O pereche de sâni devastați, plini de vergeturi și mușcături!
    Ce văd când îmi alăptez copilul? O pereche de sâni devastați, plini de vergeturi și mușcături!

    O tânără mămică povestește cum a afectat-o depresia postpartum și cum i-a schimbat percepția despre propriul trup. În loc să se privească în oglindă și să vadă...

    © 2024 Qbebe